Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 2749/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2749
Ședința publică de la 02 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D ÎN NUMELE ȘI PENTRU împotriva sentinței numărul 962 din 05 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - -, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic, pentru recurenta pârâtă D ÎN NUMELE ȘI PENTRU C, lipsind intimata reclamantă - -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, respingerea acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea formulată la data de 23.04.2009, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj -Secția Contencios Administrativ și Fiscal sub nr-, reclamanta -, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării actelor administrative, respectiv a Deciziei de impunere și raportului de inspecție fiscală nr. 27430/24.03.2009, considerându-le nelegale și netemeinice, întocmite de - D, până la pronunțarea instanței de fond.
In motivare, reclamanta a arătat că în urma încheierii raportului de inspecție fiscală nr. 27430/25.03.2009 întocmit de -DGFP D s-a stabilit suma suplimentară a unor taxe și impozite, precum și a unor majorări și penalități în cuantum de 70.552 lei.
La emiterea respectivei decizii, organul fiscal a reținut următoarea stare de fapt:
Conform contractului nr. 8784.2/07.03.2008, societatea reclamantă a achiziționat în sistem de leasing financiar un automobil marca Mercedes Benz-S/550 L 4 și un automobil marca Mercedes Benz, conform contractului de leasing nr. 9693/06.10.2008. La data achiziționării celor două automobile, societatea mai deținea încă 2 autoturisme luate tot în sistem leasing, respectiv Volkswagen și Audi A3. Societatea avea prevăzut în statul de funcții, două funcții de conducere, fiind înregistrate cheltuieli cu amortismentul pentru cele două automobile în cursul anului 2008 în sumă totală de 71.935 lei.
A considerat că s-a reținut în mod greșit încălcarea prevederilor alin. 1 și 3 lit. n, art. 21 din Legea 571/2003, odată ce societatea avea două automobile deja în dotare, însă unul dintre acestea nu era în stare bună de funcționare, aflându-se în stare de conservare în vederea efectuării unor reparații, iar în ceea ce privește automobilul achiziționat în martie 2008, acesta a fost folosit în interes de serviciu, făcându-se deplasările la sediul clienților pentru facturare, încasarea banilor, conform foilor de parcurs pe perioada martie/decembrie 2008.
Împotriva respectivelor acte administrative reclamanta a formulat contestație, fiind înregistrată la organul de control sub nr. 33842/17.04.2009, contestație care nu a fost însă soluționată.
Reclamanta a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării actelor contestate.
Astfel, în ceea ce privește cazul bine justificat, a arătat că societatea reclamantă este o firmă cu activitate comercială intensă, astfel că posibilitatea de recuperare a creanței de către stat este una reală. Conform balanței pe luna martie 2009, aceasta deține bunuri fixe în valoare de 754.384,76 lei, ceea ce dovedește stabilitatea activității sale comerciale și nu are obligații restante de plată către buget. De asemenea, sumele pe care trebuie să le încaseze de la clienți, precum activele foarte mari sunt un element în plus care dovedește rapiditatea și realitatea cu care statul poate recupera creanța.
Cu privire la prevenirea unei pagube iminente, reclamanta a considerat că prin emiterea actelor administrative contestate societatea suferă un important prejudiciu, astfel prin executarea silită a bunurilor acesteia sau blocarea conturilor ar fi afectată activitatea societății. Prin executarea silită s-ar ajunge la blocarea activității comerciale, care ar aduce prejudicii chiar bugetului de stat, întrucât nedesfășurând activitate comercială, nu se mai obțin venituri cu care ar putea achita creanțele bugetare viitoare.
Reclamanta a arătat, de asemenea, că a făcut dovada îndeplinirii condiției privind sesizarea în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, autorității publice pentru anularea actului administrativ atacat, conform contestației înregistrată la organul fiscal sub nr. 33842/17.04.2009.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
In dovedirea acțiunii, reclamanta s-a folosit de proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar următoarele acte: Decizia de impunere nr. 147/26.03.2009, raportul de inspecție fiscală încheiat la 25.03.2009, situație calcul accesorii TVA pe perioada 25.10.2004-25.09.2009, notă explicativă, contestația nr. 53842/17.04.2009 formulată de reclamantă împotriva actelor administrative a căror suspendare executare o solicitată, certificate de atestare fiscală, ordine de plată, etc.
La data de 05.05.2009, reclamanta a făcut dovada plății cauțiunii în cuantum de 1000 lei, stabilită în sarcina sa, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare seria - nr. -/30.04.2009.
Prin sentinta nr. 962 din 05.05.2009, Tribunalul Dolj - Sectia Contencios Administrativ si Fiscal a admis cererea formulată de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE si a dispus suspendarea executării actelor administrative-decizia de impunere nr. 29588/25.03.2009 și raportului de inspecție fiscală nr. 27430 din 25.03.2009 întocmite de ANFP-DGFP D- C până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca, potrivit disp. art. 41 din Codul d e procedură fiscală, în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.
Prin urmare raportul de inspecție fiscală este un act administrativ fiscal deoarece stabilește, modifică sau stinge obligații fiscale astfel că instanța de judecată urmează să dispună respingerea excepției invocate privind inadmisibilitatea cererii de suspendare privind Raportul de Inspecție Fiscală nr. 27430/24.03.2009.
Analizând cele două condiții ce trebuiesc îndeplinite, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, Tribunalul a reținut în primul rând faptul că prin executarea silită a bunurilor societății sau blocarea conturilor acesteia ar fi afectată activitatea societății creându-se în mod evident un prejudiciu iminent societăți reclamante.
Cu referire la condiția cazului bine justificat, instanța de judecată a reținut faptul că societatea contestă sumele stabilite suplimentar de plată și apreciază faptul că acestea reprezintă TVA deductibil fiscal astfel că litigiul dedus judecății privește interpretarea normelor de drept fiscale privind îndeplinirea condițiilor privind deductibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru două autoturisme achiziționate.
Prin raportul de inspecție fiscal 27430 din data de 25 martie 2009 s-a stabilit în sarcina reclamantei suma de plată suplimentar în cuantum de 75.552 lei, în temeiul respectivului raport fiind emisă decizia de impunere nr. 147 din data de 26 martie 2009 prin care au fost impuse sumele respective.
Tribunalul a apreciat îndeplinită condiția cazului bine justificat urmând ca instanța de fond să se pronunțe asupra apărărilor reclamantei privind achiziționarea automobilelor în interes de serviciu și a îndeplinii condițiilor privind deducerea taxei pe valoarea adăugată.
În raport de considerentele mai sus expuse, Tribunalul a admis cererea și a dispus suspendarea executării actelor administrative-decizia de impunere nr. 147/26.03.2009 și raportului de inspecție fiscală nr. 27430 din 25.03.2009 întocmite de ANFP - DGFP D - C până la pronunțarea instanței de fond.
Împotriva sentinței a declarat recurs DGFP G, care a criticat- pentru netemeinicie și nelegalitate, invocand prevederile art. 304 pct. 9 si 304 ind.1 civ.
Cod PenalDezvoltand in fapt motivele de recurs, parata a sustinut, sub un prim aspect, ca, raportat la suma constatata prin actul administrativ fiscal, cuantumul cautiunii stabilite de instanta de fond este unul derizoriu, iar prin consemnarea acestei sume nu poate fi realizat scopul pentru care a fost instituita cautiunea, acela de a acoperi o parte importanta din prejudiciul produs bugetului de stat.
Pe fondul cauzei, recurenta a sustinut ca în mod greșit instanța de fond a dispus suspendarea executării deciziei întrucât nu s-a dovedit în concret în ce măsură ar fi prejudiciată și nici caracterul evident al prejudiciului.
Intimata nu a depus întâmpinare, deși a fost legal citată cu această mențiune.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, Curtea îl apreciază neîntemeiat pentru considerentele care se vor arata in continuare:
Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestație, este reglementată în cuprinsul art.215 Cod pr.fiscală, Titlul IX; Cap.III, privind "soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Articolul 215 Cod pr.fiscală dispune că introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în aliniatul 2 se precizează că dispozițiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările ulterioare.
Textul prevede că suspendarea actului administrativ fiscal se poate solicita de către contribuabil, cu condiția depunerii unei cauțiuni.
Analizând trimiterea pe care legiuitorul o face în cuprinsul art.215 Cod pr.fiscală la prevederile Legii 554/2004, Curtea constată că aceasta se referă la prevederile art.14 din Legea contenciosului administrativ, text care reglementează suspendarea executării actului administrativ, în perioada cât se derulează procedura prealabilă.
Potrivit art.14 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul.
Cele două condiții prevăzute în art.14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu, în dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
În speța de față, reclamanta a plătit cauțiunea prevăzută de art.215 alin.2 Cod pr.fiscală. Potrivit textului legal mentionat, instanta poate suspenda executarea daca se depune o cautiune de pana la 20% din cuantumul sumei contestate.
Asa fiind, critica recurentei sub aspectul cuantumului cautiunii, apreciat ca insuficient in raport de suma constatata prin actul administrativ fiscal este apreciata ca nefondata.
Curtea apreciază că prin executarea ce se poate porni oricând împotriva reclamantei, respectiv prin înființarea popririi, se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității.
Cazul bine justificat derivă din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Față de probele administrate și de prevederile legale incidente, Curtea reține că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.14 din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr.R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Așa cum s-a arătat de altfel și în recomandarea 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr.R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.
Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.
Ținând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.
Curtea consideră că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.
Organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii asupra bunurilor, așa cum prevede art.126 și urm. din Codul d e procedură fiscală pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului și nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurator, care se înscrie la biroul de carte funciară.
Prin admiterea cererii de suspendare, societatea petentă, ca persoană juridică particulară nu aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităților administrative, deoarece așa cum s-a arătat și mai sus aceasta nu refuză executarea, ci solicită autorității jurisdicționale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.
Introducerea căilor administrative de atac, a acțiunii împotriva actelor administrative, precum și suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante.
Împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunțate anterior, este de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare,deoarece în situația în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecințele în sensul că va plăti majorări asupra obligațiilor fiscale principale și pentru perioadele respective.
Pentru considerentele expuse, vazand si dispozitiile art. 312 alin. 1 cu raportare la art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de parata DGFP
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta D ÎN NUMELE ȘI PENTRU împotriva sentinței numărul 962 din 05 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, in contradictoriu cu intimata reclamanta - -
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Jud.-
Ex.2/01.07.2009
Jud.fond
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi, Costinel Moțîrlichie
