Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 145/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMI ȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--09.05.2008
SENTINȚA CIVIL NR.145
Ședința public din 02.06.2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulat de reclamanta SRL - C împotriva pârâtei Autoritatea Național Pentru Protecția Consumatorilor - B, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal fcut în ședinț public, se prezint avocat în reprezentarea reclamantei, lips fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care, se constat c prin serviciul de registratur al instanței, pârâta a depus întâmpinare.
Instanța face comunicarea întâmpinrii cu reprezentantul reclamantei, care, la rândul su depune un set de înscrisuri pentru a face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, cerere prin care precizeaz temeiul juridic al cererii de suspendare formulate precum și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantei solicit admiterea cererii de suspendare așa cum a fost formulat și pentru motivele artate în concluziile scrise depuse la dosar. Arat c temeiul juridic al cererii de suspendare este art.15 din Legea nr.554/2004 și solicit suspendarea executrii pân la soluționarea definitiv și irevocabil a dosarului nr- al Curții de Apel Timi șoara.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de faț constat:
Prin cererea de suspendare a executrii Ordinului nr.42 din data de 21 februarie 2008, privind retragerea autorizației pentru efectuarea de operațiuni de metale prețioase și pietre prețioase emis de Autoritatea Național pentru Protecția Consumatorilor, înregistrat la Tribunalul C-S la data de 01 aprilie 2008, reclamanta - " " SRL C, a solicitat suspendarea acestui ordin, în temeiul art.14 din Legea 554/2004, privind contenciosul administrativ.
În motivarea cererii de suspendare, reclamanta arat c prin aplicarea acestui act normativ împotriva cruia a formulat plângere prealabil, societatea se afl în situația de a suferi o pagub iminent, prin prisma faptului c este obligat ca în termen de 30 de zile s lichideze stocurile de obiecte de bijuterii din metale prețioase și stocul de pietre. Or, acest lucru nu este posibil în condiții normale, deoarece, cantitatea existent în stoc este mare și sunt nevoiți s reduc foarte mult prețurile pentru a se putea conforma dispozițiilor legale.
Prin sentința civil nr.510 din 22 aprilie 2008, Tribunalul C-S a admis excepția de necompetenț material a Tribunalului C-S, și a declinat competența material în favoarea Curții de Apel Timi șoara, conform art. 3 pct. 1 din Codul d e procedur civil, având în vedere c ordinul a crei suspendare se solicit este emis de o autoritate public central - Autoritatea Național pentru Protecția Consumatorilor.
Primind dosarul, Curtea de Apel Timi șoara, constatat c reclamanta și-a precizat cererea de suspendare a executrii actului administrativ, în temeiul art. 15 din Legea 554/2004, având în vedere c a înregistrat pe rolul acestei instanțe o acțiune în anularea actului contestat, în dosarul nr-, astfel c solicit suspendarea executrii ordinului emis de pârât pân la soluționarea definitiv și irevocabil a cauzei.
Pârâta Autoritatea Național pentru Protecția Consumatorilor a solicitat, prin întâmpinarea depus la dosar, respingerea cererii ca nefondat și neîntemeiat.
Din examinarea actelor și lucrrilor de la dosar, instanța constat c cererea formulat de reclamant este întemeiat și o va admite conform art. 15 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, având în vedere urmtoarele considerente:
Prin Ordinul nr.42 din 21 Februarie 2008 emis de Autoritatea Național pentru Protecția Consumatorilor, s-a dispus, în temeiul art. 5 alin. 4) din nr.HG 748/2007 și art. 16 alin. 1), 180 alin. 2) și 4) și art. 20 din Normele metodologice pentru aplicarea OUG nr. 190/2000, privind regimul metalelor prețioase din România, republicat, cu modificrile și completrile ulterioare, aprobate prin HG nr.1344/2003, a dispus retragerea autorizației pentru efectuarea de operațiuni cu metale prețioase și pietre prețioase nr. 195 din 3 martie 2004 eliberat de C pentru - " "SRL.
Reclamanta a formulat inițial, plângere prealabil, împotriva acestui act administrativ, dar, ulterior, la data de 19 mai 2008, depus la aceast instanț acțiunea în contencios administrativ pentru anularea ordinului emis de pârât în dosarul nr-. Întrucât prin actul administrativ contestat, reclamanta ar avea de suferit o pagub iminent, fiind obligat ca în termen de 30 de zile s lichideze stocurile de obiecte și bijuterii din metale prețioase și stocul de pietre, prin reducerea prețurilor, a apreciat c în cauz sunt îndeplinite condițiile prevzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executrii actului administrativ.
Din examinarea condițiilor prevzute de art. 14 din Legea 554/2004, instanța constat c în speța de faț acestea sunt îndeplinite, în sensul c, acest caz este bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente, se impune conform art. 15 din aceeași lege, suspendarea Ordinului nr. 42/2008, emis de pârât pân la soluționarea definitiv și irevocabil a cauzei.
Pentru aceste considerente, instanța urmeaz ca în temeiul prevederilor art. 8, 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ s admit acțiunea reclamantei și s dispun suspendarea executrii Ordinului nr. 42/20087 emis de pârât pân la soluționarea definitiv și irevocabil a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTRȘTE:
Admite cererea formulat de reclamanta SRL - C împotriva pârâtei Autoritatea Național Pentru Protecția Consumatorilor - B, și dispune suspendarea executrii Ordinului nr.42 din 21 februarie 2008, emis de pârât, privind retragerea autorizației pentru efectuarea de operațiuni cu metale prețioase și pietre prețioase, pân la soluționarea definitiv și irevocabil a cauzei.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședința public din 2 iunie 2008.
PREȘEDINTE
- - -
GREFIER
- -
Red./01.07.2008
Tehnoredact./01.07.2008
Ex. 2
Emis 2 comunic.
. SRL - C, str.- nr.42, jud.C S
.Autoritatea Național Pentru Protecția Consumatorilor - B,-, sect.1
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu