Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 134/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR. 134
Ședința publică din data de 22 iulie 2009
PREȘEDINTE: Tudose Ana Roxana
Grefier - - - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de suspendare executare act administrativ formulate de reclamantul, domiciliat în B,-, jud. B în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de, cu sediul în B,-, sector 4, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Curții de Apel Ploiești potrivit sentinței nr. 702 din data de 22 mai 2009 pronunțate de Tribunalul Buzău.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pârâtul Consiliul de, prin consilier juridic, care depune împuternicirea nr. 1548/21.07.2009, lipsind reclamantul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că prin serviciul registratură pârâtul a depus întâmpinare însoțită de documentația aferentă, reclamantul depunând cerere de soluționare a cauzei în lipsă.
Curtea, act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acțiunii reclamantului.
Pârâtul Consiliul de, prin consilier juridic, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra prezentei cereri de suspendare executare act administrativ, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul de, solicitând ca, pe cale de ordonanță președințială, să se dispună suspendarea aplicării actelor administrative emise de pârât, respectiv fișa de evaluare pentru validarea candidaturilor, decizia nr. 779/30.04.2009 și decizia nr. 833/6.05.2009.
A precizat reclamantul că a solicitat anularea actelor anterior menționate prin acțiunea în contencios administrativ ce face obiectul dosarului nr- al Tribunalului Buzău.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în temeiul Hotărârii nr. 1285 instituției pârâte, a depus dosarul de candidatură în vederea dobândirii calității de membru în Consiliul de, apreciind că îndeplinește toate condițiile prevăzute în art.8 din Regulament.
Cu puțin timp înainte de data limită a depunerii dosarelor de candidatură, la data de 12 aprilie 2009, pârâtul a emis și a postat pe site-ul instituției o fișă de evaluare a candidaturilor, prin care modifica însuși regulamentul inițial. Astfel, dacă potrivit prevederilor din Regulament era necesară îndeplinirea criteriului de absolvire a 80 de ore - cursuri de formare profesională în domeniul medierii, prin fișa de evaluare menționată pârâtul a impus ca aceste ore să fie suplimentare față de cele efectuate pentru autorizarea ca mediator.
Deși a solicitat instanței anularea acestor acte, cauza are termen de judecată îndepărtat, iar față de data fixată pentru alegeri, 23 mai 2009, reclamantul apreciază că este justificată urgența, deoarece la data alegerilor actele administrative contestate își produc efectele negative. A mai precizat reclamantul că măsura solicitată este una temporară și nu este de natură a prejudeca fondul cauzei, întrucât, chiar și de la prima vedere, se poate observa că actele administrative atacate sunt nelegal emise.
Pentru dovedirea susținerilor sale, reclamantul a depus copii ale deciziilor nr. 779/30.04. 2009, 833/6.05.2009, hotărârea nr.1285/12.11. 2008, fișa de evaluare pentru validarea candidaturilor, certificatul de înregistrare fiscală seria A nr. - din 14.04.2009, hotărârea nr.766/6.04.2008 și adeverința nr.168/24.08. 2007.
Pârâtul Consiliul de a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Buzău, întrucât, potrivit dispozițiilor Legii nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, Consiliul de este organism autonom de interes public, cu sediul în municipiul B, fiind așadar unica autoritate în domeniul medierii la nivel național.
Prin sentința nr. 702 din data de 22 mai 2009 Tribunalul Buzăua admis excepția necompetenței materiale invocate de pârât și a dispus declinarea în favoarea Curții de Apel Ploiești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a competenței de soluționare a cererii formulate de reclamantul privind suspendarea executării actelor administrative emise de pârâtul Consiliul de.
După rămânerea irevocabilă a sentinței de declinare a competenței, cauza a fost înaintată Curții de Apel Ploiești, unde a fost înregistrată sub nr-.
La data de 16.07.2009 pârâtul Consiliul de a depus întâmpinare, însoțită de: dovada înregistrării pe rolul Curții de Apel Bucureștia dosarului nr. 4519/- și a modului de soluționare a acestuia, procesul-verbal al Comisiei de validare a voturilor / 23.05.2009, procesul-verbal al Comisiei de soluționare a contestațiilor / 6.05.2009, decizia Comisiei de soluționare a contestațiilor / 6.05.2009, procesul-verbal al Comisiei de validare a candidaturilor / 29-30.04.2009 și decizia Comisiei de validare a candidaturilor / 30.04.2009.
Analizând cererea de față prin prisma susținerilor pe care se întemeiază, a actelor și lucrărilor dosarului, raportat la textele de lege incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 779/30.04.2009 emisă de Comisia de validare a candidaturilor și a reprezentanților electori, au fost validate dosarele candidaților care
îndeplineau condițiile pentru a fi aleși ca membrii în Consiliul de, condiții stabilite prin Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator și prin hotărârea nr. 1825/2.11.2009 pentru adoptarea regulamentului privind alegerea membrilor Consiliului de. Prin aceeași decizie, s-a stabilit invalidarea celorlalte dosare, care nu răspundeau cerințelor impuse de actele legale mai sus-menționate.
Reclamantul a contestat în termen legal această decizie, astfel că dosarul său a fost reanalizat de Comisia de soluționare a contestațiilor, care a respins contestația sus-numitului, considerând că nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi ales ca membru în Consiliul de.
Pe cale de consecință, prin prezenta cerere reclamantul a solicitat suspendarea aplicării actelor administrative atacate, respectiv cele 2 decizii menționate dar și fișa de evaluare a candidaturilor. Această cerere de suspendare a fost formulată pe cale separată, după introducerea de către sus-numitul a acțiunii în contencios administrativ prin care a solicitat anularea acestor acte ca nelegale și abuzive, acțiunea ce face obiectul dosarului nr- al Tribunalului Buzău.
Potrivit art. 1]4 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 din aceeași lege a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond. Așadar, actele administrative fiind executorii din oficiu și prin ele însele, fără intervenția unui alt organ pentru a le investi cu formulă executorie, legea pune la îndemâna celui vătămat prin acest act, posibilitatea suspendării lor, atunci când sunt contestate din punct de vedere al legalității și când prin executarea lor s-ar putea produce o pagubă iminentă persoanei protejate prin instituția contenciosului administrativ. Necesitatea dovedirii acestor 2 condiții este imperativă.
În cea ce privește prima condiție, aceea a contestării legalității actului vătămător, instanța sesizată cu o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, chiar dacă în această fază procesuală nu se poate pronunța asupra legalității actului, trebuie să verifice dacă prin acest act nu s-a produs vreun abuz evident al autorității emitente sau vreo încălcare flagrantă a legii, fiind vorba în această fază procesuală doar de o verificare a aparenței legalității actului. Așadar, prima condiție pentru a se dispune suspendarea este aceea de a exista un caz bine justificat, adică motivele pe care se întemeiază o astfel de cerere să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ contestat.
Prin acțiunea de fond, reclamantul nu a indicat vreo împrejurare care să poată constitui un abuz evident al instituției emitente a actului sau o încălcare flagrantă a legii în emiterea actelor pe care le contestă. Așa cum rezultă din procesul-verbal al ședinței comisiei de soluționare a contestațiilor din 6.05.2009, în ceea ce privește contestația numitului, vizând nelegalitatea fișei de evaluare sub aspectul numărului de ore de pregătire suplimentară a mediatorului candidat, respectiv 80 de ore, s-a reținut că sus-numitul nu a produs nicio dovadă în sensul parcurgerii cel puțin parțiale a timpului de pregătire menționat, această dovadă fiind obligatorie. În consecință, aprecierea reclamantului în sensul că prin această condiție s-ar fi adăugat la lege, impune o analiză pe fond a cererii de anulare a actelor
administrative atacate, dar nu poate fi apreciată ca un abuz al autorității emitente sau o încălcare flagrantă a legii, de natură a crea o îndoială serioasă asupra acestor acte și de a fi calificată ca un caz bine justificat în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantul putea contesta ansamblul condițiilor cerute pentru a întruni calitatea de membru al Consiliului de, anterior declanșării procedurii ce a condus la respingerea candidaturii sale.
În ceea ce privește cea de a doua condiție, aceea a iminenței producerii unei pagube, aceasta trebuie să fie consecința executării unui act și nu însăși executarea lui, iar doctrina și practica au apreciat că nu există interes în suspendare și, prin urmare, suspendarea actului este nejustificată, în ipoteza în care acesta și-a produs efectele, astfel că nu poate fi suspendat un act administrativ care și-a epuizat efectele înainte de pronunțarea instanței, fie chiar și după sesizarea acesteia, deoarece ordinul emis de instanță se raportează la momentul pronunțării (,Legea contenciosului administrativ. Comentarii și explicații. 2.Ed., B, pag. 297). Reclamantul a sesizat instanța de fond cu prezenta cerere de suspendare la data de 15.05.2009, în timp ce, în urma finalizării etapei de depunere a contestațiilor, au fost stabiliți candidații pentru alegerile din data de 23.05.2009, moment la care s-a procedat la alegerea membrilor Consiliului de, dându-se astfel curs celor 2 decizii contestate, astfel că în prezent a fost finalizată executarea actului a cărui suspendare se cere.
În consecință, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării actelor administrative - fișa de evaluare pentru validarea candidaturilor, decizia nr. 779/30.04.2009 și decizia nr. 833/6.05.2009, formulată de reclamantul, domiciliat în B,-, jud. B în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de, cu sediul în B,-, sector 4.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iulie 2009.
Președinte
- - -
Grefier
- - -
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red. / - 4ex./ 24.07.2009
Președinte:Tudose Ana RoxanaJudecători:Tudose Ana Roxana