Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 1031/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Sentința civilă nr. 1031
Ședința publică din 25.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Eugenia Ion
Grefier: ---
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ (MFP-ANAF).
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanții, reprezentați de avocat, cu împuterniciri avocațiale la filele 36 și 38 dosar, și pârâta, reprezentată de consilier juridic.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că obiectul pricinii este suspendare act administrativ șiprocedura de citare este legal îndeplinită.
Reclamanții, prin avocat, depun originalul recipisei de consemnare nr. -/1 din data de 19.02.2010 și originalul chitanței nr. -/1 din data de 19.02.2010, ambele emise de CEC BANK, reprezentând plată cauțiune, în cuantumul dispus de instanță, 21.730,00 lei.
Curtea dispune înaintarea originalului recipisei și chitanței către Registrul de Valori al Instanței, cu păstrarea unor copii ale actelor la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe fondul acțiunii.
Reclamanții, prin avocat, precizează că cererea lor vizează suspendarea a două acte, respectiv Raportul de inspecție fiscală nr. -/11.12.2009 și Decizia de impunere nr. 241/11.12.2009, fiind întemeiată pe art. 14 din Legea Contenciosului administrativ. Astfel, conform acestui articol, dacă se dovedește existența celor două condiții, a cazului bine justificat și a existenței pagubei iminente, instanța poate dispune suspendarea executării actului atacat până la soluționarea acțiunii în anulare. În speță, au dovedit atât existența cazului bine justificat cât și a pagubei iminente. Susținerile lor în dovedirea cazului bine justificat nu sunt pentru a antama fondul cauzei, ci pentru a demonstra existența acestuia, astfel cum este definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ. definiția cazului bine justificat din articolul menționat, precizând că, chiar dacă sunt invocate argumente de drept, nu se antamează fondul, ci se urmărește evidențierea faptului că există o îndoială serioasă asupra legalității actelor administrative atacate. Astfel, în primul rând, se consideră că persoanele care, în anii 2004, 2005, 2006 și 2007, au efectuat tranzacții cu imobile, cu scop speculativ sau nu, au săvârșit o activitate economică și, prin aplicarea retroactivă a prevederilor Codului d e procedură fiscală, ar trebui să se considere că sunt plătitori de taxă pe valoare adăugată-TVA. Arată că, în cazul în care operațiunile cu privire la imobile denotă intenția de vânzare ar trebui să se considere operațiuni comerciale, însă, chiar dacă operațiunile cu privire la imobile pot avea și caracter comercial, în mod obișnuit acestea sunt operațiuni civile, sunt făcute de persoane fizice. Distincția făcută de organele fiscale, între operațiunile civile și operațiunile comerciale, este o falsă problemă, și tot ce nu reprezintă o afacere trebuie lăsat în domeniul dreptului civil. Conform art. 126 și 127 Cod fiscal, rezultă că pentru ca o operațiune să fie purtătoare de TVA trebuie să aibă caracter de continuitate. În speță, continuă reclamanții, prin avocat, este vorba despre un contract de vânzare-cumpărare care nu are cum să aibă caracter de continuitate, fiind o operațiuneuno ictu,efectuată dintr-o dată. Deci, nu există continuitate, chiar dacă există 34 de contracte de vânzare-cumpărare. În al doilea rând, pentru a fi purtător de TVA este necesar ca cel în cauză să fie comerciant, iar Codul comercial spune că trebuie să existe o anumită succesiune din care să rezulte că acel comerț este profesiune, însă ei nu sunt comercianți. Au primit un teren, pe care l-au parcelat și l-au vândut la 34 de cumpărători. Un alt aspect privește faptul că soluția fiscului este interpretativă a legii, ceea ce înseamnă un abuz de putere, însă se pune problema retroactivității legii și a stabilității raporturilor juridice. Statul român a tolerat operațiuni, care chiar puteau fi considerate comerciale, dar vine astăzi și reinterpretează legislația. Dacă terenul ar fi provenit dintr-o moștenire, ar mai fi devenit ei comercianți? De asemenea, se pune problema sancționării României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru că se aduce atingere securității circuitului civil și a operațiunilor fiscale. La momentul efectuării operațiunilor se cunoștea că operațiunile sunt scutite de TVA. TVA-ul este un impozit suportat de consumatorul final, iar, la momentul respectiv, se cunoștea că operațiunile sunt scutite de TVA, însă, la finele anului 2009, în contra jurisprudenței CEDO, care a statuat că nu se pot schimba reglementările, se schimbă legislația în vigoare la momentul încheierii tranzacțiilor. De asemenea, TVA se aplică la livrări de bunuri, deci legea se referă la bunuri mobile. Bunurile imobile sunt nemișcătoare, deci nu se poate concepe TVA. TVA este un impozit adăugat valorii adăugate bunului, care ajunge a fi suportat de consumatorul final. Ei nu au perceput TVA de la cumpărători, și, în cazul în care ar fi obligați la plata acestuia, ar însemna că taxa pe valoare adăugată ar deveni taxă pe valoarea totală a bunului. În ce privește condiția existenței pagubei iminente, este evident că sunt prejudiciați, putând fi păgubiți în cazul în care s-ar pune în executare actele atacate. Solicită admiterea acțiunii și precizează că vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pârâta, prin consilier juridic, solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Motivează că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nici cea a cazului bine justificat și nici cea a pagubei iminente. Nu se pot lua în considerarea susținerile reclamanților, acestea antamând fondul cauzei, iar actele atacate, până la pronunțarea instanței asupra legalității lor, se bucură de prezumția de legalitate. De asemenea, nici paguba iminentă nu este îndeplinită, aceasta fiind o condiție ce trebuie dovedită de la caz la caz, nefiind o condiție care se prezumă. Solicită respingerea acțiunii, avându-se în vedere jurisprudența și motivele arătate în întâmpinare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală nr. -/11.12.2009 și Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane fizice care desfășoară activități independente în mod individual și/sau într- formă de asociere, cu nr. de înregistrare 241/11.12.2009, prin care s- hotărât impunerea obligațiilor fiscale suplimentare de a plăti TVA pentru perioada 01.01.2004 - 11.12.2009.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au fost supuși unei inspecții fiscale în perioada 16.11.2009 - 11.12.2009, că au fost verificate toate tranzacțiile privind proprietățile imobiliare din patrimoniul personal efectuate în perioada 01.01.2004 - 31.12.2009 și au fost încadrați în categoria persoanelor plătitoare de TVA, considerându-se în mod eronat că sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru ca persoană să fie considerată plătitor de TVA.
Reclamanții au menționat că, deși s- realizat un număr mare de tranzacții imobiliare, respectiv 34, în realitate, este vorba de vânzarea unui singur teren, care, din cauza întinderii sale, fost parcelat, fiind imposibil de vinde un teren de peste 10.000 mp în intravilan, în nordul Bului, dintr- dată (cum nici nu se poate cumpăra în acest fel).
Din perspectiva condiției cazului bine justificat, prevăzută de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamanții au susținut că actul administrativ a cărui suspendare se solicită este în mod vădit nefondat și nelegal, pentru următoarele considerente:
1. Raportul de inspecție fiscală și Decizia de impunere nu îndeplinesc două din cele patru condiții cumulative necesare pentru ca reclamanții să poată fi considerați persoane plătitoare de TVA, respectiv nu se încadrează în prevederile art. 126 lit. c) și d) din Codul fiscal, întrucât activitatea desfășurată nu este o activitate comercială și, cel mai important, nu are caracter de continuitate;
2. Interpretarea legislației fiscale de către organele fiscale este nelegală, întrucât Normele de aplicare Codului fiscal, forma valabilă din 1 ianuarie 2010, adaugă la lege, întrucât legiuitorul fiscal, prin lege, nu aplică un prag valoric "exploatării bunurilor" sau un anumit număr de "livrări de bunuri" pentru aprecia caracterul de continuitate, iar în raport de "noua viziune fiscală", inspectorii fiscali își atribuie rolul de legiuitor, stabilind unde poate fi încadrată tranzacție imobiliară, ei constatând scopul comercial al acesteia.
Prin exercitarea controlului fiscal se poate naște și problemă de retroactivitate aplicării legii, deoarece, în anii 2005-2006, viziunea legiuitorului, consacrată atât prin textul legal, cât și prin normele de aplicare, era constantă în a aprecia "activitățile economice" și "caracterul de continuitate", iar conform acestei concepții activitățile întreprinse de reclamanți nu erau considerate fi nici activități economice, nici având caracter de continuitate;
3. Controalele fiscale și rezultatele acestora, în aplicarea retroactivă unor norme ilegale, încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană Drepturilor Omului și în practica, precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse "principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept" (, Hotărârea din 6 decembrie 2009, Beian contra României).
Sub acest aspect, reclamanții au precizat că, pentru toate sumele intrate în patrimoniul lor s- plătit la stat impozit pe venit, că după câțiva ani, printr- campanie generală de mobilizare fiscului, aceste tranzacții perfect legale, transparente și impozitate sunt supuse unei noi taxe, fără ca textul legal să se modifice câtuși de puțin, ceea ce denotă o atitudine arbitrată și ilegală organelor ce trebuie să aplice legea;
4. Taxa impusă de organele fiscale, chiar dacă este denumită TVA, nu este o taxă pe valoare adăugată, ci o taxă pe valoarea totală bunului. Terenurile vândute nu au făcut obiectul taxării niciodată. Când au fost cumpărate de reclamanți acestea nu au fost supuse regimului TVA și nici atunci când au fost vândute.
Reclamanții au susținut că nu își pot exercita dreptul la deducere fiscală, întrucât nicio prevedere referitoare la felul cum funcționează sistemul TVA nu este compatibilă cu situația acestora, persoane fizice care nu realizează activități economice.
Referitor la condiția pagubei iminente, reclamanții au arătat că, dacă nu se suspendă executarea acestor acte, administrația financiară dispune de instrumente juridice foarte eficiente pentru a aduce la îndeplinire titlul de creanță și pentru executa silit suma exorbitantă impusă, sumă de peste 2 milioane lei.
În eventualitatea în care instanța nu dispune de suspendarea executării actelor administrative, iar statul execută suma de bani trecută eronat în Decizia de impunere, practica a arătat că acele sume de bani de recuperat vor fi blocate în conturile statului probabil ani de zile, iar pierderile suferite prin indisponibilizarea acestor sume uriașe, nu vor afecta afacerile, cum este cazul unei societăți comerciale, ci, în mod direct, viața de zi cu zi persoanelor fizice ce au făcut obiectul controlului.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea formulată la data de 11.02.2010, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat excepția inadmisibilității cererii, pe motiv că, din actele dosarului nu rezultă că reclamanții au sesizat organul administrativ cu o contestație împotriva actelor administrative a căror suspendare s- cerut în cauză.
Pe fondul cauzei, s- solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținându-se că motivele invocate de reclamanți în cererea de chemare în judecată nu sunt de natură să dovedească faptul că, în speță, sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Pârâta apreciat că motivele invocate de reclamanți nu sunt de natură să creeze îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, fiind necesară administrarea de probe în cadrul procesului.
Relativ la paguba iminentă, pârâta afirmat că susținerile reclamanților, în sensul că executarea sumei înscrise în actele administrative atacate le-ar produce importante prejudicii, nu au fost probate și nu pot fi primite, întrucât menționarea creanței contestate și valorii ei nu duc de facto la constatarea că există pagubă iminentă.
În cauză, s- administrat proba cu înscrisuri, iar în cadrul acesteia, reclamanții au făcut dovada înregistrării la autoritatea pârâtă contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 241/11.12.2009 ( 62 dosar), împrejurare față de care pârâta renunțat la invocarea excepției inadmisibilității cererii, la termenul de judecată din data de 11.02.2010.
În conformitate cu disp. art. 215 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul d procedură fiscală, reclamanții și-au îndeplinit obligația de plată unei cauțiuni, de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
În acest sens, s- depus la dosarul cauzei recipisa de consemnare nr. -/1 din data de 19.02.2010 și chitanța nr. -/1 din data de 19.02.2010, ambele emise de BANK, în valoarea de 21.730 lei reprezentând 1% din suma contestată. Acest cuantum a fost stabilit de instanță prin raportare la valoarea debitului și la necesitatea asigurării accesului efectiv la justiție în solicita adoptarea unor măsuri de protecție provizorie, atunci când executarea actului administrativ este de natură cauza un prejudiciu însemnat, dificil de reparat, și când există argumente juridice aparent valabile față de legalitatea actului administrativ.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:
"In cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, autoritarii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".
Prin urmare, pentru dispune suspendarea executării unui act administrativ este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții:
a) să fie introdusă plângerea prealabilă împotriva actelor vătămătoare;
b) măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea nr. 554/2004;
c) să fie vorba despre un caz bine justificat, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
În speță, prima condiție necesară pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ este îndeplinită, întrucât reclamanții au formulat contestație împotriva Deciziei de impunere nr. 241/11.12.2009, și a Raportului de inspecție fiscală nr. -/11.12.2009, înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală sub nr. -/27.01.2010.
În accepțiunea art. 2 alin. 1 lit. t) din legea nr. 554/2004, prin "cazuri bine justificate" se înțeleg împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Examinând aparența de legalitate Deciziei de impunere nr. 241/11.12.2009, și a Raportului de inspecție fiscală nr. -/11.12.2009, prin prisma situației de fapt și a argumentelor juridice prezentate de reclamanți, Curtea reține că există indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate a actelor administrative contestate referitoare la: îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 126 Cod fiscal pentru încadrarea reclamanților în categoria persoanelor plătitoare de TVA, interpretarea legislației fiscale de către organele fiscale din perspectiva principiului neretroactivității legii civile și principiului securității juridice, precum și calificarea taxei impusă de organele fiscale și denumită taxa pe valoare adăugată.
Potrivit disp. art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin "pagubă iminentă" se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă funcționării unei autorități publice sau unui serviciu public.
Așadar, se observă că disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004 au în vedere condiția pagubei iminente din perspectiva prevenirii ei și nu a existenței efective.
Analizând îndeplinirea acestei cerințe, Curtea constată că executarea actelor administrative este de natură a cauza reclamanților un prejudiciu însemnat viitor și previzibil, întrucât nerespectarea termenului de executare obligației de plată stabilit de organele fiscale, în lipsa unei decizii de suspendare dispusă de instanță, determină declanșarea procedurii de executare silită pentru suma de 2.172.290 lei, ceea ce va afecta grav drepturile și interesele legitime ale acestora și va crea reale dificultăți de recuperare în situația în care se va constata, urmare controlului jurisdicțional, nelegalitatea actelor administrativ-fiscale.
În consecință, pentru motivele de fapt și de drept evidențiate, Curtea constată că acțiunea promovată de reclamanți este întemeiată și urmează să dispună în temeiul disp. art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,admiterea acesteia și suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală nr. -/11.12.2009 și a Deciziei de impunere nr. 241/11.12.2009, emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală, până la pronunțarea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanții și, ambii cu domiciliul în B,-, -. 3,. 4,. 85, sector 3 și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în B, nr. 223,. 3, sector 3, în contradictoriu cu pârâta MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ (MFP-ANAF), cu sediul în B, str. - nr. 17, sector 5.
Suspendă executarea Raportului de inspecție fiscală nr. -/11.12.2009 și Deciziei de impunere nr. 241/11.12.2009 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală până la pronunțarea instanței de fond.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.01.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
- - ---
Red.EI
Tehnored.CB/ 4ex.
15.03.2010
Președinte:Eugenia IonJudecători:Eugenia Ion
