Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1562/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 12.08.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1562
Ședința publică din 07 2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Diana
GREFIER
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta recurentă - SRL împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Timiș la data de 08.07.2009 în dosar nr- în contradictoriu cu intimata DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE T, STRUCTURA DE ADMINISTRARE FISCALA,ACTIVITATEA DE INSPECTIE FISCALA, având ca obiect suspendare executare act administrativ
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea reclamantei recurente avocat, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței întâmpinare din partea pârâtei intimate, un exemplar comunicându-se cu reprezentantul reclamantei recurente.
Reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar delegație de reprezentare, dovada achitării taxei de timbru în sumă de 2 lei, timbru judiciar în sumă de 0,5 lei și practică judiciară.
Nemaifiind formulate alte cereri sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului și rejudecând pe fond, modificarea încheierii în sensul admiterii cererii de suspendare a executării actului administrativ.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- reclamanta - SRL în contradictoriu cu intimata DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE T - STRUCTURA DE ADMINISTRARE FISCALA,ACTIVITATEA DE INSPECTIE FISCALA a solicitat anularea parțială a Raportului de Inspecție fiscală nr. 1367/19.-03.2009 și a deciziei de impunere nr. 58/20.03.2009 privind obligarea reclamantei la plata sumei de 171.420 lei reprezentând impozit suplimentar pe profit și 87.603 lei reprezentând majorări de întârziere. S-a solicitat totodată suspendarea executării actului atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii principale având în vedere că executarea silită a creanțelor ar duce societatea în pragul falimentului ceea ce ar însemna implicit concedierea a aproximativ 40 de angajați.
Prin concluziile scrise formulate în privința cererii de suspendare, se arată că cuantumul ridicat al sumei ar avea un impact negativ asupra activității petentei, cu atât mai mult cu cât societatea a procedat la concedierea unui număr de 8 angajați.
Tribunalul Timiș, prin încheierea pronunțată în ședința publică din 8.07.2009 a respins cererea formulată reținând în esență că reclamanta nu a arătat care sunt acele împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în ceea ce privește legalitatea decizie de impunere și s-a limitat să susțină că executarea actului i-ar crea un mare prejudiciu, iar în aceste condiții este lipsit de relevanță dacă suspendarea actului ar fi necesară pentru prevenirea unei pagube iminente deoarece condițiile prev de art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 trebuiau îndeplinite cumulativ.
Împotriva aceste încheieri a declarat recurs în termen legal reclamanta solicitând modificarea încheierii în sensul admiterii cererii de suspendare.
În motivare se arată că instanța de fond a greșit când a apreciat că reclamanta nu a dovedit cazul bine justificat întrucât în cuprinsul acțiunii reclamanta a invocat faptul că este eronat calcului prezentat de organul fiscal, situație ce a fost expusă pe larg și în contestația înaintată organului fiscal iar pe de altă parte la dosarul cauzei există rapoartele de lucru și actele justificative care au stat la baza cheltuielilor apreciate de reclamantă ca fiind deductibile dar care nu au fost luate în considerare de către organul fiscal.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, 3041și 312 alin. 1 și 3.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata DGFP Tas olicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a încheierii pronunțată arătând că admiterea cererii de suspendare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor privind cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente iar reclamanta nu a reușit prin împrejurările expuse, să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat.
Analizând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art. 3041p,c instanța reține că recursul este nefondat, după cum urmează.
Potrivit art. 15 alin.1 coroborat cu art.14 alin.1 din Legea 554/2004 suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant pentru motivele reținute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea în tot sau în parte a actului atacat fiind necesară îndeplinirea condițiilor cumulative privind existența cazului bine justificat și a prevenirii producerii unei pagube iminente. Cele două condiții, prin tonul lor restrictiv-imperativ de notă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând așadar dovedirea unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat care să fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și a iminenței producerii pagubei.
Sub acest aspect nu este suficient ca reclamanta să susțină că prin achitarea sumelor stabilite prin decizia de impunere atacată s-ar produce un prejudiciu în patrimoniul său întrucât iminența producerii unei pagube ar trebui să constea într-o consecință a executării iar nu în însăși executarea actului administrativ atacat. S-ar ajunge astfel la concluzia că cerința referitoare la iminența producerii un ei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative așa cum este aceasta reglementată de Legea 554/2004. Sub acest aspect se observă că reclamanta nu a pus nici o dovadă privind paguba iminentă ce i s-ar produce prin executarea imediată a actelor atacate și care nu ar putea ulterior fi remediată, fiind nerelevant actul aflat la fila 23 dosar fond în condițiile în care nu este susținut de documente contabile care să justifice situația expusă de reclamantă iar pe de altă parte hotărârea nr. 2413/26.058.2009 privind disponibilizarea unui număr de 8 persoane nu poate fi considerată o pagubă iminentă produsă societății ca urmare a executării actelor fiscale atacate ci reprezintă o măsură de reorganizare a societății impusă de condițiile economice actuale.
Curtea mai reține că în mod corect prima instanță a respins cererea de suspendare cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada cazului bine justificat în condițiile în care acesta este definit de art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea 554/2004 ca reprezentând împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Sub acest aspect este de observat faptul că reclamanta nu a invocat nici o împrejurare de natura unui argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actelor puse în discuție, nefiind suficient ca reclamanta să invoce motive de nelegalitate pe calea contestației administrative formulate conf. art. 205 și urm. C,p, fiscală. Aceasta deoarece art. 14 și 15 din Legea 554/2004 presupun dovedirea cazului bine justificat prin cererea de suspendare astfel formulată, reclamanta având obligația să indice acele împrejurări de fapt și de drept ce sunt de natură a conduce la nelegalitatea actului administrativ prin însăși cuprinsul cererii de suspendare. Chiar dacă instanța investită cu soluționarea cererii de suspendarea are posibilitatea de a efectua numai o cercetare sumară a aparenței dreptului, aceasta trebuie realizată prin prisma argumentelor prezentate de reclamantă, iar în lipsa unor astfel de argumente nu se poate reține îndeplinirea acestei condiții.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate și văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a c Cod Penal, reținând totodată că în mod corect prima instanță a stabilit că pentru respingerea cererii de suspendare este suficient să nu fi fost îndeplinită una din cele două condiții impuse de Legea 554/2004, Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta - SRL împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Timiș la data de 08.07.2009 în dosar nr- în contradictoriu cu intimata DGFP
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Red. AP-21.12.2009
Tehnored LM- 21.12.2009
2 expl/SM
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Diana
