Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 140/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- CA
DECIZIA nr. 140 /CA/2009-
Ședința publică din 12 martie 2009
PREȘEDINTE: Boța Marilena JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela
JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului în contencios administrativ formulat de recurenta reclamantă - domiciliată în O, Nr. 7, Ap. 13, Județ B, în contradictoriu cu intimata reclamantă CREȘA O - O, 1, Nr. 1, Județ și intimatul pârâtCONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI- O, Nr. 1, Județ B, împotriva sentinței nr. 594/CA/11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect - suspendare executare act administrativ.
Se constată că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în data de 5 martie 2009, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 12 martie 2009.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 594/2008, Tribunalul Bihora respins cererea formulată de reclamanții Creșa O și în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului O, pentru suspendarea executării Hotărârilor 379/24.04.2008 și 508/22.05.2008 ale Consiliului Local
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Dispozițiile art.15 raportat la cele ale art.14 din Legea 554/2004 reglementează măsura a suspendării executării actelor atacate la instanța de contencios administrativ cu acțiuni în anulare până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei de fond.
Suspendarea executării actelor a căror anulare se cere, se poate dispune de către aceasta, conform legii, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unor pagube iminente.
Motivele de nelegalitate ori de netemeinicie ale actului atacat, invocate de reclamantă nu pot constitui temei pentru admiterea cererii de suspendare a executării lui, ele neputând fi examinate decât în litigiul de fond și nu la soluționarea acestei cereri, vizând măsuri vremelnice, provizorii.
De asemenea, nici excepția invocată de pârât cu privire la lipsa obiectului nu poate face obiect al analizei în cadrul cererii de suspendare, această analiză, echivalând cu cercetarea pe fond a cererii.
Instanța reține că în cauză nu s-a dovedit existența unui caz bine justificat și nici iminența producerii de pagube însemnate pentru creșa O, cu atât mai mult cât aceste hotărâri au produs efecte încă din aprilie și, în raport de această stare de fapt, nu s-a făcut o dovadă concretă a pagubei iminente sau deja produse, prin raportare la beneficiarii serviciilor acestei instituții,respectiv copiii de vârstă mică.
Pentru aceste considerente se apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru admiterea cererii de suspendare formulată, astfel că aceasta va fi respinsă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, corespunzător timbrat, a formulat recurs, recurenta, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată, respectiv să se dispună suspendarea executării hotărârilor nr.379/24.04.2008 și nr.508/22. 05.2008, în partea în care hotărârile prevăd subordonarea O față de Administrația Socială Comunitară O - până la soluționarea irevocabilă a cauzei, având ca obiect anularea actelor administrative.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe prevederile art.304 pct.7 și 9 și art.304/1 Cod procedură civilă, recurenta critică sentința pentru motive de nelegalitate, constând în greșita aplicare a prevederilor art.15 alin.1 raportat la art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Astfel, arată recurenta, contrar reținerilor instanței de fond, din probele dosarului rezulta că este îndeplinită condiția cerută de art.14 din Legea nr.554/2004, condiția cazului bine justificat, întrucât dintr-o analiză sumară a, a căror suspendare s-a solicitat, prin prisma prevederilor Legii nr.263/2007, rezultă că acestea erau adoptate în contra legii.
Legea nr.263/2007, privind organizarea creșelor din România, este cadrul legal pentru modul de înființare, organizare și funcționare a creșelor și din cuprinsul acestui act normativ rezultă că, instituția publică Creșa O este subordonată Consiliului Local O și numai monitorizată de Serviciile Publice de Asistență Socială, respectiv
Pe de altă parte, monitorizarea de către se face numai după aprobarea prin hotărâre de guvern a normelor metodologice de aplicare a legii, așa cum se prevede în art.20 al Legii nr.263/2007.
Din dispozițiile tranzitorii ale actului normativ mai sus invocat, se reține că, reorganizarea actualelor creșe se va face în termen de 6 luni de la aprobarea normelor metodologice de aplicare a legii, iar până la probarea acestora creșele își mențin actualul statut juridic, inclusiv în ceea ce privește subordonarea organizatorică și funcțională.
Întrucât normele metodologice nu au fost publicate până în prezent, este evidentă nelegalitatea hotărârilor prin care s-a reglementat subordonarea O, astfel că, este dovedit în cauză că există o îndoială puternică sub aspectul legalității actelor administrative atacate.
Nelegalitatea sentinței este determinată și de reținerea ca fiind nedovedită și cea de-a doua condiție cerută de textul invocat, iminența producerii unei pagube.
Este evident că, prin executarea hotărârilor atacate, urmate de alte hotărâri ale consiliului local, se perturbă grav funcționarea serviciului public, date fiind implicațiile de ordin financiar, repartizarea creditelor bugetare, cât și implicații de ordin funcțional.
Pe de altă parte, schimbarea subordonării aduce prejudicii și directorului instituției, tinzându-se la desființarea postului ocupat de recurentă.
Intimatul Consiliul Local al Municipiului O, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a recursului.
Susținerile recurentei, conform cărora, prin caz bine justificat s-ar înțelege existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, nu pot fi reținute, deoarece cele două hotărâri au primit avizul de legalitate din partea Instituției Prefectului.
Pe de altă parte, raportul de specialitate ce a stat la baza adoptării nr.508/22 mai 2008, privind Regulamentul de organizare și funcționare al O, a fost semnat din partea O de către recurentă, în calitate de director al acestei instituții, fără obiecțiuni.
Nu poate fi reținută nici iminența producerii unei pagube, câtă vreme cele două au fost adoptate în temeiul prevederilor art.20 alin.1 din Legea nr.263/2007, în scopul alinierii la normele europene, privind îngrijirea și educația copilului de vârstă mică. Cu ocazia acestei monitorizări desfășurate în perioada aprilie - octombrie 2008, s-au constatat deficiențe grave la nivel organizatoric și funcțional al O, ceea ce a impus reorganizarea ei.
De altfel, cele două hotărâri de consiliu contestate și-au produs efectele în lunile aprilie - mai 2008, încetându-și aplicabilitatea odată cu adoptarea nr.879/ 16.10.2008, astfel că suspendarea lor ar fi lipsită de finalitate practică.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs mai sus arătate și ținând seama de prevederile art.304/1 Cod procedură civilă, a fost apreciat ca nefondat, astfel că a fost respins.
Criticile recurentei, referitoare la nelegalitatea sentinței, constând în greșita aplicare a prevederilor art.14 coroborat cu art.15 din Legea nr.554/2004, întrucât în opinia acesteia au fost dovedite ca îndeplinite cumulativ cele două condiții cerute de lege - cazul bine justificat și paguba iminentă -, sunt nefondate.
Se susține de către recurentă că, existența cazului bine justificat rezultă din prevederile Legii nr.263/2007, privind organizarea creșelor din România, care este singurul act normativ aplicabil în domeniul creșelor.
Consiliul Local O nu putea emite acte administrative într-un domeniu reglementat prin lege, decât cu încălcarea dispozițiilor art.20 din Legea administrației publice locale nr.215/2001.
Raportat la obiectul cauzei - cerere de suspendare, instanța nu este îndrituită a analiza legalitatea hotărârilor consiliului local ce formează obiectul unor pricini aflate pe rolul instanțelor, ci doar să se pronunțe asupra motivelor suspendării în ipoteza în care acestea sunt temeinice și evidente, astfel încât să creeze de la început o îndoială asupra legalității actelor contestate.
Altfel spus, instanța investită cu analizarea legalității celor două acte administrative, se va pronunța asupra criticii formulate de recurentă, respectiv dacă autoritatea administrativă era competentă sau nu să reglementeze în domeniul vizat.
Împrejurarea că, normele metodologice de aplicare a Legii nr.263/2007 nu au fost adoptate până în prezent, nu este de natură să formeze convingerea instanței că hotărârile sunt evident nelegale, câtă vreme din prevederile acestei legi rezultă că instituția publică Creșa O este subordonată Consiliului Local
Motivul de recurs prin care se critică nereținerea de către judecătorul fondului a dovezilor administrate ce i-ar fi permis să rețină ca fiind îndeplinită și cea de-a doua condiție cerută de lege, respectiv paguba iminentă, este de asemenea nefondat, deoarece pe de o parte, hotărârile a căror suspendare se solicită și-au produs efectele în lunile aprilie și mai 2008, iar beneficiarii restructurărilor sunt copii de vârstă mică, iar pe de altă parte eventualele prejudicii s-ar produce în detrimentul instituției și nu în detrimentul recurentei.
Văzând că în esență criticile aduse de recurentă vizează motive de nelegalitate a actelor administrative, cu privire la care reclamanta recurentă s-a adresat instanțelor judecătorești, instanța apreciază că sentința recurată este legală, astfel că recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă - domiciliată în O, Nr. 7, Ap. 13, Județ B, în contradictoriu cu intimata reclamantăCREȘA O- O, 1, Nr. 1, Județ și intimatul pârâtCONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI- O, Nr. 1, Județ B, împotriva sentinței nr. 594/CA/11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 12 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.dec./ în concept/23.03.2009
Jud. fond
Dact./20.03.2009
Președinte:Boța MarilenaJudecători:Boța Marilena, Filimon Marcela, Blaga Gabriela