Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 1066/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.1066

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.03.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Canacheu Claudia

GREFIER - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta - - SRL în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 09.03.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 16.03.2009.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.02.2009, reclamanta - SRL a chemat în judecată pârâtul Ministerul Economiei solicitând suspendarea efectelor deciziei nr.-/ 16.12.2008 emisă de pârât prin Direcția Generală de Politică Energetică - Internelor pentru Energie și a derulării operațiunii " investițiilor în modernizarea și realizarea de noi capacități de producere a energiei electrice și termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice (în unități cu putere instalată mai mică sau egală cu 10MW), solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale și a altor resurse regenerabile de energie" din cadrul Programului "Creșterea Economice", în ce privește Domeniul major de intervenție 2 -"Valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi" din 4 Programului "Creșterea Economice", până la soluționarea irevocabilă a acțiunii prin care a solicitat anularea Deciziei nr.-/16.12.2008.

În motivarea cererii a arătat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.14 din Legea 554/2004, în cazul în care procedura de acordare a fondurilor structurale în cadrul operațiunii în care a fost emisă decizia va continua cu excluderea reclamantei, aceasta va pierde implicit dreptul de a mai beneficia de aceste fonduri.

S-a precizat că proiectul eolian al reclamantei este singurul proiect eolian românesc autorizat în mod complet, fiind obținute autorizația de construcție a parcului eolian și autorizația de construcție a instalației de racordare, putând fi începute lucrările.

În condițiile în care acest proiect vine în sprijinul atingerii obiectivelor asumate de România în domeniul schimbărilor climatice și valorificării potențialului surselor regenerabile de energie, excluderea reclamantei este abuzivă și contravine disp. art.HG 750/2008.

Reclamanta a susținut că în mod greșit s-a apreciat de către pârât că ar fi microîntreprindere, acesta fiind motivul respingerii cererii de finanțare a proiectului, pentru neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate prin încadrarea sa în categoria microîntreprinderilor.

Decizia a fost pronunțată avându-se în vedere disp. Anexei 1H, fără a se solicita vreo lămurire sau rectificare din partea reclamantei, iar caracterul ambiguu al exprimării din această anexă a determinat completarea de către reclamantă a anexei prin bifarea opțiunii "Nu", cu privire la înregistrarea unor modificări ale datelor financiare, față de exercițiul financiar anterior, care determină încadrarea întreprinderii într-o altă categorie.

Reclamanta a precizat că la completarea anexei a luat în calcul ca exercițiu anterior celui de referință - respectiv 2007, exercițiul financiar 2006.

În anul 2008, numărul mediu de angajați este de 13, iar cifra de afaceri sau activul net nu depășesc valoarea de 10 milioane euro, indicatori care determină încadrarea societății în categoria întreprinderilor mici conform Legii 346/2007.

Cu privire la nelegalitatea operațiunii referitoare la fondurile structurale, reclamanta a arătat că nu a fost respectată condiția ca acordarea acestor fonduri să fie efectuată cu maximă transparență, întrucât nici în " solicitantului" și nici în orice altă legislație nu este prevăzut în mod expres numărul cererilor care vor beneficia de finanțare sau în funcție de ce criterii sunt stabilite sumele care se acordă în situația în care nu se va finanța toată suma.

Deși în ghid se prevedea că durata procesului de evaluare și de selecție este de maxim 60 de zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a, acesta a expirat și până în prezent nu au fost afișate listele cu candidații care beneficiază de finanțare.

Reclamanta a depus la dosar: Decizia nr.-/16.12.2008 emisă de pârât, scrisoarea de respingere a contestației formulată împotriva acestei decizii, solicitantului, anexa la Ordinul Ministerul Economiei și Finanțelor nr.2287/2008 autorizația de înființare pentru realizarea noii capacități energetice nr.330/ 29.01.2009, autorizația de construire nr.34/9090/10.09.2008, Decizia nr.178/29.01.2009 emisă de ANRE, autorizația de construire nr.8/1996 din 27.02.2009.

După încheierea dezbaterilor și amânarea pronunțării, pârâtul a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol întrucât citarea sa a fost făcută fără respectarea disp. art.1141pct.3 Cod procedură civilă, citația fiindu-i comunicată la data de 04.03.2009, iar termenul de judecată fiind fixat pentru data de 09.03.2008.

Curtea va respinge această cerere reținând că, într-adevăr, art.1141alin.3 Cod procedură civilă prevede că termenul de judecată va fi stabilit astfel încât de la data primirii citației pârâtul să aibă la dispoziție cel puțin 15 zile pentru a-și pregăti apărarea, iar în procesele urgente, cel puțin 5 zile.

Potrivit art.14 alin.2 din Legea nr.554/2004, instanța soluționează cererea de suspendare a executării actului administrativ de urgență și cu precădere, cu citarea părților.

Fiind obligatorie soluționarea de urgență a cererii, nu este aplicabil în cauză termenul de 15 zile la care se referă pârâtul în cererea de repunere a cauzei pe rol.

Curtea apreciază că sunt incidente disp. art.89 alin.1 Cod procedură civilă, conform cărora citația, sub pedeapsa nulității, va fi înmânată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată. În pricinile urgente, termenul poate fi și mai scurt, după aprecierea instanței.

Având în vedere că litigiul de față este unul care se soluționează de urgență, instanța apreciază că este justificată aplicarea unui termen mai scurt de 5 zile între data primirii citației de către pârât -04.03.3009 și termenul de judecată - 09.03.2009, astfel încât cererea de repunere a cauzei pe rol este neîntemeiată.

Analizând actele aflate la dosar, Curtea apreciază că cererea de suspendare a executării este neîntemeiată, nefiind îndeplinite cumulativ cele două condiții prev. de art.14 din Legea nr.554/2004 potrivit căruia pentru suspendarea executării unui act administrativ unilateral se cer îndeplinite cumulativ două condiții și anume: existența cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube.

Cazul bine justificat se referă la existența unei puternice îndoieli asupra legalității actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, având în vedere prezumția de legalitate și veridicitatea de care se bucură actul administrativ.

Prin decizia nr.-/16.12.2008, pârâtul a respins cererea reclamantei de finanțare a proiectului său eolian din fonduri structurale față de neîndeplinirea criteriului nr.1 din Lista privind Criteriile de eligibilitate a solicitantului de tip operator economic (întreprinderile) în sensul că microîntreprinderile nu sunt eligibile, iar reclamanta are acest statut.

Sub aspectul cazului bine justificat, reclamanta a invocat faptul că a fost considerată în mod greșit de către pârât ca fiind microîntreprindere, indicatorii aferenți anului 2008 determinând încadrarea sa în categoria întreprinderilor mici.

Curtea constată că acest aspect - dacă reclamanta este sau nu microîntreprindere poate fi analizat în cadrul acțiunii având ca obiect anularea deciziei de respingere a cererii de finanțare, instanța care soluționează cererea de suspendare a executării neavând a se pronunța asupra legalității actului administrativ, ci asupra aparenței de legalitate a acestuia.

Or, din actele depuse la dosar nu rezultă că ar fi afectată prezumția de legalitate a deciziei în condițiile în care chiar din modul de completare de către reclamantă a Anexei 1H la solicitantului rezultă că nu se încadrează într-una din categoriile de întreprinderi mici, mijlocii sau mari, întrucât față de exercițiul financiar anterior, datele financiare nu au înregistrat modificări care determină încadrarea sa în una dintre cele trei categorii de întreprindere.

Pentru a explica modul în care a completat această anexă, reclamanta a făcut referire la caracterul ambiguu al exprimării din anexă și la propria sa interpretare logică și gramaticală a dispozițiilor acesteia susținând că modificările privind încadrarea în altă categorie de întreprindere nu puteau surveni decât în anul 2008, când se încadrează în categoria întreprinderilor mici.

Sub acest aspect nu este făcută nicio dovadă, urmând ca instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare să stabilească în raport de probatoriul administrat în ce categorie se încadrează reclamanta - microîntreprindere sau întreprindere mică.

În ce privește paguba iminentă, Curtea reține că respingerea cererii reclamantei de finanțare a proiectului este de natură să-i cauzeze un prejudiciu în condițiile în care a obținut autorizațiile necesare pentru demararea lucrărilor la parcul eolian, dar îndeplinirea doar a acestei condiții nu este suficientă pentru suspendarea executării actului administrativ, față de reglementarea cuprinsă în art.14 din Legea 554/2004 care se referă și la cea de-a doua condiție constând în existența cazului bine justificat.

Referitor la nelegalitatea operațiunii privind fondurile structurale, Curtea apreciază că aspectele invocate în susținerea acesteia nu sunt relevante din punct de vedere al soluției de respingere a cererii de finanțare.

Faptul că nu sunt prevăzute numărul cererilor ce vor beneficia de finanțare și criteriile pe baza cărora se acordă sumele din aceste fonduri nu este de natură să influențeze modul de soluționare a cererii reclamantei care are în vedere exclusiv criteriile de eligibilitate, în speță, încadrarea sau nu în una din cele trei categorii de întreprindere.

Criticile formulate cu privire la legalitatea acestei operațiuni vizează, de fapt, etapa ulterioară declarării solicitanților ca eligibili - cea de alocare a sumelor de bani pentru realizarea proiectelor, or reclamanta nu a ajuns în această etapă neîndeplinind una dintre condițiile de eligibilitate, pentru a fi în măsură să aprecieze asupra legalității procedurii desfășurată ulterior respingerii cererii de finanțare.

Față de aceste considerente, Curtea urmează să respingă ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea pârâtului Ministerul Economiei de repunere a cauzei pe rol.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta - SRL, cu sediul în B-, sector 2, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, cu sediul în B Calea nr.152, sector 1.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.03.2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.

Gh./4 ex.

30.03.2009

Președinte:Canacheu Claudia
Judecători:Canacheu Claudia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 1066/2009. Curtea de Apel Bucuresti