Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 2475/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2475
Ședința publică de la 19 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Gabriela Carneluti
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C împotriva încheierii din 30 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă D în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C prin consilier juridic lipsind intimata reclamantă - SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă D în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C solicită admiterea recursului, modificarea încheierii atacate în sensul respingerii cererii de suspendare.
CURTEA
Asupra recursului de fata;
Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:
La data de 11.03.2009, reclamanta - SRL a formulat cerere de suspendare a executării actului administrativ, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite prin inspecția fiscală nr.756/28.01.2009 emisă de Administrația Financiară pentru Contribuabili Mijlocii D urmare a raportului de inspecție fiscală nr.756 din 28.01.2009 anexă la această decizie.
În motivare a arătat că societatea reclamantă a contestat decizia menționată anterior, atât pe cale administrativă cât și datorită refuzului nejustificat al autorității administrative de a comunica un răspuns la contestația formulată de reclamantă pe cale administrativă, pe cale judecătorească, fiind înregistrată deja pe rolul Tribunalului Doljo cauză având ca obiect contestație la decizia menționată anterior, cu capăt de cerere si suspendare decizie fiscală.
Mai mult decât atât, intimata, deși exista deja acea contestație formulată, a început executarea silită a societății reclamante. atât prin emiterea și comunicarea titlului executor și a somației de plată cât și prin poprire.
Apreciază reclamanta că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege - dispozițiile art.14 alin.1 din Legea 554/2004 întrucât sunt în imposibilitate de a plăti salariile angajaților având conturile bancare poprite, acestea fiind achitate prin virament bancar pe cardurile de salarii pe care salariații le dețin si reclamanta nu poate continua activitatea de service întrucât nu poate plăti furnizorii de piese si accesorii auto și nu poate continua activitatea de comercializare de autovehicule întrucât nu poate încasa cu OP și achita importatorului PORCHE ROMANIS contravaloarea avansurilor sau a prețului integral al autovehiculelor pe care le distribuie, societatea reclamantă fiind distribuitor local.
De asemenea, a mai aratat că este în imposibilitate de a continua lucrările în curs de desfășurare privind construcția showroom si service AUDI și nu poate efectua trageri parțiale din creditele de investiții acordate de unitățile bancare întrucât sumele alocate acestor trageri parțiale ar urma o altă destinație decât cea stabilită prin contractul de credit încheiat și nu poate folosi liniile de credit acordate pentru capital de lucru întrucât sumele alocate ar urma o altă destinație decât cea prevăzută în contractul de credit bancar, ce ar conduce la rezilierea contractelor și rambursarea anticipată a acestor credite acordate.
A aratat că toate cele menționate anterior sunt cauze de perturbare a activității normale a societății reclamante care duc la pierderi financiare - penalități către furnizori, dobânzi si penalități la credite, datorii față de angajați pentru drepturi salariale, datorii și daune - interese către clienți și furnizori de autovehicule, care nu au consecință decât producerea de prejudicii materiale societății datorate nerespectării clauzelor contractuale.
În susținerea cererii s-au depus la dosar următoarele înscrisuri în copie: contestația formulata de reclamanta, adresa nr.10176 din 04.02.2009, contestația administrativă, somația nr. -/268, Titlu executoriu din 03.03.2009, Decizia de impunere nr.756 din 23.01.2009.
La data de 23 martie 2009 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare ca netemeinică și nelegală arătând că în speță paguba iminentă nu a fost dovedită.
Prin Incheierea din 30.03.2009, Tribunalul Dolj - Sectia Contencios Administrativ si Fiscal a admis cererea formulată de reclamanta -""SRL in contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C si a dispus suspendarea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite prin inspecția fiscală nr.756 din 28.01.2009 până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a constatat ca reclamanta a solicitat suspendarea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite prin inspecția fiscală nr.756/2009, achitând cauțiunea fixată de instanță în baza dispozițiilor art.215 alin.3 din codul d e procedură fiscală.
Conform art.14 alin.1 din Lg.554/2004, "în cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, in condițiile art.7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."
Pentru a putea opera suspendarea, în cauza trebuie îndeplinite cumulativ două condiții:să existe un caz bine justificat si prevenirea unei pagube iminente.
Cu privire la existenta unui caz bine justificat, instanța a considerat că aceasta sintagmă exprimă împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Aplicarea corectă a dispozițiilor art.14 alin.1 din Lg.554/2004 nu trebuie să conducă la o examinare pe fond a legalității actului a cărui suspendare se solicită, analizarea actului administrativ se limitează la o simplă pipăire a fondului.
Instanța a constatat că decizia a fost contestată atât pe cale administrativă cât si judecătorească, existând temeiuri care ar putea înfrânge prezumția de legalitate a actului administrativ.
Referitor la cea de-a doua condiție impusă de lege, respectiv prevenirea unei pagube iminente, instanța a constatat, de asemenea, că este îndeplinită.
Astfel, deși actul administrativ a fost contestat, a început executarea silită prin poprirea conturilor debitoarei, ceea ce conduce, implicit, la blocarea întregii activități a societății.
În consecință, instanța a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile pentru a se putea dispune suspendare executării actului administrativ, astfel că a fost admisă cererea si s-a dispus suspendarea deciziei de impunere stabilită prin inspecția fiscală nr.756/2009 până la pronunțarea instanței de fond.
Împotriva acestei incheieri a declarat recurs DGFP D, care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, in temeiul art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal, solicitand admiterea recursului, modificarea incheierii in sensul respingerii cererii de suspendare.
In dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a dispus suspendarea executării deciziei, întrucât nu s-a dovedit în concret în ce măsură reclamanta ar fi prejudiciată și nici caracterul evident al prejudiciului.
Pe de alta parte, Legea nr. 554/2004 cu contine vreo dispozitie legala care sa conditioneze acordarea suspendarii de cuantumul creantei sau de posibilitatea initierii procedurii de executare silita, nefiind obligatoriu ca executarea tuturor actelor administrative prin care au fost stabilite creante mari la buget sa fie suspendata.
A mai aratat ca instanta de fond s-a rezumat sa constate inceperea procedurii de executare silita prin infiintarea popririi, neanalizand nici un prejudiciu.
Intimata nu a depus întâmpinare, deși a fost legal citată cu această mențiune.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, Curtea îl apreciază neîntemeiat.
Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestație este reglementată în cuprinsul art. 215 Cod pr.fiscală, Titlul IX; Cap.III, privind "soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Articolul 215 Cod pr.fiscală dispune că introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în aliniatul 2 se precizează că dispozițiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările ulterioare.
Textul prevede că suspendarea actului administrativ fiscal se poate solicita de către contribuabil, cu condiția depunerii unei cauțiuni.
Analizând trimiterea pe care legiuitorul o face în cuprinsul art.215 Cod pr.fiscală la prevederile Legii 554/2004, Curtea constată că aceasta se referă la prevederile art.14 din Legea contenciosului administrativ, text care reglementează suspendarea executării actului administrativ, în perioada cât se derulează procedura prealabilă.
Potrivit art.14 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul.
Cele două condiții prevăzute în art.14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu, în dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
În speța de față, reclamanta a plătit cauțiunea prevăzută de art.215 Cod pr.fiscală.
Curtea apreciază că, de vreme ce executarea s-a pornit împotriva reclamantei, prin înființarea popririi, se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității.
Cazul bine justificat derivă din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Față de probele administrate și de prevederile legale incidente, Curtea reține că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.14 din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Așa cum s-a arătat de altfel și în recomandarea 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.
Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.
Ținând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.
Curtea consideră că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.
Organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, așa cum prevede art.126 și urm. din codul d e procedură fiscală, pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului, și nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurator, care se înscrie la biroul de carte funciară.
Prin admiterea cererii de suspendare nu se aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităților administrative deoarece, societatea petenta nu refuză executarea, ci solicită autorității jurisdicționale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.
Curtea reaminteste că introducerea căilor administrative de atac, a acțiunii împotriva actelor administrative, precum și suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante.
Împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunțate anterior, este de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare, deoarece în situația în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecințele în sensul că va plăti majorări asupra obligațiilor fiscale principale și pentru perioadele respective.
Pentru considerentele expuse, vazand si dispozitiile art. 312 alin. 1 cu raportare la art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de parata DGFP
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta D în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C împotriva încheierii din 30 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Jud.-
Ex.2/29.05.2009
Jud.fond CM
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti
