Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 203/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - suspendare executare act administrativ -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIAL, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR. 203

Ședința public de la 30 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Grosu Cristinel

Grefier - -

Pe rol, judecarea acțiunii având ca obiect " suspendare executare act administrativ", formulat de petentul - cu domiciliul în orașul nr. 1363, județul - director coordonator în cadrul Direcției pentru Agricultur și Dezvoltare Rural -de suspendare provizorie a Ordinului nr. 2356 din 09 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pdurilor și Dezvoltrii Rurale- în contradictoriu cu intimatul Ministerul Agriculturii, Pdurilor și Dezvoltrii Rurale.

La apelul nominal, fcut în ședinț public au lipsit petentul și intimatul Ministerul Agriculturii, Pdurilor și Dezvoltrii Rurale.

Procedura complet.

S-a fcut referatul cauzei, dup care, grefierul de ședinț învedereaz instanței c la dosarul cauzei s-a depus întâmpinare la acțiune de intimatul Ministerul Agriculturii, Pdurilor și Dezvoltrii Rurale, prin care s-a invocat, în principal excepția lipsei de obiect și în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiat.

Instanța în temeiul dispozițiilor art. 151 Cod procedur civil, declar dezbaterile închise și rmâne în pronunțare asupra cauzei de faț.

Dup deliberare,

CURTEA,

Asupra cauzei de faț, constat:

Prin cererea adresat acestei instanțe și înregistrat sub nr-, reclamantul -, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pdurilor și Dezvoltrii Rurale, a solicitat ca, prin hotrârea ce se va pronunța, s se dispun suspendarea provizorie a executrii Ordinului nr. 2356 din 09 octombrie 2009 emis de pârât, pân la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea cererii, reclamantul arat c începând cu data de 28 mai 2009 a ocupat funcția de director coordonator în cadrul Direcției pentru Agricultur și Dezvoltare Rural S, încheind contractul de management nr. 190/28.05.2009, fiind numit în funcție prin Ordinul nr. 1540/28.05.2009 emis de pârât.

Arat c, la data de 9 octombrie 2009, pârâtul a emis Ordinul nr. 2356/09.10.2009 prin care a dispus ca, începând cu data de 12.10.2009, reclamantului s i se acorde un preaviz de 15 zile lucrtoare, iar la expirarea perioadei de preaviz înceteaz aplicabilitatea Ordinului nr. 1540/2009 de numire în funcție a reclamantului, precum și contractul de management nr. 190/28.05.2009.

Susține reclamantul c se impune suspendarea provizorie a actului atacat, întrucât exist "un caz bine justificat" și o "pagub iminent", în sensul art. 14 din Legea nr. 544/2004.

Cazul bine justificat const în nelegalitatea Ordinului nr. 2356/2009, întrucât lipsește orice cauz de reziliere a contractului de management, asimilat unui contract de munc; ordinul de eliberare din funcție este asimilat unei decizii de concediere care, în lipsa motivelor de fapt, este sancționat cu nulitate absolut; în perioada 06.10.2009 - 31.10.2009, reclamantul s-a aflat în incapacitate temporar de munc constatat prin certificatele medicale nr. -/06.10.2009, respectiv nr. -/28.10.2009, situație comunicat pârâtului, anterior emiterii ordinului contestat.

Cu privire la "paguba iminent", reclamantul arat c aceasta rezult intrinsec din faptul c eliberarea sa din funcție creeaz premisa ocuprii postului de ctre persoane lipsite de experiența și cunoștințele necesare exercitrii funcției.

Pârâtul Ministerul Agriculturii, Pdurilor și Dezvoltrii Rurale, prin întâmpinare a invocat excepția lipsei de obiect a cauzei, întrucât reclamantul urmrește repunerea în funcția politic deținut anterior, ceea ce echivaleaz cu o întoarcere a executrii a unui act epuizat și nu cu o suspendare întemeiate pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la fondul cauzei, arat, în esenț, c art. 9 lit. "h" din Contractul de management nr. 190/2008 prevede drept cauz de încetare "situațiile prevzute expres de lege".

Ori, atâta timp cât nr.OUG 37/2009, care a stat la baza încheierii contractului de management a fost abrogat, efectele juridice ale contractului nu se mai produc.

Se mai arat în întâmpinare, c prin emiterea actului a crui suspendare se solicit nu s-a creat o "pagub concret" și în același timp, actul administrativ se bucur de prezumția de legalitate.

Referitor la afirmația reclamantului cu privire la încetarea contractului în perioada în care acesta se afla în perioada concediului medical,apreciaz c este neîntemeiat atâta timp cât certificatul medical nu poart dat cert prin înregistrarea la Ministerul Agriculturii.

Analizând actele și lucrrile dosarului, prin prisma motivelor invocate,Curteaconstat c cererea de suspendare este întemeiat.

Cu privire la excepția lipsei de obiect invocat de pârât, Curtea o constat neîntemeiat, în condițiile în care, deși actul a crui suspendare se solicit este un act cu executare imediat la data prevzut în cuprinsul acestuia, efectele se produc în timp, prin suspendare urmrindu-se tocmai lipsirea de efecte juridice pân la pronunțarea instanței de fond.

Cu privire la fondul cauzei, instanța constat c reclamantul a fcut dovada c a urmat procedura prealabil prevzut de art. 7 din legea nr. 554/2004.

Deosebit de aceasta, instanța constat c sunt îndeplinite condițiile cumulativ cerute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și anume existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Cazul bine justificateste dat de incertitudinea valabilitții actuale a contractului de management nr. 190/2009 încheiat între prți, având în vedere c, deși OUG105/2009, care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 2356/2009, abrog nr.OUG37/2009 act normativ în baza cruia s-a încheiat contractul de mai sus, totuși art. VIII din nr.OUG105/2009 prevede c "persoanele care ocup funcțiile prevzute la art. III și art. IV alin. 3 își pstreaz statutul iar contractele de management încheiate de acestea, aflate în derulare la data intrrii în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenț, își produc efectele pân la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, dup caz, pân la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora".

Prin aceast modalitate de reglementare se creeaz o îndoial asupra legalitții asupra Ordinului nr. 2356/2009 prin prisma menținerii sau nu a valabilitții contractului de management încheiat între cele dou prți la data de 28 mai 2009.

Cu privire la paguba iminent, instanța constat c pe lâng prejudiciul material produs reclamantului, exist pericolul perturbrii activitții serviciului deconcentrat în cadrul cruia pârâtul a fost numit, având în vedere c acesta a demarat implementarea obligațiilor asumate prin contractul de management.

De altfel, legislația comunitar, în speț, nr. R/89/8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privitoare la protecția jurisdicțional provizorie în materie administrativ, prevede ca principiu, tocmai posibilitatea conferit celui ce se consider vtmat de a solicita suspendarea executrii unui act administrativ, pe care instanța o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor se apreciaz c executarea actului administrativ ar fi de natur a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când exist și argumente juridice valabile faț de regularitatea actului emis.

Având în vedere acestea,Curtea, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, va admite cererea și va suspenda executarea Ordinului nr. 2356/09.10.2009 pân la pronunțarea instanței de fond.

Pentruaceste motive,

În numele Legii,

HOT R ȘTE:

Admite cererea formulat de petentul - cu domiciliul în orașul nr. 1363, județul - director coordonator în din cadrul Direcției pentru Agricultur și Dezvoltare Rural -de suspendare provizorie a Ordinului nr. 2356 din 9 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pdurilor și Dezvoltrii Rurale- în contradictoriu cu intimatul Ministerul Agriculturii, Pdurilor și Dezvoltrii Rurale.

Suspend executarea Ordinului nr. 2356/09.10.2009 emis de pârâtul pân la pronunțarea instanței de fond.

Respinge excepția invocat de pârât, ca neîntemeiat.

Executorie.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședința public din 30 octombrie 2009.

Președinte, Grefier,

Red.- -

Tehnodact.

16.11.2009/ 4 ex.

Președinte:Grosu Cristinel
Judecători:Grosu Cristinel

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 203/2009. Curtea de Apel Suceava