Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1084/2009. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, DE

CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE NR. 1084

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac

JUDECĂTOR 2: Loredana Albescu

JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara

GREFIER

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva încheierii din 25.08.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată că recursul este declarat și motivat în termen, legal timbrat.

De asemenea, instanța constată că recurenta a solicitat judecata în lipsă.

S-au verificat actele și lucrările dosarului, cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr.3148/103/din 22.07.2009, reclamanta a chemat în judecată pârâții Instituția Prefectului Județului N și Serviciul Public Comunitar Județean de Evidență a Populației N pentru ca, prin hotărârea judecătorească ce se va da în cauză, să se suspende executarea permisului de conducere și să fie obligat al doilea pârât la eliberarea unui document care să ateste că are dreptul de a conduce în mod legal pe drumurile publice.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamț sub nr- a solicitat în contradictoriu cu pârâții arătați mai sus următoarele:

- anularea permisului de conducere eliberat recent pe numele său și pe care a refuzat să-l ridice în condițiile în care a fost emis;

- eliberarea unui alt permis de conducere care să fie conform metodologiei în vigoare până la 12.11.2008 în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței ce se va pronunța în dosarul de fond.

Totodată a solicitat în aceeași cerere și suspendarea executării noului permis de conducere emis pe care nu l-a ridicat pentru că este ilegal și pentru că nu a fost înștiințată despre noile elemente pe care le conțin noul permis.

A solicitat de asemenea, să i se elibereze un nou document în baza căruia să poată circula legal până la emiterea unui nou permis legal.

Pentru că în prezent nu poate circula în condiții legale este nevoită să solicite prin această cerere separată, suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea litigiului de fond definitiv și irevocabil, litigiu care se soluționează în timp.

Solicită să se observe că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, respectiv:

Suspendarea executării actului administrativ.

În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiune în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.

Instanța soluționat cererea de suspendare, de urgență și cu precădere, cu citarea părților.

Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept.

Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.

Față de aceste dispoziții legale arată că are motive temeinice de a solicita suspendarea executării actului administrativ (a permisului nou eliberat în condiții ilegale și pe care nu este de acord să îl ridice și să îl folosească pentru că îi încalcă drepturile și libertățile).

La data de 12.08.2009 reclamanta a completat motivarea acțiunii și a arătat că de la decesul soțului său și-a crescut singură copilul.

În acest sens menționează că este administrator al Casa de Schimb, cu sediul în P-N,-, județul

Pentru a-și putea întreține familia a fost nevoită să-și deschidă alte 8 puncte de lucru în Orașul P-N, așa cum rezultă din Certificatul emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț pe care îl depun în copie.

Menționează că deține permis de conducere din anul 1992, societatea fiind proprietara unui autoturism marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare -.

este obligată să se deplaseze de la sediul principal al societății la cele 8 puncte de lucru și este imposibil să realizeze acest lucru fără a utiliza un mijloc de transport.

În acest moment este privată de dreptul de a conduce autovehicule întrucât dovada emisă de IPJ Nae xpirat și se refuză eliberarea unui permis de conducere fără CIP, așa cum are dreptul fiecare persoană.

Consideră că prejudiciul suferit este mai mult decât evident întrucât în acest moment este privată de unul dintre drepturile fundamentale, respectiv dreptul de a conduce un autovehicul.

Astfel, deși îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege, autoritățile române refuză să-mi elibereze un permis de conducere care să-mi permită exercitarea unui drept fundamental.

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale enunță câteva dintre drepturile fundamentale ale omului și subliniază obligativitatea respectării acestora, precum și faptul că orice alte drepturi ale omului vor fi reglementate prin acte normative legale.

Dreptul de a conduce un autovehicul este recunoscut de astfel de acte normative și în primul rând de Codul rutier român în care se menționează condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a avea acest drept, precum și importanța sa.

Dreptul de a conduce un autovehicul, în contextul îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de lege, este recunoscut la nivel național și internațional, existența și importanța sa fiind de netăgăduit.

În cazul său, acest drept reprezintă cu adevărat o necesitate, neputând să-și desfășoare activitatea în lipsa exercitării acestui drept, iar pe cale de consecință neputând să-și întrețină familia.

Pârâtul Instituția Prefectului Județului Naf ormulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii.

A arătat pârâtul cu privire la primul capăt de cerere, prin care s-a solicitat suspendarea permisului de conducere eliberat pe numele reclamantei, că cererea sa nu îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare. Conform acestor prevederi legale, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ numai "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente". Reclamanta nu se află, însă într-o astfel de situație; motivul invocat - în susținerea refuzului său de a ridica permisul de conducere emis în mod legal pe numele său - nu este întemeiat. Astfel, reclamanta afirmă că acest permis ar conține date biometrice, care-i pot afecta sănătatea și dreptul la libera circulație. Susținerea reclamantei este infirmată însă atât de adresa nr. 133.101 din 23.02.2009 a Ministerului Administrației și Internelor, cât și de adresa nr. 41525 din 18.08.2009 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor N; conform acestor adrese, noul model de permis de conducere nu este un document electronic, nu are inclus un microcip (sau microprocesor) - cum susține reclamanta - și este realizat în conformitate cu Directiva Comisiei Europene nr. 2006/126/EC pentru modificarea și completarea Directivei 91/439/EC privind permisul de conducere și cu standardele 7810, 7816-1 și 10373. Conform alin. 2 din expunerea de motive a Directivei Comisiei Europene nr. 2006/126/EC, "normele privind permisele de conducere contribuie la îmbunătățirea siguranței rutiere și facilitează libera circulație a persoanelor care-și stabilesc reședința într-un stat membru, altul decât cel care a eliberat permisul", iar modelul noului permis a fost adoptat deoarece "între statele membre au continuat să existe diferențe semnificative cu privire la normele privind periodicitatea reînnoirii permiselor". În alin. 4 al expunerii de motive se mai arată că "statele membre ar trebui să ia toate măsurile necesare" pentru a elibera acest model unic, "pentru a evita ca modelul unic de permis de conducere european să se adauge la cele 110 modele aflate deja în circulație".

Important de subliniat este faptul că, potrivit aceleiași directive, introducerea unui microprocesor în noul permis de conducere sub forma unui cârd de plastic este opțională, scopul acestei măsuri fiind "de a permite statelor membre să îmbunătățească și mai mult nivelul protecției antifraudă" (alin. 17 din expunerea de motive a directivei sus-menționate). De asemenea, în anexa I la această directivă sunt menționate dispozițiile privind modelul comunitar de permis de conducere, ce trebuie să cuprindă date privind: materialul folosit (policarbonat), culorile, elementele de identificare etc.

Prevederile comunitare cuprinse în această directivă au fost implementate prin emiterea Ordinului nr.1455/2006 al Ministrului Administrației și Internelor privind forma, dimensiunile și conținutul permisului de conducere. În cuprinsul acestui ordin nu se regăsește nici o dispoziție potrivit căreia noul model de permis ar conține vreun microprocesor,

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, prin care s-a solicitat obligarea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor N să îi elibereze un "document care să ateste" că are "dreptul de a conduce în mod legal pe drumurile publice până la emiterea unui nou permis de conducere emis în mod legal", apreciază că solicitarea reclamantei nu are nici un temei legal, fiind formulată cu încălcarea dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 republicată - cu modificările și completările ulterioare - privind circulația pe drumurile publice, conform cărora:

- pentru a conduce un autovehicul pe drumurile publice, conducătorul acestuia trebuie să posede permis de conducere corespunzător (art. 20 alin. 1);

- dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice îl are numai persoana care posedă permis de conducere valabil, corespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada înlocuitoare a acestuia cu drept de circulație (art. 23 alin.1);

- titularului permisului i se eliberează o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație numai la reținerea permisului de conducere (conform art. 111 alin. 2), în cazurile prevăzute la alin. (1).

Prin sentința civilă nr. 278/CA/25 august 2009 Tribunalul Neamța respins acțiunea, pentru următoarele motive:

Urmare cererii formulată de către reclamantă, Serviciul de Permise de Conducere și Înmatriculări a Autovehiculelor Nae liberat reclamantei un nou permis de conducere, modelul acestui document fiind prevăzut prin Ordinul nr.1455/2006 emis de Ministerul Administrației și Internelor.

Deși reclamanta a formulat acțiune pentru anularea noului model de permis de conducere (acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr.2541/2009) cererea de suspendare a executării respectivului document nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.14 și 15 din Legea nr.554/2004.

Din interpretarea acestor texte, rezultă că suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazul îndeplinirii cumulate a condițiilor privind existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.

În cauză însă, pârâtul Serviciul de Conducere și Înmatriculări a Autovehiculelor Nae liberat permisul de conducere urmare cererii reclamantei, executarea acestuia, respectiv utilizarea fiind un act de voință al reclamantei.

Or, prejudiciul invocat de reclamantă ar urma să se producă prin neexecutarea actului. Astfel, susținerea reclamantei potrivit căreia neutilizarea unui mijloc de transport o pune în situația de a nu-și putea întreține familia face dovada că în această situație iminența producerii unei pagube rezultă din neexecutare.

Însă, în condițiile în care, iminența producerii unei pagube, în sensul prevăzut de art.14 din Legea nr.554/2004, ar trebui să constea într-o consecință a executării și cum în cauză, așa cum s-a arătat, paguba ar rezulta din neexecutare, instanța constată nefondat primul capăt de cerere, actul volitiv de deliberare și decizie cu privire la executarea actului incubând numai reclamantei.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor la eliberarea unui document care să ateste dreptul reclamantei de a conduce în mod legal pe drumurile publice, instanța constată că este inadmisibil.

Astfel, dispozițiile cu caracter special cuprinse în art.14 și 15 din Legea contenciosului administrativ, dispoziții care reglementează măsura provizorie de suspendare a executării actelor administrative, nu pot fi aplicate în cazul acțiunilor având ca obiect obligația de a face, finalitatea urmărită de reclamantă prin promovarea unei asemenea cereri excluzând orice incidență a textelor de lege anterior enunțate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta. Recurenta a invocat următoarele motive de recurs:

- instanța de fond nu a ținut seama că până la soluționarea acțiunii nu poate circula legal, întrucât nu are eliberat permis de conducere sau un document provizoriu care să- înlocuiască. Susține că eliberarea noului permis încalcă drepturi și libertăți fundamentale și recurenta nu poate accepta să i se încalce aceste drepturi doar pentru a-și putea exercita dreptul de a conduce;

- la instanța de fond dovedit interesul major pe care îl are în promovarea cererii de suspendare, precum și prejudiciul suferit prin privarea de a conduce un mijloc de transport;

- în mod greșit instanța a respins cererea de suspendare, având în vedere și întâmpinarea pârâților, întâmpinare care trebuia înlăturată, pentru că susținerile pârâților nu sunt reale și nu sunt dovedite în nici un mod.

Depune la dosar o copie după noul model de permis eliberat unei alte persoane, care are inclus codul d e bare și urmează ca prin expertiză să dovedească și existența cipului.

Curtea, analizând actele și lucrările din dosar și sentința recurată, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu, constată că recursul este nefondat.

Instanța de fond a reținut în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, referitoare la existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube, condiție ce trebuie îndeplinite cumulativ.

Potrivit art. 2 lit. A din legea nr. 554/2004 expresia "cazuri bine justificate" semnifică împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Recurenta nu a indicat în cererea de suspendare formulată care sunt dispozițiile legale încălcate la eliberarea permisului de conducere solicitat, iar din conținutul cererii nu se deduc împrejurări de natură să pună la îndoială legalitatea actului administrativ.

În ceea ce privește iminența producerii unei pagube, Curtea reține că permisul a fost eliberat la cererea reclamantei și rămâne la latitudinea acestuia utilizarea permisului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va dispune respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul contencios administrativ declarat de recurenta-reclamantă cu domiciliul în mun. N,-. - 13,.39, jud.N, împotriva încheierii din 25.08.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă INSTITUȚIA PREFECTULUI JUD. N cu sediul în mun.N,-, jud.N și SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR JUDEȚEAN DE EVIDENȚĂ A POPULAȚIEI N - SERVICIUL PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI AUTOVEHICULE N cu sediul în mun.N, - cel nr.27, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 13.11.2009.

PREȘEDINTE,

- - -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

-

GREFIER,

Red.

Red.

tehnored. 5 ex.

11 dec. 2009

Președinte:Maria Violeta Chiriac
Judecători:Maria Violeta Chiriac, Loredana Albescu, Lăcrămioara

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1084/2009. Curtea de Apel Bacau