Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 448/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR.448
Ședința publică din data de 23 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța
Grefier: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - OFICIUL ROMÂN PENTRU - SERVICIUL PENTRU AL JUDEȚULUI C cu participarea reprezentantului legal PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ având ca obiect litigiu privind regimul străinilor.
La apelul nominal, făcut în cauză, se prezintă reclamantul personal, asistat de av. și consilier juridic, în reprezentarea intereselor pârâtului.
Dezbaterea pricinii s-a făcut cu participarea reprezentantului Ministerului Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, procuror.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea promovată este legal timbrată, cu suma de 4 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că, pricina se află la treilea termen de judecată iar acțiunea promovată este legal timbrată.
Reprezentantul reclamantului, pentru fiului acestuia formulează, depune și comunică o cerere de intervenție în nume propriu. Solicită instanței admiterea acesteia în principiu, prorogarea pronunțării asupra acesteia, introducerea în cauză a fiului reclamantului și citarea acestuia. În susținere arată că, solicitarea fiului reclamantului a fost făcută cu scopul reîntregirii familiei, în baza legislației europene din domeniul protecției resortisanților din țările UE și a prevederilor Directivei nr.2033/109/CE din 25 noiembrie 2003 și a Directivei 2003/86/CE și în considerarea împrejurării că dacă tatăl acestuia ar fi expulzat, fiul ar rămâne fără susținere financiară, tatăl său fiind cel care îl întreține, părinții fiind divorțați.
La solicitarea instanței arată că fiul reclamantului are vârsta de 25 de ani și urmează studii post-universitare.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea cererii de intervenție în numele propriu ca fiind inadmisibilă, relevând în susținere că Directiva 2003/86 face referire la reîntregirea în cea ce privește copii considerați minori din perspectiva statului membru. Sunt considerați minori copii în vârstă de până la 18 ani și nu copii de 25 ani, statutul de copil minor se raportează la prevederile statului membru. În ceea ce privește Directiva 2003/109 aceasta nu se aplică în cazul reclamantului deoarece acesta nu avea statutul de rezident pe termen, nu a beneficiat niciodată de o rezidență permanentă.
Reprezentanta Ministerului Public arată că față de obiectul cauzei, care are un caracter personal, o astfel de cerere de intervenție este nefondată.
În replică, reprezentantul reclamantului arată că reclamantul este considerat resortisant pe termen printr-o ședere neîntreruptă timp de 5 ani pe teritoriul.Astfel că i-au fost încălcate drepturile prevăzute de Directiva 2003/109 care fac referire la criteriile care trebuie avute în vedere, respectiv, durata șederii, consecințele pentru persoana în cauză și legăturile cu țara de reședință.Mai mult de atât au fost încălcate și prevederile legislației europene privind timpul necesar pentru ca străinii să-și poată reglementa situația.
În replică, reprezentantul pârâtului arată că reclamantul nu avea statutul de rezident permanent la momentul emiterii deciziei atacate, astfel că situația reclamantului nu se încadrează în condițiile prevăzute de Directiva 2003/86.
În replică reprezentantul reclamantului arată că Directiva este anterioară datei de emitere a Deciziei de expulzare, fiind aplicabilă de la momentul aderării României la Uniunea Europeană. Reclamantului nu i s-a acordat posibilitatea prelungirii vizei de ședere, deci aplicării prevederilor acestei Directive.
În replică, reprezentantul pârâtului arată că prevederile directivelor europene nu sunt obligatorii.
Curtea, după deliberare în raport de dispozițiile art.49 pr. civilă și specificul acțiunii, respinge cererea de intervenție in interesul propriu ca neîntemeiată.
Reprezentantul reclamantului depune și invocă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.101 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.8 alin.2 din OUG nr.194/2002. Sens în care solicită instanței suspendarea cauzei și sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării acestei excepții.
În susținere arată că, OUG nr.194/2002 prevede măsuri de siguranță pentru străini care au comis infracțiuni, măsuri de siguranță care nu sunt prevăzute de dispozițiile Codului Penal, fiind neconstituționale.
Față de aceste susțineri, instanța solicită reprezentantului părții litigante să indice care sunt prevederile din Constituție la care se raportează excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.101 alin.2 din OUG nr.194/2002.
Reprezentantul reclamantului arată că dispozițiile art.101 și art.102 din OUG nr.194/2002 aduc atingere principiului incriminării legale a infracțiunilor reglementat de dispozițiile Codului penal. Mai relevă că nu este în măsură să identifice în acest moment articolele din Constituție.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea excepției invocate deoarece măsura returnării reclamantului nu este o măsură de siguranță, ci o măsură administrativă, așa cum este prevăzută de dispozițiile OUG nr.194/2002.Mai mult de atât excepția de neconstituționalitate așa cum este invocată și motivată nu întrunește condițiile de admisibilitate, fiind mai de grabă o expunere de păreri.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea excepției de neconstituționalitate invocată, relevând în susținere că în raport de dispozițiile Legii nr.47/1992 formularea unei excepții de neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu cauza în care se invocă.Astfel, așa cum a fost ea formulată ți motivată în scris aceasta nu are legătură cu pricina, fiind invocate art.101 și art. 102, în timp ce decizia atacata a fost emisă în considerarea dispozițiilor art.80, art.11 și art.102 din OUG nr.194/2002.Mai mult de atât excepția invocată nu este motivată și nu cuprinde prevederile din Constituție față de care dispozițiile din OUG nr.194/2002 sunt declarate neconstituționale.
În replică, reprezentantul reclamantului arată că prevederile art.101 și art.102 au fost invocate de către emitent, în fundamentarea Dispoziției de returnare.Solicită instanței amânarea prorogării cu o săptămână a pronunțării asupra excepției.
Reprezentantul pârâtului arată că nu se justifică o astfel de cerere de amânare.
Reprezentanta Parchetului se opune încuviințării unei astfel de cereri deoarece excepția de neconstituționalitate invocată nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile Legii nr.47/1992.
Curtea, după deliberare, față de cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 101 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.8 alin.2 din OUG nr.194/2002 reține că aceasta nu este motivată.
Totodată având în vedere condițiile și temeiul de drept avut în vedere apreciază că soluționarea pricinii nu este ținută de soluționarea excepției de neconstituționalitate, excepția nefiind în legătură cu obiectul cauzei iar soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză nefiind în strânsă legătură cu soluționarea pricinii.Motiv pentru care aceasta urmează a fi respinsă în temeiul art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992.
Reprezentantul pârâtului invocă excepția inadmisibilității contestației formulate de către reclamant, relevând în susținere că măsura nereturnării reclamantului este o măsură care se poate lua separat și împotriva căreia este prevăzută o cale de atac specială, urmând a fii formulată distinct, putând fi cuprinse în formular. Sens în care solicită instanței să nu admită acest capăt de cerere.
Față de aceste precizări, instanța pune în vedere reprezentantului pârâtului să precizeze care este în opinia sa explicația pentru care aceasta a fost cuprinsă.
Reprezentantul pârâtului arată că probabil este o coincidență luarea acestor două măsuri împreună prin aceiași decizie.
Reprezentantul reclamantului arată că aceasta este o discuție care excede prevederile legii, nu sunt două acte administrative distincte.Solicită instanței să pună în vedere reprezentantului pârâtului să indice temeiul de drept aplicabil.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea excepției inadmisibilității contestației deoarece aceste două măsuri pot fi conexate printr-o acțiune în contencios administrativ, fiind un singur act administrativ împotriva căruia nu se prevăd competențe diferite în soluționarea contestației.
Curtea respinge excepția inadmisibilității, având în vedere că măsurile contestate, cuprinse într-un singur act administrativ,au același regim juridic.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea pe fond a cauzei.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea contestației formulate, relevând în susținere că măsura returnării și a interdicției de a intra pe teritoriul țării este una nelegală. În susținere se arată că reclamantului i-a fost respectat dreptul de a contesta decizia de returnare.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea acțiunii pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea acțiunii, relevând în susținere că din neglijență de organizare administrativă a personalului de la locul detenției, reclamantul nu a avut posibilitatea de a-și reglementa situația.
Față de aceste susțineri, reprezentantul pârâtului arată că reclamantul nu întrunește condițiile de admisibilitate pentru a obține nici o categorie de viză. Mai mult de atât în situația în care acțiunea în contencios administrativă ar fi admisă, Biroul Teritorial Cluj nu ar avea suportul legal pentru a permite rămânerea pe teritoriul țării a reclamantului, deoarece nu sunt alte dispoziții în afara celor existente la art.80 alin.1 lit.a OUG nr.194/2002 în care reclamantul să se încadreze și din punctul cărora șederea acestuia este ilegală.
Mai mult de atât, solicită instanței în situația în care urmează să admită contestația să indice și modalitatea prin care șederea pe teritoriul țării a reclamantului să poată fi realizată de către Biroul Teritorial pentru
Reprezentantul reclamantului arată că, acesta urmează cursuri de doctorat, cererea de azil a fost respinsă și ea a fost contestată în contencios administrativ.
Reclamantul arată că locuiește de timp îndelungat în țară, urmează să devină profesor universitar și derulează prin afacerea pe care o are contracte în valoare de peste 10 miliarde lei.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente în dosar și susținerile părții litigante rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la 28.02.2008, reclamantul B a chemat în judecată Serviciul pentru străini al județului C, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună admiterea acțiunii și anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României emisă de pârât cu nr.-/21.02.2008.
În motivarea acțiunii, după prezentarea datelor autobiografice, reclamantul arătat că este înscris în prezent la doctorat, fiind în faza de finalizare întrucât urmează susținerea tezei de doctorat. Se mai precizează că la 15.02.2008 după eliberarea din Penitenciar, s-a prezentat la Biroul pentru străini pentru a reglementa situația șederii sale în România întrucât permisul de ședere expirase la data de 20.06.2006 când se afla în penitenciar. Cu acea ocazie i s-a transmis că trebuie să părăsească România întrucât nu mai are permis de ședere.
În ceea ce privește decizia de returnare, reclamantul arată că nu avea posibilitate să se prezinte la Biroul pentru străini pentru reglementarea situației sale întrucât se afla în penitenciar, că îi este necesară o perioadă mai mare de timp respectiv de 90 de zile, conform art.80 lit.c din Legea nr.56/2007 pentru lichidarea investiției pe care o are în România.
Se mai susține că, în opinia sa, șederea în România nu este ilegală deoarece a locuit și locuiește în baza unei vize de afaceri, întoarcerea în îi pune viața în pericol, că nu sunt constituționale prevederile art.101 din OUG nr.194/2002, că a inițiat o procedură privind acordarea unei forme de protecție din partea Statului Român, că nu i s-a acordat nici un termen rezonabil pentru clarificarea șederii în România sub aspectul vizei sau al terminării studiilor, că i-au fost încălcate drepturile pe care le conferă Constituția României privind studiile universitare.
Pârâtul Serviciul pentru al județului C prin întâmpinare și oral prin reprezentant a solicitat respingerea acțiunii susținând că actul administrativ contestat este legal.
La termenul din 23 mai 2008 formulat cerere de intevenție în nume propriu, fiul reclamantului, cerere respinsă de către instanță.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut următoarele:
De principiu, cererea de intervenție în interes propriu este o veritabilă acțiune, care ar putea fi făcută și separat.
În mod special, în materia contenciosului administrativ, așa cum rezultă din definiția subiecților de sezină din art. 1 alin.2 din Legea nr.554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.
Prin urmare pentru a fi admisibilă cererea de intervenție în interes propriu ar trebui ca intervenientul să fie persoană vătămată în sensul art.2 alin.1 lit.a, respectiv să fie titularul unui drept sau interes legitim privat vătămat prin actul administrativ.
În cauză se poate vorbi numai de o eventuală vătămare a unui drept sau interes legitim al reclamantului, iar nu și al intervenientului întrucât dispoziția de returnare și interdicția intrării în România este o măsură cu caracter personal și care îl privește exclusiv pe reclamant.
Nu se poate nega faptul că prin măsurile dispuse de autoritatea administrativă se pot produce indirect anumite consecințe din perspectiva intervenientului, dar așa cum s-a precizat acesta nu este persoana vătămată în sensul definit de Legea nr.554/2004.
În considerarea vârstei intervenientului (24 de ani) nu se poate reține că acesta are nevoie de prezența fizică a părinților, problemele de ordin material și moral putând fi rezolvate în diverse alte modalități, Curtea apreciază că față de aspectele de ordin procesual reținute cu privire la înțelesul noțiunii de persoană vătămată, legislația comunitară invocată nu devine aplicabilă.
În plus din punct de vedere al dreptului material, situația intervenientului nu se circumscrie reglementărilor din Directiva 2003/86/CE/22 septembrie 2003.
Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.101 alin.2 coroborat cu art.8 alin.2 din OUG nr.194/2002, Curtea a avut în vedere că reclamantul prin reprezentant a susținut această excepție în raport de dispozițiile Codului penal român, iar nu prin raportare la dispozițiile Constituției României.
Fără a indica textul din constituție în raport de care să fie verificată oportunitatea sesizării Curții Constituționale, din motivare se deduce că măsurile dispuse în temeiul OUG nr.194/2002 sunt măsuri de siguranță aplicabile străinilor care au comis infracțiuni, iar în măsura în care acestea nu sunt prevăzute în Codul Penal Român sunt neconstituționale.
În opinia Curții, modalitatea în care sunt reglementate anumite măsuri ce pot fi luate față de străini, asimilate de reprezentantul reclamantului printr-o interpretare proprie cu măsurile de siguranță din Codul penal, nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, Curtea în temeiul art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992 va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Curtea analizând acțiunea formulată reține următoarele:
Prin decizia de returnare de pe teritoriul României emisă de Serviciul pentru străini al județului C sub nr.-/21.02.2008 i s-a adus la cunoștință reclamantului că în conformitate cu dispozițiile art.80 alin.3 lit.a pct.1 coroborat cu art.11 alin.1 din OUG nr.194/2002 șederea pe teritoriul României a devenit ilegală din data de 15.02.2008 când s-a liberat din penitenciar, motivându-se că nu a respectat dispozițiile art.11 alin.1 din OUG nr.194/2002.
Prin același act administrativ i s-a comunicat reclamantului că nu se află în vreuna din situațiile prevăzute de art.98 - 99 din OUG nr.194/2002 privind regimul tolerării și că în conformitate cu art.102 alin.41lit.b din același act normativ s-au instituit interdicția de intrare pe o perioadă de 5 ani de la data ieșirii din țară.
La data emiterii actului administrativ reclamantul formulase o cerere pentru eliberarea deciziei de returnare de pe teritoriul României (27) pentru a putea pleca în cu problemele rezolvate, respectiv terminarea studiilor de doctorat și clarificarea situației financiare a firmei.
În drept s-au invocat dispozițiile art.80 alin.3 lit.a pct.1 coroborat cu art.11 alin.1 din OUG nr.194/2002.
Potrivit dispozițiilor art.11 alin.1 din OUG nr.194/2002 străinii aflați temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de ședere.
Nu se contestă de către pârâți că reclamantul a avut permis de ședere în România cu valabilitate până la data de 21.06.2006.
La data de 04.05.2006 a fost reținut de organele de poliție, fiind judecat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de viol. Pedepsa închisorii a fost executată până la data de 15.02.2008 când a fost eliberat condiționat din Penitenciarul -Spital
Întrucât permisul de ședere a expirat la data de 21.06.2006, de la data eliberării din penitenciar, șederea reclamantului a devenit ilegală, astfel că în baza art.80 alin.3 lit.a pct.1 din OUG nr.194/2002 s-a emis dispoziția de returnare contestată.
Din perspectiva celor menționate anterior, decizia nr.-/21.02.2008 privind obligația reclamantului de a părăsi România este legală.
Nici unul dintre motivele personale invocate prin acțiune și nici intervalul de timp scurt dintre data liberării din penitenciar (15.02.2008) și data emiterii deciziei (21.02.2008) nu sunt de natură a face dovada caracterului nelegal al actului contestat.
Împrejurarea că reclamantului nu i s-a aplicat regimul privind tolerarea, conform art.98-99 din OUG nr.194/2002, pentru perioada cât a executat pedeapsa privativă de libertate, nu constituie o încălcare a unui drept și nici nu îi conferă dreptul de a ședea în România după executarea pedepsei.
Pentru acestea Curtea a avut în vedere dispozițiile art.100 din același act normativ potrivit cărora la încetarea motivelor pentru care s-a acordat tolerarea, străinul avea obligația de a părăsi România imediat, fără o notificare prealabilă. Prin urmare, dacă reclamantului i s-ar fi acordat acest regim, la liberarea din penitenciar din punct de vedere al regimului de ședere s-ar fi aflat într-o situație mai defavorabilă.
În ceea ce privește "nereturnarea în țara de origine", aspect cu care reclamantul a investit instanța, Curtea reține că prin cererea formulată la data de 21.02.2008 reclamantul a solicitat Oficiului Român pentru - Serviciul pentru al Județului C să-i elibereze o decizie de returnare de pe teritoriul României cu motivația expresă " să pot să mă duc în și să vă să luați în considerare că am fost deținut și am niște probleme de rezolvat".
Contrar susținerilor din răspunsul la întâmpinare în raport de motivele indicate expres în cererea menționată este evident că reclamantul a formulat cerere de returnare de pe teritoriul României.
Lunga ședere în România, ocupația reclamantului, efectuarea studiilor superioare în România, înscrierea la studiile de doctorat în România atestă că reclamantul cunoaște limba română astfel că nu se poate reține că datorită necunoașterii limbii române obiectul cererii formulate la data de 21.02.2008 nu ar fi cel avut în vedere de reclamant.
Este real că reclamantul a solicitat și acordarea unei perioade de timp pentru a-și rezolva problemele în România, dar motivul menționat în final este cât se poate de edificator "să pot pleca cu problemele rezolvate".
Chiar dacă dintr-o eroare reclamantul a formulat cererea din 21.02.2008 având ca obiect "eliberarea unei decizii de returnare de pe teritoriul României", ceea ce face obiectul contenciosului administrativ este actul administrativ contestat prin raportare la dispozițiile OUG nr.192/2002, iar nu intenția exprimată de părți printr-o cerere.
Nu pot fi reținute în soluționarea favorabilă a acțiunii formulate nici motivele referitoare la perioada de timp necesară pentru lichidarea afacerilor în România, nici cele privind terminarea studiilor atât timp cât reclamantul nu a investit autoritatea administrativă cu o cerere în care să solicite prelungirea permisului de ședere pentru unul din scopurile afirmate anterior chiar în perioada executării pedepsei privative de libertate întrucât reclamantul avea dreptul la corespondență.
Din cuprinsul deciziei rezultă că reclamantului i-a fost acordat un termen de 15 zile în care să părăsească teritoriul României. Acordarea unui termen mai, în lipsa unei dispoziții legale exprese și imperative în acest sens constituie o problemă de oportunitate care excede prezentului cadru procesual.
Temeiul prevăzut de art.80 alin.3 lit.c din OUG nr.192/2002 nu îi este aplicabil reclamantului deoarece starea de fapt nu corespunde ipotezei prevăzute în această normă.
În consecință în opinia Curții decizia de returnare este legală.
În ceea ce privește măsura interdicției de a intra în România pe o perioadă de 5 ani de la data ieșirii din țară, Curtea reține că această măsură a fost dispusă în baza art.102 alin.41lit.b din OUG nr.194/2002.
Potrivit art.8 alin.2 lit.a străinilor li se poate refuza intrarea în România dacă au săvârșit infracțiuni pe perioada altor șederi în România.
Hotărârile judecătorești existente la dosar și afirmațiile reclamantului privind executarea pedepsei închisorii atestă că acesta a săvârșit infracțiunea prevăzută de art.197 alin.1 Cod penal.
În cauză nu se poate reține că măsurile prevăzute în OUG nr.194/2002 și aplicate reclamantului sunt echivalente măsurii de siguranță în sensul Codului penal sau măsurii prevăzute de art.116 pen. cu consecința aplicării pentru aceeași faptă a mai multor sancțiuni întrucât obiectul de reglementare al celor două acte normative este diferit, fiecare având măsuri specifice aplicabile situațiilor specifice și diferite.
Având în vedere toate considerentele expuse, Curtea în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004 va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B cu reședința în C-N,-, jud. C în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Oficiul Român pentru - Serviciul pentru al Județului cu sediul în C-N,-, jud.
Definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 mai 2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - -
Red./
5 ex./03.06.2008
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța
