Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 11/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 11/
Ședința publică din 13 Ianuarie 2010
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de Județul H, prin Consiliul Județean H, cu sediul în M C, P-ța -, nr.5, județul H, împotriva Sentinței civile nr.2507 din 18 noiembrie 2009,pronunțată de Tribunalul Harghita, secția Civilă, în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile părții prezente s-au consemna în Încheierea ședinței publice din 12 ianuarie 2010, care face parte integrantă din prezenta, pronunțarea fiind amânată pentru data de astăzi, 13 ianuarie 2010.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față.
Prin Sentința nr. 2507/18.11.2009 a Tribunalului Harghita, s-a respins cererea reclamantului Consiliul Județean H, formulată în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi a Județului H, reținându-se în considerentele hotărârii atacate că, prin acțiunea înregistrată sub nr-, la 09.11.2009, reclamantul Județul Has olicitat, în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi a Județului H, suspendarea executării deciziei nr. 16 din 26 octombrie 2009. În esență, reclamantul a susținut, cu privire la existența cazului bine justificat, că art. 4 din nr.OUG 223/2008, care a stat la baza emiterii deciziei, face obiectul unei excepții de neconstituționalitate, pe care a invocat-o în cadrul unui alt proces și care nu a fost încă soluționată. Prevederile din textul ordonanței ar contraveni, în opinia sa, art. 15 alin. 2, art. 120 alin. 1 și art. 121 alin. 1 din Constituție, Legea nr. 273/2006 și nr.HG 521/2005. Cu referire la condiția prejudiciului iminent, reclamantul a susținut că executarea deciziei va avea ca urmare indisponibilizarea unor sume mari de bani, ceea ce va conduce la sistarea lucrărilor de interes public și la obligarea sa la plata de despăgubiri însemnate pentru întârzierea în executarea contractelor în care este parte.
Prima instanță a reținut că împrejurarea că reclamantul a atacat pe calea excepției de neconstituționalitate prevederile legale ce au stat la baza emiterii deciziei, adică, art. 4 din nr.OUG 223/2008, nu este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei, care de altfel este în concordanță cu prevederile din ordonanță. Pe cale de consecință, neîndeplinirea acestei condiții, face cercetarea celeilalte condiții cerute de textul art. 14 alin.1 din Legea nr. 554/2004, superfluă, ceea ce atrage respingerea cererii introductive.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, criticând hotărârea atacată ca nelegală, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, fără a motiva realizarea acestor motive de nelegalitate decât generic. Astfel, s-a susținut că instanța de fond a reținut în mod greșit că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, argumentându-și poziția prin faptul că, "reclamantul a atacat pe calea excepției de neconstituționalitate prevederile legale care au stat la baza emiterii deciziei, adică art. 4 din nr.OUG 223/2008, nu este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei". Însă, nus -a reținut că obligația de plată a sumei de 3.965.722,67 lei a subscrisei reprezintă de fapt în sine o obligație litigioasă - chiar dacă art. 4 din nr.OUG 223/2008 ne obligă la regularizarea acestei sume cu bugetul de stat - făcând obiectul unei acțiuni în instanță, care însă nu s-a soluționat, cum a reținut și instanța de fond, iar neconstituționalitatea acestor prevederi s-au invocat numai în subsidiar față de motivele de nelegalitate argumentate pe larg în acțiunea depusă la dosarul de fond, și care se referă la nelegalitatea obligației de restituire a sumelor alocate prin hotărâri de Guvern, deoarece regimul juridic aplicabil acestor sume, reglementat de art. 30 alin. 2 - 3 din legea nr. 500/2002, este diferit față de cele prevăzute de art. 58 din Legea nr. 273/2006 și care sunt susceptibile de regularizare. Însă, criticile de neconstituționalitate ale art.4 din nr.OUG223/2008 nu reprezenta elementul principal al cazului bine justificat, fiind un element al condițiilor de sesizare a instanței de contencios cu ilegalitatea obligațiilor introduse prin acest act normativ, accentuat și de ambiguitatea noțiunii de sume neutilizate, potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2009.
De asemenea, instanța de fond a omis să ia în considerare elementul determinant atât al acțiunii în contencios administrativ și al plângerii prealabile, cât și a Deciziei nr. 16/2009, care este reprezentat de ambiguitatea termenului de sume neutilizate, care dă loc interpretări chiar samavolnice în contextul legal aplicabil regimului creditorilor bugetare, nefiind astfel determinată conținutul acestei obligației de restituire. Ori, această îndoială se răsfrânge și asupra Deciziei nr. 16/2009, care la rândul său a menținut starea de nesiguranță în ceea ce privește conținutul sumelor neutilizate, deoarece nu face această distincție importantă respectiv dacă aceasta vizează sumele rămase necontractate sau și pe cele care au fost efectiv contractate și introduse astfel în circuitul economic în mod legal.
Motivele de recurs au fost pe larg expuse prin notele de ședință, depuse pentru termenul din 12.01.2010, când s-a indicat că, în ceea ce privește îndeplinirea condiției cazului bine justificat, în opinia sa, se impunea a se avea în vedere faptul că, suspiciunea nelegalității se plasează asupra Deciziei nr. 16/2009 inclusiv sub aspectul îndoielii serioase și evidente a validității acesteia datorită lipsei conformității Deciziei cu scopul legii. Astfel, scopul nr.OUG 223/2008 este acela de a recupera și redistribui în bugetul de stat sumele alocate din acesta și care nu au fost puse în valoare prin demararea unor investiții publice, deci sume gestionate defectuos, cu privire la care autoritățile administrației publice beneficiare au avut o atitudine pasivă. Ori, în speța de față, la data de 30.12.2008, data apariției nr.OUG 223/2008, sumele erau deja întrutotul legal angajate de Consiliul Județean H, motiv pentru care nu se poate reține că nu erau utilizate, lucrările contractate fiind în curs de execuție, nepunându-se astfel problema pasivității sau neglijenței instituției în administrarea fondurilor publice.
În ceea ce privește prejudiciul iminent și perturbare a activității reclamantei, s-a arătat că suma care trebuie restituită la bugetul de stat se ridică la 5.508.039,07 lei (din care 3.965.722,67 lei alocată de Guvern și contractat de Consiliul Județean H și 1.542.316,4 lei majorări de întârziere pentru perioada 08.01.2009 - 12.01.2010 ). Consecința restituirii acestei sume va cauza un gol imens în bugetul județului H, care va afecta negativ secțiunea de dezvoltare a acestuia, periclitând susținerea financiară în anul 2010 proiectelor instituției cu finanțare externă nerambursabilă, aflate în curs de derulare potrivit anexei nr. 1. Astfel, în condițiile unui buget de austeritate, vom fi în imposibilitatea de a ne finanța contribuții proprii obligatorii în aceste proiecte în sumă de 657.553,24 lei, avansarea cheltuielilor cu TVA a proiectelor în sumă de2.681.838,79 lei, precum și prefinanțarea proiectului Montane în județul H cu suma de 2.300.000 lei, care vor avea ca efect, precum și ca sancțiune, rezilierea contractelor de finanțare încheiate și, din cauza lipsei de fonduri, imposibilitatea de a mai participa la concursuri de selecții de proiecte UE cel puțin în anul 2010. Oricum, atunci când țara este în situația economico-financiară în care este, și, pe deasupra nu se reușește accesarea și absorbirea unor importante sume din fondurile UE, județul H prin Consiliul Județean H nu va putea beneficia de suma de 19.048.862,18 lei, deci o sumă de patru ori mai mare decât cea care ar trebui restituită bugetului de stat.
Întâmpinarea pârâtului Curtea de Conturi a României, depusă la dosar la 19.02.2010, ulterior închiderii dezbaterilor, nu va putea fi luată în considerare, în ceea ce privește apărările acestei părți, cu privire la recursul promovat în cauză.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma celor de mai sus, precum și din oficiu, potrivit art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Susținerile primei instanțe, potrivit cărora existența cazului bine justificat a fost întemeiată pe promovarea unei excepții de nelegalitate a dispozițiilor art. 4 din nr.OUG 223/2008, ce au stat la baza emiterii actului administrativ atacat, nu pot fi reținute, întrucât în prezenta procedură analiza temeiniciei cererii nu poate antama în nici un caz fondul pricinii, aspectele ce pot forma convingerea instanței fiind de altă natură, circumscrise celor două condiții cerute de art. 14 alin.1 din lege. Înlăturând așadar acest aspect, Curtea este astfel chemată să cerceteze, în virtutea rolului devolutiv, conferit de art. 304 Cod procedură civilă, realizarea în cauză a cerințelor legale.
Cererea promovată de reclamant, întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin.1 din Legea nr. 554/2004, deși cuprinde motive de critică privind nelegalitatea deciziei atacate - nr. 16/2009 emisă de Curtea de Conturi, reclamă atât existența pagubei iminente a cărei prevenire se impune, cât și perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice - Consiliul Județean
Ceea ce Curtea este chemată să analizeze în prezenta cale de atac, este îndeplinirea în cauză a celor două condiții limitativ și expres prevăzute de textul legal, respectiv art. 14 alin.1 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește prima condiție, aceea a pagubei iminente, prin raportare atât la susținerile reclamantului, expuse în cererea promovată, în fața instanței cât și prin cererea de recurs, respectiv în considerentele instanței, Curtea apreciază că această condiție este îndeplinită în prezenta cauză pentru cele ce urmează:
Argumentul reclamantului, precum că paguba iminentă ce se impune a fi prevenită este una efectivă și concret determinată, este pertinent și concludent, aceasta întrucât paguba constă în acest caz, ( fără a discuta despre cuantumul sumei asupra căruia poartă actul administrativ atacat), în aceea că, prin raportare la art. 2 alin.1 lit. s din lege, suntem în prezența unei perturbări grave, previzibile, a funcționării unei autorități publice. Mai exact, ipoteza legală se impune a fi apreciată în raport de calitatea reclamantului, - un consiliu județean - a cărui activitate ar putea fi puternic afectată de consecințele executării actului administrativ în cauză. Aceasta întrucât, ar fi afectată, pe de o parte activitatea chiar a autorității publice județene, cât și a instituțiilor publice aflate în subordinea acestuia, a căror activitate este finanțată de la bugetul reclamantului. Și nu în ultimul rând, toate efectele finale ale executării actului administrativ atacat, cu o consecință imediată, reprezentată de blocarea unei părți a bugetului instituției reclamantului, s-ar răsfrânge asupra populației ce ar beneficia, în mod normal, de serviciile instituțiilor finanțate de la bugetul Consiliului Județean
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, ce se impune a fi îndeplinită cumulativ cu cea a iminenței pagubei, respectiv existența cazului bine justificat, reglementat de art. 2 alin.1 lit. t din lege, Curtea apreciază că în raport de starea de fapt, această condiție este de asemenea realizată, aceasta întrucât, aprecierile asupra acestei cerințe nu pot fi făcute decât prin raportare la dispozițiile art. 43 și art. 33 alin.3 din Legea nr. 94/1992. Această raportare la textele de lege precitate nu presupune o cercetare a fondului pricinii, pentru că în raport de împrejurările cauzei, rezultă o puternică îndoială, evidentă de altfel, asupra prezumției de legalitate a actului atacat, prezumție care constituie una dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ, în general. În alte cuvinte, fără a examina aspectele de fond, pe care numai instanța de fond învestită cu acțiunea principală le-ar putea cerceta, Curtea reține că aspectele invocate de recurent demonstrează o aparență de nelegalitate a actului atacat, și sunt de natură a induce o îndoială în ceea ce privește aspectele reținute de intimat și această îndoială nu poate să profite decât reclamantului.
În raport de aceste considerente, Curtea reține că, prin prisma celor de mai sus, prezentul recurs este întemeiat, urmând ca potrivit art. 312 alin.1, 3 Cod procedură civilă, să fie admis ca atare; iar hotărârea atacată, modificată în sensul admiterii cererii de suspendare, și pe cale de consecință executarea actului atacat, Decizia nr. 16/2009 a Curții de Conturi a Județului H, să fie suspendată până la pronunțarea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de Județul H, prin Consiliul Județean H, cu sediul în municipiul M C, P-ța -, nr. 5, județul H, împotriva sentinței nr. 2507/18 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Modifică hotărârea atacată în sensul că admite acțiunea formulată de județul H, prin Consiliul Județean H, cu sediul în municipiul M C, P-ța -, nr. 5, județul H și dispune suspendarea executării deciziei nr. 16/26.10.2009, emisă de directorul Camerei de Conturi
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 ianuarie 2010.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 1: Nemenționat
-
Grefier
Red.
Tehnored.
4 exp./12.03.2010
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
