Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 158/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr- SENTINȚA Nr. 158/2008

Ședința publică de la data de 22 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga

Grefier - - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Pe rol fiind cererea de suspendare a executării a deciziei de impunere 76205 din 07.10.2008 emisă de Municipiul V - Serviciul Finanțelor Publice Locale, cerere formulată de reclamanta "- M DISTRIBUȚIE"

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns consilier juridic, cu delegație de reprezentare din partea reclamantei "- M DISTRIBUȚIE" și consilier juridic, cu delegație de reprezentare din partea pârâtului MUNICIPIUL

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei, după care:

Reprezentanta reclamantei depune la dosar în xerocopii, adresele nr. 84003/ 15.12.2008, 84004/15.12.2008 și 1206/15.12.2008 emise de Municipiul V și Hotărârea nr. 39 emisă de Consiliul Local al Mun.

Reprezentanta pârâtului depune întâmpinare în două exemplare, unul fiindu-i comunicat reprezentantei reclamantei.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 215 alin. 2 Cod procedură fiscală, stabilește o cauțiune de 50.000 lei, pe care reclamanta trebuie să o depună potrivit art. 7231Cod procedură civilă la Trezorerie, CEC sau o unitate bancară, pe numele său și la dispoziția Curții de APEL BACĂU.

Reprezentanta reclamante solicită a se lăsa cauza pentru a doua strigare, în vederea achitării cauțiunii fixate de instanță și a soluționării cu celeritate a cererii de suspendare.

Reprezentanta pârâtului nu se opune lăsării cauzei pentru a doua strigare.

Instanța văzând cererea reprezentantei reclamantei, lasă cauza pentru a doua strigare pentru ca aceasta să facă dovada achitării cauțiunii de 50.000 lei.

La doua strigare a cauzei, au răspuns aceiași reprezentanți ai părților.

Reprezentanta reclamantei depune la dosar recipisa nr. -/2 din 22.12.2008 din care rezultă consemnarea sumei de 59.899,60 lei cu titlu de cauțiune pentru dosarul de față, recipisa urmând a fi depusă la registrul de valori al instanței. Totodată, mai depune copia raportului de inspecție fiscală întocmit la 29.09.2008.

Ambii reprezentanți ai părților arată că nu mai au cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat în cauză sau alte chestiuni prealabile, instanța constată dosarul în stare de judecată, acordând cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic având cuvântul pentru reclamantă arată, în susținerea cererii de suspendare a executării de față, că sunt aplicabile dispozițiile art. 15 alin. 1 coroborate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta dovedindu-și interesul justificat în cauză, în sensul că ar achita o sumă nedatorată pentru o taxă abuzivă și pe care nu ar mai reuși să o recupereze. În concluzie, cere admiterea cererii de față și a se dispune suspendarea executării deciziei de impunere 76205 din 07.10.2008 emisă de Municipiul V - Serviciul Finanțelor Publice Locale, până la pronunțarea unei soluții definitive pe fondul cauzei.

Consilier juridic având cuvântul pentru pârât, solicită respingerea acțiunii, întrucât reclamanta nu a dovedit caracterul urgent al cererii de față.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

- deliberând -

Asupra cererii de suspendare de față constată următoarele:

Princerereaînregistrată la această instanță sub nr. 815/32/4.12.2008 reclamanta - M Distribuție Bas olicitat suspendarea deciziei de impunere nr. 76205/7.10.2008 emisă de pârâtul Municipiul V prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale în sumă de 684.307 lei.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004. în fapt, reclamanta a susținut următoarele:

Prin decizia de impunere s-au stabilit în sarcina sa impozit pe teren și alte taxe locale, definite în raportul de inspecție fiscală ca taxe lipsă folosință teren. Această taxă a fost asimilată cu prețurile de închiriere și concesionare pentru terenurile proprietatea pârâtului conform 39/2005 - hotărâre care nu face referire la taxe locale, ci la prețurile minime de concesionare și închiriere a bunurilor municipiului V și care constituie baza de pornire a licitațiilor organizate în vederea concesionări sau închirierii acestor bunuri. Între părți nu s-a încheiat niciodată un asemenea contract, on încheind doar contractul nr. 5/2005 cu Statul român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru concesionarea serviciului public de distribuție a energiei electrice.

Prin Legea nr. 318/2003 s-a recunoscut titularilor de autorizații și licențe dreptul de uz și servitute gratuită asupra terenurilor proprietate publică și privată a persoanelor fizice și juridice (art. 37 alin. 4), precum și scutirea de la plata taxelor și impozitelor (art. 16 alin. 6). Aceste dispoziții sunt valabile și pentru anul 2007 întrucât au fost preluate în Legea nr. 13/2007.

Taxa este abuzivă și prin prisma dispozițiilor art. 248 din Codul fiscal.

Decizia de impunere nu conține un temei legal pe care se sprijină, emitentul comițând un abuz prin instituirea taxei.

Executarea deciziei i-ar produce o pagubă iminentă și consecințe deosebit de grave asupra activității societății, dar și asupra consumatorilor și implicit asupra statului care are calitatea de acționar. Pentru asigurarea cu energie electrică a populație și agenților economici din raza sa de activitate (6 județe din M) a angajat, la data de 24.06.2008, un credit de 80.000.000 lei la determinat de faptul că se confruntă cu dificultăți în recuperarea creanțelor a căror valoare, la 31.10.2008, era de 209.889.685,47 lei. Mai mult, lipsa fondurilor aduce atingere îndeplinirii programului de investiții și îndepliniri obligaților față de executanții lucrărilor de mentenanță.

Prinîntâmpinare, pârâtul Municipiul Vas olicitat respingerea cererii susținând următoarele:

Existența unui caz bine justificat presupune o dovadă de nelegalitate evidentă a actului administrativ, a unui indiciu temeinic de nelegalitate. Susținerile reclamantei cu privire la nelegalitatea actului nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare întrucât nu se poate antama fondul cauzei.

Debitul de 343.175 lei și majorările de întârziere de 236.601 lei au fost stabilite ca urmare a faptului că reclamanta nu a depus declarațiile de impunere aferente taxei pentru agenții economici care dețin în folosință mai mult de 200 mp teren. S-a avut în vedere nr. 39/2005 adoptată în baza Codului fiscal, prețurile și tarifele instituite reprezentând creanțe fiscale cu caracterul unor taxe locale.

Nu poate fi reținută nici scutirea invocată de reclamantă întrucât materia taxelor și impozitelor locale este guvernată de dispozițiile Codului fiscal.

Simpla afirmație că numai cuantumul sumei stabilite cu titlu de datorie fiscală determină perturbarea activității societății nu conduce în mod automat la concluzia existenței condiției privind paguba iminentă.

Reclamanta a depus situația clienților neîncasați, dar nu și situația veniturilor realizate și a cifrei de afaceri în aceeași perioadă. Situația clienților neîncasați la data de 31.10.2008 nu mai este relevantă odată ce acțiunea a fost introdusă în 2008. mai mult, punerea în executare a actului administrativ fiscal nu ar putea duce la o perturbare a activității societății în condițiile în care datoriile acesteia față de furnizori sunt de circa 80 de ori mai mari.

Examinând cererea în raport de susținerilor părților, de actele depuse la dosarul cauzei și de dispozițiile aplicabile în materie curtea de apel constată următoarele:

În fapt,

Prin decizia de impunere nr. 76205/7.10.2008 emisă de pârâtul Municipiul V - Serviciul Finanțelor Publice Locale s-au stabilit în sarcina reclamantei - M Distribuție B obligații fiscale în sumă totală de 584.307 lei din care 4.231 lei impozit pe clădiri și accesorii, iar 579.776 lei alte taxe locale și accesoriile aferente. Decizia de impunere a fost emisă în baza raportului de inspecție fiscală 76.204/7.10.2008 în care au fost consemnate rezultatele inspecției fiscale referitoare la obligațiile fiscale ale reclamantei către bugetul local în perioada trimestrul II 2004 - semestrul I 2008.

În privințaaltor taxe localeprin raportul de inspecție fiscală s-a reținut ca temei legal Codul fiscal, Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, și nr. 39/2005 și 91/2007. în fapt, s-a reținut că reclamanta folosește suprafețele de 235,52 mp teren situat pe raza municipiului V - teren care reprezintă suprafața la sol a stâlpilor rețelelor de distribuție a energiei electrice - și suprafața de 150.403,20 mp reprezentând suprafața. S-a mai reținut că reclamanta nu a depus declarațiile de impunere aferente taxei pentru agenții economici care dețin în folosință mai mult de 200 mp teren, aferente perioadei trimestrul II 2005-2007. În consecință, s-a constatat că reclamanta datorează o taxă de 343.175 lei la care se adaugă majorări de întârziere în sumă de 235.777 lei și penalități de întârziere în sumă de 824 lei.

Prin Hotărârea Consiliului Local V nr. 39/2005 au fost aprobate prețurile minime pe mp percepute pentru concesionarea și închirierea bunurilor imobile care aparțin domeniului public sau privat al municipiului V aflate în administrarea Consiliului local V (art. 1). Conform art. 3 prețurile stabilite constituie baza de pornire a licitațiilor organizate în vederea concesionării sau închirierii bunurilor imobile care aparțin domeniului public sau privat al municipiului În preambulul hotărârii au fost reținute următoarele acte normative: Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, Legea nr. 50/1991, Hotărârea Guvernului nr. 834/1991, Criteriile nr. 2665/1992, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, Hotărârea Consiliului Local 49/2004 și Codul fiscal.

Împotriva deciziei de impunere reclamanta a formulat contestație administrativă înregistrată (la reclamantă) sub nr. 12065/12.11.2008 și confirmată de primire de pârât la data de 14.11.2008.

În dovedirea îndeplinirii condiției privind paguba iminentă, reclamanta a depus contractul de împrumut nr. 08383/2, balanța sintetică a clienților neîncasați la data de 31.10.2008, balanța sintetică a furnizorilor neachitați la data de 31.10.2008. Potrivit contractului de împrumut, încheiat la data de 24.06.2008, Bank - Sucursala Baî mprumutat reclamantei un credit de 80.000.000 lei, iar din cele două situații rezultă că, la data de 31.10.2008, reclamanta avea de încasat de la clienți suma de 209.889.685,47 lei și de achitat furnizorilor suma de 46.475.009,46 lei.

Se mai reține că reclamanta este concesionară a serviciului de distribuție în raza sa de activitate, (6 județe din M) asigurând transportul energiei electrice prin rețele de distribuție în vederea livrării acesteia către clienți (fără a include furnizarea), prin lege (Legea nr. 13/2007) și prin contractul de concesiune revenindu-i obligația de a realiza această activitate cu respectarea obligațiilor referitoare la siguranța, calitatea și continuitatea aprovizionării.

În drept,

Reclamanta a făcut dovada formulării contestației administrative - care a fost primită la pârât la data de 14.11.2008 - astfel că este îndeplinită condiția formală prevăzută de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, de sesizare, în condițiile art. 7 din lege, a autorității publice care a emis actul a cărui suspendare se solicită.

În privința condițiilor de fond impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării, se rețin următoarele:

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța poate dispune suspendarea executării unui act administrativ unilateral dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții: existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Atât cazul bine justificat, cât și paguba iminentă au o definiție legală în art. 2 alin. (1) lit. t) și respectiv, lit. s) din Legea nr. 554/2004. Cazul bine justificat este definit prin raportare laîmprejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă reprezintă unprejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Sub aspectul cazului bine justificat este de reținut împrejurarea de drept aparenței lipsei temeiului legal al deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală care a precedat-o, în sensul că organul fiscal a reținut cu titlu generic dispozițiile fiscale incidente - Codul fiscal și din normele sale de aplicare - fără a de identifica aceste dispoziții; în același mod s-a reținut Codul fiscal și în preambulul 39/2005. O identificare a dispozițiilor legale care constituie temeiul instituirii obligațiilor fiscale era necesară cu atât mai mult cu cât prin 39/2005 au fost stabilite prețuri care constituie baza de pornire a licitațiilor organizate în vederea concesionării sau închirierii bunurilor imobile care aparțin domeniului public sau privat al municipiului V, iar între părți nu există vreun contract încheiat în urma vreunei licitații.

Un alt indiciu de nelegalitate al deciziei de impunere este reprezentat de împrejurarea de drept că taxele locale sunt limitativ și expres prevăzute de art. 248 din Codul fiscal, iar între aceste taxe nu se regăsește cea pentru care în sarcina reclamantei au fost stabilite obligații fiscale de 579.776 lei.

În ceea ce privește paguba iminentă această instanță reține că, executarea deciziei de impunere este de natură a-i provoca reclamantei perturbarea gravă a activității de distribuție, prin aceea că, în condițiile blocajului financiar cu care se confruntă, ar fi lipsită de lichiditățile necesare achitării energiei electrice către furnizorii de energie. Prin urmare, reclamanta ar fi pusă în situația de a nu-și putea îndeplini obligațiile decurgând din calitatea sa de concesionară a serviciului de distribuție a energiei electrice.

Lipsa lichidităților, determinată în principal de neîncasarea contravalorii serviciilor prestate clienților, a determinată-o pe reclamantă să recurgă la contractarea unui credit, măsură a cărei eficiență ar fi diminuată prin executarea deciziei de impunere. Având în vedere că decizia de impunere a fost emisă la data de 7.10.2008, contestația administrativă a fost formulată la data de 14.11.2008, iar acțiunea la data de 4.12.2008, instanța consideră, contrar susținerilor pârâtului, ca fiind suficient de actuale situațiile rezultând din balanțele sintetice depuse de reclamantă (care reflectă situația la data de 31.10.2008).

Față de cele ce preced, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, instanța va admite cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta - M DISTRIBUȚIE B în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL

Dispune suspendarea executării deciziei de impunere 76205 din 07.10.2008 emisă de Municipiul V - Serviciul Finanțelor Publice Locale până la pronunțarea instanței de fond.

Executorie de drept.

Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 22 2008.

Președinte,

- - -

Grefier,

- -

Red/Tehnored.hot.--24 dec.2008- 4 ex.

Președinte:Mona Gabriela Ciopraga
Judecători:Mona Gabriela Ciopraga

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 158/2008. Curtea de Apel Bacau