Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 28/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 28/2010
Ședința publica din data de 25 ianuarie 2010
Instanța constituita din:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER:
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta împotriva pârâtului MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, având ca obiect suspendare executare act administrativ - Ordinul nr. 5531/2009 emis de MINISTRUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Cererea este timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de 18 ianuarie 2010 s-au înregistrat la dosarul cauzei concluzii scrise din partea reclamantei, prin care solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicitată judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. pr. civ, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
deliberând reține că,
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 27 octombrie 2009, reclamanta a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII și, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea efectelor ordinului nr.5531/07.10.2009 al Ministrului Educației, cercetării și, cererea fiind fundamentată pe dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că prin ordinul nr.3744/27.04.2009 a fost numită, prin detașare în interesul învățământului, în funcția de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar al județului M, până la organizarea concursului de către minister, dar nu mai târziu de sfârșitul anului 2008-2009.
Ulterior, prin ordinul nr.4949 din 31.08.2009 a fost numită, începând cu 01.09.2009 pe aceeași funcție și tot până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar 2009-2010, iar prin ordinul nr.5531 din 07.10.2009, începând cu data emiterii, i-a fost încetată detașarea pe funcția de inspector școlar general adjunct.
Reclamanta consideră nul și nelegal ordinul nr.5531/07.10.2009, astfel că a formulat plângerea prealabilă, conform art.7 din legea contenciosului administrativ.
Apreciază că până la soluționarea plângerii prealabile, se poate dispune suspendarea executării actului administrativ atacat și că sunt întrunite cerințele prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004.
În ce privește "cazul bine justificat" susține că starea de fapt și de drept legată de emiterea acestui act este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Ordinul a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale, întrucât fost luat înainte de expirarea perioadei pentru care a fost numit în funcție, fără nici o argumentare.
Încetarea detașării nu a fost motivată în fapt și nici justificată în drept. Dispozițiile legale invocate se referă doar la numirea, detașarea, fără a se arăta în concret, așa cum cer dispozițiile legale în materie, care sunt temeiurile de drept care au condus la luarea acestei măsuri și care sunt motivele de fapt avute în vedere.
Încetarea detașării nu putea fi dispusă, întrucât niciuna din cele două condiții prevăzute în ordinul de numire nu erau îndeplinite: nu s-a organizat concurs și anul școlar 2009-2010 nu s-a încheiat.
Măsura încetării detașării a fost luată și în perioada în care aceasta se afla în incapacitate temporară de muncă, împrejurare dovedită cu certificat medical.
În ce privește "paguba iminentă", definită ca fiind prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, este și ea îndeplinită dacă se are în vedere încetarea detașării în cursul anului școlar și în plină perioadă de evaluare. Prin încetarea detașării în condițiile de nelegalitate și revenirea la catedră, s-a cauzat o pagubă constând în diferența de drepturi salariale pentru reclamantă. Revenirea pe post este aproape imposibilă, în condițiile în care el a fost ocupat prin detașare de altă persoană.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și solicită admiterea excepției prematurității, pentru următoarele considerente:
Pentru a putea fi valorificat pe cale de acțiune, dreptul trebuie să fie actual să nu fie supus unui termen sau unei condiții suspensive. Înainte ca acest moment apară este prea devreme, astfel încât, cererea a fost introdusă în mod prematur, nu este admisibilă pentru că dreptul de a acționa nu s-a născut încă.
Se susține că potrivit art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ersoana p. vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului.
Condițiile și termenele acțiunii în contencios administrativ sunt cele prevăzute imperativ de dispozițiile Legii. nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc obligația exercitării unei proceduri administrative prealabile precum si a termenului de exercitare a acesteia respectiv momentul nașterii dreptului material la acțiune în contencios administrativ si exercitarea acestui drept.
Astfel, înaintea sesizării instanței de contencios administrativ cu acțiunea de anulare a unui act administrativ este obligatorie parcurgerea în totalitate a procedurii prealabile.
Învederează instanței faptul că reclamanta, pe de o parte, a formulat în data de 16.10.2009 la Ministerul Educației Cercetării și plângere prealabilă împotriva nr 5531 din 07.10.2009, iar pe de altă parte, a înregistrat la instanța de judecată cererea de suspendare a ordinului mai sus menționat cu data de 27.10.2009.
Știind că dreptul material la acțiune se naște după expirarea termenului soluționare a plângerii prealabile de 30 zile, învederează instanței că reclamanta a acționat în instanță înainte de împlinirea termenului prevăzut de lege.
De asemenea, din cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulat nu rezultă faptul că sunt îndeplinite prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Legiuitorul a stabilit că pentru suspendarea unui act administrativ care beneficiază de prezumția de legalitate fiind dat în aplicarea unei legi, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile art. 14 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond ".
Din economia textului de lege rezultă că cele două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ pentru suspendarea unui act administrativ sunt: cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
Având în vedere prevederile legale, raportat la situația de fapt, cererea de suspendare a actului administrativ contestat este neîntemeiată întrucât reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții.
În consecință solicită instanței, admiterea excepției prematurității astfel cum a fost invocată și pe fond respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.
Examinând cererea prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea constată următoarele:
1. Potrivit art.7 din Legea nr.554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Rezultă, așadar, că legiuitorul, prin dispozițiile legale enunțate mai sus, au impus reclamantului o procedură prealabilă, obligatorie care presupune ca persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual să se adreseze emitentului actului administrativ, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, cu solicitarea de a proceda la revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, necondiționând, însă, acțiunea în fața instanței de contencios administrativ de trecerea unui termen calculat de la acest moment cu excepția termenului general al art.11.
În speță, rezultă din probele existente la dosar că reclamanta, prealabil sesizării instanței s-a adresat cu o plângere autorității emitente, solicitându-i revocarea actului administrativ apreciat ca fiind vătămător, ipoteza normei legale instituite prin art.7 din Legea nr.554/2004 fiind întrunită, susținerile contrare ale pârâtului fiind nefondate.
În consecință, instanța va aprecia excepția prematurității cererii invocată de către pârâtă va fiind nefondată iar în temeiul dispozițiilor legale amintite anterior o va respinge.
2. Potrivit art. 14 alin 1 di Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Prin urmare, suspendarea actelor administrative unilaterale poate fi dispusă de instanță până la soluționarea cereriiîn cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
În speță instanța va aprecia că cerințele de admisibilitate a cererii de suspendare instituite de legiuitor prin dispozițiile legale amintite mai sus sunt îndeplinite. Astfel, cererea reclamantului se circumscrie sferei cazurilor bine justificate întrucât se poate susține cu temei că este posibil ca actul administrativ unilateral al pârâtei să fie pus în executare anterior momentului la care o instanță de judecată să se fi pronunțat irevocabil cu privire la legalitatea acestuia cu consecința producerii unor prejudicii care ulterior nu ar putea fi reparate, prejudicii care ar putea decurge din privarea în mod nelegal de remunerația aferentă funcției sale, ipoteza normei legale fiind îndeplinită.
Este cunoscut faptul că art. 14(1) din Legea nr. 554/2004 condiționează suspendarea executării unui act administrativ deexistența unui caz bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente,condiții cerute a fi îndeplinite și a căror verificare trebuie făcută prin raportare la definițiile pe care însuși legiuitorul le-a dat acestor expresii/termen, respectiv la art. 2(1) lit.ș) și t).
Mai mult, afirmațiile reclamantului coroborate cu înscrisurile depuse în probațiune sunt în măsură să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat. Mai mult, din examinarea textelor si a actelor normative invocate ca temei legal a măsurii dispuse, rezultă că acestea se referă la funcțiile de conducere din inspectoratele școlare (art. 20, alin. 2), detașare (art. 31) si rezervarea postului(art. 101), numirea în funcția de inspector școlar (Ordinul M nr. 4949) si respectiv la organizarea ministerului ( nr. 51/2009). În raport de acestea se poate susține că ordinul prin care s-a dispus încetarea detașării nu este motivat în fapt și justificat în drept, ceea ce creează o îndoiala serioasă în privința legalității lui.
Totodată prin nr. R(89) 8 Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei se arată că măsurile de protecție provizorie - ce pot îmbrăca și forma suspendării executării actului administrativ - pot fi acordate dacă executarea actului este de natură să cauzeze prejudicii grave ireparabile doar cu dificultate, și sub condiția existenței unui cazprima facieîmpotriva validității actului respectiv, ipoteză întrunită în speță.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia cererea de suspendare formulată de către reclamantă ca fiind fondată iar în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004 o va admite, va dispune suspendarea ordinului nr.5531 din data de 07 octombrie 2009 emis de pârâtul Ministrul Educației, Cercetării și până la pronunțarea instanței de fond.
Trebuie subliniat că doptarea unei astfel de soluții este, de altfel, în concordanță și cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului care statuează că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de măsurile care însoțesc aplicarea acestei soluții.
De altfel, Curtea a statuat constant că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări (CauzaTejedor împotriva Spaniei,Hotărârea din 16 decembrie 1997,de hotărâri și decizii1997-VIII, paragraful 31, p. 2.796). Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice, cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare (CauzaStone Court împotriva Spaniei,Cererea nr. 55.524/2000, paragraful 34, 28 octombrie 2003).
Cum Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (CauzaArtico împotriva Italiei,Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (CauzaVan de împotriva Olandei,Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 19, paragraful 59, și CauzaDulaurans împotriva Franței,Hotărârea din 21 martie 2000, Cererea nr. 34.553/1997, paragraful 33).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de suspendare formulată de reclamanta. în B M-/6, împotriva pârâtului MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI cu sediul în B, sector 1,--30 și în consecință:
Dispune suspendarea ordinului nr. 5531 emis de pârât la 07.10.2009.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE GREFIER
- -
Red.S/Dact.
4 ex./29.01.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
