Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 236/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA NR.236
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Tudose Ana Roxana
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de suspendare executare act administrativ formulată de reclamantul, domiciliat în P,-,. 3.. 2,. 6, Județul P, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B, sector 3,-.
Acțiunea este timbrată cu 8 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.- și timbre judiciare în cuantum de 0,5 lei, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23 noiembrie 2009, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință.
Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25 noiembrie 2009, când s-a pronunțat următoarea sentință:
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, reclamantul a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale, să se dispună suspendarea Ordinului nr. 2045/9 octombrie 2009, emis de către pârât și suspendarea încetării aplicabilității Ordinului nr. 986/28 mai 2009, emis de același minister, act în baza cărui a fost numit în această funcție; suspendarea aducerii la îndeplinire de către Direcția de Agricultură și Dezvoltare Rurală P prin direcția de resurse umane a Ordinului nr. 2045/9 octombrie 2009 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare cererii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr.986/28 mai 2009, a fost numit în funcția de director coordonator - adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală
Conform art. 3 din contractul de management nr. 170/2009, durata contractului la care a făcut referire se întindea pe o perioadă de un an, începând cu data de 28 mai 2009 - 28 mai 2010, însă cu toate acestea, datorită haosului politic, ministrul interimar a emis Ordinul 2045 /9 oct. 2009 prin care potrivit art. 1, începând cu data de 12 oct. 2009, i s-a acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare, iar potrivit art. 2 la expirarea perioadei de preaviz, înceta aplicabilitatea ordinului atacat, cât și contractul de management.
S-a mai arătat de reclamant, că actele administrative a căror legalitate o contestă, încalcă dispozițiile art. 41 alin. 1, ipoteza 1 din Constituția României, care prevăd că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, cât și dispozițiile art. 5 alin. 2 din Codul Muncii, care statuează principiul nediscriminării.
S-a mai susținut de reclamant că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 14 alin. 1din Legea 554/2004, respectiv cazul bine justificat, invocând și lipsa unei prezumții de legalitate a ordinului atacat, arătând că potrivit art. 2 alin. 5 din HG nr. 572/2009, privind aprobarea modelului cadru al contractului de management:
" Contractul de management se reziliază în cazul neîndeplinirii obligațiilor prevăzute în acesta, " rezilierea contractului de management - fiind sancțiunea ce intervine în cazul nerespectării unei obligații specifice contractelor bilaterale.
Întrucât, susține reclamantul, prin Ordinul nr. 2045/9 oct.2009, s-a dispus revocarea sa din funcție, fără a se face dovada îndeplinirii necorespunzătoare sau neîndeplinirii obligațiilor ce îi reveneau în baza contractului de management există o îndoială puternică asupra legalități ordinului, lipsind o cauză legală de încetare a contractului de management, asimilat contractului de muncă, fiind vorba în realitate despre o reală decizie de concediere.
Mai arată reclamantul că ordinul sus menționat nu cuprinde mențiunea privitoare la termenul în interiorul căruia poate fi contestat și nici instanța competentă, fapt ce atrage nulitate absolută, în cauză fiind îndeplinită și cea de a doua condiție, respectiv paguba iminentă, prev. de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, definită ca fiind prejudiciu material viitor dar și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată la termenul din 23.11.2009, pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului față de primul capăt de cerere, în principal ca fiind lipsit de obiect, iar în subsidiar ca inadmisibil, și pe fond ca neîntemeiat, iar față de capătul 2 de cerere, respingerea acestuia ca fiind lipsit de interes.
În susținerea excepției inadmisibilității, pârâta a invocat faptul că în art. 14 din Legea 554/2004, legiuitorul statuează în mod obligatoriu, îndatorirea părții care cere suspendarea de a face dovada sesizării autorității publice care a emis actul, cu procedura prealabilă.
La termenul de judecată din data de 23.11.2009, instanța, în baza art. 137 pr.civ. a supus excepțiile invocate dezbaterii contradictorii a părților prezente.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma textelor de lege incidente, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau autorității ierarhic superioară, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 6o de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.
Actele administrative sunt executorii din oficiu și prin ele însele, adică nu necesită intervenția unui alt organ pentru a le învesti cu formulă executorie. Datorită acestui specific, devine necesară suspendarea lor, atunci când sunt contestate din punct de vedere al legalității, și când prin executarea lor, s-ar putea provoca o pagubă, persoanelor fizice sau juridice protejate prin instituția contenciosului administrativ.
În consecință, Legea nr. 554/2004, consacră ca regulă generală, suspendarea judecătorească la cerere, fie odată cu introducerea recursului administrativ, deci, până la sesizarea instanței de judecată, fie odată cu acțiunea în fața instanței de contencios administrativ.
În cauza de față, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 14 din actul normativ menționat, ceea ce înseamnă că devine aplicabilă prima ipoteză, fiind vorba despre o cerere de suspendare anterioară sesizării instanței de contencios administrativ. În acest caz, fiind vorba despre o suspendare judecătorească facultativă, care durează până la soluționarea cauzei pe fond, este indubitabil faptul că ea nu poate fi cerută instanței, decât după sesizarea autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, în condițiile art. 7 din Legea 554/2004, adică după introducerea recursului administrativ prealabil.
Aceasta înseamnă că, anterior formulării cererii de suspendare, ar fi trebuit ca reclamantul să facă dovada faptului că a adresat pârâtei o cerere prin care a solicitat luarea unor măsuri administrative cu privire la actul vătămător, respectiv că a solicitat anularea în întregime a Ordinului nr. 2045/9.10.2009. Această sesizare este de natură să declanșeze controlul administrativ intern sau pe cel extern ierarhic. Pe de altă parte, cum, atât dispozițiile art. 7 cât și cele ale art. 14 sunt imperative, este evident faptul că reclamantul nu le putea eluda, adică nu putea promova prezenta cerere de suspendare în lipsa sesizării pârâtei pe calea recursului administrativ.
Cu toate că atât în cursul cererii principale cât și în concluziile scrise, reclamantul a pretins faptul că cererea sa ar fi admisibilă, nici un moment nu a făcut dovada declanșării procedurii prealabile în legătură cu actul administrativ pe care îl consideră vătămător, astfel că, cererea de suspendare a executării acestui act întemeiată pe disp. art. 14 din Legea 554/2004 nu este admisibilă.
În consecință, în baza art. 7, 14 din Legea 554/2004, coroborat cu art. 137 pr.civilă, Curtea va admite excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâtă prin întâmpinare și va respinge cererea ca inadmisibilă.
Fiind vorba despre o excepție absolută, peremptorie și care primează în raport cu celelalte două excepții invocate de către pârâtă, Curtea nu va mai proceda la analiza acestora și nu va mai pășii la cercetarea fondului cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Respinge ca inadmisibilă, cererea de suspendare executării Ordinului nr. 2045/9.10.2009, emis de pârât, de suspendare a încetării aplicabilității Ordinului nr. 986/28.mai 2009, emis de același pârât și de suspendare a aducerii la îndeplinire de către Direcția de Agricultură și Dezvoltare Rurală P, a Ordinului nr. 2045/9.10.2009, cerere formulată de reclamantul, domiciliat în P,-,. 3.. 2,. 6, Județul P, în
contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B, sector 3,-.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 25 noiembrie 2009.
Președinte
- - -
Grefier
- -
Operator de date cu caracter personal,
notificare nr. 3120
red.
Tehnored. DL
02.12.2009/4 ex.
Președinte:Tudose Ana RoxanaJudecători:Tudose Ana Roxana
