Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 222/2009. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr- DECIZIE Nr. 222/2009

Ședința publică de la data de 12 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Morina Napa

JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor

JUDECĂTOR 3: Mona Gabriela

Grefier -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în nume propriu și în numele Activității de Inspecție Fiscală B, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 216 din 03 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei, s-a constatat lipsa părților.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Având în vedere că instanța s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.136, art.138 și art.141 din Ordonanța nr.92/2003, prin încheierea pronunțată la data de 12 martie 2009 în dosarul de față și constatând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, instanța păstrează dosarul în pronunțare pe fondul recursului.

- deliberând-

Asupra recursului contencios administrativ-fiscal de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 216/3 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost admisă cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Activitatea de Control Fiscal B, dispunându-se suspendarea executării deciziei de impunere nr. 1127/152/7.03.2008 emis de intimată și a procesului verbal de control nr. 109/7.03.2008 până la soluționarea irevocabilă a contestației în anulare. Totodată s-a constatat achitarea cauțiunii.

Instanța a apreciat îndeplinirea condițiilor prevăzute imperativ de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 215 Cod procedură fiscală.

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în nume propriu și în numele Activitatea de Inspecție Fiscală B, scutit de plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.

În motivarea recursului a fost criticată hotărârea primei instanțe sub aspectul îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul că prima instanță nu a motivat soluția pronunțată, că măsura suspendării are caracter de excepție, faptul că a început executarea silită nereprezentând o vătămare, respectiv o pagubă iminentă. Pe de altă parte, sub aspectul existenței cazului bine justificat, s-a susținut că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, având în vedere și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Legal citată, intimata-reclamantă a fost reprezentată în fața instanței și a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.136, art.138 și art.141 din Ordonanța nr.92/2003, excepție respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin.1,6 din Legea nr. 47/1992 republicată.

Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 304 Cod de procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Având în vedere semnificația temeiurilor de caz bine justificat și pagubă iminentă stabilită de dispozițiile art. 2 lit. ș, t din Legea 554/2004 cu completările și modificările ulterioare, instanța apreciază că împrejurările de fapt și de drept ale cauzei nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, care nu produce un prejudiciu material viitor și previzibil.

Astfel, în cererea de suspendare reclamanta s-a limitat a susține că argumentele pentru care s-a ajuns la concluzia existenței obligațiilor fiscale sunt nelegale și netemeinice, fără a indica împrejurări de natură a contura îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ, ca element determinant pentru dovedirea condiției cazului bine justificat avută în vedere de dispozițiile art. 14 din legea contenciosului administrativ.

Împrejurarea că împotriva actelor administrative, a căror suspendare s-a solicitat, s-au formulat căile de atac prevăzute în această materie nu echivalează cu îndoiala serioasă asupra conformității actelor administrative cu dispozițiile legale aplicabile, ci doar valorificarea drepturilor procesuale recunoscute de dispozițiile incidente.

Pe de altă parte, criticile formulate prin contestația promovată vizează aspecte ce determină verificări privind fondul cauzei, verificări ce exced cadrului procesual specific instituției suspendării executării actului administrativ.

Referitor la condiția privind existența pagubei iminente, instanța apreciază că nu este îndeplinită, nefiind dovedit prejudiciul material viitor și previzibil, susceptibil de fi produs reclamantei. Instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor acesteia nu reprezintă un prejudiciu, ci doar o măsură de conservare a activului patrimonial al debitorului, fără a afecta aptitudinea de funcționare, de realizare obiectului de activitate al societății și fără a produce consecințe negative asupra reclamantei.

În consecință, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004 cu modificările și completările ulterioare instanța, în temeiul art. 312 al. l, 3 coroborat cu art. 304 pct. 9, art. 3041Cod procedură civilă, va fi admis recursul, va fi modificată în tot sentința recurată în sensul respingerii, ca nefondate, a cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 1127/152/07 martie 2008 și a procesului verbal de control nr. 1091/07 martie 2008, prima instanța interpretând eronat dispozițiile legale aplicabile situației de fapt ce rezultă din probatoriul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

Admite recursul contencios administrativ promovat de recurenta - pârâtăDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICEîn nume propriu și în numeleACTIVITATATEA DE INSPECȚIE FISCALĂîmpotriva sentinței civile nr. 216 din 03 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - reclamantăL.

Modifică în tot sentința recurată în sensul că:

Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr.1127/152/7.03.2008 și a procesului-verbal de control nr.109/07.03.2009.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 martie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red. / -

Red.

tehnored. 3 ex. 23.03.2009

Președinte:Morina Napa
Judecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Mona Gabriela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 222/2009. Curtea de Apel Bacau