Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Încheierea 57/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 57/2008
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare cererea de suspendare a executării Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. 99340/27.12.2007 formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU - COMPARTIMENTUL PENTRU B N, având ca obiect litigiu privind regimul străinilor.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este îndeplinită.
Examinarea cauzei s-a făcut cu participarea doamnei procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în reprezentarea Ministerului Public.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, ocazie cu care se învederează instanței că pârâtul a depus la dosar, la data de 17.01.2008 o cerere prin care solicită să-i fie comunicată o copie după acțiunea și actele anexă depuse de reclamant.
Curtea acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public pe cererea de suspendare.
Reprezentanta Ministerului Public, având în vedere prevederile art. 82 alin 3 din OUG 194/2002 solicită admiterea cererii de suspendare cu consecința suspendării deciziei de returnare până la soluționarea acțiunii. Față de cererea de comunicare depusă de pârât arată că lasă la aprecierea instanței.
Curtea, apreciază că din eroare s-a solicitat de către pârât comunicarea acțiunii și a actelor anexă deoarece pentru acest termen de judecată se soluționează doar cererea de suspendare și cu siguranță i s-a comunicat cererea.
Instanța pune în discuția reprezentantei Ministerului Public excepția inadmisibilității cererii de suspendare în conformitate cu prevederile art. 82 alin 3 din OUG 194/2002 având în vedere că, contestarea deciziei de returnare suspendă de drept executarea măsurii de îndepărtare.
Reprezentanta Ministerului învederează instanței că reclamantul se află în România, nu s-a returnat astfel că nu I se poate interzice de a intra în țară. Consideră că trebuie verificată legalitatea deciziei de returnare. Declară că își menține concluziile.
Curtea reține cauza în pronunțare pe cererea de suspendare.
CURTEA:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în 9.01.2008, reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU, a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea deciziei nr. 99.340/27.12.2007 emisă de către pârât, cu consecința anulării măsurilor dispuse prin actul administrativ atacat.
De asemenea, reclamantul a mai solicitat suspendarea executării deciziei atacate până la soluționarea contestației de către instanța de judecată.
În motivarea cererii cu privire la fondul cauzei, reclamantul a arătat că locuiește și desfășoară activități comerciale în România din luna septembrie 1998, iar în prezent intenționează să se căsătorească cu un cetățean român.
Reclamantul nu a formulat motive separate în susținerea cererii de suspendare.
Pârâtul deși legal citat, pentru termenul stabilit în vederea soluționării ceterii de suspendare, nu a formulat opoziție procesuală în cauză.
Cu privire la cererea de suspendare, Curtea constată următoarele:
Prin actul administrativ atacat, respectiv decizia de returnare de pe teritoriul României nr. 99.340/27.12.2007 ( 7) s-a solicitat reclamantului să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință a conținutului deciziei, în considerarea disp. art. 80 alin. 3 lit. a) pct. i) din nr.OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România.
Tot prin același act, se menționează că față de reclamant, în considerarea disp. art. 102 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit.1din același act normativ, se va lua măsura interdicției de intrare pe teritoriul României, pe o perioadă de 2 ani și 6 luni de la data ieșirii din țară.
Potrivit art. 82 alin. 3 din nr.OUG 194/2002 contestația împotriva deciziei de returnare suspendă executarea.(art. 82 al.3)" Contestația prevăzută la alin. (1) și (2) suspenda executarea măsurii de îndepărtare".)
Se poate constata deci că legiuitorul a instituit măsura suspendării de drept a deciziei de returnare, în ipoteza în care străinul în cauză a formulat contestație împotriva deciziei, în considerarea disp. art. 82 din nr.OUG 194/2002.
În speță, este atacat un act administrativ și în același timp se solicită suspendarea efectelor actului normativ atacat.
În materia contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004 reprezintă cadrul general de reglementare a raporturilor juridice dintre particular, persoană fizică sau juridică sau autoritățile publice.
În același timp, norme de drept ce reglementează domenii particulare ale contenciosului administrativ sunt cuprinse și în alte acte normative.
Disp. art. 88 alin. 3 din G, nr. 194/2002, ce prevăd suspendarea de drept a deciziei de returnare, reprezintă o normă juridică cu caracter special față de disp. art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 care prevăd posibilitatea particularului de a se adresa instanței de judecată competente pentru a obține suspendarea actului administrativ vătămător.
Cum în speță suspendarea operează de drept, nu mai este necesar a se proceda la analiza îndeplinirii cerințelor art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004.
Sub acest aspect, cererea de suspendare apare ca fiind inadmisibilă.
Cu privire la măsura interzicerii intrării pe teritoriul României se poate constata că această măsură poate fi dispusă numai subsecvent aplicării deciziei de returnare, astfel încât nu se impune a fi analizat în acest moment dacă este necesar a se suspenda sau a nu se suspenda această măsură, ea nefiind încă actuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. 99.340 din 27 decembrie 2007, emisă de pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU împotriva reclamantului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - -
Red.
./ 2 ex./22.01.2008.
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Liviu Ungur