Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 645/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 645

Ședința publică din 29 mai 2008

PREȘEDINTE: Cristian Alexandru Dacu

JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu

JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr. 2739/21.11.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați și Penitenciarul Arad, având ca obiect, refuz soluționare cerere.

La apelul nominal, lipsă părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate alte cereri și văzând că recurentul a invocat prevederile art. 242 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2739/21 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad constată necompetența materială a Tribunalului Arad - Secția Contencios Administrativ în soluționarea cauzei formulată de reclamantul, stabilind că Judecătoriei Arad îi revine competența soluționării cauzei.

Considerentele instanței în adoptarea soluției citate, au fost următoarele:

Tribunalul constată că prin acțiunea formulată la data de 3.05.2007, petentul a chemat în judecată pe calea contenciosului administrativ, pârâții Penitenciarul d e Maximă Siguranță A, șu, pentru refuz nejustificat în soluționarea unor petiții precum și obligarea lor în solidar, la plata daunelor materiale, morale și penalități de întârziere.

În motivare arată că prin cererea nr. III/1174/28.03.2007 a solicitat conducerii Penitenciarului d e Maximă Siguranță A copie xerox de pe Ordinul prin care sunt oprite procedurile juridice (citații, sentințe, citații).

Prin întârzierea în comunicarea acestor acte procedurale, reclamantul susține că este obstrucționat în a-și formula apărarea, fiindu-i îngrădit acest drept.

La data de 9.10.2007 reclamantul și-a completat acțiunea, prin chemarea în calitate de pârât[ a doamnei, solicitând obligarea acesteia în solidar cu ceilalți pârâți la plata daunelor morale.

Prin întâmpinările depuse, pârâții Penitenciarul d e Maximă Siguranță A, și, au invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad, a netimbrării acțiunii iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată, cu motivarea că actul solicitat în xerocopie face parte din categoria actelor clasificate, iar la restul cererilor s-a comunicat răspunsul sub semnătură.

În ședința din data de 7.11.2007, reclamantul a depus la dosar Încheierea din 24.10.2007 a Judecătorului delegat.

Reclamantul a solicitat respingerea tuturor excepțiilor invocate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, instanța examinează excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad pe care o consideră întemeiată, astfel:

Deși reclamantul își întemeiază acțiunea pe prevederile art. 1 și 5 din Legea nr. 554/2004, urmând totodată dispoziția dată de judecătorul delegat, în temeiul art. 129 Cod procedură civilă, instanța are posibilitatea ca în temeiul rolului său activ să dea propria sa calificare în drept a acțiunii, în funcție de pretențiile reclamantului.

Apărarea reclamantului în sensul formulării acțiunii în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi reținută, deoarece nu face dovada vreunui prejudiciu produs prin vătămarea drepturilor sale, nefăcând nici dovada copiei acțiunii prin care s-a adresat Curții Constituționale și CEDO Strasbourg.

Litigiile având ca obiect încălcarea drepturilor persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate sunt de competența judecătoriei în a cărei circumscripție se află penitenciarul, potrivit Cap. IV art. 38 din Legea nr. 275/2006 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea unor pedepse privative de libertate și se judecă potrivit art. 460 aliniatele 1,3 și 6 Cod procedură civilă.

Potrivit art. 5 aliniatul 2 din Legea nr. 554/2004 modificată prin Legea nr. 267/2007, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică o altă procedură judiciară, astfel că eventuala încălcare a drepturilor reclamantului are la bază măsurile dispuse de conducerea penitenciarului, restabilirea acestor drepturi nefiind posibilă fără cenzurarea respectivelor dispoziții conform Legii nr. 275/2006, reglementare cu caracter special ce are prioritate în raport cu reglementarea generală cu privire la actele administrative cuprinse în legea contenciosului administrativ.

În mod corect reclamantul a formulat plângere conform prevederilor legale, către judecătorul delegat.

În consecință, raportându-se la dispozițiile art. 5 aliniatul 2 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 158 aliniatul 3 Cod procedură civilă, instanța de contencios administrativ declină cauza spre soluționare Judecătoriei Arad.

Soluția de dezinvestire a primei instanțe a fost atacată cu recurs de către reclamant, care solicită casarea ei cu trimiterea cauzei Tribunalului Arad competent, având în vedere obiectul cauzei - respectiv comunicarea copiei ordinului în temeiul căruia reprezentanții penitenciarului în care se află în executarea unei pedepse, îi reține diverse acte de natură juridică primite - și temeiurile de drept invocate în cererea sa, Legea nr. 544/2001, art. 1, 2,3,6,7 și 13 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 1 aliniatul 1, art. 2 aliniatul 1 litera g și aliniatul 2.

că excepția necompetenței materiale a tribunalului a fost soluționată de instanță prin încheierea de ședință din 7.11.2007, care ar avea autoritate de lucru judecat, excepția fiind astfel soluționată de același judecător care prin sentința recurată a pronunțat o soluție contrară.

Curtea, analizând sentința recurată prin prisma criticilor din recurs precum și în considerarea prevederilor art. 3041Cod procedură civilă, găsește că recursul este întemeiat și-l va admite ca atare, pentru motivele de fapt și de drept următoare:

Așa cum susține recurentul, excepția de necompetență materială a Tribunalului Arada fost soluționată de către această instanță în dosarul cauzei, la data de 7 noiembrie 2007, prin respingerea excepției.

Pronunțând așadar o încheiere interlocutorie, care leagă instanța, asupra căreia nu mai poate reveni, era necesar să procedeze în temeiul art. 158 aliniatul 2 Cod procedură civilă, la judecarea pricinii, iar cel nemulțumit de modul de soluționare a excepției putând să declare recurs după darea hotărârii asupra fondului.

Competența tribunalului este conferită în speță de obiectul necontestat al cauzei, în petitul principal invocându-se îngrădirea liberului acces la informații de interes public.

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public statuează că, în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice.

Așa fiind, Tribunalul Arad este competent să se pronunțe asupra acțiunii, cu analizarea aspectelor relevate de părți în pretențiile și apărările formulate cu aplicarea reglementărilor art. 137 și 129 Cod procedură civilă, precum și a celorlalte norme de drept procesual și material incidente.

Curtea va proceda în consecință, în baza dispozițiilor art. 312 aliniatul 1 Cod procedură civilă la admiterea recursului, iar potrivit prevederilor aliniatelor 3 și 5 din același articol, va casa sentința tribunalului și va trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2739/21.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad.

Casează sentința recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - - LIBER

GREFIER,

Red./7.07.2008

Tehnodact. / 2 ex./7.07.2008

Prima instanță: Tribunalul Arad - Judecători ,

Președinte:Cristian Alexandru Dacu
Judecători:Cristian Alexandru Dacu, Victoria Catargiu, Claudia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 645/2008. Curtea de Apel Timisoara