Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 209/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINTA Nr. 209
Ședința publică de la 01 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lavinia Barbu judecator
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe
reclamant și pe pârât MINISTERUL CULTURII,cultelor ȘI PATRIMONIUL NAȚIONAL, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns avocat cu delegatie de substituire a av., asistand reclamantul, lipsa fiind pârât MINISTERUL CULTURII,CULTELOR ȘI PATRIMONIUL NAȚIONAL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca la dosarul cauzei s -a depus,Intampinare, de catre parat,si taxa de timbru judiciar.
Av. arata ca nu solicita termen pentru observarea intampinarii si depune la dosar dovada sesizarii autoritatii emitente cu contestatie impotriva Ordinului a carui suspendare o solicita si recipisa de comunicare prin posta a plangerii. Depune si practica judiciara.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat se acorda cuvantul pe fond.
Avocat, avand cuvantul, solicita admiterea cererii si suspendarea Ordinului fiind indeplinite conditiile prev. de art. 14 din Legea nr, 554/2004. Astfel, sustine aparatorul,reducerea salarizarii este de natura a provoca o paguba iminenta iar vadita nelegalitate care are la baza o reorganizare fictiva pe considerente politice constituie caz bine justificat.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față deliberând
Constata ca prin cererea inregistrata pe rolul Curtii de Apel Craiova la data de 11 05 2009 reclamantul a solicitat suspendarea executarii Ordinului nr. 196 din 27 04 2009 emis de catre paratul Ministerul Culturii, Cultelor si National.
In motivarea actiunii,reclamantul a invederat ca prin Ordinul contestat paratul a dispus eliberarea sa din functia de director executiv al Directiei de Cultura,Culte si Patrimoniu National incepand cu data de 24 05 2009, motivand masura prin disp. art. III alin.1 din OUG nr.37/2009. Arata reclamantul ca a formulat plangere prealabila la organul emitent si ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 14 din Legea nr.554/2004 referitoare la existenta unui caz bine justificat si a unei pagube iminente. Cazul bine justificat rezulta in opinia reclamantului din vadita nelegalitate a Ordinului coroborat cu principiile ce se desprind din nr. 89.8 din 13 09 1989 Consiliului de . A invederat ca legea avand acelasi continut cu OUG nr. 37/2009 a fost declarata neconstitutionala, iar pe de alta parte se incalca flagrant un principi de baza al functionarului public si anume stabilitatea in functie.
In ceea ce priveste paguba iminenta reclamantul sustine ca prin eliberarea sa din functie se creaza grave disfunctionalitati si se aduce atingere imaginii si prestigiului profesional dar si drepturilor salariale.
La dosarul cauzei s-au depus urmatoarele acte: Ordinul contestat, OUG nr. 37/2009, evaluare profesional 2007, si 2008, plangere prealabila adresata autoritatii emitente.
La data de 28 05 2009 paratul a formulat,Intampinare, solicitand respingerea actiunii ca fiind neintemeiata. A invederat ca reclamantul a acceptat un nou post vacant de consilier, cls I, grad profesional superior, treapta 2 de salarizare.
Examinand cererea prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor legale incidente constata ca nu este intemeiata pentru urmatoarele considerente.
In fapt, prin Ordinul nr.196 din 27 04 2009 emis de catre s -a dispus acordarea unui preaviz de 30 zile calendaristice reclamantului in vederea eliberarii sale din functia publica de director executiv al Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu National D.
La emiterea acestui act s-au avut in vedere art. III alin.1 si 11 din OUG nr. 37/2009 privind unele masuri de imbunatatire a activitatii administratiei si art. 99 alin.1 lit.b si alin.3,4,5,6,7 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Functionarului Public.
Conform art.14 din Legea nr.554/2004 suspendarea executarii unui act administrativ unilateral se poate cere in cazuri bine justificate si pentru a evita o paguba iminenta odata cu sesizarea in conditiile art. 7 din Legea nr.554/2004 a autoritatii emitente a actului. Rezulta ca pentru admisibilitatea suspendarii reclamantul trebuie sa faca dovada indeplinirii cumulative a conditiilor referitoare la existenta unei contestatii in fond, a unui caz bine justificat si a unei pagube iminente.
Reclamantul a depus la dosar dovada sesizarii in conditiile art. 7 din Legea nr.554/2004 a autoritatii emitente cu contestatie in fond a actului a carui suspendare o solicita.
Sub aspectul cazului bine justificat, reclamantul invoca aspecte de nelegalitate si netemeinicie vadita actului care are la baza o reorganizare fictiva dar si lipsa motivarii complete a actului.
Din analiza sumara a Ordinului contestat rezulta ca la baza adoptarii masurii de eliberare din functia publica se afla reorganizarea statuata prin act normativ cu putere de lege, respectiv art. III alin.1 si alin11 din OUG nr.37/2009. Conform acestor dispozitii legale functia publica de director executiv a fost desfintata, postul uramand a fi ocupat prin concurs in baza unui contract de management. Practic functia de conducere respectiva nu mai este o functie publica in sensul Legii nr. 188/1999. Aspectele de temeinicie si legalitate ale reorganizarii si ale dipsozitiilor OUG nr.37/2009 nu pot face obiectul judecatii in acest stadiu procesual, in procedura suspendarii provizorii a actului, procedura ce presupune neprejudecarea fondului.
Prin urmare, autoritatea angajatoare, luand act de reorganizare a aplicat disp. art. 99 alin.1 lit si alin.3 din Legea nr.188/1999 R, comunicand preavizul de 30 zile dar si lista cuprinzand posturile vacante, solicitand acceptul sau refuzul reclamantului asa cum rezulta din adresa nr. 2186 din 21 05 2009. Reclamantul a acceptat, prin urmare, noul post vacant de consilier grad.I.In consecinta argumentele reclamantului referitoare la netemeinicie, la eventuala neconstitutionalitate a actului normativ ce sta la baza Ordinului, nu pot constitui in aceasta faza procesuala motive de natura a crea o indoiala serioasa asupra temeiniciei actului si de a se circumscrie in consecinta notiunii de, caz bine justificat, avuta in vedere de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Sub aspectul pagubei iminente,intrucat diminuarea venitului salarial fata de cel corespunzator functiei de conducere nu echivaleaza cu lipsa mijloacelor de subzistenta, se apreciaza ca nu este indeplinita in cauza aceasta conditie prevazuta de art. 14 din Legea nr.554/2004. Prin art. 3 din legea nr.188/1999R se asigura stabilitatea functiei publice in general si nu in mod absolut a functiei publice de conducere in particualar.
nr.(89)8 a Consiliului de nu instituie o obligatie absoluta in sarcina statelor, ci cu titlu de recomandare prevede utilitatea suspendarii unor decizii administrative asupra carora, exclusiv, judecatorul national apreciza in ce masura pot produce prejudicii irecuperabile.
Pentru aceste considerente va respinge cererea de suspendare ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare a executarii Ordinului nr. 196 din 27 04 2009 emis de catre paratul Ministerul Culturii,Cultelor si National, formulata de reclamantul.
Cu recurs in 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Iunie 2009
Presedinte
- -
Grefier
- -
Red 4ex. LB
Președinte:Lavinia BarbuJudecători:Lavinia Barbu