Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 20/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINA Nr. 20
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Carmina Mitru
GREFIER - -
Pe rol, judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe
reclamantul și pe pârâții Ministerul T și Sportului -Cabinetul Ministrului, Direcția Județeană Pentru Tineret, anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru reclamantul, lipsind pârâții Ministerul T și Sportului - Cabinetul Ministrului, Direcția Județeană Pentru Tineret.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Reclamantul, declară că renunță la judecarea capătului de cerere privind suspendarea executării actului administrativ.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare și acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii pe fond;
Avocat pentru reclamantul, solicită admiterea cererii, anularea Ordinului nr.573/24.04.2009 emis de Ministerul T și Sportului, reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior și plata drepturilor bănești aferente. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea formulată la data de 26 mai 2009 și înregistrată sub nr- pe rolul acestei instanțe, reclamantul a chemat în judecată pârâții Ministerul T și Sportului -Cabinetul Ministrului, Direcția Județeană Pentru Tineret, solicitând ca prin sentința ce va fi pronunțată să se dispună anularea Ordinului nr.573/24.04.2009 emis de pârâtul Ministerul T și Sportului - Cabinetul Ministrului.
In temeiul art.14 din Legea 554/2004 a solicitat suspendarea executării actului administrativ a cărui anulare o solicită până la soluționarea cauzei.
In fapt, reclamantul a arătat că are calitatea de director al Direcției Județene pentru Tineret D, fiind angajat în baza contractului individual de muncă nr.324/19.03.2008.
A arătat că prin ordinul atacat s-a dispus încetarea raporturilor de muncă în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii, avându-se în vedere prevederile art. III alin 1 din OUG37/2009 și că nu au fost respectate condițiile de formă imperativ prevăzute de codul muncii, în sensul că nu au fost respectate condițiile de formă imperativ prevăzute de codul muncii, în sensul că nu s-a menționat nici termenul în care poate fi atacat ordinul menționat, nici instanța în fața căreia poate fi atacat actul menționat.
În ședința publică din data de 04 decembrie 2009, reclamanta a depus precizarea cererii de chemare în judecată și a arătat că nu mai insistă în cererea privind suspendarea executării actului administrativ.
In dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar: ordinul nr. 573/24.04.2009 emis de pârâtul Ministerul T și Sportului - Cabinetul Ministrului, contractul individual de muncă nr.324/19.03.2008.
La data de 07.09.2009, pârâta Ministerul T și Sportului a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii în totalitate, susținând în acest sens că ordinul atacată este legală, fiind dată în aplicarea dispozițiilor OUG 37/2009, invocându-se și excepția prematurității întrucât reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile astfel cum prevede art.7 din Legea 554/2004 legea contenciosului administrativ.
Pârâta a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii ordinului atacat, respectiv ordinul președintelui T, contractul individul de muncă și alte acte.
Examinând cererea de anulare 573/24.04.2009 emis de pârâtul Ministerul T și Sportului - Cabinetul Ministrului, in raport de susținerile părților, de înscrisurile depuse la dosar si de legislația incidenta, Curtea o apreciază ca fiind întemeiată si o va admite pentru următoarele considerente:
Prin ordinul nr. 573/24.04.2009 emis de pârâtul Ministerul T și Sportului - Cabinetul Ministrului, s-a dispus în temeiul prevederilor art.III alin.1 din OUG 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățiri a activității administrației publice, că funcția de conducere de director al Direcției pentru Tineret a Județului D, se desființează.
Din preambulul deciziei atacate, rezultă că aceasta a fost emisă în aplicarea prevederilor OUG 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice centrale.
In exercitarea controlului legalității ordinului nr 257/2009, Curtea retine ca dispozițiile actului normativ in aplicarea căruia acesta a fost emis, au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1257/07.10.2009 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 758 din 6 noiembrie 2009.
Potrivit disp. art. 31 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Efectele deciziei Curții Constituționale se răsfrâng, pe de o parte, direct și nemijlocit chiar în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, iar pe de altă parte, prin intermediul mecanismelor juridice prevăzute de art. 147 alin.1 și 4 din Constituție și art.31 alin.1 și 3 din Legea nr.47/1992, și în alte cauze.
În conformitate cu prevederile art.147 alin.4 din Constituție deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor ceea ce presupune că, după publicarea în Monitorul Oficial, acestea nu au efect asupra unor cauze definitiv soluționate, intrate sub autoritatea lucrului judecat, ci numai în cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Declararea, prin intermediul excepției de neconstituționalitate, a neconstituționalității unei dispoziții legale conduce la suspendarea de drept și respectiv la încetarea efectelor sale juridice. De altfel, prin art. XIV alin.1 din OUG nr.105/2009 s- dispus abrogarea OUG nr.37/2009.
Față de cele arătate, Curtea urmează să constate în cauză nelegalitatea ordinului 257/2009, fiind emis în aplicarea unor dispoziții legale declarate neconstituționale și să dispună anularea parțială a acestuia numai cu privire la reclamant, iar pe cale de consecință se va dispune și reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii deciziei sus menționate cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente,de la data emiterii ordinului și până la reintegrarea efectivă.
În ce privește cererea de suspendare executare act administrativ, având în vedere disp. art 246 cpciv, instanța va lua act de renunțarea la judecată a reclamantului.
Asupra excepției prematurității introducerii cererii, invocată de pârât, instanța reține că, potrivit art.7 alin 5 din legea 554/2004 în cazul acțiunilor introduse de persoanele vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, procedura prealabilă nu este obligatorie. Având în vedere că actul administrativ contestat de reclamant a fost emis în baza unei ordonanțe declarate neconstituționale, fiind incidente disp.art.9alin 5 din legea 554/2004, nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile, excepția invocată urmând a fii respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea reclamantului la judecata cererii având ca obiect suspendare act administrativ.
Admite cererea formulată de reclamantul, cu domiciliu în C,-, jud. D și pe pârâții Ministerul T și Sportului - Cabinetul Ministrului cu sediul în B, sector 3,nr.16 și Direcția Județeană Pentru Tineret, cu sediul în C,nr.21 BIS, jud.
Dispune anularea Ordinului nr.573/24.04.2009 emis de Ministerul T și Sportului;reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior și plata drepturilor bănești aferente.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului 500 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2010.
Președinte, |
Grefier, |
Red.Jud.
Tehnoredact. 27 Ianuarie 2010/5 ex.
Președinte:Carmina MitruJudecători:Carmina Mitru