Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 207/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.207/CA
Ședința publică din data de 28 mai 2009.
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu
JUDECĂTOR 3: Revi Moga
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursurilor în contencios administrativ declarate de recurenții reclamanți - G, G, G, și - toți cu domiciliul ales în C,-,.1, jud.C și de recurenta pârâtă - - domiciliată în G,-, -R2,.2,.57, jud.G, împotriva sentinței civile nr.83/03.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât - PRIMARUL COMUNEI - cu sediul în Comuna, jud., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenții reclamanți G, G, G, și -, avocat G în baza împuternicirii avocațiale nr.35988/03.12.2008 depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat de recurenții reclamanți G, G, G, și este motivat și netimbrat.
Recursul declarat de recurenta pârâtă G este motivat și este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei conform chitanțelor nr.-/06.11.2008 și nr.-/17.11.2008 și timbre judiciare în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Întrebat fiind apărătorul recurenților reclamanți G, G, G, și, arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, luând concluziile apărătorului recurenților reclamanți G, G, G, și, potrivit cu care nu mai are cereri prealabile, în condițiile art. 150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Având cuvântul apărătorul recurenților reclamanți G, G, G, și în condițiile art. 304 pct.9 în referire la art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fondul acesteia la Tribunalul Constanța. Recursul formulat privește împrejurarea că judecătorul fondului în mod greșit a apreciat că obiectul dedus judecății, respectiv solicitarea reclamanților de suspendarea a efectelor dispoziției Primarului comunei, este accesorie acțiunii privind constatarea nulității aceluiași act, astfel încât soluționarea cererii de suspendare este strâns legată de competența soluționării cererii de fond. Din examinarea obiectului acțiunii și din temeiul juridic invocat, rezultă fără echivoc că reclamanții au înțeles să solicite suspendarea executării unui act administrativ, acestea atrăgând competența de soluționare a conținutul acestui act.
Curtea, rămâne în pronunțare.
CURTEA
Reclamantii G, G, G, si au solicitat ca in contradictoriu cu paratii Primarul Com. si să se dispună pe cale de hotărâre judecătorească suspendarea executarii Dispozitiei nr.1038/27.07.2007 emisa de Primarul Com. si a efectelor juridice ale acesteia, pana la pronuntarea instantei de fond.
Prin sentinta civila nr.83/03.02.2009 Tribunalul Constanta, Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței materiale și în conformitate cu dispozițiile art.158 alin.3 pr.civ a declinat competența de judecare a cererii în favoarea Judecătoriei Constanța.
Analizand decizia nr.1038/27.07.2007 emisa de Primarul Com. s-a apreciat ca actul emis nu reprezinta un act administrativ in sensul reglementat de dispozitiile art.2 lit.c din nr.544/2004, in conditiile in care, in masura luata nu s-a dat nastere, modificat sau stins raporturi juridice. Dispozitia paratului a vizat rectificarea unei act de stare civila, act ce reprezinta conform disp.art.1 din nr.119/1996-".înscrisuri autentice prin care se dovedește nașterea, căsătoria sau decesul unei persoane. "
Astfel, actul de stare civila, definit prin dispoziițiile art.1 din nr.119/1996 este diferit de actul administrativ definit in cuprinsul nr.554/2004, chiar daca emitentul acestuia este o autoritate publica, actul de stare civila avand regimul unui act civil si nu de act administrativ. In aceste conditii analizarea legalitatii si temeiniciei unui act de stare civila se face pe calea dreptului comun si nu pe calea speciala a contenciosului administrativ. Aceasta masura se impune, cu atat mai mult, cu cat instantele de drept comun sunt chemate sa dispune asupra solicitarilor privind anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civila, conform dispozitilor art.57 din nr.119/1996.
Prin art 57 alin.1 din nr.119/1996 se prevede ca " Dispoziția prevăzută la alin. (1) poate fi contestată la instanța judecătorească în a cărei rază teritorială își are sediul autoritatea emitentă, în condițiile legii". Aceasta dispozitie normativa face trimitere la instantele de drept comun, in conditiile in care nu este stabilita competanta exclusiva a instantelor de contencios administrativ. Este de remarcat, ca modificarea adusa nr.119/21996, in ce priveste inserarea art.57-prin nr.117/2006, este ulterioara aparitiei nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, iar legiuitorul nu a inteles sa faca o trimitere expresa la acest cadrul normativ.
Impotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanții cât și pârâta. Primii au criticat-o din perspectiva prevederilor art.304 pct. 9.pr.civ. Astfel se arată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii prin aceea că a calificat Dispoziția nr.1038/27.07.2007 a Primarului com. drept un act juridic civil.
Potrivit art.2 lit.c din Legea 554/2004 dispoziția primarului este un act administrativ care atrage competența de soluționare instanței de contencios administrativ, astfel că se impune casarea prezentei hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Constanța, Secția Contencios Administrativ.
La rândul său pârâta, G, a precizat că din examinarea obiectului acțiunii și a temeiului invocat se constată fără nici un echivoc că reclamanții au înțeles să solicite în justiție suspendarea executării unui act administrativ - Dispoziția nr.1038/2007 a Primarului com. după procedura și pe temeiul dispozițiilor din legea specială.
Recursurile sunt fondate.
În speță recurenții reclamanți s-au adresat instanței de contencios administrativ cu o cerere de chemare în judecată prin care au solicitat suspendarea executării dispoziției nr.1038/27.07.2007 emisă de Primarul com.
Încă de la început se poate remarca că un asemeanea obiect dedus judecății nu poate fi soluționat de judecătorie, deoarece potrivit art.2 pct.1 lit.d pr.civ asemenea instanțe sunt excluse a soluționa procesele și cererile în materie de contencios administrativ, ele fiind date în competențe tribunalelor, în afară de cele date în competența curților de apel.
Această regulă este confirmată și de Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ care în art.10 stabilește că, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
În mod eronat instanța de fond a apreciat că dispoziția primarului ar avea un caracter civil motivat de faptul că în cazul de față obiectul acesteia ar fi un act de stare civilă, act a cărui anulare, modificare, completare este supusă controlului judecătoriei - art.57 alin.2 din legea 119/1996.
Nu aceeași soluție a fost adoptată și în cazul rectificării actelor de stare civilă - art.571din același act normativ, situație care face excepție de la regula prezentată mai sus, deoarece competența de soluționare a unei astfel de cereri a fost dată primarului unității administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă, din oficiu sau la cererea persoanei interesate, soluționare care se va face prin dispoziția acestuia.
Aliniatul 3 al acestui articol prevede că dispoziția primarului, prezentată mai sus, poate fi contestată la instanța judecătorească în a cărei rază teritorială își are sediul autoritatea emitentă, în condițiile legii.
În această situație legiuitorul nemaiprecizând care anume instanță este competentă, redevin aplicabile dispozițiile Legii 554/2004, lege generală în materia contenciosului administrativ.
Această precizare din alin.3 al art.571este în accord și cu dispozițiile Legii 215/2001, privind administrația publică locală, care în art.68 stabilește că, în exercitarea atribuțiilor sale primarul emite dispoziții cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoștință publică sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate, după caz.
Rezultă, așadar, că din cele prezentate mai sus decizia primarului fie ea și de rectificare a unui act de stare civilă se circumscrie noțiunii de act administrativ definit de art.2 pct.1 lit.c din Legea 554/2004, competența de suspendare a efectelor acesteia fiind în favoarea tribunalului.
Cum în cazul de față instanța de fond nu a soluționat fondul cauzei Curtea în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 pr.civ, va admite recursurile astfel cum au fost promovate, va casa sentința recurată și va trimite cauza pentru continuarea judecății pe fond Tribunalului Constanța, Secția Contencios Administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurenții reclamanți - G, G, G, și - toți cu domiciliul ales în C,-,.1, jud.C și de recurenta pârâtă - - domiciliată în G,-, -R2,.2,.57, jud.G, împotriva sentinței civile nr.83/03.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât - PRIMARUL COMUNEI - cu sediul în Comuna, jud..
Casează sentința recurată și trimite cauza Tribunalului Constanța - Secția Contencios Administrativ pentru continuarea judecății pe fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.jud.hot.
Red.jud.dec.
15.06.2009
Președinte:Adriana PinteaJudecători:Adriana Pintea, Claudiu Răpeanu, Revi Moga