Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 212/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.212/CA

Ședința publică din 17 aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Eufrosina Chirica

JUDECĂTOR 2: Georgiana Pulbere

JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea

GREFIER - - -

Pe rol, judecarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă - - " & - - cu sediul în, șos.--Tunari-Centrul, nr.4C,.6-7, jud.I și cu sediul procesual ales la & ASOCIAȚII - din B, sect.2,-, împotriva sentinței civile nr.1084/16.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți - INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI - cu sediul în C,-, jud.C și COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMUIRI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI - cu sediul în C, str.- -, fără număr, jud.C, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta reclamantă avocat, în baza împuternicirii avocațiale de substituire a doamnei avocat nr.54783/15.04.2008 depusă la dosar, lipsind intimații pârâți.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art.87 și următoarele Cod procedură civilă.

Prezentul recurs este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei conform chitanței nr.CT -/PJ/18.03.2008 și timbre judiciare în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul de registratură întâmpinare din partea intimatei pârâte Compania Națională de Autostrăzi și Drumuiri Naționale din România - - prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri

Curtea, comunică apărătorului recurentei reclamante un exemplar de pr întâmpinarea formulată de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuiri Naționale din România - - prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri

Recurenta reclamantă prin apărătorul său învederează instanței că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de întâmpinarea comunicată la acest termen.

Întrebat fiinda apărătorul recurentei reclamante, arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului pe fond.

Curtea, luând concluziile apărătorului recurentei reclamante, potrivit cu care nu mai are cereri prealabile, în condițiile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.

Având cuvântul recurenta reclamantă prin apărătorul său solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii excepției inadmisibilității cererii de suspendare executare a actului administrativ, cu consecința admiterii cererii de suspendarea executării actului administrativ cu nr.de înregistrare la DRDP C 24011/28.08.2007 și la IPJ C 28736/08.08.2007 prin care se solicita desființarea de amanajări rutiere, în speță blocarea cării de acces dinspre înspre str.- și invers, până la soluționarea cererii de anulare a actului administrativ. De asemenea arată că solicită a se avea în vedere considerentele arătate în motivele de recurs și obligarea intimaților pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța Secția contencios administrativ sub nr. 8736/118/06.09.2007 reclamanta - - în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului C, - Direcția Regională de Drumuri și Poduri C Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale - CNADNR - și Inspectoratul General al Poliției Române a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004;

- suspendarea executării Ordinului din data de 31.08.2007 emis de DRDP C și IPJ C, prin care s-a dispus desființarea căii de acces din, KM 2003+500 mp. către cartierul rezidențial, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare a acestuia.

Motivând cererea, reclamanta învederează în esență că, este proprietara cartierului rezidențial, iar ordinul atacat este abuziv și nelegal, vătămând în mod grav drepturile reclamantei și pe cale de consecință ale proprietarilor de vile din ansamblul.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, OG nr. 43/1997 și OUG nr. 195/2002.

În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă reclamanta și-a precizat obiectul cererii dedus judecății și cadrul procesual pasiv al acesteia, învederând instanței că solicită suspendarea executării hotărârii/deciziei emisă de Regională de Drumuri și Poduri C, înțelegând să se judece în contradictoriu cu CNADNR - Direcția Regională de Drumuri și Poduri C și Inspectoratul de Poliție al Județului

Precizează că adresa din 31.08.2007 emisă de pârâte este un act administrativ individual, în considerarea dispozițiilor art. 5 lin. 9 din OUG nr. 195/2002, măsura dispusă ducând la blocarea căii de acces dinspre înspre str. - și invers.

Prin întâmpinare pârâta CNADNR - Regională de Drumuri și Poduri Caî nțeles invoca, pe cale de excepție inadmisibilitatea cererii față de lipsa actului contestat și în raport de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și a lipsei de interes, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiată (fila 20-25).

Inspectoratul Județean C nu și-a precizat poziția procesuală față de obiectul cererii, dar la solicitarea instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, a depus la dosarul cauzei "Buletinul informativ" emis în data de 31.08.2007, înscris invocat de societatea reclamantă și a cărui suspendare o solicită prin cererea dedusă judecății - fila 122.

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității prin prisma actelor aflate la dosar și a dispozițiilor legale incidente cererii instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, apreciază în sensul admiterii excepției pentru următoarele considerente:

În speță, se reține că, instanța a fost sesizată cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării unui "Buletin informativ" - comunicat de presăemis de Inspectoratul Județean C compartimentul Informativ și Relații publice în data de 31.08.2006, în referire la "Accesul din DN / 2A către cartierul rezidențial va fi desființat".

Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată prin Legea nr. 262/2007 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Art. 2 alin. 1 lit. C din lege definește actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică,în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În cauză, înscrisul invocat de reclamantă nu are caracterul unui act administrativ în accepțiunea art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, nefiind supus controlului legalității instanței de contencios și, în consecință, cererea de suspendare nu poate fi analizată sub aspectul condițiilor cumulative reglementate în mod imperativ de dispozițiile art. 14 din lege.

Pe cale de consecință, se respinge acțiunea ca fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri, în termen formulează recurs reclamanta -" " -, prin reprezentant convențional - - ", & Asociații" criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu următoarea motivație în esență:

-în mod greșit instanța de fond a procedat la admiterea excepției inadmisibilității cererii de suspendare a executării actului administrativ, neluând în seamă precizările recurentei prin care se modifica cererea, solicitându-se anularea actului administrativ cu nr. de înregistrare la DRDP C 24011/28.08.2007 și la IPJ C 28736/08.08.2007, prin care se solicita desființarea amenajării rutiere;

-instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia odată ce actele sus nominate sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual, emise de o autoritate publică, în regim de putere publică în vederea executării în concret a legii;

-în speță, blocarea căii de acces de pe înspre str.- și invers face dovada că măsura solicitată a fi aplicată are în vedere un interes actual, legitim și născut al recurentei, fiind o măsură vremelincă.

Prin întâmpinare intimata pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - solicită respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat urmând a fi respins conform art.312 Cod procedură civilă, apreciază Curtea, pentru următoarele considerente în esență:

Prin cererea dedusă judecății reclamanta a solicitat instanței a dispune în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004 suspendarea executării Ordinului din data de 31.08.2007 emis de pârâta DRDP C și IPJ C, prin care s-a dispus desființarea căii de acces din, KM 2003+500 mp. către cartierul rezidențial, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare a acestuia.

Ulterior reclamanta înțelege a formula cerere precizatoare a cererii dedusă judecății solicitând suspendarea executării actului administrativ hotărâre sau decizie emisă de pârâta DRDP C, în apropierea datei blocării intersecției de acces dinspre înspre str.-, blocare prin care s-a obstrucționat accesul rezidenților cartierului ansamblului, edificat de recurentă, precum și a actului administrativ hotărâre sau decizie prin care IPJ Cad ecis în temeiul art.5 alin.9 din OUG nr.195/2002 transmiterea unei solicitări către DRDP C privind blocarea intersecției litigioase.

Curtea reține că, pârâta intimată DRDP C nu a emis în preajma momentului 31.08.2007 nici un act a îndeplini condițiile cerute de dispozițiile art.2 alin.1 lit.c a Legii nr.554/2004, respectiv nici un act juridic administrativ individual capabil să conducă la nașterea, stingerea sau modificarea vreunui raport juridic, situație de fapt ce este probată inclusiv de către IPJ C, care a înțeles să depună la dosarul cauzei buletinul informativ solicitat de instanță la termenul de judecată din data de 09.10 2007, analiza acestui document conducând indubitabil la aceeași concluzie și anume, a lipsei naturii de act administrativ acestui buletin informativ - comunicat de presă.

Curtea reține, inaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.2 lit.c din Legea nr.554/2004 care definește actul administrativ ca fiind, actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În cauză, înscrisul/înscrisurile invocate de reclamantă nu au caracterul unui act administrativ în accepțiunea art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, nefiind supuse controlului legalității instanței de contencios și, în consecință, cererea de suspendare nu poate fi analizată sub aspectul condițiilor cumulative reglementate în mod imperativ de dispozițiile art. 14 din lege.

Curtea reține că, susținerile făcute de recurenta reclamantă prin acțiune referitoare la calificarea actului cu nr. de înregistrare la DRDP C 24011/28.08.2007 și la IPJ C 28736/08.08.2007, ca act administrativ, nu pot fi primite deoarece prin Legea nr.554/2004 art.2 definiția actului administrativ este realizată în conformitate cuconstantele doctrinei administrative referitoare la această instituție, desprinzându-se câteva elemente definitorii, respectiv:

- este un act unilateral, adică este expresia manifestării de voință a unui singur subiect al raportului juridic, cel înzestrat cu putere publică;

-este emis de autoritățile publice - prin urmare nu de persoanele juridice de drept public, ci de organele acestora. Aici este aplicabilă asimilarea din art.2 alin.(1) lit.b, referitoare la persoanele juridice private de utilitate publică sau care prestează servicii publice;

-scopul emiterii actului administrativ este executarea sau organizarea executării legii;

- este un act juridic, deoarece dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; natura raporturilor juridică este una de drept public sau administrativ, caracterizate prin faptul că părțile raportului sunt, pe de o parte, administrația publică și, pe de altă parte persoanele publice, juridice sau tot administrația publică prin organele sale;

-chiar dacă nu se precizează expres, numai actele emise cu putere publică de către autoritățile publice sunt acte administrative. Această caracteristică este, de altfel, proprie actelor emise pentru executarea legii sau pentru organizarea executării legii.

Cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, neadministrându-se proba în sensul art.1169 cod civil din care să rezulte că, în discuție s-ar afla un "act administrativ" avut în vedere de dispozițiile art. 2 din Legea nr.554/2004, Curtea dispune respingerea recursului, ca nefondat în temeiul art.312 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă - - " & - - cu sediul în, șos.--Tunari-Centrul, nr.4C,.6-7, jud.I și cu sediul procesual ales la & ASOCIAȚII - din B, sect.2,-, împotriva sentinței civile nr.1084/16.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți - INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI - cu sediul în C,-, jud.C și COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMUIRI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

red.jud.hot.

red.jud.dec./05.05.2008

tehnoredact.gref. /05.05. 2008

2 exemplare

Președinte:Eufrosina Chirica
Judecători:Eufrosina Chirica, Georgiana Pulbere, Adriana Pintea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 212/2008. Curtea de Apel Constanta