Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 306/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--14.10.2008
SENTINȚA CIVILĂ NR.306
Ședința publică din 12.11.2008
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare cererea de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale formulată de reclamanta - - T în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantei, consilier juridic în reprezentarea pârâtei T, lipsă fiind pârâta
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantei depune un certificat de grefă copii a două recipise de consemnare a cauțiunii în valoare totală de 100.000 lei.
Având în vedere că prin întâmpinarea depusă la dosar la termenul anterior, pârâta Tai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța unește excepția cu fondul și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantei solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei T, iar asupra cererii de suspendare apreciază că sunt îndeplinite condițiile legale ca instanța să dispună suspendarea executării deciziei de impunere, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei T solicită admiterea excepției pentru motivele din întâmpinare și precizează că reclamanta solicită anularea deciziei de impunere și nu cea de soluționare a contestației, or, decizia de impunere a fost emisă de Pe fond, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii de suspendare.
Reprezentanta reclamantei depune o sentință civilă și o încheiere, pronunțate de Curtea de APEL TIMIȘOARA, cu titlu de practică judiciară.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr.1103/59/14.10.2008, reclamanta - - Tac hemat în judecată pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța în cauză, să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscala nr. 484/16.07:2008 emisa de Administrația Finanțelor Publice T, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului privind anularea deciziei de impunere si a deciziei de soluționare a contestației nr. 1653/200/22.09.2008 emisă de
În motivarea cererii, reclamanta a arătat următoarele:
La sediul "" a avut loc o inspecție fiscala parțială, efectuată de organele de control ale Administrației Finanțelor Publice T, care s-a finalizat prin încheierea raportului de inspecție fiscală din data de 11.07.2008 și emiterea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 484/16.07.2008.
Inspecția fiscală parțială s-a realizat ca urmare a măsurilor dispuse prin decizia nr. 269/08.12.2006 emisă de - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin care a fost desființată decizia de impunere nr. 145/22.03.2006 pentru suma de 822.621 reprezentând impozit pe veniturile din cedarea folosinței bunurilor, majorări și penalități de întârziere, urmând a fi reanalizată cauza de catre organul fiscal pentru aceleași perioade și același impozit.
Principalul considerent pentru care s-a dispus desființarea deciziei de impunere nr. 145/22.03.2006 este acela că, din cuprinsul acestui act administrativ fiscal și a raportului de inspecție fiscală nu rezultă data încasării veniturilor supuse impozitării pentru a se verifica astfel împlinirea termenului de prescripție.
Prin decizia de desființare s-a mai arătat și faptul că, organele de control, la emiterea noii decizii de impunere vor trebui să aibă în vedere și celelalte argumente expuse de în contestația administrativă.
Așadar, reverificarea a vizat modul de constituire și virare a impozitului de 90% asupra veniturilor realizate în baza contractelor de concesionare, închiriere sau asociere în participațiune pentru activele sau spațiile aparținând societăților comerciale sau companiilor naționale la care statul este acționar majoritar în perioada 01.01.2001-30.06.2004, încasate până la data de 29.07.2004, data abrogării Legii nr. 133/1999.
Urmare reverificării au fost stabilite obligații suplimentare în cuantum total de 837.153 lei reprezentând impozit în cotă de 90%, dobânzi, majorări și penalități de întârziere.
Pentru a stabili aceste obligații suplimentare, organele de control au reținut că nu ar fi respectat prevederile art. 38 alin. 5 din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii întrucât nu a constituit și virat la bugetul de stat impozitul în cotă de 90% calculat asupra veniturilor încasate din închirierea spatiilor.
Împotriva deciziei de impunere, întocmită în urma reverificării, respectiv decizia de impunere nr. 484/16.07.2008, a formulat o noua contestație conform, dispozițiilor Titlului IX din nr.OG 92/2003, republicată, privind Codul d e procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Prin decizia nr. 1653/200/22.09.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, contestația administrativă a fost respinsă cu consecința menținerii ca legală și temeinică a deciziei de impunere nr. 484/16.07.2008.
2. Condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ contestat
Potrivit dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, persoana vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ (în speță, ), poate solicita instanței suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a fi incidente dispozițiile articolului anterior menționat, cererea de suspendare trebuie să îndeplinească cumulativ două condiții esențiale, respectiv: existenta unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
2.1. Referitor la prima condiție
În accepțiunea art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate sunt reprezentate de împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, îndeplinirea acestei condiții presupune expunerea unor împrejurări atât de fapt cât și de drept care, cel puțin în mod aparent, ar putea răsturna prezumția de legalitate de care se bucură orice act administrativ.
Astfel, chiar de la prima vedere, fără a intra în cercetarea fondului se poate lesne observa nelegalitatea actului administrativ fiscal, ținând cont de următoarele împrejurări:
2.1.1. Necompetenta organelor de inspecție fiscală de a aplica sancțiunea de impozitare cu 90% a veniturilor obținute din chirii.
Potrivit art.38 alin.7, "constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către persoanele împuternicite ale Agenției Naționale pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii" iar nu de către organele fiscale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Aceeași situație o regăsim și în Legea nr. 346/2004 (act normativ care a succedat Legea nr. 133/1999, care, la art.33, alin. 4, prevede că "constatarea contravențiilor prevăzute la alin.1 și aplicarea sancțiunilor se fac de către personalul de control împuternicit în acest scop de către Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație".
2.1.2. Aplicarea de către organele de control a dispozițiilor Legii nr. 133/1999 contrar voinței legiuitorului.
La apariția Legii nr.133/1999, societatea reclamantă avea obligația de a înstrăina către titularii contractelor de închiriere activele aflate în patrimoniul societății, cu respectarea strictă a condițiilor prevăzute expres de art.12 din Legea nr.133/1999, si anume: activele disponibile ale societății să fie utilizate de întreprinderile mici si mijlocii în temeiul unor contracte de închiriere, concesiune și asociere în participațiune; să existe din partea întreprinderii mici sau mijlocii, titulara unui astfel de contract, o manifestare expresă de voință în sensul de a cumpăra activul disponibil pe care îl utilizează. În situația în care erau îndeplinite aceste condiții, societatea reclamantă ar fi fost obligată ca, în termen de 90 zile de la data depunerii cererilor de către persoanele interesate, să încheie contracte de vânzare-cumpărare sau să asigure accesul prioritar la închirierea, concesionarea sau leasingul activelor disponibile. Sancțiunea prevăzută de art. 38 alin. 5 nu poate fi aplicată decât acelor societăți cu capital majoritar de stat care nu au respectat cele două condiții prevăzute în mod expres de art.12 din lege.
Așa cum rezultă și din actul de control, în perioada ianuarie 2001 iunie 2004, avea încheiate contracte de închiriere, însă societatea reclamantă nu a primit nicio cerere de cumpărare a vreunui activ ce făcea obiectul acestor contracte din partea întreprinderilor mici sau mijlocii.
În această situație, reclamanta consideră că societatea nu putea fi sancționată prin aplicarea cotei de 90% asupra veniturilor astfel obținute, întrucât au fost respectate întocmai dispozițiile Legii nr. 133/1999 iar vânzarea activelor nu s-a înfăptuit din motive independente de voința societății întrucât chiriașii, titulari ai contractelor, nu și-au manifestat intenția de a cumpăra.
2.1.3. impozitare a veniturilor din chirii
Conform dispozițiilor legale în materia impozitului pe profit, care s-au succedat în perioada supusă controlului (OG nr. 70/1994, Legea nr. 414/2002 și Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal) a inclus în profitul impozabil veniturile din orice sursă, inclusiv veniturile din chirii.
Asupra profitului impozabil, societatea reclamantă a plătit la bugetul de stat impozitul pe profit în cotă de 25%.
Prin impozitarea veniturilor din chirii cu cota de 90% prevăzută de Legea nr. 133/1999, deși anterior, asupra acelorași venituri a achitat impozit pe profit, are loc o dubla impozitare a acelorași venituri.
2.1.4. "Impozitul de 90%" are natura juridică a unei sancțiuni, aspect ce rezultă atât din plasarea art. 38 alin. 5 in Cap. VI "Sancțiuni" cât și din faptul că în legile bugetare anuale, în clasificația bugetară acest "impozit" nu este prevăzut ca și venit fiscal al bugetului de stat.
Totodată, faptul că este o sancțiune rezultă în mod neechivoc și din împrejurarea că acesta nu are un regim clar de constituire, declarare și de plată așa cum este cazul celorlalte impozite ce constituie venituri ale bugetului consolidat.
Având natura unei sancțiuni, acesta nu putea fi aplicat decât în anumite condiții si de către anumite persoane din cadrul Agenției pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii și nu de către persoane din cadrul.
Totodată, fiind o sancțiune și nu un impozit, nu puteau fi calculate obligații fiscale accesorii, dobânzi si penalități de întârziere.
2.2. Referitor la cea de a doua condiție impusa de textul art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv prevenirea unei pagube iminente, reclamanta precizează că, în accepțiunea art. 2 alin. 1 lit.s din același act normativ, prin pagubă iminentă se înțelege un prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționarii unei autorități publice sau a unui serviciu public.
În acest sens, menționează faptul că, în conformitate cu balanța de verificare la luna septembrie 2008, - - înregistra următoarele rezultate financiare: un total de 303.360,79 Ron disponibil și un total al datoriilor de 961.247,86 RON.
După cum se poate observa, nu poate face față cu sumele de bani disponibile obligațiilor financiare exigibile pe care le are atât față de creditorii fiscali cât și față de ceilalți creditori, fiind într-o evidentă stare de insolvență care ar putea fi oricând declarată la cererea unuia dintre creditori.
Această destabilizare financiară este generată și de împrejurarea că o astfel de cheltuială nu a fost și nici nu putea fi previzionată prin bugetul de venituri și cheltuieli în condițiile în care societatea reclamantă a achitat toate obligațiile la bugetul de stat.
declarării stării de insolvență, este demonstrată și de împrejurarea că organele de executare silită au comunicat deja o somație, care constituie actul începător de executare silită în materie fiscală.
Prin somație s-a pus în vedere să achite în termen de 15 zile de la primirea acesteia întreaga sumă stabilită prin decizia de impunere, în caz contrar urmând a fi blocate conturile, instituită poprirea asupra clienților și sechestrate bunurile aparținând societății.
Toată această situație prefigurează un prejudiciu material iminent pentru, fiind provocată de un act administrativ fiscal vădit nelegal, care, după mai mult de cinci ani de la încasarea veniturilor din chirii, stabilește în sarcina societății reclamante obligații "fiscale cu titlu de impozit de 90% cu încălcarea evidentă a dispozițiilor Legii nr. 133/1999.
In consecință, pentru considerentele anterior expuse, reclamanta solicită admiterea cererii și să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscala nr. 484/16.07.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice T, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului privind anularea deciziei de impunere și a deciziei de soluționare a contestației nr. 1653/200/22.09.2008 emisă de
Pentru termenul de judecată din data de 29.10.2008, reclamanta a depus la dosar, prin registratura instanței la data de 17.10.2008, completare la cererea de suspendare a executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 484/16.07.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice
Pe această cale reclamanta a completat obiectul cererii introductive în sensul că înțelege să solicite și suspendarea parțială a executării deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. -/08.09.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice
Solicită numai suspendarea parțială a executării acestei decizii, pentru suma de 420.461 lei, ce reprezintă obligații accesorii calculate pentru debitele stabilite prin decizia de impunere nr. 484/16.07.2008, a cărei suspendare a solicitat-o prin cererea introductivă.
Menționează că, în decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. -/08.09.2008, natura sumei de 420.461 lei, ca fiind accesorii aferente redevențe miniere, este greșit indicată întrucât, în realitate, reprezintă accesorii aferente impozitului de 90% stabilit suplimentar prin decizia de impunere nr. 484/16.07.2008. În drept invocă prevederile art. 132 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din 29.10.2008, pârâta Administrația Finanțelor Publice Tad epus întâmpinare la acțiunea in contencios administrativ formulată de "" T, prin care se solicită suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscala nr. 484/16.07.2008 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală din data de 11.07.2008, înregistrat la. T sub nr. 4.460/11.07.2008, ambele încheiate de T pentru suma totala contestata de 837.153 lei, reprezentând impozit în cotă de 90% calculat la veniturile obținute din închiriere cu majorările aferente, precum și suspendarea executării Deciziei de soluționare a contestației nr. 1.653/200/22.09.2008 emisă de
Pârâta solicită instanței:
- ca și chestiune preliminară soluționării cererii de suspendare a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 484/16.07.2008 emisă de T și a Deciziei de soluționare a contestației nr.1.653/200/22.09.2008 emisă de T, solicită instanței obligarea societății contestatoare să depună o cauțiune de 20% din cuantumul sumei totale contestate de 837.153 lei, depunerea efectivă a cauțiunii reprezentând o condiție esențială și obligatorie de admisibilitate a cererii de suspendare, potrivit dispozițiilor art. 215 alin. 2 din nr.OG 92/2003 rep. privind pr.fiscală;
- pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neintemeiată în ceea ce privește suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 484/16.07.2008 emisă de T și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 1.653/200/22.09.2008 emisă de T, pentru suma totala de 837.153 lei.
În fapt, cu ocazia inspecției fiscale efectuate de organele de inspecție fiscală ale T la sediul "" privind verificarea modului de constituire si virare a impozitului de 90% aplicat asupra veniturilor realizate în baza contractelor de concesionare, închiriere sau asociere în participațiune pentru activele aparținând societăților comerciale la care statul a fost acționar majoritar în perioada 01.01.2001 - 30.06.2004, încasate până la 29.07.2004, s-a încheiat Raportul de inspecție fiscală din data de 11.07.2008, înregistrat la. T sub nr. 4.460/11.07.2008, prin care s-au constatat o serie de neregularități privind modul de constituire și virare a obligațiilor fiscale la bugetul consolidat al statului realizate de susnumita societate comercială.
În baza Raportului de inspecție fiscală din data de 11.07.2008, a fost emisă Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 484/11.07.2008 de către T - pentru suma totală de 837.153 lei reprezentând obligații fiscale suplimentare, respectiv impozit în cota de 90% calculat la veniturile obținute din închiriere, cu accesoriile aferente.
Împotriva constatărilor organelor fiscale privind stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare, dispuse prin Decizia de impunere nr. 484/11.07.2008 și Raportul de inspecție fiscală din data de 11.07.2008, ambele emise de T, societatea contestatoare a exercitat căile de atac prevăzute de nr.OG 92/2003, respectiv a formulat contestație prin care a solicitat anularea actelor administrativ fiscale cu privire la suma totală de 837.153 lei, reprezentând impozit în cotă de 90% calculat la veniturile obținute din închiriere, cu accesoriile aferente, contestație care a fost respinsă ca neîntemeiată pentru întreaga sumă de 837.153 lei prin Decizia nr. 1.653/200/22.09.2008 emisă de
Prin prezenta acțiune în contencios administrativ societatea reclamantă solicită, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 484/11.07.2008 emisă de T, pentru suma de 837.153 lei reprezentând impozit în cotă de 90% calculat la veniturile obținute din închiriere cu accesoriile aferente și a Deciziei nr. 1.653/200/22.09.2008 emisă de T în soluționarea contestației prealabile.
1) Ca si chestiune preliminară soluționării cererii de suspendare a Deciziei de impunere nr. 484/11.07.2008 emisă de T și a Deciziei nr.1.653/200/22.09.2008, solicită obligarea societății contestatoare să depună o cauțiune de 20% din cuantumul sumei totale contestate de 837.153 lei, depunerea efectivă a cauțiunii reprezentând o condiție esențială și obligatorie de admisibilitate a cererii de suspendare, potrivit dispozițiilor art.215 alin.2 din nr.OG92/2003 republicată privind Codul d e procedură fiscală.
"ART. 215 Suspendarea executării actului administrativ fiscal -
2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei. ".
În cazul in care societatea contestatoare nu depune cauțiunea de 20% din cuantumul sumei totale până la data pronunțării, solicită instanței să respingă cererea de suspendare ca inadmisibila.
2) Pe fondul cererii de suspendare, solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale atacate, întrucât societatea contestatoare nu și-a justificat temeinic cererea de suspendare și nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor în care se poate acorda suspendarea executării actului administrativ contestat, condiții prevăzute de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004:
"ART. 14 Suspendarea executării actului
1) În cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond. "
Astfel, simpla promovare a acțiunii în contencios administrativ împotriva actului administrativ fiscal de impunere nu poate fi nici pe departe suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția "cazului bine justificat", această acțiune judiciară nefiind deloc caz bine justificat ci, dimpotrivă, și nici chiar eventuala începere a executării silite de către organele fiscale de executare suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția "prevenirii producerii unei pagube iminente", condiții invocate de către societatea contestatoare, în caz contrar s-ar ajunge ca practic în toate cauzele de contencios administrativ fiscal în care se contestă acte fiscale de impunere, acte ca urmează a fi puse în mod firesc și legal în executare, cele două condiții să fie îndeplinite "ab initio", din chiar momentul formulării contestațiilor prealabile, lucru care ar conduce implicit la aplicarea, de asemenea, forțată, în toate cazurile și chiar obligatorie, a dispozițiilor art. 14, respectiv art. 15. din Legea nr. 554/2004 și să se pronunțe hotărâri de suspendare a executării tuturor actelor administrativ fiscale contestate.
Or, este evident ca legiuitorul nu a urmărit acest lucru, prin dispoziția cuprinsă în textul art. 14, alin. 1 si art. 15 din Legea nr. 554/2004 înțelegând să acorde instanțelor de judecată posibilitatea suspendării executării silite numai în anumite cazuri de excepție, "bine justificate", și nu în toate cazurile.
Prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea ceea ce într-un stat de drept este de neconceput.
Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate.
Așadar, din textul precitat (art. 14 din Legea nr. 554/2004) în baza căruia a fost introdusă cererea de față rezultă că cererea de suspendare poate fi introdusă și în perioada recursului prealabil, deci anterior sesizării instanței cu fondul acțiunii, și că pentru soluționarea favorabila trebuie îndeplinite în mod cumulativ doua condiții: cazul sa fie bine justificat si paguba iminentă.
Or, în cauză nu s-a făcut dovada existenței acestor condiții.
Astfel, cat privește motivul destabilizării financiare și a unei viitoare posibile stări de insolvență a reclamantei raportat la situația financiară a societății ilustrată în balanța de verificare pe luna septembrie 2008, învederează instanței că această destabilizare financiară, în cazul în care chiar există nu a fost cauzată de datoriile catre bugetul general consolidat, ci către furnizori, marea majoritate a debitelor societății (691.660,78 lei) nefiind de natura fiscală.
Susține că plata unor obligații fiscale legale nu poate fi calificată în nici un caz ca fiind un "prejudiciu", și cu atât mai puțin ca ar fi imposibil de recuperat, întrucât, chiar și în cazul, eventual și improbabil, în care deciziile de impunere ar fi anulate de către instanțele competente ulterior achitării acestor obligații fiscale, recuperarea lor de către societate, prin restituirea de la bugetul de stat nu ar fi deloc "imposibilă" ci din contră, ea este posibilă și chiar sigură, întrucât Statul R, respectiv bugetul de stat, nu cunosc in principiu pericolul ajungerii în stare de insolvabilitate iar organele administrației de stat au obligația legală de a executa de bună voie titlurile executorii în care figurează ca debitori, în interesul asigurării bunei administrări a justiției.
De asemenea, apreciază că încercarea reclamantei de sensibilizare a instanței de judecată cu privire la starea financiară a societății prin prisma consecințelor pe care le-ar avea asupra acesteia obligațiile fiscale stabilite în sarcina sa de catre organul fiscal, este vădit exagerată, întrucât organul fiscal nu poate fi făcut acum responsabil pentru managementul deficitar al societății reclamante, care a determinat actuala stare financiară a acesteia, cu atât mai puțin pentru lipsa de informare și de cunoaștere a legii în ceea ce privește legislația ce reglementează taxele și impozitele datorate bugetului general consolidat.
În ceea ce privește formele de executare silită întocmite deja de organul de executare bugetar în baza titlului de creanță reprezentat de Decizia de impunere nr. 484/11.07.2008 emisă de T, învederează instanței că acestea au fost întocmite în mod corect și legal, în baza unui titlu valabil, pentru situația în care se va dovedi ulterior o eventuală nelegalitate și neconformitate a acestuia cu prevederile legale în vigoare, legiuitorul prevăzând instituția întoarcerii executării de care reclamanta poate uza.
Totodată, pârâta T susține că nici valoarea debitului ce face obiectul actului administrativ fiscal contestat nu este suficientă pentru a argumenta paguba iminentă și a susține cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat, întrucât dispozițiile art. 14, alin. 1 din Legea nr. 554/2004 nu prevăd nici o limita legală a sumei debitului contestat dincolo de care s-ar putea vorbi de iminența producerii unei pagube sau diminuarea capacității de plată a contestatoarei, aceasta fiind o chestiune relativă față de forța financiară a fiecărui contestator în parte, și ca urmare, potrivit principiul "ubi non distinguere, nec nos distinguere debemus" (unde legea nu distinge, nici cel care o interpretează și o aplică nu poate să o facă), acest criteriu al valorii debitului contestat nu are relevanță în cauză.
Susține că suspendarea executării actului administrativ fiscal de impunere nu poate fi acordată de către instanța de fond numai verificând formal îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14. alin. 1 din Legea nr. 554/2004, detașând complet cererea de suspendare de fondul cauzei, ci, din contra, consideră că aceasta suspendare se poate dispune printr-o hotărâre numai după "pipăirea" prealabilă a fondului cauzei privind anularea actului administrativ fiscal, și examinarea superficială a legalității și temeiniciei actului administrativ fiscal de impunere.
Numai astfel, prin verificarea superficială a legalității si temeiniciei actului administrativ fiscal de impunere, efectuată chiar și prin studierea practicii judecătorești a instanțelor superioare în spețe similare, verificare dublată de constatarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14, alin. 1 din Legea nr. 554/2004, constatare care se face chiar pe baza unor probe produse de contestatoare și nu pe baza unor simple susțineri ale acesteia, instanța de judecată poate eventual, în deplină cunoștință de cauză, temeinic și legal, să dispună suspendarea executării actului administrativ fiscal de impunere, fără a lipsi nejustificat contestatoarea de un drept legal dar, pe de cealaltă parte, și fără a priva și obstrucționa, de asemenea în mod nejustificat, organele de executare fiscale de posibilitatea continuării executării silite pornite în mod legal, potrivit normelor Codului d e procedură fiscală.
3) In ceea ce privește motivele de fond invocate de către reclamantă în susținerea cererii de suspendare a deciziei de impunere, precizează că își menține punctele de vedere exprimate pe larg in cuprinsul Deciziei nr. 1.653 /2000/11.07.2008 emisa de T, drept pentru care susține și respingerea acțiunii ca nefondată având în vedere că societatea reclamantă a determinat în mod eronat obligațiile fiscale, drept pentru care organele fiscale au stabilit ca datorată suma de 453.583 lei reprezentând impozit în cotă de 90% calculat la veniturile obținute din închiriere, pentru care s-au calculat accesorii aferente în sumă de 383.570 lei.
3.1) Situația de fapt este pe larg prezentată si detaliată în Raportul de inspecție fiscală din data de 11.07.2008, înregistrat sub nr. 4.460/11.07.2008, Capitolul III - Constatări fiscale, încheiat de T, act in baza căruia a fost emisa Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. 484/11.07.2008, prin care s-a constatat ca in perioada verificata (01.01.2001 - 30.06.2004) "" Tae mis facturi fiscale de chirie care s-au încasat, fără însa a calcula și vira la bugetul general consolidat impozitul aferent in cota de 90% pe veniturile din închiriere, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. 5 din Legea nr. 133/20.07.1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.
Prin acțiunea formulată, societatea petentă aduce în susținerea cererii sale următoarele argumente:
- organele de inspecție fiscală din cadrul - Activitatea de inspecție fiscală nu avut competență în verificarea modului de aplicare a Legii nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, întrucât la art. 38 alin. (7) sunt prevăzute următoarele:
"Constatarea contravențiilor si aplicarea sancțiunilor se fac de către persoanele împuternicite ale Agenției Naționale pentru întreprinderile Mici și Mijlocii".
- petenta nu putea fi sancționată prin aplicarea cotei de 90% asupra veniturilor astfel obținute, întrucât au fost respectate întocmai dispozițiile Legii nr. 133/1999 iar vânzarea activelor nu s-a înfăptuit din motive independente de voința societății, întrucât chiriașii, titulari ai contractelor, nu si-au manifestat intenția de a cumpăra;
- petenta a inclus in profitul impozabil veniturile din chirii, virând la bugetul de stat impozitul pe profit în cotă de 25 %;
- impozitul de 90%o are natura unei sancțiuni, în clasificația bugetară acest impozit nefiind prevăzut ca și venit fiscal la bugetul de stat;
- fiind o sancțiune si nu un impozit, nu putea fi calculate obligații fiscale accesorii aferente.
3.2) Având in vedere constatările organelor de inspecție fiscala, susținerile societății comerciale reclamante, documentele existente la dosarul cauzei si prevederile legale in vigoare in perioada verificata invocate de contestatoare si de către organele de inspecție fiscala, solicită instanței să rețină următoarele aspecte:
a)Referitor la competența de control a:
- conform prevederilor art. 99 din nr.OG 92/2003, republicată, autoritatea competentă să verifice aplicarea legilor fiscale este Agenția Națională de Administrare Fiscală în care se includ si structurile sale teritoriale;
- măsura impozitării prevăzuta la art. 38 alin. (5) din Legea nr. 133/20.07.1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea si dezvoltarea întreprinderilor mici si mijlocii, nu este o sancțiune contravențională ci o obligație fiscală;
- la art. 38 alin. (5) din Legea nr. 133/20.07.1999 se precizează:
"Veniturile realizate in baza contractelor de concesionare, închiriere sau asociere în participațiune pentru activele sau spațiile aparținând societăților comerciale sau companiilor naționale la care statul este acționar majoritar, precum si regiilor autonome se impozitează cu 90%.";
- prevederile art. 38 alin. (7) din Legea nr. 133/1999, care precizează: "Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către persoanele împuternicite ale Agenției Naționale pentru întreprinderi mici si mijlocii", sunt invocate in mod eronat de societate, deoarece acesta se referă la persoanele împuternicite să constate contravenții și să aplice sancțiuni, nefiind aplicabile în cazul impozitului calculat la venituri din închirieri, prevăzut la art. 38 alin. (5) din aceeași lege.
b) Referitor la stabilirea impozitului de 90% aplicat asupra veniturilor din închiriere prevăzut la art. 38 alin. (5) din Legea nr. 133/20.07.1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici si mijlocii. Din Raportul de inspecție fiscală nr. 4.460/11.07.2008 rezultă următoarele:
- în perioada 01.01.2001 - 30.06.2004, din Tae mis facturi fiscale de chirie, care s-au încasat in perioada 01.01.2001 - 29.07.2004, până la data abrogării Legii nr. 133/1999 prin Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, publicata in 681/29.07.2004;
- în aceasta perioada din Taa vut capital social majoritar de stat și formă de proprietate mixtă, prin urmare se impunea calculul impozitului pe venituri din închiriere in suma de 453.583 lei, conform prevederilor art. 38 alin. (5) din Legea nr. 133/20.07.1999, datorat la bugetul consolidat al statului;
- în drept, în speță sunt incidente dispozițiile art. 38 alin. (5) din Legea nr. 133/20.07.1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici si mijlocii, care precizează:
"Veniturile realizate în baza contractelor de concesionare, închiriere sau asociere in participațiune pentru activele sau spatiile aparținând societăților comerciale sau companiilor naționale la care statul este acționar majoritar, precum si regiilor autonome se impozitează cu 90%. ";
- potrivit acestui text de lege, veniturile realizate in baza contractelor de închiriere pentru activele sau spatiile aparținând societăților comerciale sau companiilor naționale precum si regiilor autonome la care statul este acționar majoritar, se impozitează cu 90%;
Condițiile prevăzute de lege pentru impozitare sunt următoarele:
- veniturile sa fie realizate în baza unor contracte de închiriere;
- contractele să fie încheiate de catre societățile comerciale sau companiile naționale la care statul este acționar majoritar;
Așa cum reiese din actele aflate la dosarul cauzei aceste condiții sunt îndeplinite de societate.
Pentru aceste creanțe, născute anterior datei de 01.01.2004, se aplica norma legală în vigoare la data la care a început sa curgă prescripția extinctivă respectiv art. 21 din nr.OG 70/1997 privind controlul fiscal, care prevede:
"Dreptul organelor de control fiscal sau, dupa caz, al serviciilor de specialitate ale autorităților administrației publice locale de a stabili diferențe de impozite si majorări de întârziere pentru neplata in termen a acestora, precum si de a constata contravenții si a aplica amenzi si penalități pentru faptele ale căror constatare si sancționare sunt, potrivit legii, de competența organelor de control fiscal sau, după caz, a serviciilor de specialitate ale autorităților administrației publice locale, pentru o perioadă impozabilă, se prescrie dupa cum urmează:
a) în termen de 5 ani de la data la care a expirat termenul de depunere a declarației pentru perioada respectiva;
b) in termen de 5 ani de la data ultimului termen legal de plata a impozitului, in cazul in care legea nu prevede obligația depunerii declarației;
c) în termen de 5 ani de la data comunicării, catre contribuabil, a impozitului stabilit de organele fiscale sau, dupa caz, de serviciile de specialitate ale autorităților administrației publice locale in condițiile prevăzute de lege ".
Prin urmare stabilirea acestui impozit s-a efectuat in cadrul termenului legal de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale prevăzut de art. 21 din nr.OG 70/1997 privind controlul fiscal.
c) Referitor la modul de stabilire a dobânzilor si penalităților de întârziere:
- conform anexei nr. 5 din nr. 4.460/11.07.2008 s-a stabilit o diferența de impozit rezultată ca urmare a aplicării cotei de 90% asupra veniturilor din închirieri in suma de 453.583 lei;
- deoarece in sarcina contestatoarei a fost reținut ca fiind datorat acest debit de natura impozitului in cota de 90%o asupra veniturilor din închirieri, aceasta datorează și majorările / penalitățile de întârziere calculate in suma de 310.839 lei;
- temeiul legal privind calculul majorărilor/dobânzilor de întârziere este: art. 13 din nr.OG 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare modificat de nr.OG 26/2001 pentru modificarea nr.OG 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, art.13 din nr.OG 61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare cu modificările ulterioare, art. 115 alin. (1) din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedura fiscala republicata, cu modificările ulterioare unde se precizează:
"Pentru neachitarea la termenul de scadență de catre debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi si penalități de întârziere. "
d) Cu privire la abrogarea Legii nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea si dezvoltarea întreprinderilor mici si mijlocii:
- prin art. 34 din Legea nr. 346/14.07.2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici si mijlocii se abrogă Legea nr. 133/1999 începând cu data de 29.07.2004, data publicării in Monitorul Oficial al României;
- perioada 23.12.2003 - 30.06.2004 este legal inclusă în perioada supusă inspecției fiscale privind impozitul în cota de 90%o (calculat la veniturile obținute din închirierea spatiilor).
În concluzie, pentru aceste motive, pârâta Administrația Finanțelor Publice T solicită instanței ca și chestiune preliminară soluționării cererii de suspendare a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 484/16.07.2008 emisă de T și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 1.653/200/22.09.2008 emisă de T, solicită obligarea societății contestatoare să depună o cauțiune de 20% din cuantumul sumei totale contestate de 837.153 lei, depunerea efectivă a cauțiunii reprezentând o condiție esențială și obligatorie de admisibilitate a cererii de suspendare, potrivit dispozițiilor art. 215 alin. 2 din nr.OG 92/2003 republicată, privind Codul d e procedură fiscală; pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată în ceea ce privește suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 484/16.07.2008 emisă de T și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 1.653/200/22.09.2008 emisa de T, pentru suma totala de 837.153 lei.
Prin întâmpinarea depusă la data de 04.11.2008, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T solicită respingerea acțiunii, în principal ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar ca nefondată.
În motivele întâmpinării se susține, în esență, ă numai în cazul în care reclamanta ar fi solicitat suspendarea unei decizii a T se putea vorbi despre această instituție ca având calitate procesuală pasivă, însă, în condițiile în care deciziile atacate aparțin unei alte instituții publice administrative, consideră că T nu dispune de această calitate absolut necesară pentru a putea sta în proces în calitate de pârâtă și, în consecință, solicită admiterea excepției invocate și scoaterea T din cauză.
Pe fond, pune concluzii de respingere a cererii de suspendare formulată de reclamantă pentru aceleași motive învederate și de pârâta Administrația Finanțelor Publice
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice T,instanța constată că aceasta a fost motivată pe împrejurarea că Direcția Generală a Finanțelor Publice T nu a emis nici unul dintre actele administrative a căror suspendare o solicită reclamanta în prezenta cauză.
Instanța constată, în acest sens, că în prezenta cauză "" a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. 484/16.07.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice T, precum și a suspendarea parțială a executării deciziei de impunere nr. -/8.09.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice T, pentru suma de 420.461 RON, reprezentând obligații accesorii la sumele datorate de reclamanta "" conform deciziei de impunere nr. 484/16.07.2008.
Sub acest aspect, instanța reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în cererea reclamantei de suspendare a unor acte administrativ fiscale emise de Administrația Finanțelor Publice
În acest context, instanța reține că prezentul litigiu nu are ca obiect raporturi juridice în care este parte Direcția Generală a Finanțelor Publice T, astfel încât instanța apreciază că această instituție nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În consecință, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice T și va respinge, cu această motivare, acțiunea formulată de reclamanta "" în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice
Cu privire la condiția depunerii cauțiunii în prezenta cauză, instanța precizează că art. 215 Cod de Procedură Fiscală prevede următoarele:
(1) "Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
(2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei".
Instanța reține, în raport cu dispozițiile art. 215 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, obligativitatea depunerii de către reclamanta care solicită suspendarea actului administrativ fiscal a unei cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
În speță, această condiție a fost îndeplinită, "" depunând la dosar (la fila 138) copia recipiselor de consemnare emise de Casa de Economii și Consemnațiuni - Sucursala T, pentru suma totală de 100.000 RON, precum și certificatul care atestă depunerea la Registrul de Valori al Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de APEL TIMIȘOARAa originalelor recipiselor respective (atașat la fila 136 dosar).
În consecință, instanța constată că reclamanta a îndeplinit obligația consemnării cauțiunii stabilite de instanță.
Cu privire la fondul cererii de suspendare a executării actelor administrativ fiscale indicate mai sus, instanța observă că prin decizia de impunere nr. 484/16.07.2008 au fost stabilite în sarcina reclamantei "" obligații fiscale suplimentare în cuantum total de 837.153 RON, iar prin decizia de impunere nr. -/8.09.2008 au fost calculate obligații accesorii la sumele datorate de reclamanta "" conform deciziei de impunere nr. 484/16.07.2008 în cuantum de 420.461 RON.
Potrivit art. 15 alin. 1 teza I din Legea nr. 554/2004,"suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat."
În privința motivelor de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede că "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral -".
În privința definițiilor legale ale pagubei iminente și cazurilor bine justificate, instanța constată că, potrivit art. 2 alin. 1 lit. ș) și t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acestea sunt astfel definite:
"ș) pagubă iminentă - prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public;
t) cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;"
În privința condiției existenței unei pagube iminente, instanța constată că prin decizia de impunere nr. 484/16.07.2008 au fost stabilite în sarcina reclamantei "" obligații fiscale suplimentare în cuantum total de 837.153 RON, iar prin decizia de impunere nr. -/8.09.2008 au fost calculate obligații accesorii la sumele datorate de reclamanta "" conform deciziei de impunere nr. 484/16.07.2008 în cuantum de 420.461 RON.
În acest context, instanța constată că punerea în executare a acestor acte administrativ fiscale implică indisponibilizarea unei sume totale de 1.257.614 RON din fondurile reclamantei.
Această sumă depășește cu mult posibilitățile financiare imediate ale reclamantei, în condițiile în care în luna septembrie 2008 reclamanta dispunea de un disponibil bănesc totale de 303.360,79 RON, astfel cum rezultă din copia balanței de verificare depusă în copie la filele 7-10 dosar.
Sub acest aspect, instanța apreciază că executarea imediată a acestor decizii poate conduce la falimentarea societății reclamante, cu paralizarea oricărei acțiuni judiciare intentate de aceasta, din lipsa fondurilor necesare desfășurării activității.
O atare consecință ar echivala cu acordarea posibilității organului fiscal să impute unui contribuabil plata unei sume de bani care depășește cu mult posibilitățile financiare imediate ale acestuia și, procedând la executarea silită imediată, să împiedice contribuabilul respectiv să conteste efectiv actul de impunere, prin lipsirea acestuia de resursele financiare necesare desfășurării activității ulterioare, chiar prin provocarea iminentă a unei stări de insolvență.
Având în vedere aceste împrejurări, instanța apreciază că în cauză este îndeplinită condițiile referitoare la iminenței producerii unei pagube prin executarea actului administrativ atacat.
Cât privește condiția existenței unui caz bine justificat, instanța remarcă faptul că examinarea acestei condiții impune însăși examinarea legalității actului administrativ atacat, de vreme ce instanța trebuie să constate - pentru a soluționa cererea de suspendare a executării actului administrativ - existența împrejurărilor care creează îndoieli serioase "în privința legalității actului administrativ".
Or, în condițiile în care instanța are obligația examinării ulterioare a legalității aceluiași act administrativ (pentru a soluționa cererea de anulare a acestui act), analizarea - cu prilejul soluționării suspendării executării - a împrejurărilor care creează îndoieli serioase "în privința legalității actului administrativ" poate ridica suspiciuni rezonabile în privința imparțialității instanței, în cazul în care aceeași instanță va soluționa și fondul litigiului, respectiv cererea de anulare a actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.
Pe de altă parte, având în vedere că art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ impun analizarea existenței cazului bine justificat cu prilejul suspendării executării actului administrativ atacat, instanța are obligația de a examina această condiție.
În această privință, instanța constată că în speță, reclamanta a criticat deciziile de imputare în litigiu, invocând motive de nelegalitate a acestor act, privind necompetența organelor fiscale de a aplica sancțiunii de impozitare a veniturilor reclamantei cu un procent de 90%, interpretarea dispozițiilor Legii nr. 133/1999 contrar voinței legiuitorului, dubla impozitare a veniturilor obținute de reclamantă din chirii.
Or, aceste critici pun în discuție însuși temeiul emiterii acestor acte, precum și modul de aplicare a legii prin aceste acte, constituind o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ în litigiu.
În consecință, instanța reține că este îndeplinită în cauză și condiție existenței unui caz bine justificat.
Prin urmare, instanța consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, motiv pentru care va admite cererea reclamantei și va dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr. 484/16.07.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice T, precum și suspendarea parțială a executării deciziei de impunere nr. -/8.09.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice T, pentru suma de 420.461 RON, reprezentând obligații accesorii la sumele datorate de reclamanta "" conform deciziei de impunere nr. 484/16.07.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice
Instanța va lua, totodată, act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice
Respinge acțiunea formulată de reclamanta "" în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice
Admite cererea formulată de reclamanta "" în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice
Dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr. 484/16.07.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice
Dispune suspendarea parțială a executării deciziei de impunere nr. -/8.09.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice T, pentru suma de 420.461 RON, reprezentând obligații accesorii la sumele datorate de reclamanta "" conform deciziei de impunere nr. 484/16.07.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice
Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică din 12.11.2008.
PREȘEDINTE
- - GREFIER
- -
Red./21.11.2008
Tehnored./21.11.2008
Ex.2
Emis 3 comunicări
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru
