Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 235/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA NR.235

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Tudose Ana Roxana

Grefier - - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de suspendare executare act administrativ formulată de reclamantul, domiciliat în M, Bulevardul, nr. 2, Județ P, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B, sector 3,-.

Acțiunea este timbrată cu 8 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.- și timbre judiciare în cuantum de 0,5 lei, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23 noiembrie 2009, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință.

Curtea a vând nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25 noiembrie 2009, când s-a pronunțat următoarea sentință:

CURTEA

Deliberând asupra acțiunii de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, reclamantul a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale, să se dispună suspendarea Ordinului nr. 2313/9 octombrie 2009, emis de către pârât cu privire la acordarea unui preaviz de 15 zile, suspendarea încetării aplicabilității Ordinului nr. 1499/28 mai 2009, emis de același minister, act în baza cărei a fost numit în această funcție; suspendarea aducerii la îndeplinire de către Direcția de Agricultură și Dezvoltare Rurală P prin direcția de resurse umane a Ordinului nr. 2313/9 octombrie 2009, și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr.1499/28 mai 2009, a fost numit în funcția de director coordonator - adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Conform art. 3 din contractul de management nr. 170/2009, durata contractului la care a făcut referire se întindea pe o perioadă de un an, începând cu data de 28 mai 2009 - 28 mai 2010, însă cu toate acestea, datorită haosului politic, ministrul interimar a emis Ordinul 2313/9 oct. 2009 prin care potrivit art. 1, începând cu data de 12 oct. 2009, i s-a acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare, iar potrivit art. 2 la expirarea perioadei de preaviz, înceta aplicabilitatea ordinului atacat, cât și contractul de management.

S-a mai arătat de reclamant, că actele administrative a căror legalitate o contestă, încalcă dispozițiile art. 41 alin. 1, ipoteza 1 din Constituția României, care prevăd că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, cât și dispozițiile art. 5 alin. 2 din Codul Muncii, care statuează principiul nediscriminării.

S-a mai susținut de reclamant că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 14 alin. 1din Legea 554/2004, respectiv cazul bine justificat, invocând și lipsa unei prezumții de legalitate a ordinului atacat, arătând că potrivit art. 2 alin. 5 din HG nr. 572/2009, privind aprobarea modelului cadru al contractului de management:

" Contractul de management se reziliază în cazul neîndeplinirii obligațiilor prevăzute în acesta.", rezilierea contractului de management fiind sancțiunea ce intervine în cazul nerespectării unei obligații specifice contractelor bilaterale.

Susține reclamantul că, întrucât, prin Ordinul nr. 2313/9 oct.2009, s-a dispus revocarea sa din funcție, fără a se face dovada îndeplinirii necorespunzătoare sau neîndeplinirii obligațiilor ce îi reveneau în baza contractului de management există o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate a ordinului, lipsa unei cauze legale de încetare a contractului de management, asimilat contractului de muncă.

Cu privire la motivare expusă în cuprinsul ordinului cu privire la concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, reclamantul arată că ordinul atacat este asimilat unei decizii de concediere, care potrivit art. 74 alin. 1 lit. a din Codul Muncii, trebuie să fie în formă scrisă și să cuprindă motivele care determină concedierea, ori Ordinul nr. 2313/9 octombrie 2009, nu respectă dispozițiile imperative prevăzute de legislația muncii, întrucât nu conține o motivație în fapt pentru încadrarea prevederilor art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, fiind încălcate și disp. art. 62 alin.2 din același cod, cauzele privind desființarea locului de muncă fiind fără suport faptic și real, desființarea nu este efectivă, întrucât s-a anunțat organizarea de concursuri pentru încadrarea altor persoane pe același post, cauza nu este una reală, desființarea nu este serioasă, fiind impusă numai de rațiuni pur politice.

Reclamantul susține că în cauză este îndeplinită și cea de a doua condiție, respectiv paguba iminentă, prev. de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, fiind definită ca fiind prejudiciu material viitor dar și previzibil cu evidența sau după caz perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin întâmpinarea formulată la termenul din 23.11.2009, pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului față de primul capăt de cerere, în principal ca fiind lipsit de obiect, iar în subsidiar ca inadmisibil, și pe fond ca neîntemeiat, iar față de capătul 2 de cerere, respingerea acestuia ca fiind lipsit de interes.

La termenul de judecată din data de 23 noiembrie 2009, Curtea a respins excepția inadmisibilității acțiunii, după supunerea ei în dezbaterea contradictorie a părților, întrucât reclamantul a făcut dovada sesizării autorității emitente în condițiile art. 14 coroborat cu art. 2 din Legea 554/2004, după care a pus în discuție atât celelalte două excepții cât și fondul cauzei, în considerarea faptului că cele două excepții vizează de fapt aspecte de fond și nu reale excepții procesuale.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma textelor de lege incidente, Curtea reține următoarele:

Reclamantul, a deținut funcția de director coordonator - adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală P, fiind numit prin Ordinul nr. 1499/28.05.2009, emis de către pârât și în baza contractului de management nr. 170/2009, durata acestui contract fiind de un an, întrucât urma să expire la data de 28 mai 2010.

Ulterior, prin emitere Ordinului 2313/9.10.2009, începând cu 12.10.2009, reclamantului i-a fost acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare, urmând ca la expirarea acestei perioade să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1499/2009 și a contractului de management menționat anterior, deci, reclamantul urma a fi demis din funcția publică de director coordonator - adjunct.

Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau autorității ierarhic superioară, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 6o de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.

Actele administrative sunt executorii din oficiu și prin ele însele, adică nu necesită intervenția unui alt organ pentru a le învesti cu formulă executorie. Datorită acestui specific, devine necesară suspendarea lor, atunci când sunt contestate din punct de vedere al legalității, și când prin executarea lor, s-ar putea provoca o pagubă, persoanelor fizice sau juridice protejate prin instituția contenciosului administrativ.

În consecință, Legea nr. 554/2004, consacră ca regulă generală, suspendarea judecătorească la cerere, fie odată cu introducerea recursului administrativ, deci, până la sesizarea instanței de judecată, fie odată cu acțiunea în fața instanței de contencios administrativ.

Având în vedere acest context legislativ, pe calea prezentei cereri, reclamantul a solicitat suspendarea Ordinului nr. 2313/9.10.2009, pe care îl consideră vătămător și anulabil, datorită încălcării unor dispoziții legale imperative, prin emiterea sa. În întâmpinare, pârâta a susținut faptul că cererea nu are obiect, întrucât actul atacat și-ar fi produs efectele, actele administrative fiind executorii, iar art. 14 alin.7 este aplicabil numai actelor administrative cu executare succesivă, ceea ce nu este cazul situației de față, întrucât actul a cărui suspendare se cerere, este în prezent epuizat.

Curtea nu poate reține o astfel de susținere, fiind o interpretare proprie și care excede doctrinei și practicii în materie, art. 14 nefăcând nicio distincție în sensul că ar fi aplicabil numai actelor administrative cu executare succesivă, primirea unei astfel de opinii fiind echivalentă cu restrângerea nepermisă și discriminatorie a aplicării acestui text de lege, numai la materia actelor cu executare succesivă. De altfel, este de esența instituției suspendării de a opri temporar producerea efectelor unei act administrativ vădit vătămător și nelegal. Ca atare, Curtea va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de obiect a primului capăt de cerere.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes, a celui de al doilea capăt de cerere, invocată tot de către pârât prin întâmpinare, Curtea constată că reclamantul are interesul legitim, actual, personal și direct, de a promova o acțiune în suspendarea executării Ordinului 2313/9.10.2009, întrucât se consideră vătămat în drepturile sale prin emiterea acestui act administrativ cu caracter individual. Pe cale de consecință, chiar dacă aceasta ar fi o urmare firească ce decurge din admiterea cererii de suspendare a acestui ordin, reclamantul justifică și interesul de a obține suspendarea încetării aplicabilității Ordinului nr. 1499/28.05.2009, prin care a fost numit în funcția de conducere respectivă, menținerea soluției de încetare a producerii efectelor acestui ordin, fiindu-i, evident, defavorabilă. De altfel, motivarea de către pârât a acestei excepții este confuză și contradictorie, susținând în același timp, invocarea excepției lipsei de interes și a lipsei de obiect, a celui de al doilea capăt de cerere, deși, cele două instituții a căror dezbatere este primordială cercetării fondului presupun analiza unor elemente diferite ale exercițiului dreptului la acțiune. În consecință și această excepție va fi respinsă ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că potrivit art. 14 din Legea 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după declanșarea procedurii prealabile, persoana vătămată poate să ceară instanței, suspendarea actului administrativ unilateral considerat vătămător, până la pronunțarea instanței de fond. Posibilitatea suspendării executării actelor administrative unilaterale, individuale sau normative, este consacrată și de documente emise de organisme internaționale, în condiții similare cu reglementarea prevăzută de art. 14. Astfel, recomandarea nr. 89/13.09.1989 a Comitetului de Miniștri, prevede faptul că instanța acordă suspendare atunci când, în raport cu ansamblul circumstanțelor și intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când există argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis.

În prezenta cauză, așa cum a dovedit prin înscrisurile depuse la filele 42- 51 ale dosarului, reclamantul a formulat plângere prealabilă în condițiile art. 7 din legea contenciosului administrativ, făcând dovada îndeplinirii acestei condiții imperative. Pe de altă parte, în cauză există o îndoială legitimă cu privire la legalitatea Ordinului nr.2313/9.10.2009, prin care practic reclamantul a fost demis din funcția de conducere, câtă vreme până în prezent, pârâtul nu a făcut dovada și nici nu s-a apărat în sensul existenței în cauză a unei situații de revocare a reclamantului din această funcție, prin îndeplinirea necorespunzătoare sau neîndeplinirea obligațiilor prevăzute în contractul de management sau izvorâte din economia textelor legale aplicabile specificului activității instituției în cadrul căreia și-a desfășurat activitatea; mai mult decât atât, singura motivare a respectivului ordin, este trimiterea la HG nr.8/2009 privind funcționarea și organizarea dar și la art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, care prevede că este posibilă concedierea pentru motive de care nu țin de persoana salariatului, prin încetarea contractului de muncă determinată de desființarea postului ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, text de lege inaplicabil în cauza de față, câtă vreme nu s-a făcut dovada desființării în mod real a postului ocupat de către reclamant. De altfel, trimiterea generică la un text de lege, nu poate fi echivalată cu o reală motivare a unui act administrativ, de natură a face dovada incontestabilă a legalității sale.

Existând, așadar, o legitimă îndoială asupra acestei legalități, reclamantul a făcut dovada cazului bine justificat, ca o condiție imperativă a cereri de suspendare.

În ceea ce privește cea de a doua condiție a pagubei iminente, potrivit art. 2 lit. s din Legea 554/2004, aceasta este definită ca fiind prejudiciul material viitor dar previzibil cu evidență, sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorității publice sau a unui serviciu public. Chiar dacă în doctrina de specialitate (,legea contenciosului administrativ - comentarii și explicații, ediția,ed. B 2009, p 296 ) s-a apreciat că măsura destituirii dintr-o funcție publică nu ar produce prin ea însăși o pagubă iminentă, este indubitabil faptul că în cauza de față, nefăcându-se dovada delegării temporare a unei alte persoane care să preia atribuțiile reclamantului, acest lucru este de natură a crea o perturbare gravă a activității direcției, care în lipsa personalului de specialitate riscă să nu mai poată valorifica procedura de accesare a fondurilor europene, pârâta nefăcând dovada contrară acestor susțineri ale reclamantului.

Având în vedere toate aceste considerente, Curtea va admite cererea, va suspenda executarea Ordinului 2313/9.10.2009 și încetarea aplicabilității Ordinului 1499/2009, capătul trei de cerere referitor la suspendarea aducerii la îndeplinire a ordinului suspendat, fiind o consecință firească și indubitabilă a acestei soluții și nu un real capăt de cerere separat de primele două.

În baza art. 274 pr.civ. ca parte care a pierdut procesul, pârâtul va fi obligat la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 608,3 lei, ce reprezintă onorariu de avocat, taxă timbru și timbru judiciar, prin înscrisurile depuse la dosar titularul cererii făcând dovada avansării acestor cheltuieli cu respectivul titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei de obiect a primului capăt de cerere și excepția lipsei de interes a celui de al doilea capăt de cerere, invocate de pârât, ca neîntemeiate.

Admite cererea de suspendare executare a Ordinului 2313/9.10.2009 și încetarea aplicabilității Ordinului 1499/2009 formulată de reclamantul, domiciliat în M, Bulevardul, nr. 2, Județ P, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B, sector 3,-.

Suspendă executarea Ordinului nr. 2313/9.10.2009 emis de pârât și a încetării aplicabilității Ordinului 1499/28.05.2009 emis de către pârât până la soluționarea irevocabilă a cauzei pe fond.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 608,3 lei, ce reprezintă onorariu avocat,taxă timbru și timbru judiciar.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 25 noiembrie 2009.

Președinte

- - -

Grefier

- -

Operator de date cu caracter personal,

notificare nr. 3120

red.

Tehnored. DL

4 ex./02.12.2009

Președinte:Tudose Ana Roxana
Judecători:Tudose Ana Roxana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 235/2009. Curtea de Apel Ploiesti