Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 247/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Dosar nr.-
DECIZIA NR.247/CA/2008 -
Ședința publică din 22 august 2008
PREȘEDINTE: Savina Băltărete președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ovidiu Blaga
JUDECĂTOR 3: Simona Marinescu
GREFIER: - -
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra recursului, în contencios administrativ, declarat de reclamanta- SRLcu sediul în O,-, -.5, Județ B, Cod poștal -, în contradictoriu cu intimații pârâțiPrimăria Municipiuluicu sediul în O, nr.1, Județ B, Cod poștal - șiConsiliul Local al Municipiuluicu sediul în O, nr.1, Județ B, Cod poștal -, împotriva încheierii nr.216 din 26.05.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiectsuspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 2 lei achitată prin timbru fiscal plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:
Se constată că dezbaterea cauzei asupra recursului a avut loc la data de 21 august 2008, când părțile prezente au pus concluzii menționate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, și când s-a amânat pronunțarea hotărârii asupra cauzei pentru data de 22 august 2008, dată la care s-a și pronunțat.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr.216 din 26.05.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâta Primăria Municipiului O, în contradictoriu cu reclamanta - SRL A respins cererea de suspendare a actului administrativ, formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avuta în vedere următoarele:
Din adresa nr.179.762 din 5 ianuarie 2008 pârâta a comunicat reclamantei că autorizațiile de taxi cu numerele 927, 934 și 940 obținute de către - Com SRL sunt unice și netransmisibile, fiind interzisă transmiterea de la un transportator autorizat la un alt transportator și că acestea sunt reținute de către Primăria Municipiul O începând cu 1 ianuarie 2008.
În conformitate cu art.1 din Legea 554/2004 actualizată orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoaștere a dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată, același drept avându-l în condițiile alin.2 și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim adresat altui subiect de drept.
Față de aceste considerente, susținerile pârâtei conform cărora autorizațiile au fost emise pentru o altă societate, nu au nici o relevanță în cauză în ceea ce privește justificarea calității procesuale active întrucât reclamanta este asociată în cadrul contractului de asociere în participațiune cu titulara autorizațiilor conform contractului nr.2 din 11 noiembrie 2005, astfel că față de disp. art.137 Cod procedură civilă instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de către pârâtă, ca și neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de suspendare a efectelor actului administrativ, instanța a reținut că în conformitate cu art.2 lit.c din Legea 554/2004 prin act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică care modifică sau stinge raporturile juridice.
Sub acest aspect s-a reținut că reclamanta solicită suspendarea executării actului administrativ nr.179.762/2008 și care în concret reprezintă o adresă din partea pârâtei prin care i se comunică o stare de fapt și în concret este un răspuns adresat petentei.
Prin conținutul său, actul administrativ nu este susceptibil de a produce o pagubă iminentă reclamantei în condițiile art.14 alin.1 din Legea 554/2004.
Împotriva acestei Încheieri, în termen legal, a declarat recurs - SRL O solicitând admiterea recursului și modificarea Încheierii în sensul admiterii cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că încheierea este nelegală, instanța de fond în mod greșit respingând cererea sa pe considerentul că actul administrativ ar reprezenta de fapt o simplă adresă și că nu este susceptibil a produce vreo pagubă iminentă.
Actul atacat are caracterul unui act administrativ și produce efecte juridice iar nesuspendarea efectelor acestuia i-ar putea aduce prejudicii. Astfel, reținerea originalelor autorizațiilor taxi de către intimată îi fac imposibilă desfășurarea activității tip taxi, care se desfășoară în baza unui contract de asociere în participațiune. În orice moment, dată fiind lipsa materială a originalului autorizațiilor de transport, pot fi expuși sancționării de către diverse organe de stat care pot controla acest tip de activitate.
În același timp, recurenta este înregistrată la organele fiscale ale intimatei, care în continuare îi percep taxe și impozite pe activitatea de taximetrie, chiar dacă intimata a reținut autorizațiile.
Chiar dacă a invocat în fața instanței de fond nu s-a reținut în încheierea atacată că se impune cu atât mai mult suspendarea efectelor actului administrativ, cu cât intimata nici nu era îndrituită a proceda la reținerea autorizațiilor, atâta timp cât nu ea era cea care a emis autorizațiile, acestea fiind emise de Consiliul Local al municipiului
Prin întâmpinare, pârâta Primăria municipiului Oas olicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că prevederile art.IV alin.1 și 6 și ale art.10 alin.4 din Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere sunt incidente în cauză deoarece prin asocierea în participațiune încheiată de recurentă cu - Com SA, titulara autorizațiilor de taxi, s-a încercat eludarea prev. art.10 alin.4 din Legea 38/2003, care interzice transmiterea autorizației taxi de la un transportator autorizat la alt transportator sau persoană fizică, asociație familială, precum și de la un autovehicul la altul.
Aceste prevederi legale sunt întărite de art. 52 alin.5 din Normele pentru aplicarea prevederilor Legii 38/2003 care stipulează printre abaterile grave de la conduita profesională a transportatorilor autorizați și "transmiterea autorizațiilor taxi sau a copiilor conforme, pentru a fi utilizate de către alte persoane juridice sau fizice".
În aceste condiții, măsura luată de către Primăria municipiului O, este în conformitate cu prevederile legale, o eventuală suspendare a acesteia perpetuând o stare de ilegalitate.
În drept au fost invocate prev.art.115 Cod procedură civilă, Legea 38/2003.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prev.art.3041Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurenta - SRL O ca nefondat pentru următoarele considerente:
Conform prev.art.14 alin.1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ " În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art.7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare partea vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.".
În speță, prin actul administrativ nr.179.762/5.01.2008 emis de Primăria municipiului O - direcția Tehnică - Compartiment Rutier și Circulație, autorizațiile taxi cu numerele 927, 934, 940/2004 obținute de - Com SRL în conformitate cu prevederile Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, au fostreținute, începând cu data de 01.01.2008, pe considerentul că aceste autorizații sunt unice și netrasmisibile, fiind interzisă transmiterea lor de la un transportator autorizat la alt transportator sau oricărei alte persoane (art.10 alin.4 din Legea 38/2003).
În cazul nerespectării obligației menționate la art.10 alin.4 din Legea 38/2003, se va retrage autorizația taxi sau copia conformă a autorizației de transport, precum și ecusoanele aferente, iar art.52 alin.5 din Normele pentru aplicarea prevederilor Legii 38/2003 include printre abaterile grave de la conduita profesională a transportatorilor autorizați și "transmiterea autorizațiilor taxi sau a copiilor conforme, pentru a fi utilizate de către persoanele juridice sau fizice".
Prin asocierea în participațiune încheiată cu - Com SRL, titulara autorizației taxi, societatea recurentă nu a dovedit paguba iminentă care ar trebui prevenită în sensul cerut de art.14 din Legea contenciosului administrativ, acest text de lege impunând recurentului să înfățișeze instanței, pe lângă iminența pagubei și alte împrejurări legate de starea de fapt și de drept, inclusiv aspecte care în evidență caracterul ilegal al actului și abuzul autorității, care să fie de natură a argumenta că este vorba de un "caz bine justificat".
Ori, motivele invocate referitoare la imposibilitatea desfășurării activității tip taxi sau la sancțiunile care pot fi aplicate societății în cazul unor controale ale diverselor organe de stat nu sunt fondate din moment ce autorizațiile au fost emise în favoarea unei alte societăți comerciale decât societatea recurentă iar conform prevederilor Legii 38/2003 acestea sunt netransmisibile.
De asemenea, împrejurarea că societatea recurentă este înregistrată la organele fiscale ale intimatei, care percep taxe și impozite, nu prezintă relevanță sub aspectul îndeplinirii cerințelor art.14 din Legea 554/2004.
În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prev. art.312 Cod procedură civilă, recursul declarat de recurenta - SRL O va fi respins ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
RESPINGEca nefondatrecursul declarat de recurentul reclamanta- SRLcu sediul în O,-, -.5, Județ B, Cod poștal -, în contradictoriu cu intimații pârâțiPrimăria Municipiuluicu sediul în O, nr.1, Județ B, Cod poștal - și Consiliul Local al Municipiului cu sediul în O, nr.1, Județ B, Cod poștal -, împotriva încheierii nr.216 din 26.05.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor,pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.08.2008.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:
- - - - - - - -
Red.dec.jud. în concept. 2.09.2008
Jud.fond
Dact.
2 exemplare/ 3 septembrie 2008
Președinte:Savina BăltăreteJudecători:Savina Băltărete, Ovidiu Blaga, Simona Marinescu