Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 149/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 149/F/CA/2009
Ședința publică de la 23 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marieta Florea
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
Procuror:
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții -OFICIUL ROMÂN PENTRU și BIROUL PENTRU AL JUDEȚULUI H, având ca obiect litigiu privind regimul străinilor.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, personal și asistat de avocat, precum și martorul, lipsind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat depune la dosar înscrisuri în probațiune (filele 86 - 93).
În conformitate cu art. 186 - 200 Cod procedură civilă, instanța procedează la ascultarea martorului.
Declarația este consemnată, semnată procedural și atașată la dosar.
Avocat declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Procuror, de asemenea, arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată încheiată faza probatorie, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul pe fond, arată că din toată probațiunea administrată în speță punctul forte îl constituie concluziile care rezultă față de faptul că reclamantul și-a întemeiat o familie, iar lucrurile trebuie înțelese prin prisma stării de fapt prezentă, raportat și la criza actuală. Mai susține că nu se pune problema căsătoriei de conveniență, cu atât mai mult cu cât întrebarea nr. 36 din interviu nu este una pertinentă, în astfel de cazuri existând situații de neclaritate, lucru care este problema cuplului. În concluzie, față de faptul că există dovada certă că soții au întemeiat o familie și trăiesc astfel, solicită admiterea acțiunii în contencios de față.
Reprezentanta Ministerului Public, procuror, având cuvântul, solicită instanței respingerea contestației de față, menținerea deciziei de returnare, arătând că toate dovezile de la dosar, în speță înscrisuri, interviu, depoziții de martori, etc. fiind relevante cu privire la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 63 alin.1 din nr.OUG194/2002, o condiție esențială fiind ca soții să coabiteze. Se mai arată că, în fapt, soția e plecată în ia, că maxim 3 luni au locuit sub același acoperiș, iar din declarațiile mamei soției reclamantului rezultă că în camere separate. Un alt aspect importat, se mai învederează, este statutul soției, care, însărcinată fiind, naște în ia un copil care nu este al reclamantului, fapt din care rezultă că această căsătorie nici măcar nu s-a consumat, cu atât mai mult cu cât, tot din declarației mamei soției reclamantului, rezultă că aceasta se afla în Ungaria, urmând să plece în ia, sens în care există posibilitatea adresării către statul pentru a confirma statutul acesteia acolo. Concluzionând, față de faptul că din înscrisuri rezultă în mod evident că nu este vorba în speță despre o căsătorie reală, solicită instanței respingerea contestației de față.
Avocat, solicitând cuvântul în replică, arată că instituțiile statului nu pot face imixtiuni în viața de familie a omului, iar atâta timp cât există această instituție a familiei, nu se poate trece peste statutul pe care îl dobândesc soții.
Instanța, în deliberare față de lucrările dosarului și cele expuse de părțile prezente, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei în contencios de față,
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de APEL ALBA IULIA sub dosar nr-, reclamantul cetățean pakistanez, a chemat în judecată pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU din cadrul MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și BIROUL PENTRU H solicitând a se dispune anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României a reclamantului cu nr.-/24 03 2009 emisă de pârâtul Biroul pentru H și obligarea acestuia să prelungească reclamantului dreptul de ședere pe teritoriul României.
În motivarea acțiunii, reclamantul susține că decizia de returnare este nelegală întrucât a încheiat o căsătorie reală cu cetățeana româncă, de îndată când a sosit în România a locuit și conviețuit cu acesta, locuind împreună cu părinții soției, căsătoria lor are la bază afecțiune și respect reciproc.
Prin întâmpinare, pârâtul solicită respingerea acțiunii, susține că decizia a fost corect emisă, întrucât din interviul soților, din constatările la fața locului, rezultă că reclamantul a încheiat o căsătorie de conveniență, deoarece între soți coabitarea matrimonială nu există, soții nu s-au cunoscut înaintea căsătoriei, la interviu au declarații contradictorii,soția reclamantului este plecată în ia,a venit în România numai pentru susținerea interviului,la constatările de la fața locului mama soției reclamantului a declarat că cei doi locuiesc în camere diferite când fiica sa este în țară, așa încât nu sunt îndeplinite cerințele prelungirii dreptului de ședere prevăzut de art.63 alin.1 din nr.OUG194/2002, fiind incidente prevederile art.92 alin.2 din nr.OUG194/2002.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
Reclamantul, cetățean pakistanez, este căsătorit cu cetățeana româncă, căsătorie încheiată în la 18.07.2006, act de căsătorie transcris în registrele de stare civilă la Primăria H (fila 9).
Reclamantul a primit viză de lungă ședere în România pentru reîntregirea familiei, intrând în România la 23 12 2008.
La 19 02 2009 reclamantul a depus cerere pentru prelungirea dreptului de ședere în scop de reîntregirea familiei, în calitate de soț al unei cetățene românce, la Biroul pentru al Județului H (fila 23), în speță efectuându-se verificări în ce privește incidența art.63 alin.2 și 3 din nr.OUG194/2002.
Astfel, soții au fost intervievați, interviurile fiind consemnate în procesele verbale din 04.03.2009 (filele 46-65).
De asemenea, s-au făcut verificări în ce privește condițiile de cazare la 05.03.2009 conform procesului verbal de la fila 45.
Apreciind că din aceste două constatări se desprind elemente ce ar duce la concluzia că reclamantul a încheiat o căsătorie de conveniență (nu există conviețuire matrimonială, declarațiile soților sunt inconsecvente cu privire la aspecte esențiale ale căsătoriei lor), pârâtul Biroul pentru al Județului Har espins cererea reclamantului de prelungire a dreptului de ședere pentru reîntregirea familiei și a emis Decizia de returnare nr.-/24 03 2009 justificat de incidența în cauză a prevederilor art.63 alin.1 raportat la art.63 alin.2 lit.a, b și f, precum și alin.3 lit.a, b și d din nr.OUG194/2002, conform art.82 alin.3 lit.b din nr.OUG194/2002 (fila 5).
Decizia a fost adusă la cunoștința reclamantului prin înmânare la 24 03 2009, care a semnat de luare la cunoștință.
Contestația împotriva deciziei a fost înregistrată în termenul legal de 10 zile de la comunicare, Curtea de APEL ALBA IULIA fiind legal sesizată sub acest aspect, cât și în ce privește competența teritorială, excepția tardivității contestației, invocată de pârâtă, a fost respinsă de instanță prin încheierea din 12 05 2009.
Instanța apreciază că probațiunea administrată în cauză de reclamant (depozițiile martorilor) dar mai ales actele care au stat la baza emiterii deciziei, administrate în cauză de către pârât (interviul soților, actul de constatare a domiciliului comun), conduc la concluzia că reclamantul a încheiat o căsătorie de conveniență, cum a reținut pârâtul în decizia atacată, iar nu una reală, bazată pe afecțiune.
Astfel, potrivit art.63 din OUG 194/2002 "Oficiul Român pentru refuză prelungirea dreptului de ședere obținut în baza căsătoriei dacă, în urma verificărilor efectuate, rezultă că acea căsătorie este de conveniență.
Elementele pe baza cărora se poate constata faptul că o căsătorie este de conveniență pot fi următoarele:
a) coabitarea matrimonială nu există;
b) soții nu s-au cunoscut înaintea căsătoriei;
c) lipsa unei contribuții efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie;
d) soții nu vorbesc o limbă înțeleasă de amândoi;
e) există date că anterior unul dintre soți a încheiat o căsătorie de conveniență;
f) soții sunt inconsecvenți în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanțelor în care s-au cunoscut ori a altor informații relevante despre aceștia;
g) încheierea căsătoriei a fost condiționată de plata unei sume de bani între soți, cu excepția sumelor primite cu titlu de dotă."
Verificând îndeplinirea condițiilor de mai sus, instanța apreciază că autoritatea pârâtă a reținut corect că între reclamant și soția lui s-a încheiat o căsătorie de conveniență.Astfel,în interviul dat pârâtului,soția reclamantului a arătat că locuiește în ia de 3-4 ani și a stat împreună cu reclamantul de la căsătorie doar 2 săpămâni în iulie 2006, 2-3 zile săpămâni în iulie 2007 și în România 2 luni,la locuința părinților săi descriind camera comună în care locuiau.Dar tocmai mama acesteia a declarat pârâtului că cei doi locuiau în camere diferite.Martorii declară că soția reclamantului a născut un copil în ia și a rămas în acestă țară fără să poată indica motivele pentru care nu s-a întors în România.Ambii soți însă recunosc că acest copil nu este copilul reclamantului.
Instanța apreciază că și sub aspectul intenților de viitor ale soților există neconcordanțe esențiale în interviurile lor, reclamantul dorind sa ramână în România, iar soția sa în ia.
Soții nu au demonstrat că s-au cunoscut înainte de încheierea căsătoriei, nu există poze, înregistrări de la nunta acestora și de altfel în nicio împrejurare din timpul căsătoriei lor.
Prin urmare, instanța apreciază că sunt incidente în cauză prevederile art.63 lit.a, b și f din nr.OUG194/2002, reținute ca argumente pentru a respinge cererea de prelungire a dreptului de ședere pe teritoriul României pentru reîntregirea familiei formulată de reclamant și pentru a emite decizia de returnare.
Con form art. 4 alin.4 din Ordonanța 194/2002 pe timpul șederii în România străinii sunt obligați să respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul României.Reclamantul nu a respectat scopul pentru care i s-a permis intrarea în România. Se constată că în mod corect s-a respins cererea de prelungire dreptului de ședere al reclamantului în România și că decizia de returnare a fost emisă legal, fiind incidente prevederile art.82 alin.3 litera "b" din ordonanță potrivit cărora "Decizia de returnare dă posibilitatea străinului să părăsească țara neînsoțit în termen de 30 de zile, pentru străinul căruia i-a fost anulat sau revocat dreptul de ședere temporară ori i-a fost refuzată prelungirea acestui drept."
În consecință, instanța va respinge acțiunea reclamantului și va păstra decizia de returnare atacată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, cetățean pakistanez, cu domiciliul ales în România, H,-, jud. H împotriva pârâților MIRA - Oficiul Român pentru cu sediul în B, sector 5 str. -. -. nr. 15 A și Biroul pentru al Județului H cu sediul în D str. - nr. 130 având ca obiect anularea Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. -/24.03.2009 emisă de pârâtul 2.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.06.2009.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored. 26 Iunie 2009/2 ex
Președinte:Marieta FloreaJudecători:Marieta Florea
