Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 1078/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.1078

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.03.2010

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Ghica Alina Nicoleta

GREFIER - - -

Pe rol pronunțarea asupra cererii de suspendare a executării formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 23.02.2010, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.03.2010, când a hotărât următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal la 9.02.2010, reclamanta - SRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, suspendarea deciziei nr.220/20.08.2009, emisă de pârâtă până la soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului nr-.

În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că, prin decizia contestată s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal, decizie nelegală întrucât deși starea autorizației este nevalidă din 07.09.2009, doar după această dată reclamanta a putut desfășura activitatea cu aplicația sistemului sub asistență vamală, livrând vin în nenumărate rânduri din antrepozitul fiscal la alt antrepozit fiscal.

Datorită sistemului informatic.RO - componenta mișcări, reclamanta a primit autorizația nr.1024/22.01.2010 și certificatul digital 1024, inclusiv parola de acces. sistemul, contestatoarea a observat că acesta importă date din aplicația informatică pentru autorizări și îi permite accesul la vizualizare, blocându-i însă accesul la componenta mișcări întrucât autorizația este declarată nevalidă.

Reclamanta s-a adresat autorității pentru a ridica această interdicție, aceasta comunicându-i că poate livra produsele din stoc către alte fiscale sau către alți operatori economici, dar cu acordul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale C pentru valorificarea produselor din stoc.

Susține reclamanta că, cererea de suspendare este întemeiată întrucât deține un stoc de vin însemnat cantitativ, a contractat credite bancare unde înregistrează restanțe și are numeroase restanțe la bugetul statului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.403 Cod procedură civilă.

În dovedire, reclamanta a depus la dosarul cauzei Autorizația de antrepozit fiscal din 26.08.2004, Contract de credit nr.368/21.05.2007, adresa ANAF nr.4/21.01.2010 către reclamantă, facturi fiscale, Autorizație pentru accesul la nr.1024 din 09.06.2009, Autorizația pentru accesul la -RO componenta mișcări nr.1024/22.01.2010, adresa nr.5583/28.01.2010 a Direcției Supraveghere Accize și Operațiune Vamale din cadrul.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin Decizia nr.220/20.08.2009, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, a respins plângerea formulată de reclamantă și a menținut măsura de revocare a autorizației nr. R-/26.08.2004, reținând că aceasta nu a respectat dispozițiile art.183 alin.1 lit.l din Legea nr.571/2003 și nu a respectat obligația de depunere a clasificării tarifare până la 30.04.2008, potrivit punctului 66 din HG nr.44/2004.

Potrivit dispozițiilor art.15 rap. la art. 14 din Legea nr.554/2004 modificată și republicată, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, pe lângă cerința inițierii procedurii de anulare a acestuia este necesară întrunirea cumulativă a altor două condiții, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care astfel poate fi prevenită.

Cele două condiții, prin caracterul lor imperativ denotă natura de excepție a măsurii suspendării executării actului administrativ și presupun dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat care să fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și a iminenței pagubei.

În mod constant s-a apreciat în raport de definiția cuprinsă în art.2 alin.1 lit.t) din Legea nr.554/2004 modificată și republicată că vădita nelegalitate a unui act administrativ, respectiv împrejurări intrinseci sau extrinseci acestuia care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului pot fi considerate caz bine justificat pentru admiterea cererii de suspendare.

În cauză, Curtea reține că reclamanta nu a invocat nici un motiv de nelegalitate propriu-zis a deciziei contestate, limitându-se la a prezenta aspecte de ordin tehnic ale punerii în aplicare a autorizației pentru accesul la și la.RO, fără a indica aspecte care să conducă la concluzia că măsura de revocare a autorizației de antrepozit fiscal.

Instanța reține că aceasta a fost dispusă potrivit pct.66 din HG nr.44/2004, modificată prin HG nr.1618/2008, potrivit cărora:

" autorizați pentru producția de produse accizabile din grupele prevăzute laart. 169- 173 din Codul fiscal, care dețin autorizații valabile, eliberate înainte de 1 ianuarie 2008, și care nu s-au încadrat în prevederile pct. 66, au obligația de a depune la Autoritatea Națională a Vămilor, până la data de 31 ianuarie 2009 inclusiv, în vederea obținerii clasificării tarifare, următoarele documente:

a) lista tipurilor de produse finite realizate în antrepozitul fiscal;

b) specificația tehnică sau alte documente certificate pentru conformitate, din care să rezulte compoziția cantitativă pentru fiecare produs, lista cantitativă completă a materiilor prime utilizate, natura și compoziția fiecărei materii prime, procesul tehnologic de fabricație a produsului;

c) certificate de analiză emise conform prevederilor legale în vigoare, care să conțină determinările necesare stabilirii clasificării tarifare, sau, până la obținerea acestor certificate de analiză, dovada solicitării analizelor de laborator asupra probelor de produse.

autorizați au obligația de a depune rezultatele analizelor de laborator la Autoritatea Națională a Vămilor, în termen de 15 zile de la data primirii acestora.

autorizați care nu respectă termenele prevăzute la alin. (1) și (2) se sancționează cu revocarea autorizației, în conformitate cu prevederileart. 183alin. (1) lit. l) șiart. 185alin. (2) lit. c) din Codul fiscal.

Autoritățile vamale teritoriale vor verifica informațiile privind încadrarea tarifară și nivelul accizelor corespunzător produselor accizabile rezultate, în baza analizelor de laborator, comparativ cu informațiile înscrise în autorizația de antrepozit fiscal.

Atunci când în urma verificării rezultă o altă încadrare tarifară și/sau un alt nivel de acciză, autoritatea vamală va înștiința Comisia de autorizare pentru modificarea corespunzătoare a elementelor din autorizația de antrepozit fiscal, respectiv cea de antrepozitar autorizat.

În cauză, reclamanta nu a făcut dovada respectării acestor dispoziții legale prin depunerea înscrisurilor menționate în textele precitate, și în baza cărora s-a dispus măsura revocării autorizației de antredepozit, necesitatea depunerii acestora reprezentând aspecte care urmează să fie soluționate cu ocazia dezbaterii fondului cauzei.

În consecință, nu poate fi reținută incidența în cauză a dispozițiilor legale care reglementează existența unui caz bine justificat, derivând din aparența de nelegalitate a actului administrativ.

Nici cea de-a doua condiție impusă de art.14 din Legea 554/2004, referitoare la paguba iminentă pe care ar suferi-o reclamantul prin executarea deciziei, nu poate fi reținută, reclamantul nefăcând nicio probă din care să reiasă prejudiciul suferit, respectiv blocarea activității societății sau imposibilitatea achitării sumelor cu titlu de rate aferente contractului de credit depus la dosarul cauzei, cu atât mai mult cu cât pârâta i-a comunicat acesteia posibilitatea valorificării produselor aflate în stoc cu acordul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale.

Având în vedere cele expuse anterior, considerând că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 rap. la art. 15 din același act normativ, Curtea va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta - SRL, cu sediul social în C,-, județ C, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, cu sediul în B,-, sector 2.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.03.2010.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.

Tehnored.

4 ex./16.04.2010

Președinte:Ghica Alina Nicoleta
Judecători:Ghica Alina Nicoleta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 1078/2010. Curtea de Apel Bucuresti