Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 3167/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.3167
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.10.2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Bîcu Vasile
GREFIER - -
Pe rol soluționarea cererii de suspendare formulată de reclamanții, -, G JUDECĂTOR, G, -, -, G, prin mandatar și cererii de intervenție formulată de intervenienții, ()A, (), A, )., G, - A, -, A, -() A, N, A, A, A, A -A, IA, A, A, A, PÎRÎU, -, -, C, prin mandatar în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 08 10 2009 s-a depus prin fax din partea intervenienților, cerere prin care îl desemnează reprezentant pe.
Curtea, constatând că reclamanții au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 pr.civ. reține cauza în pronunțare pe excepția lipsei de interes invocată de pârât prin întâmpinarea formulată în cauză.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 08.07.2009, reclamanții, -, G JUDECĂTOR, G, -, -, G, prin mandatar au chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR solicitând suspendarea executării actului administrativ emis de Ministrul Justiției și Libertăților sub nr. 76.602/03.07.2009.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin actul administrativ a cărui revocare o solicită s-a dispus că la data de 10.07.2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fără a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Această modalitate de calcul se va păstra și pentru viitor, plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică urmând să se efectueze conform eșalonării prevăzute de nr.OUG71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, Direcția generală economică, ordonatorii secundari și terțiari de credite vor lua măsurile ce se impun."
Reclamanții sunt magistrați în cadrul Tribunalului Gorj, iar adresa nr.76.602/03.07.2009 și eventual ordinul reprezintă acte administrative în înțelesul art.2 alin. 1 lit. c din Legea nr.554/2004 republicată întrucât modifică un raport juridic existent între noi, pe de o parte și Tribunalul Gorj și Ministerul Justiției și Libertăților, pe de altă parte, fiind afectate în mod direct drepturile salariale, respectiv sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică acordat conform legii.
Reclamanții mai menționează că prin adresa nr.76.602/03.07.2009 și ordinul ministrului a căror suspendare o solicită, se are în vedere acordarea începând cu data de 10.07.2009 a drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009, fără a se include și sporul de 50%, sens în care pentru munca prestată în luna iunie 2009, noi reclamanții beneficiam de legitimă de a fi indemnizați și cu acest spor de 50%, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar prin adresa atacată în mod retroactiv se dispune acordarea drepturilor salariale fără a se include sporul.
Precizează că dreptul la acest spor, calculat la indemnizația brută lunară, are la bază dreptul legal nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, iar prin decizia nr.21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constatat că actul normativ sus arătat reprezintă cadrul legal de acordare și pentru viitor a acestui spor.
În preambulul adresei contestate se face trimitere la prevederile nr.OUG71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, fiind creat în mod vădit confuzia că sporul ar putea să fie achitat de către ordonatorii de credite printr-o eșalonare așa cum este prevăzut în nr.OUG71/2009.
În mod evident, drepturile salariale în prezent câștigate nu pot intra sub incidența nr.OUG71/2009, întrucât așa cum s-a arătat deja, există cadrul legislativ de acordare a sporului, ce nu a suferit până în prezent modificări. Aspectele referitoare la cheltuielile de personal, ce nu pot fi majorate (ce constituie baza adresei nr.-/26.06.2009 a Ministrului Finanțelor Publice), nu reflectă o bază legislativă și nu poate constitui un temei legal pentru diminuarea drepturilor salariale existente și câștigate.
Nu este de neglijat nici împrejurarea că, potrivit art.74 alin.2 din Legea nr.303/2004, drepturile salariale ale magistraților nu pot fi suspendate sau diminuate decât în condițiile sau în cazurile prezentei legi. Ori, în preambulul adresei nr.76.602/03.07.2009 nu se face nici o referire la prevederile Legii nr.303/2004, așa cum nici nr.OUG71/2009 nu o face, ipoteză în care măsura adoptată de Ministrul Justiției în calitate de ordonator principal de credite se dovedește a fi nelegală. Mai mult decât atât, nr.OUG71/2009 are în vedere plata sumelor prevăzute în titluri executorii și privește întregul sector bugetar, cu toate că în privința magistraților există norme speciale privind instituirea și efectuarea plății drepturilor salariale.
În cea ce privește condiția pagubei iminente reclamanții consideră că aceasta este îndeplinită, astfel cum este definită de art.2 lit. ș din Legea nr.554/2004, ca prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Astfel, apreciază că este întrunită cerința cazului bine justificat, în definiția dată de art.2 lit. t din Legea nr.554/2004 republicată, respectiv împrejurarea legată de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Referitor la cazul bine justificat, menționează că acesta derivă din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar justiția trebuie să se pronunțe mai înainte asupra legalității și temeiniciei actului administrativ, aceasta și în raport de nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Argumentele se regăsesc și în 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuind să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare. Aceeași reiterează principiile din R/-, care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unui act administrativ este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
În acest fel, soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie, corespunzătoare, măsură recomandată a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca în acest fel să se aducă atingere executării deciziilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații, evitându-se astfel excesul de putere din partea pârâtului, atâta timp cât executarea actului administrativ ar putea crea pagube serioase, cu grave consecințe în patrimoniul reclamanților.
Efectele adresei contestate au aplicabilitate directă asupra indemnizațiilor judecătorilor, care vor fi diminuate în mod considerabil față de nivelul la care aceștia sperau în mod legitim să le fie virate drepturile salariale aferente lunii iunie 2009.
Nu s-ar putea oferi argumentul că sumele de bani vor putea fi acordate conform eșalonării prevăzute de nr.OUG71/2009, tocmai pentru faptul că plata acestui spor nu intră sub incidența prevederilor acestui act normativ și în momentul de față nu există nici o certitudine că își va respecta obligațiile ce îi revin în calitate de ordonator principal de credite și de autoritate publică.
În acest sens avem în vedere atitudinea față de celelalte drepturi salariale recunoscute magistraților și neonorate, constatate prin sentințe executorii și pentru care s-a dispus plata eșalonată prin acte normative modificate ulterior și declarate chiar neconstituționale, cu termene de plată asumate și nerespectate, executarea fiind guvernată de principiul conform căruia creditorul are posibilitatea să accepte o eventuală eșalonare, fiind inadmisibil ca debitorul să stabilească modalitatea de executare fără consimțământul creditorilor.
Înțelegem să arătăm că în carnetele de muncă au fost efectuate mențiunile referitoare la acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru viitor, urmare a existenței unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, a căror executare silită a început, fiind evident că un drept salarial înscris în cartea de muncă nu mai poate forma obiectul unei suspendări ca aceea din nr.OUG71/2009.
Această împrejurare este de natură să aducă atingere art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamanții având pentru luna iunie 2009, în baza cadrului legislativ intern existent, o valoare patrimonială despre care speram în mod legitim că va fi concretizată, dar asupra căreia s-a exercitat la 3 iulie 2009 o ingerință nepermisă în sensul legii.
La momentul când au înțeles să presteze activitatea de magistrat, în luna iunie 2009, reclamanții erau îndreptățiți a spera că indemnizația acordată cuprinde și sporul de 50% de suprasolicitare neuropsihică, însă după încheierea lunii și prestarea activității pe luna precedentă suntem informați că drepturile salariale vor fi acordate la un nivel mult inferior.
Menționează că au formulat plângere prealabilă conform art.7 din Legea nr.554/2004, atașând înscrisurile care confirmă aceasta.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. 12 din Legea nr.554/2004.
La 20.07.2009, au intervenit în interes propriu, ()A, (), A, )., G, - A, -, A, -() A, N, A, A, A, A -A, IA, A, A, A, PÎRÎU, -, -, C, prin mandatar solicitând suspendarea executării actului administrativ emis de Ministrul Justiției și Libertăților sub nr. 76.602/03.07.2009.
Motivele arătate de intervenienți în cererea de intervenție sunt identice ce cele arătate de reclamanți în cererea de chemare în judecată.
La 08.10.2009, pârâtul a depus întâmpinare arătând că prin adresa atacată, având în vedere în principal dispozițiile OUG 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009, dispozițiile Legii bugetului de stat pe anul 2009, 18/2009, dispozițiile OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, a precizat ordonatorilor secundari și terțiari că la data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor calcula fără a include și sporul de 50%.
Față de condițiile în care a fost formulată acțiunea și obiectul acesteia Ministerul Justiției și Libertăților invocă excepția inadmisibilității.
Adresa nr. 76.602 din 03.07.2009 a cărei revocare se solicită nu constituie un act administrativ în sensul Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, ci o măsură stabilită de ordonatorul principal de credite în sarcina celorlalți ordonatori din sistem, materializată sub forma unei adrese, având în vedere noile dispoziții legale cu incidență asupra achitării drepturilor salariale pentru personalul din sistemul justiției și Legea 18/2009 privind bugetul de stat pe anul 2009.
Fiind o simplă operațiune de încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a unui nou act normativ - OUG 71/2009 - coroborat cu 18/2009 și 500/2002, iar nu o manifestare de voință unilaterală a unității emitente, susceptibilă de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice prin ea însăși, această adresă nu poate face obiectul unei cereri de anulare sau de suspendare întemeiate pe prevederile Legii nr. 554/2004.
Astfel, prin această adresă s-a precizat, în atenția ordonatorilor secundari și terțiari de credite, că la data de 10.07.2009 drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fără a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, plata acestui spor urmând a se efectua potrivit OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Prin această adresă se aduce la cunoștința ordonatorilor secundari și terțiari de credite situația bugetului și noua formă de plată a sporului de 50% care s-a făcut în baza titlurilor executorii și care se modifică conform OUG 71/2009 (modificarea consta în faptul că sporul nu se achita lunar și eșalonat conform acestei ordonanțe de urgență).
Câtă vreme această adresă nu are natura juridică a unui act administrativ, nu poate face nici obiectul unei plângeri prealabile sau al unei acțiuni în contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004.
Cu privire la practica judiciară în materie, ÎCCJ a statuat în dec. nr. 5412 din 11.11.2005 că actele emise de organele fiscale în cadrul activității de îndrumare a contribuabililor în aplicarea prevederilor legislației fiscale, realizată în baza art. 7 al. 5 din pr. fisc. nu sunt acte administrative. Aceiași decizie menționează că modul de comunicare a interpretării unui text de lege nu reprezintă un act administrativ în sensul art.2 ci doar o corespondență administrativă. Pentru aceleași rațiuni de interpretare nici adresele de îndrumare ale ordonatorului principal de credite către ordonatorii secundari și terțiari de credite nu pot să aibă decât același caracter de corespondență administrativă.
De asemenea, potrivit celor statuate prin decizia 3026/23.09.2008 a ÎCCJ adresa prin care se comunică personalului didactic rezultatul (calificativul) evaluării activității profesionale nu este un act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004. Fiind o simplă operațiune tehnico-materială de încunoștințare, realizată într-o etapă a procesului de evaluare iar nu manifestarea de voință unilaterală a unității emitente, susceptibilă de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice prin ea însăși, această adresă nu poate face obiectul unei cereri de suspendare întemeiate pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Efectele adresei 76602/3.07.2009 a au fost suspendate de Curtea de Apel Cluj în dosarul - la data de 9.07.2009. Aceeași soluție a fost pronunțată și de Curtea de Apel București în dosarul cu numărul - la data de 07.07.2009.
Față de aceste împrejurări, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților solicită instanței de judecată să constate lipsa de interes a acțiunii reclamanților.
În dosarul nr. -, Curtea de Apel Bucureștia admis cererea reclamanților și a dispus suspendarea executării adresei nr. 76.602/03.07.2009 emisă de Ministrul Justiției și Libertăților. Prin decizia nr. 3833/16.09.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de pârât, astfel încât soluția primei instant soluția primei instanțe a rămas irevocabilă. În acest fel, adresa nr. 76.602/03.07.2009 emisă de Ministrul Justiției și Libertăților nu mai produce efecte juridice, cel puțin până la soluționarea acțiunii de anulare a acestei adrese.
Interesul este o condiție de exercitare a acțiunii civile. Interesul este avantajul practic pe care reclamantul îl obține prin admiterea cererii sale. Având în vedere, pe de o parte, că adresa a cărei executare se urmărește a fi suspendată în prezentul proces, este un act care produce efecte generale, impersonale, având caracterul unui act normativ iar, pe de altă parte, că executarea acesteia s-a suspendat printr-o hotărâre rămasă irevocabilă, Curtea, în baza art. 1 18 și 23 din Legea nr. 554/2004, va admite excepția lipsei de interes și va respinge cererile de chemare în judecată și de intervenție ca lipsite de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTǍRǍȘTE:
Admite excepția lipsei de interes.
Respinge cererea formulată de reclamanții, -, G JUDECĂTOR, G, -, -, G, prin mandatar, cu domiciliul ales la Tribunalul Gorj, în Municipiul Târgu-J,-, județul G în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B,-, sector 5, ca lipsită de interes.
Respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții, ()A, (), A, )., G, - A, -, A, -() A, N, A, A, A, A -A, IA, A, A, A, PÎRÎU, -, -, C, prin mandatar cu domiciliul ales în C,-, județul ca lipsită de interes.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.10.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red. jud. /5 ex./29.10.2009
Președinte:Bîcu VasileJudecători:Bîcu Vasile