Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 937/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.937
Ședința publică din data de 15 iunie 2009
PREȘEDINTE: Stoicescu Maria
JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Chirica Elena
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamanții și-, ambii domiciliați în com., sat S de, nr. 65, județul P, împotriva sentinței nr. 32 din data de 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâții - PRIMARUL COM., domiciliat în com. -, județul P șiPRIMARIA COM. - prin Primar, cu sediul în com. -, județul
Recurs timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 21,50 lei, potrivit chitanței nr.- și timbru judiciar de 0,3 lei, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții-reclamanți și - personal și intimații-pârâții - Primarul com. și Primăria com. - prin Primar reprezentați de avocat - din cadrul Baroului P, potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenții-reclamanți și -, având cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat, solicitând cuvântul în susținerea recursului, de asemenea, solicită să se consemneze, întocmai, susținerile sale.
Apărătorul intimaților-pârâți arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând cuvântul în combaterea recursului.
Curtea ia act de susținerile părților, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta-reclamantă - arată că la ribunalul Prahova, președintele de complet nu a ținut cont de faptul că Primăria comunei și Primarul comunei nu au făcut dovada că ar fi răspuns solicitărilor, nu s-a trimis nici un act administrativ, în legătură cu acest dosar existând și un proces penal aflat în curs de soluționare la parchet, întrucât, dacă primarul răspundea solicitărilor recurenților, putea să depună la parchet aceste înscrisuri, ca dovezi, primarul nu a depus decât niște foi din care nu rezultă ce reprezintă, acele înscrisuri nu pot reprezenta niște dovezi din care să rezulte că recurenții au primit vreodată răspuns la solicitările făcute.
De asemenea, instanța de fond nu a ținut cont nici de faptul că apărătorul pârâților a invocat excepția tardivității la sfârșitul procesului, președintele completului de judecată contrazicându-se, în sensul că, deși a precizat că excepția tardivității nu se invocă la sfârșitul procesului, ci la începutul acestuia, trebuia să invoce tardivitatea la începutul procesului și, ca urmare, reclamanții au invocat excepția tardivității invocării excepției tardivității cererii, iar această excepție invocată de reclamanți nu a fost pusă în discuție de către președintele completului și nici nu s-a pronunțat în vreun fel. Precizează că este nemulțumită de soluția dată de tribunal.
În continuare, recurenta precizează că nu a primit acele răspunsuri, fiind trei ani de când sunt purtați pe drumuri; totodată, arată că au multe procese pe rol, deoarece nu li se face dreptate.
Mai susține recurenta că nu a văzut niciodată acele adrese, fiindcă, altminteri, nu mai demara prezentul proces, acele acte administrative nu au fost date de avocat, decât abia la cel de al doilea termen de judecată.
Solicită admiterea recursului, să se respingă excepția tardivității, cu obligarea pârâților la daune morale și materiale. De asemenea, solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Recurentul arată că, dacă li se dădea ceea ce au cerut, nu mai formulau acțiunea de față.
Apărătorul intimaților-pârâți solicită respingerea recursului ca nefondat. Precizează că, într-adevăr, nu a putut face dovada comunicării unor înscrisuri, a depus dovada numai pentru cele pe care le-a trimis prin poștă, prin confirmare și nu prin chitanță.
Pe fondul cauzei, arată că este vorba de un teren care a fost deja retrocedat, prin toate cererile formulate, recurenții încercând de fapt doar stoparea unei vânzări a terenului de către proprietar către un terț.
Solicită respingerea recursului, întrucât s-a răspuns la toate cererile formulate.
În replică, recurenta - arată că procesul civil de fond funciar este încă pe rol.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr-, reclamanții și - au chemat în judecată pe pârâții Primăria comunei, prin Primar și pe primarul comunei, solicitând obligarea acestora să le răspundă la mai multe cereri, nominalizate în lista de la filele 43-44 din dosar, obligarea la plata de daune materiale în sumă de 25.000 lei și de daune morale în sumă de 25.000 lei, întrucât, pârâții au refuzat în nenumărate rânduri să răspundă și să soluționeze cererile adresate primăriei, iar urmare lipsei relațiilor solicitate, le-au fost cauzate prejudicii materiale și morale, ce constau în faptul că au rămas cu terenurile nearate, nediscuite, necultivate, cu grădina din curte necultivată, le-au murit animalele din gospodărie, s-au îmbolnăvit de pe urma stresului, drumurilor și a lipsei banilor necesari pentru doctori și medicamente, au trei copii cu malformații congenitale ce au necesitat intervenții chirurgicale și tratamente, însă reclamanții nu au avut banii necesari. S-a mai susținut de reclamanți că, urmare lipsei de supraveghere și ajutor la lecții, randamentul la școală a fiicei lor celei mici a fost scăzut, treburile în gospodărie au fost neglijate, întrucât au fost tot timpul pe drumuri din cauza proceselor, au fost în imposibilitatea de a vinde un teren, întrucât nu au putut ataca titlul de proprietate din lipsa relațiilor necesare, care nu au fost comunicate de către pârâți.
La termenul din 20 ianuarie 2009, pârâții au invocat excepția tardivității acțiunii, pentru primele 17 cereri formulate de reclamanți și excepția prematurității acțiunii, pentru ultimele 6 cereri, așa cum sunt evidențiate în lista de la filele 43-44, excepții asupra cărora Tribunalul s-a pronunțat împreună cu fondul cauzei.
După administrarea probei cu înscrisuri, Tribunalul Prahovaa pronunțat sentința nr. 32 din 27 ianuarie 2009, prin care a admis excepția tardivității acțiunii invocată de către pârâți și a respins acțiunea ca tardiv formulată, în ceea ce privește cererile FN din 13 aprilie 2007, FN din 17 mai 2007, nr.2092 din 18 iunie 2007, nr.2534 din 20 iulie 2007, nr.3341 din 13 septembrie 2007, nr.3585 din 26 septembrie 2007, nr.3784 din 8 octombrie 2007, nr.3785 din 8 octombrie 2007, nr.4048 din 24 octombrie 2007, respins excepția prematurității acțiunii în ceea ce privește cererile nr.2461 din 12 iunie 2008, nr.2460 din 12 iunie 2008, nr.4148 din 8 octombrie 2008, nr.4149 din 8 octombrie 2008, nr.4150 din 8 octombrie 2008 și nr.4151 din 8 octombrie 2008, admis în parte acțiunea formulată de cei doi reclamanți, a obligat pe pârâți să comunice acestora răspuns la cererile înregistrate sub nr.642 din 7 februarie 2008, nr.979 din 27 februarie 2008, nr.1001 din 28 februarie 2008, nr.1000 din 28 februarie 2008, nr.1120 din 5 martie 2008, nr.1121 din 5 martie 2008, nr.1742 din 14 aprilie 2008, nr.1832 din 21 aprilie 2008, nr.2039 din 12 mai 2008, nr. 2038 din 12 mai 2008, nr.2037 din 12 mai 2008, nr.2095 din 15 mai 2008, nr.2094 din 15 mai 2008, nr.2261 din 30 mai 2008, FN din 30 mai 2008, nr.2461 din 12 iunie 2008, nr.2460 din 12 iunie 2008, nr.4148 din 8 octombrie 2008, nr.4149 din 8 octombrie 2008, nr.4150 din 8 octombrie 2008 și nr.4151 din 8 octombrie 2008, iar capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata de daune materiale și morale a fost respins ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această soluție, a reținut prima instanță că primele cereri formulate de către reclamanți, înregistrate la Primăria comunei în perioada 13 aprilie 2007- 21 aprilie 2008, acțiunea este fundamentată pe dispozițiile Legii nr.554/2004 - refuz soluționare cereri, sunt incidente dispozițiile art. 11 alin.1 lit.c teza a II-a, în ceea ce privește termenul în care poate fi sesizată instanța, respectiv 6 luni de la data expirării termenului de soluționate a cererii, termen prevăzut de art. 2 alin.1 lit.h din Legea contenciosului administrativ, reclamanții au promovat acțiunea la 3 iunie 2008, depusă la poștă la 30 mai 2008, nu puteau invoca refuzul de soluționare a unei cereri mai vechi de 6 luni și 30 de zile, respectiv pentru cele anterioare datei de 30 octombrie 2008, astfel că excepția tardivității promovării acțiunii, în ceea ce privește cererile formulate înainte de această dată este întemeiată.
Referitor la excepția prematurității acțiunii, în ceea ce privește cele 6 cereri cuprinse în intervalul 12 iunie 2008 - 8 octombrie 2008, s-a reținut că, la momentul invocării și punerii în discuție a acestei excepții, expirase deja termenul legal de soluționare, prematuritatea s-a acoperit retroactiv, astfel că excepția nu este întemeiată, iar, în ceea ce privește cererile formulate în intervalul 7 februarie 2008 - 8 octombrie 2008, pozițiile 10-30, inclusiv, din lista de la fila 44, prima instanță a constatat că pârâții nu au făcut dovada faptului că au răspuns reclamanților la aceasta, proba dovezii comunicării efective a răspunsurilor la cererile adresate de reclamanți revine exclusiv pârâților, o astfel de probă nu a fost făcută, și - au negat primirea acestor răspunsuri, astfel că se impune ca pârâții să răspundă reclamanților la respectivele solicitări.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâților la plata de daune morale, s-a reținut că refuzul pârâtelor de soluționare și comunicare a răspunsului la cererile adresate de reclamanți nu este de natură să producă acestora un prejudiciu moral, iar obligarea pârâților să comunice relațiile dorite și să soluționeze solicitările reprezintă o reparație echitabilă, satisfăcătoare și de natură a repara prejudiciul, nefiind administrate probe din care să rezulte întinderea pagubei cuantificată la 25.000 de lei, de către reclamanți.
De asemenea, s-a reținut de prima instanță că, în ceea ce privește daunele morale, reclamanții nu au administrat probe din care să rezulte existența și întinderea prejudiciului, nici legătura de cauzalitate dintre fapta pârâților și consecințele prejudiciabile, astfel că nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală.
Împotriva acestei soluții au declarat recurs cei doi reclamanți, solicitându-se admiterea căii de atac, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond sau modificarea soluției instanței de fond, în sensul respingerii excepției tardivității și obligarea pârâților la plata de despăgubiri.
În motivarea recursului, s-a arătat că până în prezent recurenții-reclamanți nu au primit nici un răspuns de la autoritatea locală, cererile lor au fost înregistrate în mod îndoielnic, dubios și neadministrativ, iar răspunsurile nu au fost trimise, în hotărârea recurată nu se regăsesc precizările și comentariile sub aspectul legat de concluziile scrise, formulate și depuse de recurent, ce vizează copiile xerox depuse de avocata pârâților, prima instanță favorizând vizibil, expres și voit, pe pârâți, obligarea acestora de a trimite răspunsurile la cererile formulate fiind de formă.
S-a mai susținut de recurenți că excepția tardivității promovării acțiunii, pentru primele 17 cereri a fost invocată de către pârâți la termenul de judecată din 20 ianuarie 2009, le-a fost aprobată această excepție, deși a fost ridicată la sfârșitul judecății cauzei, ceea ce este netemeinic, nelegal, abuziv și ilegal, contravine Legii contenciosului administrativ, întrucât pârâții aveau dreptul să invoce respectiva excepție numai la începutul judecății cauzei, instanța trebuia să-i decadă pe pârâți din drepturile solicitate și să le respingă excepția invocată, cei doi recurenți au invocat tardivitatea invocării excepției tardivității acțiunii, însă instanța nu a ținut cont de această susținere, nu a comentat-o în nici un fel, scopul fiind acela de favorizare și părtinire a pârâților.
Recurenții au învederat instanței că existența motivelor justificate pentru promovarea tardivă a acțiunii nu a fost pusă în discuție de către instanță, nici de avocata pârâților, aceștia puteau să le solicite încă de la începutul judecății dovedirea acestor aspecte, astfel că tardivitatea nu poate fi imputată lor.
Referitor la capătul de cerere privind daunele morale, s-a susținut de recurenți că respingerea acestei cereri este abuzivă și ilegală, în condițiile în care instanța de judecată a dispus ca avocatul pârâților să le comunice dovezile înscrisurilor pe care aceștia le-au depus la dosarul cauzei, nu se poate reține că nu au făcut dovada prin probe, în ceea ce privește întinderea prejudiciului, în condițiile în care pârâții nu au trimis răspunsurile la cele 33 de cereri, acest fapt a produs prejudicii morale și materiale, motivul pentru care nu s-a răspuns fiind acela ca cei doi reclamanți să nu poată solicita anularea a două titluri de proprietate emise pe numele lui și, apreciindu-se că era necesar ca instanța să le pună în vedere verbal ce acte trebuie să depună la dosar, nefiind legal invocate dispozițiile art. 1169 Cod civil, Legea contenciosului administrativ nu se subordonează altor legi, respectiv Codului d e procedură civilă.
În ceea ce privește daunele materiale, s-a susținut de recurenți că instanța de fond nu le-a făcut cunoscut faptul că trebuie să depună vreo dovadă, au întrebat acest lucru, pentru că nu au pregătire juridică, însă nu s-a adus în discuție o astfel de chestiune.
Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a normelor legale incidente în cauză, a art. 304 și 3041pr.civilă, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Instanța de fond a fost investită cu acțiunea reclamanților, prin care au solicitat ca pârâții Primăria comunei și primarul să le răspundă la mai multe cereri, ce au fost enumerate în lista depusă la dosar, să fie obligați aceștia la plata de daune morale și materiale, acțiune întemeiată în drept, pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ, autoritatea publică locală refuzând, nejustificat, să răspundă solicitărilor celor doi reclamanți.
Întrucât, temeiul de drept al acțiunii este Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, act normativ special ce se completează cu dreptul comun în materie, respectiv Codul d e procedură civilă,în ceea ce privește procedura de judecată, respectiv Codul civil în ceea ce privește raporturile juridice existente între părți, în mod corect instanța de fond a constatat că trebuie respectate dispozițiile art.11 din Legea contenciosului administrativ, ce instituie un termen special de prescripție, în care acțiunea instanța poate fi sesizată.
Astfel, în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 554/2004, cererile întemeiate pe dispozițiile acestui act normativ, se pot introduce în termen de 6 luni, ce curge de la diferite momente, așa cum sunt enumerate de alineatul 1, literele a-e din lege, termenul statuat fiind termen de prescripție, conform alineatului 5 al acestui articol.
În cauza de față, pentru cererile depuse în perioada 13 aprilie 2007 - 24 octombrie 2007, la care pârâții nu au răspuns reclamanților, nefiind reținută o astfel de împrejurare de instanța de fond, termenul de sesizare a instanței a fost depășit, acesta împlinindu-se pentru cererea din 24 octombrie 2007 la data de 24 mai 2008, iar acțiunea a fost comunicată instanței prin poștă la 30 mai 2008.
Pentru fiecare cerere formulată de către recurenți în perioada 13 aprilie 2007- 24 octombrie 2007, la care pârâții nu au răspuns, termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea contenciosului administrativ curge de la împlinirea termenului legal de soluționare a cererii, conform art. 11 alineat 1 lit.c și art. 2 alin.1 lit.h din Legea contenciosului administrativ, împlinindu-se, deci, pentru cererea din 13 aprilie 2007- la 13 noiembrie 2007, pentru cea din 17 mai 2007- la 17 decembrie 2007, pentru cererea nr. 2092 din 18 iunie 2007 - la 18 ianuarie 2008, pentru cererea nr. 2534 din 20 iulie 2007- la 20 februarie 2008, pentru cererea nr. 33 41 din 13 septembrie 2007 - la 13 aprilie 2008, pentru cererea nr. 3585 din 26 septembrie 2007- la 26 aprilie 2008, pentru cererile nr.3784, 3785 din 8 octombrie 2007- la 8 mai 2008, iar pentru cererea nr.4048 din 24 octombrie 2007- la 24 mai 2008, astfel că, în mod corect, Tribunalul Prahovaa admis excepția tardivității promovării acțiunii în ceea ce privește aceste cereri.
De asemenea, în mod corect, instanța de fond a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata de daune morale și materiale în cuantum de câtre 25.000 de lei, întrucât reclamanți nu au făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale, o astfel de probă incumbându-le conform art. 1169 Cod civil, apreciindu-se legal că obligarea pârâților să răspundă reclamanților la cele 21 de cereri formulate în perioada 7 februarie 2008 - 8 octombrie 2008 reprezintă o reparație echitabilă, satisfăcătoare și de natură a repara prejudiciul moral.
În ceea ce privește motivul de recurs, potrivit căruia în mod greșit a fost admisă excepția tardivității promovării acțiunii, pentru cererile formulate în perioada 13 aprilie 2007 - 24 octombrie 2007, în condițiile în care recurenții nu au primit răspunsurile la niciuna din aceste adrese, înscrisurile depuse la dosar nefăcând o astfel de dovadă, Curtea constată că nu este întemeiat, întrucât termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea contenciosului administrativ a fost calculat conform situației statuate la litera c din lege, respectiv de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii, nu de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare, situație prevăzută de litera baa celuiași articol, instanța de fond nereținând că pârâții au comunicat răspuns la cererile formulate de reclamanți în perioada precizată mai.
De asemenea, nu este întemeiat nici motivul de recurs, potrivit căruia excepția tardivității promovării acțiunii pentru cele 9 cereri formulate în perioada 13 aprilie 2007 - 24 octombrie 2007 a fost invocată la ultimul termen de judecată și nu la începutul judecății cauzei, iar recurenții au invocat tardivitatea ridicării excepției, aspect de care instanța nu a ținut seamă, întrucât excepția tardivității promovării acțiunii pentru nerespectarea termenului special prevăzut de art. 11 din Legea contenciosului administrativ este o excepție de procedură, absolută și peremptorie, ce poate fi invocată de partea interesată sau de instanță, din oficiu, în tot cursul judecății, chiar și în căile de atac, astfel că excepția invocată de către pârâți la data de 20 ianuarie 2009 nu este tardivă, excepțiile relative se invocă la primul termen, după constatarea respectivei situații sau neregularități, iar depășirea acestui moment procesual este sancționat cu tardivitatea invocării excepției, ceea ce, în cazul de față, nu este aplicabil, fiind vorba de o excepție absolută.
Nici motivul de recurs, potrivit căruia în hotărârea instanței de fond nu se regăsesc susținerile și comentariile recurenților din concluziile scrise depuse la prima instanță, nu are nicio relevanță, întrucât dezbaterile orale asupra excepțiilor invocate de pârâți și a fondului cauzei au avut loc la data de 20 ianuarie 2008, cererile și susținerile părților consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, concluziile scrise relevă apărările părților, nu trebuie consemnate în practicaua hotărârii, întrucât nu au făcut obiectul dezbaterilor orale în contradictoriu, iar în condițiile în care respectivele concluzii scrise ar conține cereri noi față de cele cu care a fost investită instanța, acestea nu pot face obiectul deliberării.
În ceea ce privește motivul de recurs, potrivit căruia instanța trebuia să le pună în vedere recurenților-reclamanți să dovedească motivele temeinice pentru care au promovat acțiunea tardiv, nu este întemeiat, în condițiile în care aceștia nu au formulat o astfel de solicitare, nici susținut împrejurări de natură a face aplicabile dispozițiile art. 11 alin.2 din Legea contenciosului administrativ, judecătorii fiind obligați a hotărî numai asupra obiectului cererii deduse judecății, conform art. 129 alin.6 pr.civilă.
Referitor la motivul de recurs, potrivit căruia nu trebuia să se dovedească de reclamanți întinderea prejudiciului moral și material cauzat prin faptul că pârâții nu au comunicat răspunsul la cererile formulate, judecătorul fondului nefăcându-le cunoscută împrejurarea că este necesar a face astfel de probe, nu este întemeiat, întrucât potrivit art. 1169 Cod civil, cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească, acoperirea prejudiciilor morale sau materiale pretins cauzate recurenților nefiind posibilă decât prin stabilirea răspunderii civile delictuale prevăzută de art. 998 și 999 Cod civil, drept comun în materie, ce completează dispozițiile speciale din legile speciale, în Legea contenciosului administrativ fiind prevăzută posibilitatea reparării pagubei cauzate persoanei vătămate într-un drept recunoscut de lege, într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termen, acesta fiind obiectul acțiunii judiciare întemeiată pe Legea nr. 554/2004.
Împrejurarea, că în materia contenciosului administrativ, legiuitorul a reglementat norme speciale, având în vedere caracterul actelor emise de autoritățile publice centrale și locale, ce se bucură de prezumția de legalitate și sunt executorii, nu înseamnă că nu se aplică dreptul comun reprezentat de Codul d e procedură civilă în materia soluționării litigiilor sau de dreptul civil, în ceea ce privește raporturile juridice deduse judecății, în acest sens statuează art. 28 din Legea nr. 554/2004, astfel că răspunderea civilă ce poate fi stabilită în astfel de litigii nu poate fi decât cea delictuală, ce reprezintă dreptul comun în materia răspunderii.
Astfel, în mod corect, instanța de fond a concluzionat că nu pot fi acordate despăgubiri materiale și morale, în condițiile în care nu s-a dovedit de către reclamanți întinderea prejudiciului cauzat, legătura de cauzalitate dintre prejudiciul pretins și necomunicarea în termen a răspunsurilor la cererile formulate către autoritatea publică locală, precum și a vinovăției pârâților, fără a se proba îndeplinirea cumulativă a acestor condiții, neputând fi stabilită răspunderea civilă delictuală, prin încheierea din ședința publică din 7 octombrie 2008, tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri la solicitarea reclamanților, astfel că aceștia au avut posibilitatea să-și dovedească pretențiile. Mai mult decât atât, prin obligarea pârâților să răspundă la cererile reclamanților formulate în perioada 7 februarie 2008 - 8 octombrie 2008 se asigură celor doi recurenți o reparație echitabilă, satisfăcătore și de natură a repara acest prejudiciu, cum corect a concluzionat instanța de fond, în acest sens fiind și jurisprudența CEDO (hotărârea din 17 decembrie 2004 - Cumpănă și Mazăre contra României, hotărârea din 3 februarie 2005 - Partidul comuniștilor nepeceriști și Ungureanu contra României).
Față de considerentele expuse mai, Curtea constată că, în mod corect, Tribunalul Prahovaa admis excepția tardivității promovării acțiunii pentru cererile formulate de recurenți în perioada 13 aprilie 2007 - 24 octombrie 2007, nefiind respectate prevederile art. 11 din Legea contenciosului administrativ și a respins cererea de obligare a pârâților la plata de daune materiale și morale, întrucât nu s-a dovedit îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale, sentința recurată nu este afectată de nelegalitate sau netemeinicie, nici în ceea ce privește soluționarea capetelor de cerere criticate de către recurenți, nici a celorlalte, respectiv excepția prematurității și necomunicarea răspunsului la cererile depuse în perioada 7 februarie 2008 - 8 octombrie 2008, recursul nu este fondat, urmând ca, în conformitate cu art. 312 alin. 1 pr.civilă, să fie respins.
Totodată, instanța va lua act că reclamanții-recurenți nu au solicitat cheltuieli de judecată în calea de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanțiiși-, ambii domiciliați în com., sat S de, nr. 65, județul P, împotriva sentinței nr. 32 din data de 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâții - PRIMARUL COM., domiciliat în com. -, județul P șiPRIMARIA COM. - prin Primar, cu sediul în com. -, județul
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Chirica Elena
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
2 ex./17.06.2009
f- - Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Stoicescu MariaJudecători:Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Chirica Elena
