Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 568/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Sentința civilă nr. 568
Ședința publică din 02.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniel Severin S
Grefier: ---
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI
a fost reprezentat de procuror
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul, personal, și pârâtul, reprezentat de consilier juridic, cu delegație la fila 38 dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței căprocedura de citare este legal îndeplinităși că reclamantul a depus, la data de 28.01.2010, cerere de asistență judiciară gratuită.
Reclamantul, personal, depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 4 lei, și a timbrului judiciar, în valoare de 0,3 lei, și acte în susținerea acțiunii.
Curtea pune în discuție cererea reclamantului de acordare a asistenței judiciare gratuite.
Pârâtul, prin consilier juridic, arată că reclamantul nu a făcut dovada imposibilității materiale de a-și angaja apărător. Lasă cererea la aprecierea instanței.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de asistență judiciară gratuită.
Curtea, deliberând, respinge cererea reclamantului de asistență judiciară gratuită ca neîntemeiată, din probele administrate în cauză rezultând că reclamantul a desfășurat activitate plătită la un cabinet stomatologic, nefăcând dovada lipsei veniturilor pentru a-și asigura apărarea.
Curtea acordă cuvântul asupra probatoriilor.
Reclamantul, personal, solicită încuviințarea probei cu un martor, soția sa,.
Pârâtul, prin consilier juridic, se opune probei testimoniale, având în vedere actele depuse la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea probei testimoniale.
Reclamantul, personal, insistă în audierea soției sale. Precizează că aceasta este bolnavă, suferind de schizofrenie. De asemenea, soția sa este în mijlocul problemei și ea poate spune ce s-a întâmplat.
Curtea, deliberând, încuviințează reclamantului proba cu un martor, dispunând lăsarea dosarului mai la urmă în vederea audierii martorului propus de reclamant.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns părțile.
Se prezintă și soția reclamantului,.
Curtea procedează la audierea martorului propus de reclamant, conform procedurii prevăzute de art. 192 și urm. civ.Cod Penal, declarația acestuia fiind atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe fondul acțiunii.
Reclamantul, personal, solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Pârâtul, prin consilier juridic, solicită respingerea cererii de chemare în judecată, căsătoria reclamantului fiind încheiat de conveniență, oferindu-i tratament stomatologic gratuit soției sale.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acțiunii, ca nefondată. Din actele dosarului, precum și din declarația soției sale, rezultă că a fost încheiată o căsătorie de conveniență. Nu se pot reține susținerile martorului că ar fi dat declarația în fața lucrătorilor ORI sub presiune, având în vedere că sunt multe detalii care nu puteau fi cunoscute de aceștia. De asemenea, reședința reclamantului, indicată în acțiune, este cea din garsoniera sa din Cartierul Militari, și nu cea unde locuiește soția. Pune concluzii de respingere a acțiunii, din materialul probator administrat rezultând că a fost o căsătorie încheiată cu scopul obținerii de către reclamant a dreptului de ședere.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.09.2009, reclamantul solicitat în contradictoriu cu Oficiul Român pentru anularea Deciziei de returnare nr. -/22.09.2009.
În motivarea acțiunii reclamantul arătat că s- căsătorit cu intenția sinceră de întemeia o familie și relația sa cu soția nu poate fi încadrată în noțiunea de căsătorie de conveniență. Nu se poate reține niciuna dintre situațiile limitativ prev. de art. 63 alin. 2 din OUG nr. 194/2002 pentru calificarea unei căsătorii ca fiind de conveniență. Faptul că nu există un domiciliu comun nu poate duce la concluzia inexistenței unei coabitări matrimoniale ci este determinată de necesitatea modernizării apartamentului.
Nu se poate reține nici faptul că soții nu s-ar fi cunoscut înainte de căsătorie întrucât aceștia se cunoșteau deja de două luni în momentul în care au încheiat căsătoria.
Nici lipsa contribuției la nevoile căsătoriei nu poate fi reținută în condițiile în care interviul a avut loc la doar 4 zile după căsătorie. Reclamantul mai afirmă că este de 20 de ani în România și înțelege și vorbește foarte bine limba română, niciunul dintre soți nu mai încheiat o căsătorie de conveniență, interviul a fost luat de o manieră "polițienească", soții fiind separați și neavând acces la declarațiile celuilalt soț. În opinia reclamantului nu se poate susține nici existența unei condiționări la momentul căsătoriei de plata unei sume de bani neexistând nicio probă în acest sens.
În legătură cu interviul reclamantul mai afirmă că interviul a avut forma unui interogatoriu, iar soția sa a fost terorizată și amenințată că va face închisoare, iar întrebările au privit aspecte foarte intime. Soția reclamantului este diagnosticată cu schizofrenie, fapt care a făcut ca metodele de interviu folosite să aibă un impact deosebit asupra psihicului ei.
La dosar s-au depus decizia atacată și actele care au stat la baza emiterii ei, înscrisuri medicale cu privire la starea de sănătate a soției reclamantului și a fost audiată în calitate de martor soția reclamantului numita .
Din probele administrate în cauză, Curtea constată că există suficiente elemente pentru a se putea trage concluzia că între soți s- încheiat căsătorie de conveniență.
Potrivit art. 63 alin. 2 din OUG nr. 194/2002"Elementele pe baza cărora se poate constata faptul că o căsătorie este de conveniență pot fi următoarele:
a) coabitarea matrimonială nu există;
b) soții nu s-au cunoscut înaintea căsătoriei;
c) lipsa unei contribuții efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie;
d) soții nu vorbesc o limbă înțeleasă de amândoi;
e) există date că anterior unul dintre soți a încheiat o căsătorie de conveniență;
f) soții sunt inconsecvenți în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanțelor în care s-au cunoscut ori a altor informații relevante despre aceștia;
g) încheierea căsătoriei a fost condiționată de plata unei sume de bani între soți, cu excepția sumelor primite cu titlu de dotă".
Aceste elemente enunțate de legiuitor nu au un caracter limitativ așa cum pretinde reclamantul și, de altfel, nici nu pot folosită de manieră "mecanică" pentru calificarea unei căsătorii ca fiind căsătorie de conveniență ci este vorba de simple repere furnizate de legiuitor organului administrativ pentru identificarea acelor căsătorii care s-au încheiat cu scopul "reglementării" dreptului de ședere nu în scopul întemeierii unei familii.
În speță, se regăsesc suficiente elemente dintre cele enumerate de legiuitor pentru a se trage concluzia că între soți nu există reale raporturi de familie ci căsătoria a fost încheiată strict formal pentru obținerea unui drept de ședere pe teritoriul României.
Astfel, se constată că reclamantul nu a făcut dovada existenței unui domiciliu comun ca o premisă indispensabilă pentru coabitarea matrimonială. C puțin până la momentul formulării acțiunii soții nu locuiau la același domiciliu, fapt recunoscut chiar de reclamant prin acțiune. Reclamantul susține că inexistența domiciliului comun este determinată de necesitatea renovării apartamentului. Nu s-a făcut dovada necesității unei astfel de renovări, nu s-a făcut dovada că o astfel de renovare ar fi în curs (deși de la momentul acțiunii până la momentul pronunțării au trecut mai multe luni, și, oricum, indiferent de motive, inexistența unui domiciliu comun este de natură să împiedice stabilirea unor relații firești de familie.
În declarația sa soția reclamantului afirmă că în prezent soții locuiesc împreună la domiciliul său, însă această declarație nu este suficientă pentru a forma convingerea instanței întrucât nu este susținută de alte probe de la dosar, este ambiguă (martora neputând să precizeze momentul la care soții au luat decizia de a locui împreună la respectiva adresă împreună cu părinții martorei) și este contrazisă chiar de acțiunea reclamantului care și-a indicat reședința la apartamentul său din B-dul - -, nu la apartamentul soției fără exista nicio precizare pe parcursul procesului cu privire la schimbarea reședinței.
Instanța mai constată că soții s-au căsătorit la foarte scurt timp după momentul la care s-au cunoscut neexistând practic timp suficient pentru închegarea unor raporturi care să ducă la concluzia că încheierea căsătoriei ar fi avut ca rațiune dorința de întemeiere a unei familii.
Reclamantul susține că la momentul căsătoriei se cunoștea cu soția de 2 luni de zile (timp care oricum ar fi fost extrem de redus) însă, din probele administrate în cauză, rezultă că cei doi soți s-au cunoscut în luna august 2009 (luna în care s-a și încheiat căsătoria) în urma unui anunț la rubrica matrimoniale, fapt confirmat chiar din declarația soției reclamantului care afirmă că s-au cunoscut la mai puțin de 20 de zile înainte de căsătorie. Această declarație este în concordanță și cu declarația dată la Oficiul Român pentru la data de 28.08.2009 când soția reclamantului afirma că la cunoscut pe reclamant "în urmă cu aproximativ două săptămâni". Reclamantul a încercat să ascundă acest aspect afirmând că a cunoscut-o pe soția sa în anul 2004, însă, ulterior, după ce a fost întrebat despre anunțul publicitar a revenit asupra declarației și a recunoscut că a cunoscut-o pe soția sa în urma acestui anunț.
Neexistând reală conviețuire între soți este evident că nici participarea lor la obligațiile născute din căsătorie nu poate fi reținută.
În ceea ce privește interviul dat în fața ofițerilor de interviu din cadrul Oficiului Român pentru se susține că acesta a fost rezultatul unor presiuni psihice exercitate asupra soției reclamantului, însă declarația dată în fața instanței de martoră nu face decât să confirme faptele relatate chiar în fața organelor de interviu.
Faptele concrete relatate sunt aceleași atât în cazul interviului cât și în cazul declarației date în fața instanței. Ceea ce încearcă să aducă nou martora prin declarația dată în fața instanței sunt aspecte subiective (existența unor sentimente sincere pentru reclamant) aspecte care ar fi trebuit să rezulte din fapte concrete pentru a putea fi reținute de instanța de judecată (existența unei coabitări matrimoniale, existența unei perioade mai lungi în care viitorii soți să fi avut timp să se cunoască). De altfel, chiar în fața instanței că a ajuns să-l placă pe soțul său "în timp", ceea ce duce la concluzia că la momentul încheierii căsătoriei altele au fost rațiunile pentru care cei doi soți au înțeles să încheie respectivul act.
Față de toate aceste considerente, Curtea urmează să constate că într-adevăr între soți s- încheiat o căsătorie de conveniență, fapt care îndreptățea instituția intimată să refuze acordarea unui drept de ședere în conformitate cu disp. art. 63 alin. 1 din OUG nr. 194/2002 potrivit căruia"Oficiul Român pentru refuză prelungirea dreptului de ședere obținut în baza căsătoriei dacă, în urma verificărilor efectuate, rezultă că acea căsătorie este de conveniență".
Ca urmare, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul, cu reședința în B,-, -. E,. 158, sector 6, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU, cu sediul în B, str. -. -. nr. 2. sector 5, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.02.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
- ---
Red.DS
Tehnored.CB/4ex.
08.02.2010
Președinte:Daniel SeverinJudecători:Daniel Severin
