Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 64/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 64

Ședința publică de la 6 ianuarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Petrovici Cristina

Grefier - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentant de procuror.

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul, prin avocat și pârâtul Oficiul Român pentru, prin consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea pune în discuție excepția neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de pârât, prin întâmpinare.

Pârâtul, prin consilier juridic, susține excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și solicită admiterea ei.

Reclamantul, prin avocat, lasă la aprecierea instanței excepția invocată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției față de nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

CURTEA

Asupra actiunii in contencios administrativ de fata:

La data de 13.08.2009 sub nr. 7896/2 s-a inregistrat cererea reclamantului care a chemat in judecata pe paratul OFICIUL ROMÂN PENTRU pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea deciziei nr. -/03.08.2009 emisa de Oficiul R Pentru -Directia Pentru a Municipiului B prin care i-a fost respinsa cererea de prelungire a dreptului de ședere in scop de munca.

In fapt, reclamantul a aratat ca la data de 07.07.2009 a depus la Oficiul R Pentru Direcția Pentru a Municipiului B cerere de prelungire a dreptului de sedere in scop de munca, impreuna cu toate documentele necesare, printre care si certificatul de atestare fiscala nr.-/19.06.2009.

La data de 03.08.2009 Oficiul R Pentru -Directia Pentru a Municipiului B i-a comunicat decizia nr.- prin care am fost informat ca cererea de prelungire a dreptului de ședere in scop de munca i-a fost respinsa.

Temeiul legal care a stat la baza emiterii deciziei de către Direcția pentru a Municipiului B l-a constituit prevederile art.5 alin.1 coroborat cu art.56 alin.i lit.e din OUG 194/2002 privind regimul străinilor in România republicata, intrucat in urma verificărilor efectuate s-a stabilit că SC Super SRL, firma in cadrul căreia îsi desfășura activitatea este in insolventa începând cu data de 28.01.2009 si figurează cu datorii restante la bugetul de stat.

Prin aceeași decizie i s-a adus la cunoștința ca certificatul de atestare fiscala nr.-/19.06.2009 prezentat de reclamant in vederea susținerii cererii de prelungire a dreptului de ședere care avea specificat ca societatea nu are datorii la bugetul de stat nu este eliberat de către Administrația Finanțelor Publice Sector 2, motiv pentru care Direcția Pentru a Municipiului Bal uat măsura întocmirii actelor de constatare pentru savarsirea infracțiunii de fals material in înscrisuri oficiale si uz de fals.

In ceea ce privește susținerea intimatei referitoare la faptul ca certificatul de atestare fiscala nr.-/19.06.2009 prezentat de nu este eliberat de către Administrația Finanțelor Publice Sector 2 mentionat că acesta i-a fost înmânat de catre dl., care avea in cadrul firmei calitatea de administrator.

A invederat instantei că acelasi certificat de atestare fiscala i-a fost înmânat tot de către administratorul societatii si numitului Rodin, care a fost si el angajat cu contract de munca in cadrul SC Super SRL.

Nu avea cunostinta de faptul ca certificatul de atestare fiscala pe care l-a depus la Directia Pentru a Municipiului B nu era eliberat de catre Administratia Finantelor Publice Sector 2, din moment ce acesta mi a fost inmanat de catre administratorul societății.

Mai mult decat atat a mentionat ca, avand calitatea de angajat in cadrul firmei nu avea posibilitatea de a solicita in nume personal Administratiei Finantelor Publice Sector 2 eliberarea unui certificat de atestare fiscala, ba mai mult nu eram in masura sa verifice legalitatea actului inmanat de catre administratorul societății.

Si-a desfasurat activitatea in cadrul se Super SRL din anul 2006, moment in care a obținut permisul de ședere, iar pana in prezent acesta i-a fost prelungit de doua ori, iar actele care au stat la baza prelungirii dreptului de ședere in scop de munca depuse la autoritate abilitate i-au fost înmânate de reprezentanții firmei de la acel moment.

Cum permisul de ședere i-a fost prelungit de doua ori, iar actele care au stat la baza prelungirii acestuia i-au fost înmânate de reprezentanții firmei de la acel moment nu a avut cunoștința ca acel document este fals, nu a avut intenția sa induc in eroare autoritățile abilitate folosindu-se de un act fals, in condițiile in care nu era in măsura sa verifice legalitatea actului înmânat chiar de către administratorul societății.

A invederat ca prin Contractul de Cesiune încheiat la data de 01.02.2008 a devenit asociat in cadrul SC SRL, societate care înregistrează un profit de 12295 lei, conform bilanțului depus la ONRC pe anul 2007, iar conform declarației fiscale pe luna iulie 2009 societatea nu figurează cu datorii restante la bugetul de stat.

In prezent in cadrul societății mai sus menționate isi desfasoara activitatea 10 angajați cu contracte individuale de munca pe durata nedeterminata.

In Situația în care ar fi avut vreo suspiciune cu privire la legalitatea certificatului de atestare fiscala inmanat de catre administratorul SC Super SRL nu aR fi uzat de un act fals, ci as fi depus documentatia necesara In vederea prelungirii dreptului de sedere in scop de munca folosind firma unde are calitatea de asociat, respectiv SC SRL.

In drept, reclamantul a invocat dispozitiile art. 80 al. 1 lit b si art. 82 al. 1 din OUG nr. 194/2002.

In dovedirea cererii reclamantul a depus copie de pe actul contestat, contract individual de munca cu acte aditionale, certificate, contracte.

La 21.10.2009 paratul a depus intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii reclamantului ca neintemeiata, invocand si exceptia lipsei procedurii prealabile fata de dispozitiile art. 7 din legea nr. 554/2004.

Au fost depuse si actele care au stat la baza deciziei contestate.

Cu privire la excpetia inadmisibilitatii actiunii se retine ca aceasta exceptie este intemeiata.

Analizand actele si lucrarile dosarului pe exceptia inadmisibilitatii se retine ca reclamantul contesta un act administrativ prin care paratul i-a respins cererea de prelungire a dreptului de sedere in scop de munca.

Desi reclamantul a invocat prevederile art. 82 din OUG nr. 194/2002 se observa ca acesta nu a contestat o decizie de returnare pentru a fi aplicabile aceste dispozitii ci actul administrativ prin care i s-a respins cererea de prelungire a dreptului de sedere si a fost informat de obligatia de a parasi teritoriul Romaniei pana la data la care ii expira permisul de sedere.

Asa fiind nu sunt incidente dispozitiile din OUG nr. 194/2002 ca lege speciala privind contestarea unor decizii ale ORI ci cele din legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ordonanta sus indicata necontinand in privinta deciziilor de respingere a cererilor de prelungire a dreptului de sedere reglementari speciale, derogatorii de la dreptul comun.

Fiind vorba asadar de o cerere intemeiata pe dispozitiile legii nr. 554/2004, conditiile de introducere a actiunii sunt prevazute in acest act nromativ.

Conform art. 7 din legea nr. 554/2004 persoana care se considera vatamata printr-un act administrativ, trebuie sa se adreseze autoritatii publice cu o solicitare privind revocarea in tot sau in parte a actului inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ.

Prin urmare reclamantul trebuia ca inainte de a se adresa instantei sa se adreseze cu o cerere prin care sa solicite revocarea sau anularea actului paratului prin care s-a dispus respingerea cererii sale de prelungire a dreptului de sedere.

Reclamantul nu a indeplinit procedura prealabila.

Prin urmare, in baza celor retinute mai sus si a art. 1, 10 si 7 din legea nr. 554/2004, va respinge actiunea reclamantului ca inadmisibila, pentru lipsa procedurii prealabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARESTE

Admite exceptia inadmisibilitatii.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat in B,-,. 16,. 1,. 5,. 18, sector 2 si cu domiciliul ales la - cu sediul in Popesti, str. - Al. nr. 9, --2,. 1,. 1,. 6, jud. în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU cu sediul in B,--5, sector 5, ca inadmisibilă (pentru lipsa procedurii prealabile).

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 6.01.2010.

PRESEDINTE,

- - GREFIER,

- -

RED. JUD. CP

Tehnored. IT(4 ex)

Președinte:Petrovici Cristina
Judecători:Petrovici Cristina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 64/2010. Curtea de Apel Bucuresti