Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 205/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA Nr.205 /CA/2009
Ședința publică de la 13 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Ionel Ionescu
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii formulată de revizuienta SC S SRL în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A având ca obiect revizuirea sentinței nr. 166/CA/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate prin încheierea ședinței publice din 6 octombrie 2009, când instanța, la cererea reprezentantului revizuientei a amânat pronunțarea la data de 13 octombrie 2009, încheierea prin care s-a dispus amânarea pronunțării făcând parte integrantă din prezenta sentință.
Se constată că revizuienta a comunicat la dosar, prin registratură, note scrise.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față
Constată că sub nr. 1092 din 08.09.2009 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe cererea formulată de revizuienta SC S SRL în contradictoriu cu intimata - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A solicitând ca prin hotărârea ce se pronunța în cauză să se dispună revizuirea sentinței nr. 166/CA/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA și rejudecând să se dispună suspendarea deciziei de impunere nr. 467/10.07.2009 urmare a raportului de inspecție fiscală nr. -/10 07 2009.
În motivarea cererii se susține că prin sentința atacată s-a respins cererea de suspendare a deciziei de impunere nr. 467/2009 a Curții de APEL ALBA IULIA. Ulterior acestei hotărâri s-a început executarea silită împotriva revizuientei formându-se dosarul de executare nr. 2524/51058/17.08.2009. În cadrul acestui dosar au fost emise somația din 17.08.2009 și titlul executoriu din 19.08.2009, care au fost comunicate revizuientei la data de 19.08.2009. Aceste acte sunt apreciate drept înscrisuri noi în sensul art. 322 pct. 5 teza I Cod procedură civilă, întrucât nu au fost avute în vedere la pronunțarea sentinței atacate, deși au fost depuse după încheierea dezbaterilor.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea cererii de revizuire întrucât actele invocate nu se circumscriu noțiunii de înscrisuri noi prev. de art. 322 pct. 5 teza I Cod procedură civilă.
În ședința publică din 6.10.2009 instanța a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii de revizuire, motivată de împrejurarea dacă poate fi atacată astfel o hotărâre judecătorească care nu este irevocabilă în cazul în care este suprimată prin lege calea de atac a apelului.
Analizând această excepție Curtea reține următoarele:
Prin sentința 166 din 19.08.2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar - s-a respins cererea formulată de reclamanta S SRL având ca obiect suspendarea executării deciziei de impunere nr. 467/10.07.2009 emisă de - A în baza raportului de inspecție fiscală nr. -/10 07 2009.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut în esență că reclamanta nu a făcut dovada cazului bine justificat și iminența unei pagube decurgând din executarea actului administrativ fiscal a cărei suspendare se solicită.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs care se află în curs de soluționare pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Potrivit art. 322 Cod procedură civilă pot fi atacate pe calea revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.
Rezultă din cele ce preced, printr-o interpretare strict gramaticală, că nu pot fi atacate cu revizuire hotărârile definitive la care în sistemul căilor de atac este suprimată calea apelului.
Este adevărat că potrivit art. 377 Cod procedură civilă hotărâri definitive sunt "hotărârile date în primă instanță, potrivit legii, fără drept de apel" însă aceasta nu este singura și unica calitate pe care trebuie să aibă o hotărâre pentru a putea fi atacată cu revizuire. Această cale de atac este o cale extraordinară ceea ce presupune că poate fi exercitată numai în condițiile pentru motivele prevăzute de lege, normele ce o guvernează fiind de strictă interpretare și aplicare.
Ori textul legal art. 322 Cod procedură civilă vorbește numai de hotărârile definitive care presupun că potrivit legii pot fi atacate cu apel, situație în care nu se încadrează hotărârea atacată în cauză.
Însă art. 322 Cod procedură civilă permite atacarea pe calea revizuirii și a hotărârilor pronunțate în recurs atunci când evocă fondul, deci a hotărârilor irevocabile. Recursul, atunci când este suprimat apelul, este o cale devolutivă de atac, putându-se reedita judecarea în fond, instanța fiind îndreptățită "să examineze cauza sub toate aspectele" (art. 3041Cod procedură civilă).
Rezultă din cele ce preced că nu pot fi atacate cu revizuire hotărârile definitive la care este suprimat apelul, dar la care nu s-a epuizat recursul, considerent pentru care excepția inadmisibilității este întemeiată, urmând a fi admisă și respinsă cererea de revizuire în consecință.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de revizuienta S cu sediul în S,-, județul A în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a județului având ca obiect revizuirea sentinței nr. 166/CA/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr- ca inadmisibilă.
Cu drept la recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13. 10. 2009.
Președinte, Grefier,
- - - - -
Red.
Dact./ex.4/14.10.2009
Președinte:Marius Ionel IonescuJudecători:Marius Ionel Ionescu