Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 106/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.106
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 08 01 2010
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Bîcu Vasile
GREFIER- - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta - SRL și - INTERNAȚIONAL SRL, în contradictoriu cu pârâta CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, având ca obiect suspendare executare acte administrative.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta - SRL prin avocat, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin consilier juridic, lipsă fiind reclamanta - Internațional SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamanta - SRL reprezentată de avocat învederează instanței că procedura de licitație deschisă pentru atribuirea Acordului-cadru de Funcționare de medicamente și teste pentru tratamentul persoanelor cu infecție / și tratament postexpunere inițiată prin publicarea în a anunțului de participare nr.89047/22 10 2009 fost anulată în temeiul disp.art.209 alin.1 lit.d din OUG nr.34/2006. astfel încât acțiunea a rămas fără obiect.
Pârâta prin reprezentant depune întâmpinare prin care invocă excepția lipsei de obiect și acte anexe, o copie comunicând apărătorului reclamantei.
Curtea dispune lăsarea dosarului la ordine având în vedere că a fost solicitat la amânări fără discuții.
La reluarea cauzei la a doua strigare au răspuns reclamantele - SRL și - Internațional SRL prin apărător, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin consilier juridic.
Curtea acordă cuvântul pe excepția lipsei de obiectinvocată de părți.
Reclamantele - SRL și - Internațional SRL prin apărător solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.
Pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin consilier juridic solicită admiterea excepției lipsei de obiect și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la 27.11.2009, pe rolul Curții de Apel București, reclamanta - SRL în calitate de reprezentant al asocierii de operatori economici din care face parte și International L, reprezentate prin & Asociații a solicitat, în contradictoriu cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, suspendarea executării actelor administrative emise de pârâtă care stau Ia baza organizării procedurii de licitație deschisă pentru atribuirea acordului-cadru de furnizare de medicamente și teste pentru tratamentul persoanelor cu infecție / și tratament postexpunere declanșată prin publicarea în Sistemul Electronic de Publice a anunțului de participare nr. 89047/22.10.2009 (,Procedura") și, pe cale de consecință, suspendarea procedurii însăși până Ia pronunțarea instanței de fond cu privire Ia anularea actelor administrative și a procedurii a căror suspendare o solicităm.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru ca instanța să dispună suspendarea executării actelor administrative emise de CNAS în scopul derulării Procedurii:
formularea plângerii prealabile Ia CNAS împotriva actelor administrative a căror suspendare o solicităm;
existența unui caz bine justificat;
necesitatea suspendării pentru prevenirea unei pagube iminente.
FORMULAREA PLANGERII PREALABILE ÎMPOTRIVA ACTELOR EMISE DE CNAS ÎN SCOPUL ȘI PROCEDURII
La data de 22.10.2009, CNAS, în calitate de autoritate contractantă, a demarat Procedura prin publicarea în Sistemul Electronic de Publice a anunțului de participare nr. 89047/22.10.2009, împreună cu documentația de atribuire constând în fișa de date a achiziției, caietul de sarcini și modelul de calcul al punctajului de atribuire.
Obiectul acordului-cadru care face obiectul Procedurii este furnizarea de medicamente și teste de monitorizare a tratamentului pentru bolnavii cuprinși în de tratament și monitorizare a persoanelor cu infecție / și tratamentul postexpunere din cadrul Programul național de boli transmisibile.
Durata acordului-cadru este de 48 de luni de Ia data semnării, urmând ca autoritatea contractantă să atribuie contracte subsecvente furnizorilor desemnați câștigători pe loturile de produse descrise în caietul de sarcini. Sursa de finanțare a achiziției de medicamente este Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.
Data limită pentru depunerea ofertelor în cadrul Procedurii este 03.12.2009, ora 12.00, ofertele depuse astfel urmând a fi deschise Ia data de 04.12.2009, ora 11.00.
Reclamanta a formulat, Ia data de 23.11.2009. plângere prealabilă împotriva actelor emise de CNAS care stau Ia baza Procedurii.
Sunt îndeplinite astfel dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care îndreptățesc persoana ale cărei drepturi sau interese au fost vătămate printr-un act administrativ să obțină suspendarea acestui act până Ia pronunțarea instanței de fond cu privire Ia cererea de anulare a actului administrativ.
II. EXISTENȚA JUSTIFICAT
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004, reprezintă caz bine justificat,Împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
și testele de monitorizare pentru tratamentul / ce se doresc a fi achiziționate sunt destinate pacienților incluși în de tratament și monitorizare a persoanelor cu infecție / și tratamentul postexpunere din cadrul Programului național de boli transmisibile.
În baza dispozițiilor art. 48 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, programele naționale de sănătate aferente anului 2009 și modul de desfășurare a acestora au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 367/2009 pentru aprobarea programelor naționale de sănătate pentru anul 2009 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202/31.03.2009).
Acest act normativ a fost modificat, începând cu data de 01.10.2009, prin Hotărârea de Guvern nr. 1064/2009 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648/01.10.2009).
derulării licitației pentru achiziția de medicamente și teste de monitorizare a tratamentului pentru bolnavii de / aparținea, până Ia modificarea intervenită Ia data de 01.10.2009, CNAS. În acest sens, art. 8 alin. 13 din HG nr. 367/2009 dispune:
, și testele de monitorizare a tratamentului pentru bolnavii cu / cuprinși în Programul național de boli transmisibile se achiziționează prin licitație Ia nivel național, organizată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare privind achizițiile publice. Contravaloarea acestora se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. (subl. ns.)"
Începând cu data de 01.10.2009, această atribuție a fost conferită în comun CNAS și Ministerului Sănătății, după cum urmează:
, / testele de monitorizare a tratamentului pentru bolnavii cu / cuprinși în Programul național de boli transmisibile se achiziționează prin licitație Ia nivel național, organizată de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare privind achizițiile publice, urmând ca furnizorii declarați câștigători ai licitației să încheie contractele de furnizare cu casele județene de asigurări de sănătate. Contravaloarea acestora se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (subl. ns.)".
Prin urmare, având în vedere că Procedura a fost demarată ulterior datei de 01.10.2009, ar fi trebuit ca aceasta să fie, în mod obligatoriu, demarată și desfășurată, în comun, de către Ministerul Sănătății și CNAS.
Totuși, cu încălcarea normelor legale care stabilesc competența organizării licitației naționale pentru medicamentele anti-/, autoritatea contractantă în cadrul Procedurii este exclusiv CNAS.
Mai mult, nu există nicio mențiune în documentația de atribuire (anunțul de participare cuprinzând chiar mențiunea expresă,NU" în dreptul informației referitoare Ia,autoritatea contractantă acționează în numele altor autorități contractante") în sensul că Ministerul Sănătății ar fi implicat în derularea Procedurii și că, astfel, aceasta ar fi organizată cu respectarea pe deplin a legislației aplicabile.
În concluzie, Procedura reprezintă o încălcare gravă a dispozițiilor imperative ale Hotărârii de Guvern nr. 367/2009, fiind organizată de către o autoritate necompetentă.
III. SUSPENDAREA EXECUTĂRII ACTELOR EMISE DE CNAS ESTE PENTRU PREVENIREA PAGUBE
Reclamanta este interesată să participe Ia Procedură și să depună oferte comune în acest sens. Totodată, există interesul ca Procedura să fie derulată cu respectarea tuturor normelor legale aplicabile și să se asigure că acordul-cadru și contractele subsecvente ce se vor semna în baza acestuia cu furnizorii desemnați câștigători ai licitației naționale sunt încheiate ca urmare a unei proceduri legale, desfășurate de către o autoritate competentă care acționează cu respectarea tuturor prerogativelor care îi incumbă.
În caz contrar, există riscul ca validitatea acordului-cadru și a contractelor de furnizare subsecvente să fie afectată, ceea ce va duce Ia un impas de furnizare a medicamentelor către pacienții afectați de / și care necesită acest tratament, punând astfel în pericol sănătatea publică și lipsind de conținut dreptul fundamental al oricărui cetățean Ia ocrotirea sănătății, drept garantat prin art. 34 din Constituția României.
Curtea a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
Procedura de licitație deschisă pentru atribuirea Acordului - cadru de,Furnizare de medicamente și teste pentru tratamentul persoanelor cu infecție / și tratament postexpunere" a fost anulată în baza art. 209 alin. 1 lit. d din OUG nr. 34/2006.
Anunțul de tip erată nr. 16790/27.11.2009 la anunțul de participare nr. 89047/22.10.2009, prin care s-a adus la cunoștință anularea Procedurii de licitație a fost publicat în.
Din aceste motive, Curtea va respinge cererea ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTǍRǍȘTE:
Respinge ca rămasă fără obiect cererea formulată de reclamanta - SRL cu sediul social în orașul, Șoseaua Pipera Tunari, nr. 2/ II, tarlaua 48, parcela, lotul 2, birourile B și C, Centrul de Nord (Centrul Pipera II), etaj 6, județul I, în calitate de reprezentant al asocierii de operatori economici din care face parte și International L, reprezentate prin & Asociații, cu sediul în B șos. - nr. 4-8, House, intrarea de Vest. 8, sector 1 împotriva pârâtei CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE cu sediul în B, Calea nr. 248, - 19, sectorul 3.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.01.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red. jud. /4 ex./19.01.2010
Președinte:Bîcu VasileJudecători:Bîcu Vasile