Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 2300/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 2300

Ședința publică de la 12.11.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Stânișor Denisa Angelica

JUDECĂTOR 2: Canacheu Claudia Marcela

JUDECĂTOR - -

GREFIER

Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari BL.54 împotriva ÎNCHEIERII civile pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 01.10.2009 în dosarul nr.34806/3/CA/2009, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, și.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns părțile: recurenta - reclamantă - prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, intimații - pârâți CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B - prin consilier juridic, cu delegație de reprezentare la dosar, și - prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanție că, față de conținutul Încheierii de ședință pronunțată la data de 01.10.2009, împotriva căreia s-a formulat recursul ce face obiectul cauzei dedusă judecății, în mod eronat a fost menționat în citativ și citat pentru acest termen și numitul, acesta nefiind parte la judecata cauzei pe fond.

Curtea, față de cele învederate de grefierul de ședință și față de conținutul Încheierii împotriva căreia s-a declarat recursul ce face obiectul dosarului, dispune scoaterea din cauză a numitului, care în mod eronat a fost citat, nefiind parte la judecata pe fond.

Reprezentanții tuturor părților precizează că nu mai au cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, solicitând cuvântul pe cererea de recurs.

Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Apărătorul recurentei - reclamante depune la dosar și chitanță de plată a taxei de timbru în cuantum de 5 lei și 2 timbre judiciare în valoare de 0,15 lei, pe cererea de recurs, astfel cum i s-a pus în vedere prin citația emisă, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și motivat, casarea Încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În mod greșit instanța de fond a calificat cererea sa de suspendare ca fiind lipsită de obiect, având în vedere că într-o cauză similară instanța s-a pronunțat în sensul admiterii pe fond a cererii de suspendare, cum a fost formulată.

Apărătorul celor doi intimați - pârâți persoane fizice și solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea Încheierii pronunțate de prima instanță, ca fiind legală și temeinică. Astfel cum în mod corect a apreciat și instanța de fond, cererea de suspendare formulată de reclamantă nu mai are obiect, în sensul că nu se mai poate solicita și dispune suspendarea unei Hotărâri ce a fost deja suspendate.

Reprezentantul intimatului - pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI solicită de asemenea respingerea recursului, ca nefondat; iar scopul pentru care instanța de fond a admis excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare este acela că nu mai poate fi suspendate efectele unei hotărâri pentru că ele au fost deja suspendate printr-o altă hotărâre. Solicită astfel respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii de fond - Încheierea din data de 01.10.2009 - ca fiind legală și temeinică.

Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, pe fondul recursului.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de 01.09.2009 sub nr- reclamanta Asociația de Proprietari B1. 54, în contradictoriu cu pârâții Consiliul General al Municipiului B, și, a solicitat suspendarea nr. 67/27.02.2009 până la rămânerea irevocabilă a acțiunii privind anularea actului administrativ menționat.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că este necesară prevenirea unei pagube iminente constând în aceea că numiții au posibilitatea să treacă la defrișarea spațiului.

La termenul de azi, pârâtul a invocat excepția lipsei de obiect a acestei cerere fală de împrejurarea că prin sentința civilă nr. 2523 din data de 08.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr- s-a dispus deja suspendarea nr. 67/2009.

Prin încheierea pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal la data de 01.10.2009 a fost admisă excepția lipsei de obiect și respinsă ca lipsită de obiect cererea de suspendare a nr.67/27.02.2009.

Prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.2523/08.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- a fost dispusă deja suspendarea nr.67/2009.

Împotriva încheierii pronunțate la data de 01.10.2009 a formulat recurs reclamanta Asociația de Proprietari Bl.54 cu sediul în B-,sector 3, criticând-o pentru împrejurarea că hotărârea judecătorească la care s-a făcut trimitere a fost pronunțată la cererea unor alte persoane decât reclamanta din prezenta cauză, având un alt temei juridic, astfel că în cazul admiterii efectele celor hotărâri sunt diferite.

Cum efectele celor două tipuri de cereri de suspendare (întemeiate pe disp. art.14 sau art.15 din Legea nr.554/2004) sunt diferite, în cauză nu subzistă excepția lipsei de interes sau de obiect a prezentei cereri de chemare în judecată, impunându-se rejudecarea cauzei de către instanța de fond.

Examinând hotărârea atacată potrivit disp. art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul ca fondat.

Cererea de suspendare formulată în prezenta cauză este întemeiată pe disp. art.15 din Legea nr.554/2004 solicitându-se suspendarea nr.67/27.02.2009 până la rămânerea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea actului administrativ atacat.

Cererea de suspendare obiect al dosarului nr.25446/3/ CA/2009 al Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal în care a fost pronunțată sentința civilă nr.2523/2009 este întemeiată pe disp. art.14 din Legea nr.554/2004, suspendarea executării nr.67/27.02.2009 fiind dispusă până la pronunțarea instanței de fond.

Măsura suspendării executării actului administrativ prev. de art.15 din Legea nr.554/2004 este o măsură de excepție similară ordonanței președințiale prev. de disp. art.581 Cod procedură civilă, ce poate fi dispusă de instanța de contencios administrativ în condițiile expres prevăzute de legea generală în materie Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

Așadar, cauzelor având ca obiect dispunerea acestei măsuri, ca o măsură excepțională, pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, nu le sunt aplicabile prevederile legale privind puterea de lucru judecat, întrucât împrejurările avute în vedere la pronunțarea lor se pot schimba și în funcție de acesta, instanța urmează a aprecia asupra necesității aplicării măsurii solicitate. În aceste condiții nici excepția lipsei de obiect sau mai precis a lipsei de interes nu poate fi reținută în cauză, cu atât mai mult cu cât părțile și temeiul de drept al celor două cereri sunt diferite. În eventualitatea admiterii cererii de suspendare, formulată în prezenta cauză, efectele acesteia se întind până la soluționarea irevocabilă a cauzei, în timp ce prin sentința civilă nr.2523/2009 suspendarea a fost dispusă până la pronunțarea instanței de fond.

Prin admiterea excepției lipsei de obiect instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, astfel că potrivit disp. art.312 alin.2 și 5 Cod procedură civilă, va fi admis recursul, casată încheierea atacată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI BL.54, împotriva ÎNCHEIERII civile pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 01.10.2009 în dosarul nr.34806/3/CA/2009, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, și.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 12.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

- -

GREFIER

Red.

Gh./ 2 ex.

28.01.2010

Președinte:Stânișor Denisa Angelica
Judecători:Stânișor Denisa Angelica, Canacheu Claudia Marcela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 2300/2009. Curtea de Apel Bucuresti