Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 917/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr.917

Ședința publică de la 22.02.2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ungureanu Doina

GREFIER - - -

...

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentant de procuror.

Pe rol se află spre soluționare cauza de contencios administrativ privind pe reclamantul EL, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU, având ca obiect "litigiu privind regimul străinilor".

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul EL, personal și asistat de avocat și pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU, prin consilier juridic.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, reclamantul a depus la dosar acte în 2 exemplare, prin serviciul registratură.

Avocatul reclamantului arată că a comunicat actele depuse la dosar prin serviciul registratură. Depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 4 lei și timbrul judiciar de 0,3 lei. Nu mai are cereri de formulat și probe de administrat.

Curtea, nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocatul reclamantului solicită admiterea contestației, anularea Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr.-/23.12.2009. Arată că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii art. 55 din nr.OUG194/2002.

Pârâtul, prin reprezentant, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr.-/23.12.2009 ca temeinică și legală.

Ministerul Public, prin reprezentant, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată, menținerea Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr.-/23.12.2009. Arată că reclamantul nu a dovedit că are mijloace de susținere.

În replică, avocatul reclamantului arată că reclamantul a avut mijloace de întreținere.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 7.01.2010 pe rolul acestei instanțe, petentul El, cetățean libanez, a solicitat anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr.-/23.11.2009, emisă de Serviciul pentru a județului I, AI-ORI și comunicată la 28.12.2009 și prelungirea termenului de ședere temporară pe teritoriul României, începând cu 19.12.2009.

A motivat acțiunea arătând că prin decizia contestată i-a fost refuzată prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României.

A susținut că a obținut viză de ședere temporară în România la 19.12.2007, iar la 20.11.2008 a obținut prelungirea dreptului de ședere temporară până la 19.12.2008 depunând în termen legal la ORI cerere de prelungire a dreptului de ședere pentru desfășurare de activități comerciale și îndeplinește condițiile prev.de art.55 alin.2 lit.f) din OUG 194/2002 rep.

A depus la dosar decizia contestată, permis de ședere, contract de Asigurări de sănătate nr.27881/24.10.2008 încheiat cu AS I, contract de comodat nr.220/3.11.2009, ordine de plată privind achitarea obligațiilor bugetare.

Pârâtul Oficiul Român pentru -Direcția pentru B, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.

A motivat în fapt că reclamantul a intrat pe teritoriul României la data de 18.11.2007, cu viză de lungă ședere conf.art.43 din OUG 194/2002 rep. fiind emis permisul de ședere valabil până la 19.12.2009.

Ulterior, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prev.de OUG 194/2002 rep. privind regimul străinilor în România rep. referitoare la prelungirile ulterioare ale dreptului de ședere temporară în scopul desfășurării de activități comerciale, în speță prev.de art.55 alin.2 lit.f).

Analizând actele și lucrările dosarului, decizia contestată, se constată că reclamantul nu îndeplinește prev.art.55 alin.2 lit.f) corob.cu art.52 alin.1 din OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România cu modificările și completările ulterioare.

Conform art.55 alin.2 lit.f) din OUG 194/2002 R, prelungirea dreptului de ședere pentru desfășurarea de activități comerciale se pot acorda dacă străinul deține mijloace de întreținere în cuantum de cel puțin 700 euro lunar, dacă este acționar, și 500 euro lunar, dacă este asociat, obținute din activitatea desfășurată pe teritoriul României.

Cum această condiție este imperativă pentru ca unui străin să îi poată fi prelungit dreptul de ședere temporară pe teritoriul României, în scopul desfășurării de activități comerciale, nefiind îndeplinite de reclamant, în mod corect i s-a refuzat reclamantului prelungirea dreptului de ședere temporară, conf.art.52 alin.1 și 2 din OUG 194/2002

Pentru considerentele expuse, acțiunea se va respinge ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul El, cetățean libanez, cu reședința în--4, sat Tunari, com.Tunari, județ I, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru, cu sediul în str.-.-.C- nr.2. sector 5,

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 22.02.2010.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.UD

EF/3ex.

15.04.2010

Președinte:Ungureanu Doina
Judecători:Ungureanu Doina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 917/2010. Curtea de Apel Bucuresti