Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 226/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 226/
Ședința publică din 14 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe
JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 3: Dan Mircea
Grefier -
S-au luat în examinare recursurile introduse de reclamanta Compania Națională de Ferate "CFR" SA-Sucursala Regionala de Ferate I și de pârâtul Primarul Municipiului S împotriva sentinței civile nr. 2255/E din 28 septembrie 2007 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 7 aprilie 2008, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 14 aprilie 2008.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința civilă nr.2255/E din 28 septembrie 2007, Tribunalul Iașia admis în parte cererea formulată de CFR SA - Sucursala Regională CF I, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului S și Direcția Buget, Patrimoniu și - Serviciul Persoane Juridice din cadrul Primăriei Municipiului S, a anulat dispoziția nr.3892 din 23.11.2006, emisă de Primarul Municipiului S și parțial decizia de impunere nr.- din 21.08.2006, emisă de pârâți, menținând dispozițiile referitoare la impozitul pe teren aferent anului 2006 și la dobânzile de întârziere în sumă de 591,80 lei și respectiv 249,44 lei, calculate pentru trimestrele I și II ale anului 2006, conform anexei nr.7 la raportul de inspecție fiscală nr.- din 21.08.2006, respingând cererea reclamantului de anulare a raportului de inspecție fiscală menționat și obligând pârâtul la plata sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, după ce a respins cererea reclamantului de suspendare a executării actelor administrative atacate, a reținut că, potrivit art.1 alin.1 și 3 din OUG nr.128/2006, reprezentând impozite și taxe, datorate conform evidenței fiscale la data de 31 decembrie 2005, inclusiv cele aferente lunii decembrie 2005, cu scadență în anul următor și neachitate, se scutesc la plată, ca și obligațiile fiscale accesorii aferente acestora, datorate și neachitate până la data punerii în aplicare a măsurilor prevăzute de acest act normativ și că aplicarea măsurii de scutire la plată, dispusă prin actul normativ citat, nu poate fi condiționată de existența notificării prevăzute de art.2 alin.1 din OUG nr.128/2006, din moment ce organele fiscale competente au luat cunoștință de nașterea dreptului de scutire la plată pe data publicării actului normativ respectiv în Monitorul Oficial.
S-a mai reținut că, cu privire la acest aspect, Consiliul Concurenței s-a pronunțat, în sensul că subvențiile acordate CN CFR SA nu constituie ajutor de stat, în situația în care acesta este singurul administrator al infrastructurii feroviare, asigurând accesul la infrastructură tuturor operatorilor feroviari, pe baze egale și în mod nediscriminatoriu, considerându-se că prin sprijinul financiar din partea statului nu se realizează subvenționarea încrucișată a unor activități deschise concurenței.
Prima instanță a apreciat că, în condițiile în care această scutire de plată nu are natura unui ajutor de stat, nu există nici obligația de notificare, prevăzută de OUG nr.128/2006 (adresa nr.298/24.01.2007), și că atâta timp cât Sucursala I este parte componentă a CN CFR SA, enumerată în anexa la OUG nr.128/2006, ea trebuie să beneficieze de scutire la plata impozitelor și obligațiilor fiscale accesorii acestora (penalități și dobânzi) neachitate până la data de 21 decembrie 2005, motive pentru care tribunalul a considerat că se impune anularea deciziei de impunere pentru aceste sume.
S-a reținut de asemenea că reclamanta nu datorează taxa de firmă, stabilită prin decizia de impunere, întrucât beneficiază de excepția prevăzută de art.272 alin.1 Cod fiscal, fapt confirmat de Ministerul Finanțelor Publice prin adresa nr.- din 13.04.2006 și că, în ceea ce privește sumele stabilite cu titlu de impozit pe teren și dobânzi de întârziere, pentru perioada ulterioară anului 2005, se impune menținerea obligației de plată a acestora, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că suprafețele de teren respective aparțin zonei de protecție a infrastructurii feroviare publice, apreciind că, în lipsa unui act de proprietate sau contract de închiriere, concesiune sau arendare pentru terenul aflat în afara zonei de protecție a infrastructurii feroviare publice, ea nu poate fi scutită de plata impozitului pe teren, deoarece s-ar eluda legea.
În ceea ce privește raportul de inspecție fiscală, prima instanță a apreciat că el este un act pregătitor și premergător al deciziei de impunere și că, neavând natura juridică a unui act administrativ fiscal, acțiunea de anulare a sa nu poate fi primită.
Împotriva acestei sentințe au introdus recurs reclamanta Compania Națională de Ferate și pârâtul Primarul Municipiului
Reclamanta critică hotărârea primei instanțe pe motiv că a ignorat faptul că obligațiile fiscale stabilite în sarcina sa sunt rezultatul unei aplicări greșite a cotei de impozitare (prin raportare la metru pătrat teren), la o bază de impunere constând în suprafața de teren ce aparține contribuabilului și care ar fi susceptibil de impunere, neobservându-se că, potrivit art.256 alin.3 Cod fiscal, raportat la art.257 lit. a și i din același cod, sunt scutite terenurile aferente unei clădiri, pentru suprafața de teren care este acoperită de clădiri și terenurile care, prin natura lor și prin destinația dată, sunt improprii pentru agricultură sau silvicultură, cum sunt cele folosite ca zone de protecție definite prin lege, în condițiile în care, prin coroborarea dispozițiilor art.285(1) Cod fiscal și ale art.29 alin.4 și respectiv art.17 din OUG nr.12/1998 se putea constata că elementele infrastructurii feroviare publice, inclusiv terenurile pe care sunt amplasate, precum și terenurile destinate acestui scop, sunt scutite de orice taxe și impozite.
Recurenta mai susține că, deși a făcut declarații fiscale pentru întreaga suprafață de teren deținută pe raza Municipiului S, ea nu poate fi obligată la plata impozitului pentru întreaga suprafață, întrucât este scutită de obligația de plată, chiar la data stabilirii bazei de impunere, și că, deși a făcut dovada că deține terenuri ce sunt scutite de la plata impozitului pe teren, întrucât acestea reprezintă zona de protecție a infrastructurii feroviare publice, astfel cum a fost ea definită prin OUG nr.12/1998, tribunalul nu a cercetat acest fapt, menținând obligațiile stabilite pentru anul 2006, fără a se arăta formula exactă de calcul și pentru ce terenuri s-ar datora impozitul.
Pârâtul Primarul Municipiului S, prin recursul său, critică hotărârea primei instanțe pe motiv că nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției de Buget, Patrimoniu și Persoane Juridice, motivată de lipsa personalității juridice a acesteia, și că s-a ignorat faptul că reclamanta nu a formulat nici o cerere de scutire de plată, conform dispozițiilor OUG nr.128/2006, în condițiile în care în anexa la acest act normativ sunt individualizați, în mod restrictiv, beneficiarii scutirii, Sucursala CF I nefigurând printre aceștia, fiind încălcate și prevederile art.2 din actul normativ citat referitoare la notificare.
Raportat la actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Acțiunea reclamantei vizează, în mod explicit, anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, acte administrativ fiscale întocmite de Direcția de Buget, Patrimoniu și din cadrul Primăriei Municipiului S, la data de 21 august 2006, precum și a dispoziției nr.3892 din data de 23 noiembrie 2006, prin care Primarul Municipiului Saa dmis, în parte, contestația formulată de contribuabil împotriva primelor două acte administrativ fiscale menționate.
Atât din cuprinsul raportului de inspecție fiscală, întocmit în condițiile prevăzute de art.109 din Codul d e procedură fiscală, republicat, cât și din cuprinsul deciziei de impunere, emisă în condițiile art.86 Cod procedură fiscală, ambele având valoarea de acte administrativ fiscale, în înțelesul dat acestui termen de art.41 din citatul cod, rezultă fără echivoc că suma totală de 70.689 lei reprezintă obligații fiscale suplimentare, stabilite de organul fiscal pentru perioada 1 ianuarie 2001 - 31 decembrie 2006, constând în: impozit pe clădiri și taxă pe teren pentru perioada 2001 - 2003, impozit pe teren pentru perioada 2005-2006 și taxa de firmă, calculată pentru perioada 2001-2006.
Prima instanță își întemeiază soluția adoptată exclusiv prin raportare la dispozițiile OUG nr.128/2006, exonerând pe contribuabil de plata obligațiilor aferente anilor 2001-2005 pe motiv că acesta beneficiază de scutire, în baza actului normativ evocat, constatând în mod corect că Sucursala I trebuie să beneficieze de același regim cu persoana juridică din a cărei structură organizatorică face parte, respectiv de regimul recunoscut Companiei Naționale de Ferate "CFR", păstrând însă actul administrativ contestat, în ceea ce privește obligațiile aferente anului 2006, pe considerentul că scutirea nu se aplică și obligațiilor ulterioare adoptării actului normativ menționat.
Chiar dacă reclamanta a evocat în cuprinsul acțiunii sale beneficiul prevederilor OUG nr.128/2006, prima instanță avea obligația să cerceteze actul dedus judecății, nu doar prin prisma prevederilor acestui unic act normativ, ci plecând de la natura bunului și a raportului obligațional, precum și de la reglementările legale ce-l guvernau, cu atât mai mult cu cât obligația acoperea o perioadă de cinci ani, timp în care însăși legiuirile fiscale au suferit numeroase și ample modificări, cu impact direct asupra existenței și întinderii obligațiilor fiscale, de natura celor ce vizau pe administratorul infrastructurii căilor ferate.
De altfel, însăși emitentul deciziei de impunere evocă, ca temei de drept al măsurii adoptate, Legea nr.69/1993 pentru perioada 2001-2003, și Legea nr.571/2003 pentru perioada 2005-2006, în condițiile în care reclamanta opunea pârâtului prevederile și beneficiul OUG nr.12/1998, aspecte pe care prima instanță nu le-a cercetat și asupra cărora nu s-a pronunțat.
Întrucât din chiar anexa nr.1 la raportul de inspecție fiscală rezultă că organul fiscal a luat în calcul, la stabilirea obligațiilor suplimentare, imobile precum: Canton Vicșani, Clădiri, împrejmuiri, conducte, peroane, cheuri descărcare etc. fără a se arăta modul concret de calcul al impozitului pe clădiri și a taxei pe teren, era imperios necesar să se stabilească, în prealabil soluționării cauzei, dacă bunurile respective, supuse impozitării, făceau sau nu parte din infrastructura căilor ferate și dacă, în raport de regimul juridic al bunului, ele erau sau nu supuse impozitării.
-se regimul juridic și fiscal al bunurilor deținute de reclamantă, și neverificându-se care au fost bunurile pentru care au fost calculate obligații fiscale suplimentare și nici corectitudinea și legalitatea acestor calcule, Curtea apreciază că situația de fapt nu a fost corect și pe deplin stabilită în cauză și că, într-o atare situație, nu poate să exercite controlul judiciar.
Pe cale de consecință, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursurile promovate de reclamantă și de pârât urmează a fi admise, în sensul casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei în vederea rejudecării aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării se va avea în vedere faptul că sucursalele Companiei Naționale de Ferate "CFR" SA au același regim juridic, se bucură de aceleași drepturi de ordin fiscal și au aceleași obligații ca persoana juridică din a cărei structură organizatorică fac parte și că, în calitate de gestionară a infrastructurii feroviare, astfel precum este ea calificată prin art.8 din OUG nr.12/1998, reclamanta nu este ținută de obligația de a face dovada că bunurile pe care le gestionează sunt aferente infrastructurii feroviare publice sau infrastructurii feroviare private a statului, fiind obligația celui care contestă apartenența la domeniul public al statului a infrastructurii căilor ferate, drept consacrat prin pct. I/10 din anexa la Legea nr.213/1998, să facă dovada contrară, ca și dovada că terenurile pe care reclamanta le gestionează exced zonei de protecție a infrastructurii căilor ferate, astfel cum este ea definită de art.20(2) din actul normativ menționat.
În raport de regimul juridic al bunurilor declarate de contribuabil se va stabili și regimul lor fiscal, verificându-se corectitudinea și legalitatea elementelor de calcul ce au fost avute în vedere cu ocazia stabilirii obligațiilor fiscale suplimentare, raportat la reglementările legale ce operau la data nașterii pretinsei obligații și la tipul de obligații stabilite prin decizia de impunere, corespunzător fiecărei perioade din cele menționate în decizia de impunere.
De asemenea, raportat și la dispozițiile art.161din Legea nr.554/2004, introdus prin Legea nr.262/2007, se va menține ca parte în proces structura administrativă care a întocmit raportul de inspecție fiscală și care a emis decizia de impunere, având în vedere că nu se poate confunda capacitatea administrativă cu capacitatea de exercițiu recunoscută persoanelor juridice, emitentul oricărui act administrativ, în limita competențelor recunoscute, trebuind să răspundă de legalitatea acestuia, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică, ambele acte menționate având valoarea de acte administrative fiscale, în înțelesul dat acestui termen de art.41 Cod procedură fiscală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul introdus de reclamanta Compania Națională de Ferate "CFR" și de pârâtul Primarul Municipiului S împotriva sentinței civile nr.2255/E din 28 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o casează.
Trimite cauza în vederea rejudecării aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
21.IV.2008.-
2 ex.-
Președinte:Aurelia GheorgheJudecători:Aurelia Gheorghe, Leocadia Roșculeț, Dan Mircea
