Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 24.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1.002
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 06.07.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta " & 2004" Reșița, împotriva sentinței civile nr. 259/18.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului C-S, în contradictoriu cu pârâta - intimată DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta - recurentă avocat, pentru pârâtă se prezintă consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei - recurente depune la dosar împuternicire avocațială și dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Reprezentantul pârâtei - intimate depune la dosar delegație de reprezentare și întâmpinare, un exemplar comunicându-se reprezentantei reclamantei - recurente.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantei - recurente solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată, depunând și concluzii scrise.
Reprezentantul pârâtei - intimate pune concluzii de respingere a recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C-S, sub nr.282/115/28.01.2009, reclamanta " & 2004" Reșița, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, a solicitat suspendarea executării actului administrativ, respectiv a Deciziei de imputare privind obligațiile suplimentare de plată, stabilite de inspecția fiscală nr.235/28.11.2008, a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr.236/28.11.2008 și a dispoziției de măsuri nr.9325/28.11.2008, până la pronunțarea definitivă și irevocabilă a instanței; de asemenea, reclamanta a solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de proces.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, prin Raportul de inspecție fiscală nr.9325/28.11.2008, precum și a actelor emise în temeiul acestuia, pârâta a reținut în sarcina sa obligația de a plăti către bugetul de stat, suma de 139.360 lei.
De asemenea, a susținut că a procedat la atacarea deciziei de impunere, pe cale administrativă, formulând contestație în acest sens și că pârâta, fără să țină cont de contestația respectivă, a dispus executarea silită, fiind emisă, în acest sens, Somația nr.5/09.01.2009 și Titlul executoriu nr.5/09.01.2009.
Totodată, reclamanta a susținut că, întrucât se află în procedura prealabilă, reglementată de art.175 și urm. din Codul d e procedură fiscală, în cauză sunt incidente prevederile art.185 Cod procedură fiscală și art.14 din Legea nr.554/2004, în materia suspendării.
În motivare suspendării, reclamanta a arătat că punerea de îndată în executare a actelor administrative atacate în procedura prealabilă ar produce consecințe grave asupra activității comerciale a societății.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004 modificată, nr. R/89/8/13.09.1989, a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: somația de plată nr.-/5 (fila 8), titlul executoriu nr.5/09.01.2009 (fila 9), chitanța nr.-/1, prin care s-a consemnat la CEC cauțiunea în sumă de 1000 lei (fila 21).
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind neîntemeiată.
În apărare, s-a invocat faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 alin.1 raportat la art.15 din Legea nr.554/2004, respectiv motivele suspendării trebuie să fie justificate, pentru a induce o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ contestat, iar, prin executarea actului administrativ, reclamanta să fie amenințată cu o vătămare iminentă.
Prin sentința civilă nr.259/18.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a respins acțiunea formulată de reclamanta " & 2004" în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâta, în temeiul Titlului executoriu nr.5/09.01.2009, a pornit executarea silită împotriva reclamantei, pentru creanța în cuantum de 125.036 lei, reprezentând taxa pe valoare adăugată, dobânzi și penalități de întârziere aferente, conform somației nr.-/5.
Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat suspendarea executării silite a deciziei de imputare privind obligațiile suplimentare de plată, stabilite de inspecția fiscală nr. 235/28.11.2008, a deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 236/28.11.2008 și a dispoziției de măsuri nr.9325/28.11.2008, până la pronunțarea definitivă și irevocabilă a instanței, motivând că împotriva actelor administrative fiscale a îndeplinit procedura administrativă prealabilă, prevăzută de Codul d e procedură fiscală, aprobat prin nr.OG92/2003, modificată.
Potrivit art.215 alin.1 din Codul d e procedură fiscală, introducerea contestației nu are efect suspensiv de executare, având în vedere că titlurile de creanță fiscală devin titluri executorii ope legis, la data scadenței obligației fiscale.
De asemenea, au fost invocate dispozițiile art.14 și 15 din Legea contenciosului administrativ.
Tribunalul a reținut că, prin dispozițiile legale invocate de reclamantă, Legea nr. 554/2004, a reglementat o procedură specială pentru suspendarea executării actului administrativ.
Astfel, admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ, până la soluționarea acțiunii în anularea lui este condiționată de instituția justificării temeiniciei precum și de iminența producerii unei pagube.
Or, în speță, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii în mod cumulativ a celor două condiții cerute de legiuitor și aceasta, cu atât mai mult cu cât instanța, în virtutea rolului activ, a solicitat expres acest lucru.
În atare situație, instanța nu a putut realiza o "pipăire" a fondului, pentru a constata dacă acesta vizează un act administrativ fiscal, vădit nelegal, executarea acestuia fiind de natură a crea efecte nejustificate cu privire la situația juridică-fiscală a reclamantei, iar, pe de altă parte, să verifice situația concretă a acesteia, în calitate de contribuabil, ce ar urma să fie supus executării silite și efectele pe care le-ar putea produce executarea actului administrativ fiscal împotriva acesteia.
Ca urmare, văzând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 și 15 din Legea nr.554/2004, tribunalul a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta " & 2004" Reșița, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că Raportul de inspecție fiscală nr.9325/28.11.2008, decizia de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.235/28.11.2008, decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr.236/28.11.2008 și a dispoziției de măsuri nr.9325/28.11.2008, nu au devenit titluri de creanță pentru a putea fi puse în executare, respectiv, nu au devenit titluri executorii așa cum prevede art.141 Cod procedură fiscală, deoarece creanța nu a devenit scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege, fiind vorba de titluri de creanță împotriva cărora societatea a formulat contestației potrivit legii.
Se mai arată că pârâta a început executarea silită împotriva sa fără a justifica urmărirea silită a creanței, creanță care nu a devenit titlu executoriu deoarece actele administrative fiscale au fost contestate și nu permit punerea în executare a creanței, atâta vreme cât acestea au fost contestate pe motive procedurale și pe fond și nu au fost soluționate definitiv și irevocabil pentru a putea fi vorba de un titlu executoriu, în baza căruia poate fi pornită o executare silită, respectiv titlul de creanță nu este susceptibil de a fi adus la îndeplinire prin executare silită.
Precizează că, contestația sa nu a fost soluționată pe fond, și ca urmare aceasta se află în procedură prealabilă, reglementată de art.175 și urm. Cod procedură fiscală, considerând că în speță sunt incidente prevederile art.185 Cod procedură fiscală și art.14 din legea nr.554/2004 în materia suspendării.
Se mai arată că sentința recurată este pronunțată în ședința publică din 18.03.2009, în dosar nr-, aflat pe rolul Tribunalului C-S, în condițiile în care ultimul termen de judecată a fost la data de 01.04.2009, dată la care instanța, Tribunalul C-S, a rămas în pronunțare, situație de fapt care și pe această cale se dovedește netemeinicia hotărâri pronunțate.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299, 300, 304 pct.8, 9, art.3011Cod procedură civilă și art.14 din Legea nr.554/2004.
Legal citată, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, arătând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală.
Suspendarea actelor juridice reprezintă operația juridică de întrerupere a efectelor acestora. Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și prezumția de veridicitate. De aici, principiul executării din oficiu - executio ex oficio -, deci actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative echivalează cu a nu respecta legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine de drept și o democrație constituțională. Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative apare ca o excepție.
Așadar, prima condiție care trebuie îndeplinită este aceea ca motivele suspendării să fie bine justificate, ceea ce înseamnă că ele trebuie să apară de la prima vedere ca fiind temeinice și să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ contestat.
O altă condiție, care se cere îndeplinită în directă legătură cu prima, este aceea că prin măsura suspendării să se evite producerea unei pagube iminente. Este necesar ca reclamanta să fie amenințată, prin executarea actului administrativ, cu o vătămare iminentă și deci ireparabilă.
Atât cazul bine justificat cât și paguba iminentă trebuie să fie indicate în concret și probate cu înscrisuri de către reclamantă, însă în speță nu s-a făcut dovada îndeplinirii în mod cumulativ a celor două condiții cerute de legiuitor, cu atât mai mult cu cât instanța de fond, în virtutea rolului activ, a solicitat expres acest lucru.
În drept au fost invocate dispozițiile art.308 alin.2 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta intimată a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și prin prisma dispozițiilor art.304 ind.1 Cod procedură civilă și văzând că nu sunt incidente dispozițiile art.306 alin.2 Cod procedură civilă, instanța conform art.312 alin.1 Cod procedura civilă, îl va respinge ca nefondat și va menține ca temeinică și legală hotărârea recurată, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, fără să fie incident vreunul din motivele prevăzute de art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, care impun modificarea hotărârii recurate.
Recurenta arată că sentința atacată este pronunțată în ședința publică din 18.03.2009, în dosar nr-, aflat pe rolul Tribunalului C-S, în condițiile în care ultimul termen de judecată a fost la data de 01.04.2009, dată la care instanța, Tribunalul C-S, a rămas în pronunțare, însă din încheierea de ședință din data de 04.03.2009, aflată la fila 28 din dosar fond, Curtea constată că, cauza a fost amânată pentru data de 18.03.2009, termen pentru care recurenta va fost citată legal la adresa indicată de acesta, conform dovezii aflată la fila 30 din dosar fond.
În motivarea recursului se arată că Raportul de inspecție fiscală nr.9325/28.11.2008, decizia de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.235/28.11.2008, decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr.236/28.11.2008 și a dispoziției de măsuri nr.9325/28.11.2008, nu au devenit titluri de creanță pentru a putea fi puse în executare, respectiv, nu au devenit titluri executorii așa cum prevede art.141 Cod procedură fiscală, deoarece creanța nu a devenit scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege, fiind vorba de titluri de creanță împotriva cărora societatea a formulat contestației potrivit legii, apărare ce nu poate fi primită de către instanță întrucât actele enumerate de către recurentă sunt titluri executorii ce pot fi puse în executare, iar suspendarea executării, reglementată atât de Codul d e procedură fiscală cât și de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu se poate referi decât la astfel de titluri executorii.
Mai mult, chiar dacă reclamanta obține anularea acestor titluri, ea are dreptul la întoarcerea executării, astfel că nu i se produce nici un prejudiciu prin executarea efectivă a titlurilor executorii din dosar.
Împrejurarea că, contestația recurentei nu a fost soluționată pe fond, și ca urmare aceasta se află în procedură prealabilă, reglementată de art.175 și urm. Cod procedură fiscală, considerând că în speță sunt incidente prevederile art.185 Cod procedură fiscală și art.14 din legea nr.554/2004 în materia suspendării, nu are legătură câtă vreme actele contestate sunt titluri executorii, iar acest motiv nu constituie o condiție prevăzută de dispozițiile legale pentru a opera suspendarea.
După cum a reținut și instanța de fond, una dintre caracteristicile actului administrativ este executarea sa din oficiu (ex officio), bazată pe prezumția de legalitate a acestuia.
Prin art.14 și 15 din Legea contenciosului administrativ s-a instituit o excepție de la această regulă, respectiv posibilitatea suspendării executării actului administrativ, ca operație juridică de întrerupere temporară a efectelor sale, dar numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ.
Simpla susținere a reclamantei recurente în sensul că "este prejudiciată" nu este de natură a satisface cerințele legii în ceea ce privește admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal. Din cererea formulată nu rezultă pericolul care ar determina producerea unei pagube iminente, de natură să justifice suspendarea executării actului contestat, nefiind suficientă doar invocarea unei pretinse vătămări.
De altfel, reclamanta recurentă nu face referire, în cererea de suspendare, la existenta vreunei probe concrete din care să rezulte îndeplinirea cerințelor esențiale prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, rezumându-se doar la simple afirmații privind o vătămare iminentă, fără ca aceste împrejurări să fie dovedite în vreun fel.
În speță nu s-a făcut dovada existenței unui caz bine justificat și nici a faptului că prin executarea actului administrativ reclamanta ar suferi o pagubă iminentă, singurele condiții care, fiind de natură să atragă o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ, ar putea justifica temeinicia cererii de suspendare.
Referitor la paguba iminentă, reclamanta arată că i se aduce un grav prejudiciu, aspect ce nu dovedește nici cazul bine justificat și nici producerea unei pagube iminente.
Simpla afirmație că sunt întrunite condițiile de suspendare prevăzute de art.14 din lege, fără a produce dovezi clare din care să rezulte temeinicia cererii de suspendare, nu este suficientă, iar plata cauțiunii reprezintă o condiție de admisibilitate a cererii de suspendare, condiție care se impune a fi coroborată și cu celelalte obligații prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004 iar la dosarul cauzei nu există nici o dovadă în acest sens.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta & 2004 Reșița împotriva sentinței civile nr.259/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata C-
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/10.07.2009/TEHNORED:/10.07.09
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul C-S/Judecător -
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Răzvan Pătru, Maria Belicariu
