Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 2178/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR -
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2178
SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 2 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Radu Ionel
JUDECĂTOR 2: Ghica Alina Nicoleta
JUDECĂTOR 3: Bîcu
GREFIER:
*************
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - reclamantă CREDIT împotriva sentinței civile nr. 1665 din data de 4.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr -, in contradictoriu cu intimatul - pârât OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORULUI
La apelul nominal făcut in ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus la dosar intampinare din partea intimatului parat.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat Curtea constată cauza in stare de judecată și luand act de cererea de judecare a cauzei in lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.-/2009, reclamanta - CREDIT, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORULUI T, a solicitat suspendarea executării Deciziei nr.1019/04.03.2009 a pârâtei, până Ia soluționarea cauzei în fond.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a dispus în mod nelegal încetarea unei practici comerciale considerată incorectă. A arătat că sunt întrunite condițiile pagubei iminente (prin obligația de a scădea dobânda) și cazului bine justificat (actul atacat având ca temei un proces verbal lovit de nulitate).
Prin sentința civilă nr. 1665/04.05.2009, Tribunalul Bucureșt ia respins ca neîntemeiate excepția prematurității și cererea de suspendare.
În motivare, instanța de fond a arătat că în ceea ce privește excepția prematurității invocată prin întâmpinare, aceasta este neîntemeiată, având în vedere că art. 14 din legea 554/2004 impune ca o condiție prealabilă introducerii acțiunii formularea plângerii prealabile, iar nu soluționarea acesteia.
Pe fondul cauzei tribunalul a reținut că potrivit art.14 din legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana
vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până Ia pronunțarea instanței de fond.
Conform înscrisului de Ia filele 12-14, reclamanta a introdus plângerea prealabilă Ia autoritatea emitentă în data de 18.03.2009.
Reclamanta a invocat existența cazului bine justificat susținând că actul a cărui suspendare se solicită este nelegal și contrar reglementărilor din domeniu, însă tribunalul consideră că nu este îndeplinită cerința existenței cazului bine justificat, astfel cum este definit de art. 2 lit. t din legea nr.554/2004, respectiv împrejurarea legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Argumentele reclamantei vizează legalitatea procesului verbal de contravenție a cărui contestare se face într-o altă procedură. În cazul analizării condițiilor suspendării efectelor actului administrativ conform art. 14 din legea 554/2004 raportat Ia de art.2 lit. t îndoiala serioasă trebuie să rezulte în mod evident, instanța de contencios neputând face o judecată a unei plângeri contravenționale.
De asemenea, reclamanta nu a dovedit că este îndeplinită condiția pagubei iminente, astfel cum este definită de art.2 lit. din legea nr.554/2004, ca prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Prejudiciul invocat de reclamantă ar putea fi invocat și de către consumatorii care sunt nevoiți să plătească o dobândă crescută din cauza refuzului reclamantei de a aplica.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta arătând că în temeiul procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost emisă Decizia nr. 1019 din 04.03.2009 prin care s-a dispus încetarea acțiunii ce este considerată a fi practică comercială incorectă.
Subscrisa a formulat cerere de suspendare a actului administrativ menționat, care a fost respinsă prin sentința civilă amintită.
1. Legat de îndeplinirea condiției de caz justificat, recurenta arată următoarele:
Pentru existența unui caz bine justificat se cere ca împrejurările legate de starea de fapt și de drept să fie de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Pe de o parte, arată că Decizia nr. 1019 din 04.03.2009 a fost emisă de o autoritate publică ce nu are competența emiterii unui astfel de act.
Astfel, potrivit art. 12 alin. 1 din legea 363/2007, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor poate dispune măsuri conform prezentei legi, prin ordin emis de conducătorul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor sau prin decizie emisă de conducătorii unităților cu personalitate juridică din subordinea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Art. 7, alin. 1 din HG 748/2007 privind organizarea și funcționarea ANPC prevede că,Autoritatea are în subordine 12 inspectorate regionale pentru protecția consumatorilor, ca entități cu personalitate juridică, a căror structură organizatorică include oficiile județene pentru protecția consumatorilor și Oficiul pentru Protecția consumatorilor al Municipiului B, ca entități fără personalitate juridică".
Decizia în cauză a fost emisă de Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor T, entitate fără personalitate juridică.
Această autoritate publică - OJPC T se află în subordinea Inspectoratului Regional pentru Protecția Consumatorilor A - T, unitate cu personalitate juridică.
De altfel, din informațiile obținute de recurentă din surse publice - declarațiile de avere și de interese de pe pagina de internet a ANPC, rezultă că persoana care a semnat decizia de încetare a practicilor comerciale înșelătoare îndeplinește funcția de inspector sef adjunct în cadrul OJPC T, și nu funcția de conducător al A - T, această din urmă funcție fiind deținută de o cu totul altă persoană.
Pe de altă parte, actul administrativ în discuție, Decizia nr. 1019 din 04.03.2009 emisă de Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor T are ca temei procesul
verbal de constatare și sancționare a contravenției seria - nr. - din data de 04.03.2009 întocmit de aceeași autoritate publică.
Luarea măsurii încetării practicilor comerciale considerate a fi înșelătoare de către OJPC Taf ost făcută în urma constatării faptului că reclamanta ar fi folosit astfel de practici înșelătoare și a sancționării sale cu amendă, sens în care apreciază că Decizia nr. 1019 din 04.03.2009 are caracter accesoriu și subsecvent față de procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției seria - nr. - din data de 04.03.2009.
Consideră că acest proces verbal de constatare a contravenției este lovit de nulitate, pentru următoarele motive:
Mențiunile agentului constatator cu privire Ia săvârșirea faptei contravenționale sunt contradictorii și nu permit stabilirea situației de fapt.
Art. 16 alin. 1 din OG2/2001 prevede că procesul verbal de contravenție,va cuprinde în mod obligatoriu data și locul unde este încheiat[.] descrierea faptei contravenționale, cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită".
În prima parte a procesului verbal este menționat că acesta a fost încheiat la data de 04.03.2009, pentru ca la punctul 43 în procesul verbal să se arate că data săvârșirii faptei este 26.02.2009, orele 10.00. Mai mult decât atât, în cuprinsul procesului verbal (punctul 35) se menționează că aspectele care au fost sancționate contravențional au fost constatate în sesizarea (reclamației depusă de un consumator) în data de 23.02.2009.
Înțelege să arate că agentul constatator a încheiat la data de 04.03.2009 un proces verbal de constatare a contravenției săvârșite pe data de 26.02.2009, însă, în cuprinsul procesului verbal nu se face dovada faptului că aspectele respective ar fi fost săvârșite Ia acea dată.
Succesiunea cronologică a evenimentelor este următoarea:
- la data de 23.02.2009 a fost înregistrată reclamația petentei la OPC.
- la data de 26.02.2009, inspectorii din cadrul OPC au emis o invitație către recurentă prin care i-au solicitat să se prezinte Ia data de 03.03.2009, ora 10, la sediul OPC, pentru a prezenta Contractul de credit și toate modificările acestuia.
- la data de 04.03.2009 a fost încheiat procesul verbal de contravenție.
Astfel, la data de 26.02.2009, OPC nu era în posesia documentelor pe care i le solicitase, urmând a le primi abia pe data de 03.03.2009, împreună cu punctul său de vedere oficial (așa cum i s-a solicitat).
Pe cale de consecință, Ia data de 26.02.2009, recurenta nu putea să săvârșească fapta de natură contravențională.
agentul constatator a aplicat amenda cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale art. 13, alin. 1 din OG 2/2001, care stabilește că,aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de Ia data săvârșirii faptei".
Acțiunea considerată a fi practica comercială incorectă (înșelătoare) este aceea că recurenta ar fi,indus în eroare consumatorul, prin faptul că a precizat că rata dobânzii este variabilă". De asemenea, motivația agentului constatator este,consumatorul nu ar fi încheiat contractul de credit în condițiile în care ar fi știut în momentul încheierii contractului ca în cazul micșorării -ului,creditorul" nu ia decizia de micșorare a dobânzii".
Ori, în tot conținutul art. 6 din Legea 363/2007 se prevede că inducerea în eroare a consumatorului, trebuie să fie făcută în așa mod încât să determine un consumator mediu să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-
Concluzia logică ce se desprinde este aceea că practica comercială înșelătoare nu poate să fie decât anterioară momentului încheierii contractului și că își atinge obiectivele și se stinge în momentul în care consumatorul este indus în eroare și semnează contractul în cauză.
Astfel, contractul de credit a fost încheiat la data de 18.05.2007, iar sancțiunea contravențională a fost aplicata la 1 an și 8 luni de Ia data săvârșirii faptei.
Arată că necesitatea menținerii ordinii de drept impune instituirea unor garanții pentru asigurarea stabilității raporturilor juridice, astfel încât este pe deplin justificată instituirea unor termene de prescripție pentru răspunderea contravențională.
În situația recurentei, contractele de credit ipotecar se pot derula pe o perioadă de până Ia 30 de ani. În acest sens, ar fi absolut absurd să se admită că subscrisa ar putea fi sancționată contravențional Ia 29 de ani de la încheierea unui contract de credit pentru practica comercială înșelătoare constând în inducerea în eroare a consumatorului la momentul încheierii contractului.
În nici un caz nu s-ar putea considera că fapta ar fi avut caracterul unei contravenții continue, întrucât presupusa încălcare acestei obligații legale constă într-o acțiune strict limitată în timp și care ar înceta la atingerea scopului.
Aplicarea sancțiunii contravenționale a fost făcută cu nerespectarea principiului neretroactivității legii. Astfel, Legea 363 2007 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 899 din -, intrând în vigoare la data de 31.12.2007. În condițiile în care contractul de credit în cauză a fost încheiat Ia data de 18.05.2007, aplicarea unei sancțiuni contravenționale ori a unei măsuri în temeiul acestui act normativ nu este posibilă.
Agentul constatator nu a menționat în concret, care ar fi prevederea din art. 6 încălcată, având în vedere că acest articol incriminează mai multe fapte drept practici comerciale înșelătoare. În aceste condiții, recurentei îi este lezat dreptul la apărare prin aceea că este pusă în situația de a proba că nu a săvârșit nici una din faptele care pot constitui contravenție, incriminate de art. 6 din Legea 363/2007. Apreciem că menționarea incompletă a prevederilor legale încălcate atrage nulitatea actului de constatare.
Agentul constatator nu a menționat în concret, care este contravenția săvârșită de subscrisa, prin raportare la dispozițiile art. 15 din Legea 363/2007. Arătăm că acest articol prevede două contravenții, Ia alin. 1, respectiv 2. În aceste condiții, instanța de judecată nu poate să exercite dreptul de control asupra procesului verbal prin stabilirea încadrării faptei săvârșite în textul de lege ce o incriminează ca și contravenție și nici nu poate aprecia asupra proporționalității amenzii aplicate cu gradul de pericol social al faptei, având în vedere că amenzile instituite de cele două alineate au limite diferite.
Precizează că aspectele arătate Ia punctele b și c sunt pe deplin aplicabile și Deciziei nr. 1019 din 04.03.2009, chiar luată separat față de actul de constatare care a stat la baza emiterii sale.
Toate aspectele arătate mai sus conduc la concluzia că există indicii temeinice cu privire la faptul că decizia în cauză a fost emisă cu nerespectarea formelor legale.
De altfel, motivarea primei instanțe că nu se poate face judecata în fond a unei contravenții este întru totul eronată; nu trebuie făcută o judecată a fondului pentru a constata că au fost încălcate în mod flagrant dispoziții legale cu valoare de principiu, instituite de OG2/2001, respectiv Constituția României (principiul prescripției răspunderii contravenționale, respectiv principiul neretroactivității legii).
Mai mult, chiar și cu privire la celelalte motive de neregularitate ale procesului verbal invocate de către subscrisa, nu era necesară o judecată în fond a cauzei contravenționale, fiind suficient să se verifice dacă există împrejurări de fapt ori de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului.
De altfel, textul de lege este clar în acest sens, anume că din examinarea actului ori din,pipăirea fondului" trebuie să rezulte o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului, nefiind necesar să se constate ferm prin această procedură că actul contestat este nelegal.
Arată că în situația în care există indicii temeinice de nelegalitate asupra actului care a stat la baza emiterii deciziei în cauză (procesul verbal de constatare a
contravenției), este afectată însăși motivarea emiterii deciziei de încetare a practicilor comerciale înșelătoare, având în vedere faptul că decizia menționează expres necesitatea luării măsurii ca urmare a constatării contravenției.
2. Legat de condiția prevenirii unei pagube iminente:
Legea contenciosului administrativ definește paguba iminentă ca fiind un prejudiciu material, viitor și previzibil.
Prin decizia OPC T, recurenta a fost obligată să înceteze acțiunile care ar putea fi considerate practica comercială incorectă (înșelătoare), în sensul reducerii ratei dobânzii aplicabile contractului de credit în cauză.
Noua a dobânzii, calculată în temeiul Deciziei emise de OJPC T este mai mică decât rata dobânzii ce era aplicată contractului în derulare.
Apreciază că diminuarea încasărilor pe care le efectuează recurenta reprezintă, fără îndoială, un prejudiciu material, viitor și previzibil.
Actul normativ în discuție (Legea 554/2004) nu instituie cerința unui anumit cuantum al prejudiciului.
Motivarea instanței de fond că același prejudiciu ar putea fi invocat și de către beneficiarul creditului este străină de natura cauzei și nu contribuie în nici un fel Ia înțelegerea soluției adoptate de instanța de fond.
Curtea reține că potrivit art.14 din legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până Ia pronunțarea instanței de fond.
În baza art. 2 lit. t din legea nr.554/2004, cazul bine justificat este împrejurarea legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Curtea nu poate examina legalitatea procesului verbal de contravenție a cărui contestare se face într-o altă procedură, motiv pentru care motivele de recurs legate de nelegalitatea acestuia nu sunt întemeiate. În cazul analizării condițiilor suspendării efectelor actului administrativ conform art. 14 din legea 554/2004 raportat Ia de art.2 lit. t îndoiala serioasă trebuie să privească actul a cărui suspendare a executării se solicită, acesta fiind Decizia nr.1019/04.03.2009 a pârâtei. Ori în speță nu există nici o îndoială care să fie serioasă în privința legalității ei. Potrivit art. 7 din HG nr. 748/2007, inspectoratele regionale pentru protecția consumatorilor au personalitate juridică. De aceea, Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor T avea competența de a emite decizia a cărei suspendare a executării se solicită.
Nefiind îndeplinită condiția cazului bine justificat, condiție cerută imperativ de art. 14 din legea 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, în baza textelor de lege menționate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - reclamantă CREDIT cu sediul ales în B, Fabrica de Glucoză, nr. 5, sector 2 împotriva sentinței civile nr. 1665 din data de 4.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. -, in contradictoriu cu intimatul - pârât OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORULUI T cu sediul în T,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECǍTOR JUDECǍTOR
- - - - - -
GREFIER
Tribunalul București
Secția a IX-a Contencios
Administrativ și Fiscal
Jud. fond
Red. jud. /4 ex./17.11.2009
Președinte:Radu Ionel
Judecători:Radu Ionel, Ghica Alina Nicoleta, Bîcu
