Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 187/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROM .
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială și de Contencios
Administrativ și Fiscal
Dosar nr- -
SENTINȚA NR.187/CA/2009 -
Ședința publică din 16.10.2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de suspendare formulată de petenta - -cu sediul în O,-, jud. B, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE,având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că acțiunea este legal timbrată cu suma de 10 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 12.10.2009, când s-au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, având nevoie de timp în vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, în termenul de pronunțare acordat petenta a depus la dosar dovada achitării cauțiunii în valoare de 10.000 lei, prin recipisa nr.-/1 din data de 12.10.2009 la CEC Bank, înregistrată la Registrul de Valori al Secției Comerciale și de contencios Administrativ la poziția nr.150/2009, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin cererea înregistrată la instanță la 03.08.2009, legal timbrată, reclamanta - -, O a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B să se dispună suspendarea executării actelor administrative, constând în procesul verbal de control nr. 6935 încheiat la 21.07.2009 de către pârâtă, precum și a deciziilor pentru regularizarea situației, numerele 229-403 din 21.07.2009, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acestor acte administrative. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a arătat că actele administrative fiscale - procesul verbal de control nr.6935/21.07.2009 și deciziile pentru regularizarea situației cu numerele 229-403/21.07.2009, au fost întocmite de către pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B, în urma controlului efectuat la societate în perioada 25.06.2009 - 21.07.2009 privind verificarea operațiunilor de import din perioada 2005 - 17.06.2006.
Prin procesul verbal de control nr.6935 din 21.07.2009, s-a reținut că în perioada 2005 - 17.06.2006, societatea reclamanta a depus un număr de 321 de declarații vamale de import la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B, beneficiind de exonerarea de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată pentru bunurile importate, conform certificatelor de exonerare cu numerele 208/18.07.2005, 43/11.10.2005, 44/11.10.2005, 45/11.10.2005, 43036/24.05.2006, 43037/24.05.2006 eliberată de Direcția Generală de Administrare a marilor Contribuabili S-a mai reținut că ulterior societatea reclamantă a vândut către diverși cumpărători bunurile aferente unui număr de 175 de declarații vamale, organul de control considerând că, prin vânzarea bunurilor destinate desfășurării de activități productive, bunuri importate în regim de exonerare de la plata în vamă a taxei pe valoare adăugată, societatea nu mai îndeplinește condiția prevăzută de reglementările legale în vigoare de a desfășura activitatea productivă, încălcând prevederile art.71 din Legea nr.141/1997 privind Codul Vamal coroborat cu art.105 din legea nr.86/2006 privind Codul Vamal.
În consecință, organul de control a decis că reclamanta este obligată la plata sumei de 1.484.129 lei reprezentând taxa pe valoare adăugată și a sumei de 784.414 lei reprezentând majorări de întârziere.
Împotriva acestui proces verbal de control și a deciziilor de regularizare a situației reclamanta a formulat contestație administrativă în temeiul art.209 din Codul d e procedură fiscală, înregistrată la pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B la data de 28.07.2009 sub nr.7147.
Reclamanta a contestat obligația de plată a sumei de 1.484.129 lei reprezentând taxa pe valoare adăugată și a sumei de 784.414 lei reprezentând majorări de întârziere, considerând că organul de control a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.71 din Legea nr.141/1991 coroborat cu art.105 din Legea nr.86/2006, precum și a dispozițiilor art.104 alin.1 din Legea nr.86/2006 și a solicitat instanței să se constate că sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii de suspendare în condițiile art.14 din Legea nr.554/2004, conform căruia în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. A justificat această măsură de suspendare, prin existența în cauză a unor cazuri bine justificate, ca împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. A arătat că îndeplinirea acestei condiții rezultă în cauză din motivele de nelegalitate invocate în procedura administrativă, în esență următoarele:
Mai arată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.71 din Legea nr.141/1997 coroborat cu art.105 din Legea nr.86/2006, cum în mod greșit a considerat organul de control fără a analiza starea de fapt fiscală, deoarece, mijloacele de transport pentru care s-au depus cele 321 de declarații vamale de import( la care se face referire în actul de control), au fost importate în regim definitiv, având în vedere că la expirarea contractelor de leasing financiar au intrat în proprietatea societății la valoarea reziduală, fără nici o condiție de utilizare ulterioară, în declarații vamale nefăcându-se nici o mențiune referitoare la necesitatea îndeplinirii anumitor condiții, prin urmare nu există obligativitatea anunțării organului vamal.
De asemenea, a arătat că, în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 104 alin1 din Legea nr.86/2006, reținute în mod greșit de organul de control, întrucât în realitate, odată cu importul definitiv, bunurile nu au beneficiat de nici un tratament favorabil - drepturi de import reduse sau zero.
A mai învederat că, taxa pe valoare adăugată a fost calculată și declarată în cota generală aplicabilă tuturor operațiunilor de import, pentru plata acesteia s-au depus certificatele de exonerare de la plata în vamă a TVA, în conformitate cu art.157 alin 3 din Codul fiscal, iar operațiunea a fost reflectată în contabilitatea societății cu respectarea pct.64 din Normele Metodologice de aplicare a titlului TVA din Codul fiscal.
Certificatele de exonerare de la plata în vamă a TVA au fost emise în temeiul art.2 alin.6 din ordinul nr.1219/12.08.2004, conform căruia persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoare adăugată care au utilizat bunuri de natura celor prevăzute la art.1 alin.1 lit.a) în cadrul unor contacte de leasing financiar încheiate cu persoane impozabile stabilite în străinătate și optează pentru cumpărarea bunurilor respective, pot solicita certificate de exonerare de la plata în vamă a taxei pe valoare adăugată pentru valoarea reziduală, în condițiile prevăzute pentru prezentele norme.
În continuare a arătat că legiuitorul a dat posibilitatea persoanelor impozabile care au utilizat bunuri în cadrul unor contracte de leasing financiar să solicite certificate de exonerare de la plata în vamă a TVA, fără a fi nevoie de îndeplinirea altor condiții.
Reclamanta a arătat că aparența dreptului rezultă și din precizările formulate de Ministerul Finanțelor Publice într-un caz de speță din punct de vedere fiscal cu cel din cauză( decizia nr.204/2006 a DGFP G publicată pe site-ul Ministrului Finanțelor Publice ), în care a reținut că nu se datorează taxa pe valoarea adăugată pentru importul unor autovehicule care au beneficiat de exonerarea plății în vamă conform art.157alin 3 din Legea nr.571/2003, chiar dacă ulterior importului bunurile au fost comercializate și a precizat că exonerarea de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată prevăzută la art.157 alin.3 din din Codul fiscal nu este o scutire pe taxa pe valoarea adăugată, ci numai o măsură de simplificare a plății taxei, deoarece organele vamale înscriu taxa în declarația vamală de import, iar persoanele care au obținut certificatul de exonerare înregistrează taxa pe valoarea adăugată aferentă importului în decontul taxă, atât ca taxă dedusă cât și ca taxă colectată, conform prevederilor art.64 din normele Metodologice de aplicare a titlului VI al Codului fiscal prin nr.HG44/2004.
Cu privire la cea de-a doua condiție legală pentru măsura de suspendare solicitată, constând în iminența producerii unei pagube, reclamanta a considerat că și aceasta este îndeplinită, având în vedere atât valoarea incontestabil mare a debitului - respectiv 1.484.129 reprezentând TVA și 784.414 lei (RON) reprezentând majorări de întârziere, cât și faptul că, în cazul executării actului administrativ, consecințele negative s-ar răsfrânge asupra patrimoniului și activității societății, cât și asupra celor 369 de salariați ai societății.
Reclamanta a precizat că, în condițiile în care promovarea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal - art.215 Cod procedură fiscală, organele abilitate fiscale pot iniția procedura de executare silită, la expirarea termenului de plată, respectiv 20.08.2009.
În această situație, a considerat că este îndeplinită și condiția producerii unei pagube iminente care necesită să fie prevenită și aceasta constă în imposibilitatea onorării obligațiilor contractuale asumate față de clienți și furnizori, ceea ce poate determina o stare de insolvență și consecințe sociale pentru salariații societății, ca urmarea indisponibilizării conturilor bancare.
A solicitat a se avea în vedere că măsura suspendării solicitată este în acord și cu recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de Comitetul d Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989, referitoare al protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Prin întâmpinare pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bas olicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că în ceea ce privește cazul bine justificat, se impune a fi constatată existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ fiscal, care sete emis în temeiul și pentru executarea legii, îndoială care să înfrângă caracterul executoriu, de care se bucură, prin efectul legii, acest gen de act administrativ.
Referitor la aparența dreptului, pârâta a învederat instanței că deși reclamanta face referire la Decizia nr.204/2006 a DGFP G, consideră că ar trebui să se aibă în vedere soluțiile date de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S, în soluționarea unor cazuri identice, dintre care amintește:
Decizia nr.39 din data de 14.05.2008 prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva obligației de plată a accesoriilor pentru neplata la termen a obligațiilor față de bugetul de stat, pentru nerespectarea prevederilor art.105 coroborat cu art.255 din Legea 80/2006 privind Codul Vamal al României, stabilind că" prin vânzarea autoutilitarei importate în regim de exonerare de la plata TVA în vamă, societatea a schimbat utilizarea acesteia, - SRL datora taxa pe valoare adăugată la data vânzării " astfel societatea avea obligația ca la data înstrăinării bunului importat cu exonerarea de la plata TVA în vamă să îndeplinească formalitățile vamale și să achite drepturile de import"
Decizia nr.112 din data de 25.07.2008 prin care s-a respins ca neîntemeiată și nemotivată contestația formulată împotriva obligației de plată a taxei pe valoare adăugată și a majorărilor aferente.
Decizia nr.18 din data de 04.03.2009 prin care s-a respins ca neîntemeiată și nemotivată contestația formulată, pentru motivul că " importatorii care au obținut certificate de exonerare de la plata TVA în vamă sunt obligați să folosească aceste bunuri în scopul declarat și nu pentru a fi vândute altor persoane fizice sau juridice. De altfel, normele privind procedura de acordare a certificatelor de exonerare în vama a TVA, legiuitorul a stabilit condițiile în care se poate obține certificatul, scopul acordării acestei facilități fiind acela de a se încuraja realizarea investițiilor proprii și a activităților productive, precum și eliminarea distorsiunilor concurențiale care s-ar crea față de importatorii de bunuri destinate revânzării și pentru care se achită TVA în vamă.
Pârâta a arătat că agenții constatatori din cadrul B au întocmit Procesul Verbal de Control nr.6935 din data de 21.07.2009 și Deciziile de regularizare a Situației de la nr.229-403 din data de 21.07.2009.
S-a constatat, prin procesul verbal precizat, că în perioada 2005 -17.06.2006, reclamanta a depus un număr de 321 de declarații de import beneficiind de exonerarea de la plata TVA în vamă pentru bunurile importate, conform Certificatelor de exonerare nr.208/18.07.2005, 43/11.10.2005, 44/11.10.2005, 45/11.10.2005, 43036/24.-, 43037/24.05.2006 eliberate de Direcția Generală de Administrare a Contribuabili
S-a mai reținut că reclamanta, prin vânzarea către diverși cumpărători a bunurilor aferente unui număr de 175 declarații vamale de import cu exonerare de la plata TVA în vamă, bunuri destinate desfășurării de activități productive, nu mai îndeplinește condiția prevăzută de reglementările legale în vigoare, privind desfășurarea de activități productive, încălcând prevederile art.71 din Legea nr.141/1997 privind Codul Vamal coroborat cu prevederile art.105 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României.
Conform dispozițiilor art.175, alin.3, lit.a, din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal, modificată și completată ulterior,
"(3) Prin derogare de la alin.2, nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele înregistrate ca plătitori de taxă pe valoare adăugată care au obținut certificatele de exonerare prevăzute la alin.(4), pentru următoarele: a) importul de mașini industriale, utilaje tehnologice, instalații echipamente, aparate de măsură și control, automatizări, destinate realizării de investiții, precum și importul de mașini agricole și mijloace de transport destinate realizării de activități productive.
În lumina acestor considerente, pârâta a arătat că contestatoarea avea obligația prevăzută de art.71 din Legea nr.141/1997 privind Codul Vamal al României, în vigoare la momentul importului, de a înștiința organele vamale de intenția sa, în vederea aplicării de către autoritatea vamală competentă a regimului tarifar corespunzător noii utilizări pentru bunurile importate în regim de exonerare de la plata TVA în vamă: " sau beneficiarii importului de mărfuri destinate unei anumite utilizări, în cazul în care ulterior declarației vamale, schimbă utilizarea mărfii, sunt obligați să înștiințeze înainte autoritatea vamală, care va aplica regimul tarifar corespunzător noii utilizări.
Potrivit art.104 alin.1 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României: "Mărfurile puse în liberă circulație, care au beneficiat de drepturi de import reduse sau zero în funcție de destinația lor finală, rămân sub supraveghere vamală până când condițiile pentru acordarea tratamentului favorabil încetează a mai fi aplicabile, precum și în cazurile în care mărfurile sunt exportate sau distruse. Supravegherea vamală se încheie și când mărfurile sunt utilizate în alte scopuri decât cele prevăzute pentru aplicarea tratamentului favorabil, cu condiția achitării taxelor datorate la punerea în libera circulație.
Conform art.115 din G nr.1050/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, prevede la alin.2 litera a, că: " pentru diferențele de impozite, taxe, contribuții precum și cele administrate de organele vamale, stabilite de organele competente, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoarei scadenței impozitului, taxei sau contribuției pentru care s-a stabilit diferența, până la data stingerii acesteia inclusiv".
Din controlul actelor și documentelor contestatoarei, a rezultat, în esență că aceasta nu a respectat prevederile legale în vigoare, în sensul că a vândut bunurile care obiectul unui număr de 175 declarații vamale de import - cuprinse în lista anexa nr.2 care face parte integrantă din procesul verbal de control nr.6935/21.07.2009, fără înștiințarea prealabilă a autorității vamale de schimbarea destinației de utilizare a lor, în vederea aplicării regimului tarifar corespunzător noii utilizări, creându-se un prejudiciu la bugetul statului de aproape 1,5 milioana de RON, respectiv 1.484.129 RON.
Pârâta a mai arătat că reclamanta datorează majorările de întârziere aferente, în sumă totală de 784.414 RON calculate și datorate conform art.120, alin.1 și 2 Cod procedură fiscală, retroactiv de la data exigibilității debitului care face obiectul controlului ulterior și până la dat plății obligației fiscale principale, inclusiv.
Cele de mai sus trebuie coroborate cu dispozițiile art.141 Cod procedură fiscală, care conferă " ope legis" caracterul executoriu titlului de creanță fiscală prin împlinirea termenului legal de plată, fără nevoia îndeplinirii altor formalități, precum și cu dispozițiile art.215, alin.1 Cod procedură fiscală, care dispun că introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ - fiscal.
Dispozițiile legii contenciosului administrativ, relative la materia suspendării executării actului administrativ atacat, sunt conjuncte cu cele ale art.215, alin.2, fraza a II- a din Codul d e procedură fiscală, republicat așa cum a fost modificat prin nr.OG35/2006, care condiționează acordarea suspendării executării actului administrativ fiscal atacat de depunerea unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate, pentru a garanta realizarea creanței fiscale.
În materia suspendării executării actelor administrative fiscale contestate de debitorii fiscali, legiuitorul a înțeles să statueze o excepție și să stabilească condiții obligatorii pentru debitorul care solicită suspendarea actului administrativ fiscal, a înțeles să facă acest lucru luând în considerare natura deosebită a acestui tip de act administrativ, caracterul și efectele pe care trebuie să le producă. Un act administrativ fiscal nu poate fi comparat din acest punct de vedere cu alte acte administrative emise de autorități publice.
Solicită în primul rând ca, sumele care fac obiectul actelor administrativ fiscale, a căror executare se cere a fi suspendată prin raportare la situația financiară, bunurile și valorile din patrimoniul reclamantei, așa încât instanța să-și poată forma convingerea că, creanța fiscală la care se adaugă pentru fiecare zi de întârziere la plată, majorări în sarcina debitorului fiscal va putea fi achitată de către debitor fără probleme chiar dacă nu va avea câștig de cauză în acțiune de contencios fiscal.
De asemenea, mai arată că, reclamanta nu a arătat și nu a probat în ce constă prejudiciul pe care l-ar putea suferi, rezumându-se doar la a arăta cu titlu generic că punerea în executare a actelor administrativ-fiscale emise în sarcina sa, i-ar fi prejudiciabilă.
În concluzie, arată că, reclamanta nu a probat și nu a dovedit niciuna dintre cele două condiții prevăzute de legea contenciosului administrativ.
Examinând cererea de suspendare a executării actelor administrative formulată de reclamanta - - O, instanța o apreciază ca fondată, întemeiată, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art.14 alin.1 din legea 554/2004 " în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.".
Cazul bine justificat implică existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ de natură a înfrânge principiul, potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, iar paguba iminentă constă, potrivit art.2 lit. s din Legea nr.554/2004 într-un prejudiciu material viitor, dar previzibil în evidența sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Instanța constată că în speță sunt îndeplinite cerințele art.14 din Legea nr.554/2004 referitoare la cazul bine justificat și la paguba iminentă în condițiile în care reclamanta contestă procesul verbal de control și deciziile pentru regularizarea situației invocând interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art.71 din Legea 141/1991 coroborat cu art.105 din Legea 86/2006, precum și a dispozițiilor art.104 alin.1 din Legea 86/2006. Acest lucru implică existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative contestate, iar pe de altă parte având în vedere valoarea obligațiilor de plată stabilite în sarcina societății reclamante( 1.484.129 lei TVA și 784.414 lei majorări de întârziere), prejudiciul suferit de reclamantă prin indisponibilizarea unor sume bănești considerabile ar fi evident, ceea ce ar avea drept rezultat imposibilitatea desfășurării în continuare a activității societății.
În consecință, în baza considerentelor expuse, constatându-se și achitarea cauțiunii de 10.000 lei stabilită de instanță, în temeiul prevederilor art.14 alin.1 din Legea 554/2004 cu raportare la prevederile art.215 alin.2 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, instanța va admite ca fondată cererea reclamantei de suspendare a executării actelor administrative contestate până la pronunțarea instanței de fond.
În baza prevederilor art.274 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
ADMITE cererea formulată de reclamanta - -, cu sediul în O,-, jud. B, în contradictoriu cu pârâtaDirecția Județeană Pt. Accize și Operațiuni Vamalecu sediul în O,-/A, județul
Dispune suspendarea executării actelor administrative, constând în procesul - verbal de control nr. 6935 încheiat în 21.07.2009 de către pârâta Direcția Județeană Pt. Accize și Operațiuni Vamale B, precum și a deciziilor de regularizarea situației, numerele 229-403 din 21.07.2009, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acestor acte administrative.
Obligă pârâta la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2009.
Președinte Grefier
- - - -
Red.sent -
În concept - 16.10.2009
Tehnored. - 20.10.2009
4 exemplare
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu
