Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 208/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 208/
Ședința publică din 11 februarie 2010
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER: - -
Pe rol fiind pronunțarea recursului declarat de reclamanta & GERMANIA ( Germania prin reprezentant Fiscal SC Business SRL) împotriva sentinței civile nr.754/PI/7.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice - Administrația Finanțelor Publice T - Serviciul de Inspecție Persoane Juridice III, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterea în fond a recursului și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 4 februarie 2010, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care s-a amânat pronunțarea pentru data de 11 februarie 2010,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 16.07.2009 petenta Germania în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Finanțelor Publice T - serviciul de Inspecție Persoane Juridice III a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună suspendarea executării Dispoziție nr. 3313/ 24.04.2009 privind măsurile stabilite de organele de fiscale până la soluționarea pe fond de către instanță, a Contestației nr. 19444/03.06.2009 formulată împotriva actului administrativ indicat, depusă de subscrisa la organele fiscale.
În motivarea cererii petenta - a arătat că în perioada 2 februarie - 24 aprilie 2009 societatea a fost supusă inspecției fiscale de căire T ca urmare a solicitării de rambursare a TVA de către reprezentantul fiscal, prin decontul de TVA aferent lunii ianuarie 2009 înregistrat la. T sub nr. i 10260 20.02.2009.
La finalizarea controlului, inspectorii fiscali au emis Dispoziția nr. 3313/24.04.2009 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală prin care s-a dispus îndreptarea erorilor materiale din deconturile de TVA aferente lunilor decembrie 2008 și ianuarie 2009 și depunerea unei declarații recapitulative, rectificativă aferentă trimestrului IV 2008.
Petenta a arătat că readucerea evidențelor contabile și fiscale în forma impusă de inspectorii fiscali ar însemna parcurgerea aceleiași proceduri și consumarea aceluiași volum de muncă pe care l-a efectuai anterior, când operațiunile au fost recalificate din regimul de non-transfer în cel de livrări achiziții intracomunitare, ca urmare a înregistrării Germania în scopuri de TVA în România. Ca volum de muncă și costuri, în perioada noiembrie 2008 - februarie 2009. doi angajați ai reprezentantului fiscal ( C Business.). s-au deplasat zilnic la sediul România din (locul de descărcare/procesare efectivă a mărfurilor) în vederea realizării acestui obiectiv. Suplimentar costurilor suportate de către Germania, aceasta a suportat și costurile externe legate de serviciul efectiv prestat de către reprezentantul fiscal.
S-a mai solicitat ca instanța de judecată să țină cont și de faptul că, în condițiile în care s-ar admite contestația formulată de societate în calitate de reprezentant fiscal, iar până la soluționarea definitivă și irevocabilă a fondului cauzei, petenta ar proceda la aplicarea măsurilor impuse prin decizia a cărei suspendare o solicită, aceste operațiuni ar dubla costurile și perioada de timp deoarece ar fii nevoită, într-o primă fază, să refacă evidențele contabile în conformitate cu Dispoziția a cărei suspendare o solicită, pentru ca după admiterea contestației să readucă evidențele fiscale și contabile în forma anterioară controlului fiscal.
În continuare petenta și- trecut în revistă motivele contestație, care însă nu fac obiectul procesului.
Prin întâmpinare intimata a solicitat instanței respingerea cererii formulate.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că reclamanta nu si-a justificat temeinic cererea de suspendare si nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor in care se poate acorda suspendarea executării actului administrativ contestat, condiții prevăzute de art. 14, alin. 1 din Legea nr. 554/2004 - Suspendarea executării actului:
1) In cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, o data cu sesizarea, in condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul, persoana vătămata poate sa ceara instanței competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ pana la pronunțarea instanței de fond."
Potrivit dispozițiilor legale mai sus citate, suspendarea executării unui act administrativ poate fi solicitata daca sunt îndeplinite trei condiții esențiale, si anume:
- existenta unei sesizări (contestație prealabila) depusa la autoritatea publica emitenta având ca obiect contestarea pe fond a actului administrativ;
- existenta unui caz bine justificat pentru a fi dispusa suspendarea executării actului administrativ;
- iminenta producerii unei pagube in patrimoniul persoanei vătămate prin actul administrativ contestat, care nu poate fi prevenita in alt mod decât prin suspendarea actului in cauza.
S-a solicitat ca instanța sa retina faptul ca, in cauza, in ceea ce privește cererea de suspendare a executării Dispoziției privind masurile stabilite de organele fiscale nr. 3.313/24.04.2009 emisa de T, nu sunt îndeplinite ultimele doua condiții legale, respectiv in speța nu este indeplinită condiția cazului bine justificat si nici condiția prevenirii unei pagube iminente.
Astfel, specificul concret al actului administrativ a cărui suspendare se cere, acela de act administrativ fiscal prin care se stabilesc masuri de adus la îndeplinire de către societatea reclamanta (indreptarea erorilor materiale din deconturile de TVA aferente lunilor decembrie 2008 si ianuarie 2009 si depunerea unei declarații recapitulative cod 390, rectificative, aferente trimestrului IV 2008), act administrativ fiscal nesusceptibil de executare silita, conduce la concluzia inexistentei cazului bine justificat pentru suspendarea executării acestuia.
In mod similar, având in vedere faptul ca actul administrativ contestat nu constituie titlu de creanța prin care sa fi fost stabilite obligații fiscale de plata in sarcina reclamantei, rezulta ca acest act administrativ fiscal este inapt sa producă vreodată o potențiala paguba in patrimoniul societății, iar despre iminenta producerii unei pretinse pagube nici nu poate fi vorba.
Ca urmare, s-a considerat ca in cauza nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 in ceea ce privește suspendarea executării Dispoziției privind masurile stabilite de organele fiscale nr. 3.313/24.04.2009 emisă de
S-a mai susținut ca suspendarea executării actului administrativ fiscal de impunere nu poate fi acordata de către instanța de fond numai verificând formal îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, detașând complet cererea de suspendare de fondul cauzei, ci, din contra, consideră că aceasta suspendare se poate dispune printr-o hotărâre numai după "pipăirea" prealabila a fondului cauzei privind anularea actului administrativ fiscal, si examinarea superficiala a legalității si temeiniciei actului administrativ fiscal de impunere.
Numai astfel, prin verificarea superficiala a legalității si temeiniciei actului administrativ fiscal atacat, efectuata chiar si prin studierea practicii judecătorești a instanțelor superioare in spete similare, verificare dublata de constatarea indeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, constatare care se face chiar pe baza unor probe produse de contestatoare si nu pe baza unor simple susțineri ale acesteia, instanța de judecata poate eventual, in deplina cunostinta de cauza, temeinic si legal, sa dispună suspendarea executării actului administrativ fiscal contestat.
Cat privește temeinicia si legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se cere, s- arătat ca prin Dispoziția privind masurile stabilite de organele fiscale nr. 3.313/24.04.2009 emisa de T, au fost stabilite in sarcina societății reclamante doua masuri de îndeplinit si anume, indreptarea erorilor materiale din deconturile de TVA aferente lunilor decembrie 2008 si ianuarie 2009 si depunerea unei declarații recapitulative cod 390, rectificative, aferente trimestrului IV 2008.
Aceste masuri s-au impus ca fiind necesare având in vedere faptul ca " Business " L T, in calitate de reprezentant fiscal in România al contestatoarei - Germania, in lunile decembrie 2008 si ianuarie 2009, in mod eronat si nelegal a reincadrat operațiunile economice ale societății germane desfășurate in relația cu " ROMÂNIA", considerând aceste operațiuni ca fiind achiziții intracomunitare asimilate, respectiv livrări intracomunitare asimilate, emițând autofacturi si aplicând masuri simplificate, in condițiile in care materiile prime transmise spre prelucrare prin facturi proforme din Germania in România, de către, având ca destinatar " ROMÂNIA", se reîntorc după finalizarea prelucrării in statul de expediție Germania, caz care reprezintă din punct de vedere legal nontransferuri.
Însăși firma din Germania a considerat inițial aceste operațiuni ca fiind nontransferuri, insa reprezentantul fiscal in România al contestatoarei -Germania, respectiv " Business " T, a reincadrat in mod eronat aceste operațiuni ca fiind livrări/achiziții intracomunitare asimilate, contrar prevederilor art. 128 alin. 12 lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care reglementează nontransferul, atât in sensul expedierii sau transportului unui bun din România in alt stat membru, cat si "in oglinda" in sensul expedierii sau transportului unui bun din alt stat membru in România.
Tribunalul Timiș prin sentința civilă nr.754/7.10.2009 a respins acțiunea formulata de reclamanta GERMANIA prin reprezentant fiscal SC" Business SRL, in contradictoriu cu parata DGFP T- ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T- SERVICIU DE INSPECȚIE PERSOANE JURIDICE.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut în fapt următoarele:
Prin actul administrativ a cărui suspendare se cere, respectiv Dispoziția privind masurile stabilite de organele fiscale nr. 3.313/24.04.2009, organele de inspecție fiscala din cadrul T au stabilit in sarcina societății reclamante doua masuri de indeplinit si anume, îndreptarea erorilor materiale din deconturile de TVA aferente lunilor decembrie 2008 si ianuarie 2009 si depunerea unei declarații recapitulative cod 390, rectificative, aferente trimestrului IV 2008, in temeiul art. 105 alin. 9 din nr.OG 92/2003 privind pr.fiscala, coroborate cu prevederile pct. 102.7 din nr.HG 1.050/2004 pentru aprobarea de aplicare a pr.fiscala:
Între condițiile de exercitare a acțiunii directe în contencios administrativ precum și a acțiunii de suspendare a unui act administrativ în temeiul art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 se numără și aceea ca actul atacat să fie un act administrativ, astfel cum este definit art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004 și respectiv, ca acest act să vatăme un drept subiectiv recunoscut de lege sau un interes legitim.
Textul de lege definește actul administrativ ca fiind un act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice. În formularea noțiunii de act administrativ legea folosește așadar constantele trăsături ale acestuia conturate în doctrina de specialitate și evocate în practica judecătorească.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. 2 din Legea 554/2004 instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. 6, și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.
Potrivit art. 14 (1) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu plângerea introdusă conform art. 7, partea vătămată poate să ceară instanței competente suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.
Pe de altă parte, conform art. 215 (1) Cod procedură fiscală, introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
În analiza cererii de suspendare instanța de fond a reținut că în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 554/2004 suspendarea actului administrativ poate fi solicitată în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. Noțiunea de "cazuri bine justificate" este definită ca fiind ansamblul împrejurărilor legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. În speță, reclamantul a invocat reeaducerea evidențelor contabile și fiscale în forma impusă de inspectorii fiscali ar însemna parcurgerea aceleiași proceduri și consumarea.aceluiași volum de muncă pe care le-am efectuai anterior, când operațiunile au fost recalificate din regimul de non-transfer în cel de livrări achiziții intracomunitare, ca urmare a înregistrării Germania în scopuri de TVA în România. Ca volum de muncă și costuri, în perioada noiembrie 2008 -februarie 2009, instanța de fond a reținut că deși starea de fapt invocată poate fi asimilată cu cea din prezenta cauză întrucât vizează dreptul reclamantei la economisirea resurselor privind volumul de muncă, într-o analiză sumară a împrejurărilor legate de dispozițiile legale aplicabile, fără a intra în cercetarea fondului, instanța a reținut că prin Dispoziția privind masurile stabilite de organele fiscale nr. 3.313/24.04.2009 emisa de T, au fost stabilite in sarcina societății reclamante doua masuri de îndeplinit si anume, indreptarea erorilor materiale din deconturile de TVA aferente lunilor decembrie 2008 si ianuarie 2009 si depunerea unei declarații recapitulative cod 390, rectificative, aferente trimestrului IV 2008. astfel încât nu există o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative atacate.
În cauză, Tribunalul nu a reținut nici îndeplinirea condiției privind paguba iminentă care este definită conform art. 2 litera ș din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material și viitor previzibil sau după caz o perturbare gravă a activității, întrucât reclamantul nu se află în situația suportării unor pierderi salariale ci în situația neîncasării unor venituri suplimentare aspect care nu caracterizează o situație excepțională ce ar putea determina suspendarea actelor administrative atacate.
La dosarul instanței nu s-au administrat probe prin care să se dovedească motive bine justificate și existența iminenței unei pagube care ar putea leza patrimoniul reclamantei.
Impotriva sentinței civile nr.754/7.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs reclamanta Germania prin reprezentant Fiscal SC Business SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de suspendare a executării Dispoziției nr.3313/24.04.2009 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală.
In motivare a arătat că, prin cererea de suspendare a solicitat suspendarea executării Dispoziției nr. 3313/24.04.2009 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, până la soluționarea pe fond de către instanță, a Contestației nr. 19444/03.06.2009 formulată împotriva actului administrativ indicat.
A arătat că în perioada 2 februarie - 24 aprilie 2009 societatea a fost supusă inspecției fiscale de către T ca urmare a solicitării de rambursare a TVA de către reprezentantul fiscal, prin decontul de TVA aferent lunii ianuarie 2009 înregistrat la. T sub nr. -/20.02.2009.
La finalizarea controlului, inspectorii fiscali au emis Dispoziția nr. 3313/24.04.2009 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală prin care s-a dispus: îndreptarea erorilor materiale din deconturile de TVA aferente lunilor decembrie 2008 și ianuarie 2009 și depunerea unei declarații recapitulative, rectificativă aferentă trimestrului IV 2008.
Cele două dispoziții urmăresc același lucru și anume, recalificarea unei părți din operațiunile realizate de persoana reprezentată și declarate de către societate inițial ca achiziții intracomunitare asimilate, în non-transferuri, cu modificarea corespunzătoare a evidențelor în scopuri de TVA (jurnale de vânzări/achiziții. Decontul de TVA) și Declarațiilor recapitulative, aferente perioadei controlate.
De asemenea, a învederat că procedura impusă de organele fiscale îi pune în imposibilitatea de a respecta condițiile legale imperative impuse reprezentantului fiscal (C Business L). Astfel, în calitate de reprezentant fiscal, au obligația de a înregistra si evidenția în România toate operațiunile realizate de persoana reprezentată. Pe cale de consecință, bunurile care trec în regim de non-transfer nu mai pot fi evidențiate și urmărite de către reprezentant, intrarea lor în România fiind evidențiată doar în registrul bunurilor primite spre prelucrare de către procesator ( România ), modificându-se implicit si relația contractuală dintre C Business L și Germania.
Totodată, a arătat și motivat faptul că practic, este imposibil și total neeconomic din punct de vedere al costurilor pentru Germania să realizeze expediții separate pentru intrările, în România, de materii prime, deoarece:
- o soluție contrară actualei proceduri ar putea duce la situații în care în "stocul" România (procesatorul) să existe materii prime necesare anumitor subansamble, însă ele să nu poată fi utilizate datorită faptului că "aparțin" lotului unui anumit client si nu celui pentru care se produce efectiv în acel moment.
- o astfel de utilizare a materiilor prime ar impune două regimuri fiscale diferite, cu riscul evident de a nu putea urmări eficient fluxul intrărilor și ieșirilor de bunuri, ceea ce ne poate pune într-o stare contravențională permanentă.
Readucerea evidențelor contabile și fiscale în forma impusă de inspectorii fiscali ar însemna parcurgerea aceleiași proceduri și consumarea a aceluiași volum de muncă pe care le-a efectuat anterior, când operațiunile au fost recalificate din regimul de non-transfer în cel de livrări/achiziții intracomunitare, ca urmare a înregistrării Germania în scopuri de TVA în România. Ca volum de muncă și costuri, în perioada noiembrie 2008 -februarie 2009, doi angajați ai reprezentantului fiscal (C Business ), s-au deplasat zilnic la sediul România din (locul de descărcare/procesare efectivă a mărfurilor) în vederea realizării acestui obiectiv. Suplimentar costurilor suportate de către Germania, aceasta a suportat și costurile externe legate de serviciul efectiv prestat de către reprezentantul fiscal.
De asemenea, solicită să se țină cont și de faptul că, în condițiile în care s-ar admite, pe fond, contestația până la soluționarea definitivă și irevocabilă a fondului cauzei, reclamanta ar proceda la aplicarea măsurilor impuse prin decizia a cărei suspendare o solicită prin prezenta cerere, aceste operațiuni ar dubla costurile și perioada de timp deoarece ar fi nevoiți, într-o primă fază, să refacă evidențele contabile în conformitate cu Dispoziția a cărei suspendare o solicită, pentru ca după admiterea contestației să readucă evidențele fiscale și contabile în forma anterioară controlului fiscal.
Operațiunile sunt inițiate de Germania (cod de TVA DE -) astfel că, în România, Germania, prin reprezentant fiscal, va aplica regimul fiscal corespunzător celui din Germania (livrare/achiziție asimilată); pe cale de consecință nu sunt aplicabile acestei spețe, dispozițiile art. 128 al. (12) lit. f) din Codul fiscal, ci dispozițiile art. 1301al. (2) lit. a) coroborat cu art. 128 al. (10).
Dispozițiile fiscale cuprinse în Titlul VI din Codul fiscal nu impun aplicarea regimului de non-transfer în detrimentul celui de livrări/achiziții asimilate atât timp cât operatorul economic dorește aplicarea acestuia din urmă.
Germania are doar o singură posibilitate legală pentru a nu încălca dispozițiile pct. 56 alin. (4) din Norme coroborate cu cele de la art. 146 alin. (6) din Codul fiscal și anume, aplicarea regimul de livrări/achiziții asimilate.
Procedura impusă de organele fiscale face ca societatea să nu poată respecta cerințele prevăzute de art. 128 al. (12) lit. 0 raportat la art. 1564din Codul fiscal cu privire la depunerea corectă a Declarației 390.
Recurenta arată că instanța de fond a făcut o analiză sumară a cauzei și, în motivarea soluției, s-a rezumat la a defini "cazul bine justificat" și "paguba iminentă" arătând, totodată, că "nu există o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative atacate". De asemenea, instanța de fond a mai arătat că "reclamantul nu se află în situația suportării unor pierderi salariale ci în situația neîncasării unor venituri suplimentare".
Sub aspectele anterior menționate, singurele motive ale respingerii cererii subscrisei, apreciază că în speță sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea recurată fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Astfel, în cazuri de speță, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.
Așa fiind, în speță, cazul bine justificat rezidă nu numai în simplele afirmații ale reclamantei-intimate dar și în argumentele juridice prezentate și sumar probate, aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială în ceea ce privește actele contestate, emise de recurenta-pârâtă și a căror legalitate nu a fost încă pe deplin confirmată.", fapt care în prezenta speță a fost pe deplin justificat de subscrisa recurentă-reclamantă.
De asemenea, solicită să se țină cont și de faptul că toate argumentele prezentate instanței de fond, deopotrivă de ordin obiectiv și subiectiv, justifică suspendarea, în temeiul art. 14 din Legea nr.554/2004, a executării actelor administrativ fiscale a căror legalitate este contestată, până la pronunțarea instanței de fond.
În fine, nu mai puțin relevantă este și împrejurarea că măsurile dispuse în cauză sunt de acord și cu recomandarea nr. R (89) 8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materia administrativă. în cuprinsul acesteia se arată că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor juridice, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului.
In ceea ce privește "paguba iminentă"", instanța de fond a făcut o greșită apreciere a celor prezentate, astfel că a omis faptul că readucerea evidențelor contabile și refacerea tuturor declarațiilor conform cu Dispoziția a cărei suspendare a solicitat-o, presupun, desigur costuri ridicate cu salariații care vor trebui să se ocupe de acest fapt, iar, în cazul admiterii pe fond a Contestației, desigur, ar fi nevoiți să readucă toate documentele în forma inițială, ceea ce antrenează un alt cost suplimentar. Așadar, nu este vorba de neîncasarea unor venituri de către reprezentantul fiscal, cum în mod tendențios au afirmat reprezentanții pârâtei, ci se pune problema unor costuri exagerate pentru a putea pune în aplicare Dispoziția de măsuri și ulterior, alte costuri echivalente pentru readucerea la forma inițială, în cazul admiterii Contestației pe fond.
În drept, recurenta a invocat disp. art. 304 pct. 9. pr. Civilă.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neintemeiat si menținerea ca temeinica si legala a sentinței civile nr. 754/PI/CA/07.10.2009 pronunțata de Tribunalul Timiș in dosarul nr-.
In motivare se arată ca in mod legal si temeinic instanța de fond a respins acțiunea in contencios administrativ formulata, reținând ca "la dosarul instanței nu s-au administrat probe prin care sa se dovedească motive bine justificate si existenta iminentei unei pagube care ar putea leza patrimoniul reclamantei."
Cat privește motivele de recurs formulate, acestea sunt in esența aceleași motive de fond invocate si in prima instanța, pe care Tribunalul Timiș le-a găsit a fi neintemeiate, situație in care recursul formulat de către contestatoarea recurenta este neintemeiat si se impune a fi respins ca atare.
In fapt, prin prezenta acțiune, societatea contestatoare solicita, in temeiul art. 215 din nr.OG 92/2003 privind pr.fiscala si in condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ fiscal reprezentat de Dispoziția privind masurile stabilite de organele fiscale nr. 3.313/24.04.2009 emisa de
Prin actul administrativ a cărui suspendare se cere, Dispoziția privind masurile stabilite de organele fiscale nr. 3.313/24.04.2009, organele de inspecție fiscala din cadrul T au stabilit in sarcina societății reclamante doua masuri de indeplinit si anume, indreptarea erorilor materiale din deconturile de TVA aferente lunilor decembrie 2008 si ianuarie 2009 si depunerea unei declarații recapitulative cod 390, rectificative, aferente trimestrului IV 2008, in temeiul art. 105 alin. 9 din nr.OG 92/2003 privind pr.fiscala, coroborate cu prevederile pct. 102.7 din nr.HG 1.050/2004 pentru aprobarea de aplicare a pr.fiscala: "ART. 105 Reguli privind inspecția fiscală -
Intimata susține si in fata instanței de recurs, in principal, pe cale de excepție, inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal, Dispoziția privind masurile stabilite de organele fiscale nr. 3.313/24.04.2009 emisa de T, având in vedere faptul ca acest act administrativ fiscal nu este susceptibil de executare silita.
Astfel, prin actul administrativ a cărui suspendare se cere, Dispoziția privind masurile stabilite de organele fiscale nr. 3.313/24.04.2009, organele de inspecție fiscala din cadrul T au stabilit in sarcina societății reclamante doua masuri de indeplinit si anume, indreptarea erorilor materiale din deconturile de TVA aferente lunilor decembrie 2008 si ianuarie 2009 si depunerea unei declarații recapitulative cod 390, rectificative, aferente trimestrului IV 2008.
Ambele masuri au avut ca termen de aducere la indeplinire 30 de zile de la data comunicării dispoziției de masuri.
Învederează ca, spre deosebire de deciziile de impunere emise de organele fiscale prin care se stabilesc obligații suplimentare de plata către bugetul de stat care constituie titluri de creanța si care devin titluri executorii, susceptibile de executare silita, potrivit art. 110 alin. 3 coroborat cu art. 141 alin. 2 din pr.fiscala, in cazul dispozițiilor privind masurile stabilite de către organele fiscale, aceste dispoziții nu constituie titluri de creanța si implicit ele nu devin titluri executorii, nefiind susceptibile de executare silita in condițiile art. 136-171 din nr.OG 92/2003, republicata, privind pr.fiscala, intrucat executarea silita prevăzuta de pr.fiscala are ca obiect si ca scop exclusiv stingerea obligațiilor fiscale datorate si scadente (impozite, taxe, contribuții, amenzi etc) neplatite de către contribuabili de buna voie in termenele legale de plata iar nu aducerea la indeplinire a masurilor stabilite de către organele de inspecție fiscala .
In aceste condiții, intrucat masurile stabilite de organele fiscale printr-o decizie de masuri nu sunt susceptibile de executare silita, pe cale de consecința, susține ca in cauza nu sunt aplicabile nici prevederile art. 215 din nr.OG 92/2003 privind pr.fiscala si art. 14 din Legea nr. 554/2004, care vizează exclusiv suspendarea executării acelor acte administrative fiscale care sunt susceptibile de executare silita (caz care nu exista in speța) iar nu a celor care nu sunt susceptibile de executare silita (situația de fata).
Legat de acest aspect, invocă chiar lipsa de interes a societății reclamante in promovarea acestei acțiunii având ca obiect suspendarea unui act administrativ nesusceptibil de executare silita, in condițiile in care singura acțiune eventual interesata a reclamantei o constituie exclusiv acțiunea pe fondul cauzei având ca obiect anularea acestei dispoziții de masuri.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea ca vădit neintemeiata a cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal Dispoziția privind masurile stabilite de organele fiscale nr. 3.313/24.04.2009 emisa de T, intrucât societatea contestatoare nu si-a justificat temeinic cererea de suspendare si nu a făcut dovada indeplinirii tuturor condițiilor in care se poate acorda suspendarea executării actului administrativ contestat, condiții prevăzute de art. 14, alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit acestor dispoziții legale, suspendarea executării unui act administrativ poate fi solicitata daca sunt indeplinite trei condiții esențiale, si anume:
- existenta unei sesizări (contestație prealabila) depusa la autoritatea publica emitenta având ca obiect contestarea pe fond a actului administrativ;
- existenta unui caz bine justificat pentru a fi dispusa suspendarea executării actului administrativ;
- iminenta producerii unei pagube in patrimoniul persoanei vătămate prin actul administrativ contestat, care nu poate fi prevenita in alt mod decât prin suspendarea actului in cauza.
Solicită să se retina faptul ca, in cauza, in ceea ce privește cererea de suspendare a executării Dispoziției privind masurile stabilite de organele fiscale nr. 3.313/24.04.2009 emisa de T, nu sunt indeplinite ultimele doua condiții legale, respectiv in speța nu este indeplinită condiția cazului bine justificat si nici condiția prevenirii unei pagube iminente.
Astfel, așa după cum a arătat mai sus, specificul concret al actului administrativ a cărui suspendare se cere, acela de act administrativ fiscal prin care se stabilesc masuri de adus la indeplinire de către societatea reclamanta (indreptarea erorilor materiale din deconturile de TVA aferente lunilor decembrie 2008 si ianuarie 2009 si depunerea unei declarații recapitulative cod 390, rectificative, aferente trimestrului IV 2008), act administrativ fiscal nesusceptibil de executare silita, conduce la concluzia inexistentei cazului bine justificat pentru suspendarea executării acestuia.
In mod similar, având in vedere faptul ca actul administrativ contestat nu constituie titlu de creanța prin care sa fi fost stabilite obligații fiscale de plata in sarcina reclamantei, rezulta ca acest act administrativ fiscal este inapt sa producă vreodată o potențiala paguba in patrimoniul societății, iar despre iminenta producerii unei pretinse pagube nici nu poate fi vorba.
Ca urmare, pârâta intimată consideră ca in cauza nu sunt indeplinite condițiile legale prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 in ceea ce privește suspendarea executării Dispoziției privind masurile stabilite de organele fiscale nr. 3.313/24.04.2009 emisa de
Cat privește temeinicia si legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se cere, invederează ca prin Dispoziția privind masurile stabilite de organele fiscale nr. 3.313/24.04.2009 emisa de T, au fost stabilite in sarcina societății reclamante doua masuri de indeplinit si anume, indreptarea erorilor materiale din deconturile de TVA aferente lunilor decembrie 2008 si ianuarie 2009 si depunerea unei declarații recapitulative cod 390, rectificative, aferente trimestrului IV 2008.
Aceste masuri s-au impus ca fiind necesare având in vedere faptul ca " Business " S, T, in calitate de reprezentant fiscal in România al contestatoarei - Germania, in lunile decembrie 2008 si ianuarie 2009, in mod eronat si nelegal a reincadrat operațiunile economice ale societății germane desfășurate in relația cu " ROMÂNIA", considerând aceste operațiuni ca fiind achiziții intracomunitare asimilate, respectiv livrări intracomunitare asimilate, emițând autofacturi si aplicând masuri simplificate, in condițiile in care materiile prime transmise spre prelucrare prin facturi proforme din Germania in România, de către, având ca destinatar " ROMÂNIA", se reintorc dupa finalizarea prelucrării in statul de expediție Germania, caz care reprezintă din punct de vedere legal nontransferuri.
Mai mult, insăși firma din Germania a considerat inițial aceste operațiuni ca fiind nontransferuri, insa reprezentantul fiscal in România al contestatoarei -Germania, respectiv " Business " T, a reincadrat in mod eronat aceste operațiuni ca fiind livrari/achizitii intracomunitare asimilate, contrar prevederilor art. 128 alin. 12 lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care reglementează nontransferul, atât in sensul expedierii sau transportului unui bun din România in alt stat membru, cat si "in oglinda" in sensul expedierii sau transportului unui bun din alt stat membru in România.
Cat privește motivele invocate pe fondul cauzei de către societatea contestatoare, solicită instanței sa le respingă ca vădit neîntemeiate si nelegale pentru următoarele considerente:
- motivul invocat de către societatea reclamanta potrivit căruia dupa expedierea produselor de către societatea reclamanta germana in România, in vederea prelucrării de către " ROMÂNIA", numai o parte din produse se reintorc dupa finalizarea prelucrării in statul de expediție Germania, iar cealaltă parte sunt expediate unor parteneri interni din România sau unor parteneri externi, din alte state membre decât Germania, nu este de natura sa schimbe masurile stabilite de către organele fiscale, intrucat in acest caz devin aplicabile prevederile art. 128 alin. 13 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
De asemenea, sunt irelevante din punct de vedere legal argumentele societății reclamante cu privire la "complicarea" din punct de vedere logistic a sistemului de urmărire a tuturor operațiunilor realizate in România de către - Germania in regim de nontransfer conform celor dispuse de către organele fiscale, precum si costurile suplimentare necesare unui asemenea sistem, in raport cu actualul sistem utilizat de societate in regim de achizitii/livrari intracomunitare asimilate care este mai simplu si mai necostisitor, intrucat respectarea obligațiilor instituite in legislația financiar-fiscale nu poate depinde de cat ii este de "comod" sau de "costisitor" contribuabilului căruia ii revin respectivele obligații.
Pârâta mai arată că, insasi reclamanta recunoaște faptul ca regimul de nontransfer al produselor expediate din Germania este mai simplu decât cel de livrare/achiziție intracomunitara asimilata, intrucat la intrarea in România in regim de nontransfer bunurile sunt evidențiate doar in registrul bunurilor primite spre prelucrare de către procesatorul " ROMÂNIA", fara a mai fi evidențiate si urmărite de către reprezentantul fiscal " Business " T, fapt care ar atrage implicit si o modificare a relației contractuale dintre reprezentantul fiscal " Business " T si persoana reprezentata străina - Germania.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta intimată arată că și-a schimbat denumirea și că aceasta este & GERMANIA.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și prin prisma disp. art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă și văzând că nu sunt incidente disp. art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța conform art. 312 alin. 1 Cod procedura civilă, îl va respinge ca nefondat si va menține ca temeinica si legală hotărârea recurată, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, fără să fie incident vreunul din motivele prev. De art. 304 pct. 9. pr. Civilă, care impun modificarea hotărârii recurate.
Reclamanta recurentă solicita, in temeiul art. 215 din nr.OG 92/2003 privind pr.fiscala si in condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ fiscal reprezentat de Dispoziția privind masurile stabilite de organele fiscale nr. 3.313/24.04.2009 emisa de
Prin actul administrativ a cărui suspendare se cere, Dispoziția privind masurile stabilite de organele fiscale nr. 3.313/24.04.2009, organele de inspecție fiscala din cadrul T au stabilit in sarcina societății reclamante doua masuri de indeplinit si anume, indreptarea erorilor materiale din deconturile de TVA aferente lunilor decembrie 2008 si ianuarie 2009 si depunerea unei declarații recapitulative cod 390, rectificative, aferente trimestrului IV 2008, in temeiul art. 105 alin. 9 din nr.OG 92/2003 privind pr.fiscala, coroborate cu prevederile pct. 102.7 din nr.HG 1.050/2004 pentru aprobarea de aplicare a pr.fiscala.
"Art. 105 alin. 9 din nr.OG 92/2003 privind pr.fiscala, ce reglementează, Reguli privind inspecția fiscală stipulează că,9) Contribuabilul are obligația să îndeplinească măsurile prevăzute în actul întocmit cu ocazia inspecției fiscale, în termenele și condițiile stabilite de organele de inspecție fiscală".
Pct. 102.7 din nr.HG 1.050/2004 pentru aprobarea de aplicare a pr. fiscala, prevede că,Măsurile, termenele și condițiile stabilite de organele de inspecție fiscală potrivit art. 102 alin. (9) din Codul d e procedură fiscală vor fi aduse la cunoștința contribuabilului prin actul emis de organul de inspecție fiscală competent."
Curtea constată ca suspendarea executării actului administrativ fiscal de impunere nu poate fi acordata de către instanța de fond numai verificând formal indeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, detașând complet cererea de suspendare de fondul cauzei, ci, din contra, aceasta suspendare se poate dispune numai după examinarea superficiala a legalității si temeiniciei actului administrativ fiscal de impunere.
Prin verificarea superficiala a legalității si temeiniciei actului administrativ fiscal atacat, verificare dublata de constatarea indeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, constatare care se face pe baza unor probe produse de contestatoare si nu pe baza unor simple susțineri ale acesteia, instanța de judecata poate eventual, in deplina cunostință de cauză, temeinic si legal, să dispună suspendarea executării actului administrativ fiscal contestat.
Una dintre caracteristicile actului administrativ este executarea sa din oficiu (ex officio), bazată pe prezumția de legalitate a acestuia.
Prin art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ s-a instituit o excepție de la această regulă, respectiv posibilitatea suspendării executării actului administrativ, ca operație juridică de întrerupere temporară a efectelor sale, dar numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ.
Simpla susținere a reclamantei recurente în sensul că "este prejudiciată" nu este de natură a satisface cerințele legii în ceea ce privește admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal. Din cererea formulată nu rezultă pericolul care ar determina producerea unei pagube iminente, de natură să justifice suspendarea executării actului contestat, nefiind suficientă doar invocarea unei pretinse vătămări.
De altfel, reclamanta recurentă nu face referire, în cererea de suspendare, la existenta vreunei probe concrete din care să rezulte îndeplinirea cerințelor esențiale prevăzute de art.14 din Legea nr. 554/2004, rezumându-se doar la simple afirmații privind o vătămare iminentă, fără ca aceste împrejurări să fie dovedite în vreun fel.
În speță nu s-a făcut dovada existenței unui caz bine justificat și nici a faptului că prin executarea actului administrativ reclamanta ar suferi o pagubă iminentă, singurele condiții care, fiind de natură să atragă o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ, ar putea justifica temeinicia cererii de suspendare.
Referitor la paguba iminentă, reclamanta arată că i se aduce un grav prejudiciu, aspect ce nu dovedește nici cazul bine justificat și nici producerea unei pagube iminente.
Simpla afirmație că sunt întrunite condițiile de suspendare prev. de art. 14 din lege, fără a produce dovezi clare din care să rezulte temeinicia cererii de suspendare, nu este suficientă, iar plata cauțiunii reprezintă o condiție de admisibilitate a cererii de suspendare, condiție care se impune a fi coroborată și cu celelalte obligații prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004 iar la dosarul cauzei nu există nici o dovadă în acest sens.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta recurentă & GERMANIA împotriva sentinței civile nr.754/PI/07.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2010.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./09.03.2010
Dact./2 ex./09.03.1010
Inst.fond: jud.
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
