Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 177/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercial și de contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr.- -
Sentința nr.177/CA/2009 -
Ședința public din 09 octombrie 2009
Completul P4 este format din:
PREȘEDINTE: Groza Gheorghe Ciora Ion G - președintele instanței
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea hotrârii în cauza de contencios administrativ introdus de reclamanții:, și toți cu domiciliul ales la Judec toria Salonta, intervenienții în interes propriu și G, cu domiciliul procedural ales la Judec toria Salonta, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertților B,-, sector 5, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
Se constat c dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în data de 05.10.2009, când s-a amânat pronunțarea hotrârii pentru data de 09.10.2009.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constat c prin cererea înregistrat la aceast instanț la data de 09.07.2009, scutit de plata taxei de timbru, reclamanții:, și, au solicitat suspendarea executrii actului administrativ emis de Ministerul Justiției și Libertților sub nr.76602/3.07.2009.
În motivarea cererii a artat faptul c, prin acul administrativ, comunicat Tribunalului Bihor la data de 3 iulie 2009, s-a dispus ca drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 s se achite fr a include și sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihic, aceast modalitate de calcul urmând a se pstra și pentru viitor, obligând ordonatorii de credite secundari și terțiari s ia msurile ce se impun pentru respectarea dispoziției.
Prin plata acestui spor în lunile anterioare, în baza Ordinului nr.1165/C/2009 și a deciziilor emise în baza acestui ordin de ctre președinții curților de apel din țar, care au calitatea de angajator, acesta a devenit un drept salarial asupra cruia ministrul nu mai poate dispune. acestui spor reprezint o diminuare a drepturilor salariale, care poate avea loc doar în situația unei sancțiuni disciplinare, iar aceștia nu au fost sancționați disciplinar, ministrul justiției neavând nici o competenț în acest sens.
Actul administrativ, prin refuzul plții sporului aferent lunii iunie 2009, încalc în mod flagrant și dispozițiile art.15 alin.2 din Constituția României, care prevd c legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
De asemenea, au fost înclcate disp. art.164 din Codul muncii, care reglementeaz principiul potrivit cruia reținerile ori suspendarea salariului nu poate fi operat decât pentru cazurile și condițiile prevzute de lege, obligația de plat a salariului este una principal, de la care angajatorul nu se poate sustrage invocând lipsa de fonduri bnești, așa cum s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.3382/2004.
În fundamentarea actului administrativ, Ministerul Justiției și Libertților s-a referit la dispozițiile date de Primul - ministru și Ministrul finanțelor publice, dispoziții care nu au semnificația unor norme obligatorii cuprinse în legi.
Prin dispoziția de suspendare a dreptului salarial, au fost înclcate și prevederile art.8 alin.1 din Convenția organizației internaționale a muncii privind protecția salariatului nr.95/1949, ratificat de România prin Decretul nr.284/1973.
Potrivit acestor dispoziții, orice modificare adus cu privire la plata salariului, rețineri, diminuri, nu se pot face decât în condițiile și limitele prescrise de legea național, sau stabilite prin contracte colective de munc.
Intervenția ministrului de a dispune neplata sporului încalc și dispozițiile de principiu cuprinse în art.44 din Constituția României, potrivit crora nimeni nu poate s fie lipsit de proprietatea asupra bunurilor sale, decât numai printr-o msur a exproprierii și pentru o cauz de utilitate public stabilit prin lege cu dreapt și prealabil despgubire.
Drepturile salariale sunt asimilate bunurilor mobile, prin determinarea legii, potrivit art.474 din Codul civil.
Refuzul de plat a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihic echivaleaz cu o lipsire abuziv de acest drept, contrar dispozițiilor constituționale evocate.
De asemenea, Curtea European a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant în sensul c neplata drepturilor salariale (între care se regsesc și sporurile) constituie o înclcare a art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru aprarea drepturilor și a libertților fundamentale ale omului.
În actul administrativ a crui suspendare s-a cerut se menționeaz c plata dreptului privind sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihic urmeaz a se efectua eșalonat, potrivit nr.OUG71/2009.
Schimbarea modalitții de plat a salariului, eșalonat, fr acordul reclamanților, contravine, de asemenea, principiilor reglementate de art.161 alin.1 din Codul muncii, potrivit cruia plata se face cel puțin o dat pe lun, fr a se putea eșalona acest drept de creanț în lipsa acordului angajatului.
Astfel puternica aparenț de neconcordanț cu prevederile Constituției României, Legii nr.567/2004, Legii nr.303/2004, a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a celorlalte documente internaționale invocate mai sus, a acului administrativ emis de Ministrul Justiției și Libertților sub nr.76602/3.07.2009 și efectele deosebit de grave pe care le produce asupra reclamanților (deposedarea în mare parte de drepturile salariale) constituie un caz bine justificat, în sensul art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, pentru a se dispune suspendarea executrii actului administrativ.
Msura este necesar pentru prevenirea unei pagube iminente așa cum este definit la art.2 alin.1 lit. s din Legea nr.554/2004, prejudiciul material viitor și previzibil constând în neplata ctre reclamanți a unei prți importante din drepturile salariale cuvenite.
Faț de dispozițiile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, reclamanții au formulat, la 6 iulie 2009 și au transmis prin fax la 09.07.2009, plângere prealabil împotriva actului administrativ a crui suspendare a executrii o solicit.
În drept au fost invocate prevederile art.14 din Legea nr.554/2004.
La 18.08.2009 și respectiv la 11.09.2009, și G au formulat cerere de intervenție în interes propriu.
Prin întâmpinarea depus la dosar, pârâtul Ministerul Justiției și Libertților a invocat excepția inadmisibilitții acțiunii cu motivarea c adresa a crei suspendare se cere nu constituie un act administrativ în sensul Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, ci o msur stabilit de ordonatorul principal de credite în sarcina celorlalți ordonatori din sistem, materializat sub forma unei adrese și care a avut în vedere noile dispoziții legale asupra achitrii drepturilor salariale pentru personalul din sistemul justiției, fiind o simpl operațiune de încunoștiințare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite, realizat ca urmare a intrrii în vigoare a unui nou act normativ - OUG nr.71/2009.
De asemenea, s-a mai invocat și excepția lipsei de interes a reclamanților, deoarece efectele adresei nr.76602/3.07.2009 a au fost suspendate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr- la data de 9.07.2009, aceeași soluție fiind pronunțat și de Curtea de Apel Bucure ști în dosarul nr- la data de 07.07.2009.
Examinând cererea de suspendare, instanța reține urmtoarele:
Prin adresa nr.76602 din 3.07.2009 emis de ctre Ministerul Justiției și Libertților s-a învederat ordonatorilor secundari și terțiari de credite c începând cu data de 10 iulie 2009 drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fr a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihic, aceast modalitate de calcul urmând a se pstra și pentru viitor, plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihic urmând s se efectueze conform eșalonrii prevzute de OUG nr.71/2009.
Potrivit art.2 lit.c din Legea nr.554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate public, în regim de putere public, în vederea organizrii executrii legii, sau a executrii în concret a legii care d naștere, modific sau stinge raporturi juridice.
Analizând actul atacat, curtea apreciaz c acesta are natura unui act administrativ deoarece este dat în executarea OUG nr.71/2009 și modific raporturi juridice, prin acesta dispunându-se s nu se mai plteasc sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihic.
Pentru aceste considerente, curtea apreciaz c excepția inadmisibilitții acțiunii este neîntemeiat, astfel c urmeaz s o resping.
De asemenea este nefondat și excepția lipsei de interes a reclamanților, având în vedere c aceștia nu au fost prți în dosarele invocate de ctre pârât, în cauz nefiind aplicabile disp. art.23 din Legea nr.554/2004 care prevd c hotrârile judectorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ, publicate în Monitorul Oficial au efecte erga omnes.
Potrivit art.14 din Legea 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executrii unui act administrativ este necesar a fi întrunite cumulativ dou condiții: existența unui caz bine justificat definit în art.2 alin.1 lit.t din același act normativ ca fiind împrejurrile legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natur s creeze o îndoial serioas în privința legalitții actului administrativ și iminența producerii unei pagube care, astfel poate fi prevenit.
În cauz, cererea reclamanților a fost justificat printr-o serie de argumente invocându-se înclcrile dispozițiilor codului muncii, a convenției organizației internaționale a muncii privind salariul, jurisprudența CEDO în sprijinul tezei conform crora drepturile salariale nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevzute de lege, precum și dispozițiile art.15 alin.2 din Constituția României, potrivit crora legea dispune numai pentru viitor, instituindu-se principiul neretroactivitții legii, ori actul a crui suspendare se cere vizeaz o perioad anterioar emiterii acestuia, respectiv, salariul aferent lunii iunie, în condițiile în care actul atacat a fost emis la 3 iulie 2009, c argumentele care au justificat emiterea actului administrativ nu fac referire la legea care s prevad o diminuare a drepturilor salariale ci la o adres transmis privind încadrarea și cheltuielile de personal aprobate pe anul 2009 în urma rectificrii bugetare, precum și dispozițiile OUG nr.71/2009 care vizeaz o cu totul alt situație de executare a titlurilor executorii restante.
Prin urmare în condițiile verificrii sumare, toate aceste aspecte relevante sunt de natur s creeze o îndoial serioas asupra actului administrativ ce se cere a fi suspendat și deci un caz justificat în sensul Legii contenciosului administrativ.
În plus și cerința prevzut de art.14 referitoare la paguba iminent este întrunit, întrucât actul administrativ produce reclamanților concret un prejudiciu material, constând în diminuarea indemnizației faț de nivelul la care aceștia sperau în mod legitim prin raportare și la salariul obținut în lunile anterioare, fiind important ca acele constrângeri care încadreaz activitatea uman s fie cunoscute dinainte, pentru ca fiecare persoan s poat aprecia, în cunoștinț de cauz, oportunitatea de a acționa.
În acest sens trebuie avute în vedere și disp. art.74 alin.2 din Legea 303/2004 republicat potrivit crora drepturile salariale ale judectorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevzute de prezenta lege.
Apreciind c în cauz sunt întrunite condițiile cerute de art.14 din Legea 554/2004, curtea va admite cererea și va dispune suspendarea executrii actului administrativ nr.76602/3.07.2009 emis de ctre pârât pân la soluționarea în fond a acțiunii în anularea actului administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOT R ȘTE:
Respingeexcepțiile de inadmisibilitate și a lipsei de interes.
ADMITEcererea formulat de reclamanții:, și toți cu domiciliul ales la Judec toria Salonta, intervenienții în interes propriu și G, cu domiciliul procedural ales la judec toria Salonta, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertților B,-, sector 5 și în consecinț:
Dispunesuspendarea executrii adresei nr.76.602/3.07.2009 emis de pârât, pân la soluționarea în fond a acțiunii în anularea actului administrativ.
Executorie de drept.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședința public din 09 octombrie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - -
Red.hot.; 06.11.2009
Dact.; 09.11.2009; 19 exemplare
-17 comunicriefectuate la data de:09 noiembrie 2009cu:
-reclamanții:, și toți cu domiciliul ales la Judec toria Salonta și
- intervenienții în interes propriu și G,
- toți cu domiciliul procedural ales la Judec toria Salonta
- pârâtulMinisterul Justiției și Libertțilorprin Ministrul Justiției și Libertților - B,-, cod poștal -, sector 5
- la expediție 09.11.2009
Președinte:Groza Gheorghe Ciora IonJudecători:Groza Gheorghe Ciora Ion