Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 3206/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3206
Ședința publică de la 01 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta, împotriva încheierii de ședință din data de 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta Direcția de Sănătate Publică
La apelul nominal s-au prezentat avocat pentru recurenta reclamantă și consilier juridic intimata pârâtă Direcția de Sănătate Publică
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care:
Consilier juridic pentru intimata pârâtă Direcția de Sănătate Publică D depune la dosarul cauzei întâmpinare.
Se comunică întâmpinarea depusă apărătorului reclamantei.
Avocat pentru recurenta reclamantă nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru observarea întâmpinării.
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii:
Avocat pentru recurenta reclamantă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Consilier juridic pentru intimata pârâtă Direcția de Sănătate Publică D solicită respingerea recursului ca nefondat pe motivul neîndeplinirii cumulative a celor două condiții obligatorii prevăzute de Legea nr. 554/2004.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- a fost respinsă cererea de suspendare, formulată de reclamanta, a actului administrativ - Fișa de evaluare nr.24/2748/01.04.2009, întocmită de intimata Direcția de Sănătate Publică D - Comisia de evaluare, ca nefondată.
Pentru a pronunța această încheiere Tribunalul a reținut următoarele:
La data de 15.04.2009 reclamanta a formulat cerere de suspendare a actului administrativ contestat, respectiv fișa de evaluare nr.24/2748/01.04.2009 întocmită de intimata Direcția de Sănătate Publică D - Comisia de evaluare, până la soluționarea cererii în anulare.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că i s-a acordat prin această fișă de evaluare calificativul nesatisfăcător, de natură să producă grave prejudicii atât reclamantei cât și bunei funcționări a instituției al cărei manager este, creând o imagine defavorabilă
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.15 din Legea nr.554/2004.
La termenul din 20.05.2009, apărătorul reclamantei, a precizat că înțelege să conteste fișa de evaluare nr.24/2748/01.04.2009 întocmită de Direcția de Sănătate Publică D - Comisia de evaluare. Totodată a arătat că renunță la contestația hotărârii nr.102/3.04.2009 emisă de Comisia Centrală de evaluare din cadrul Ministerului Sănătății.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat, respectiv Fișa de evaluare nr. 24/2748/01.04.2009, este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.15 din Legea nr.554/2004 modificată, reclamanta a solicitat suspendarea actului administrativ până la soluționarea cauzei pe fond, invocând faptul că, prin acordarea calificativului "nesatisfăcător", i s-au adus grave prejudicii, atât personal cât și instituției, creând o imagine defavorabilă
Conform dispozițiilor art.14 din Legea nr.554/2004, modificată prin Legea nr.262/2007, suspendarea unui act administrativ poate fi pronunțată de instanță dacă există un caz bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente.
Reclamanta nu face dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții prevăzute, astfel, de lege, arătând doar că acest calificativ îi provoacă grave prejudicii, însă nu poate fi vorba de o pagubă iminentă.
Totodată, nici cealaltă condiție respectiv cazul justificat, nu este îndeplinită, făcându-se referire la pretinse erori de calcul, ceea ce înseamnă atacarea fondului.
În consecință, pentru motivele arătate mai sus, se va respinge cererea de suspendare a de evaluare nr. 24/2748/01.04.2009, emisă de intimată.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul, în termen și motivat, criticând - o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Prin motivele de recurs s-a arătat că, în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, legate de împrejurarea că actul administrativ conține erori, și o eventuală punere în aplicare îi poate crea prejudicii în exercitarea funcției.
Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care solicita respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond, ca temeinică și legală, nefiind îndeplinite condițiile cumulative privind suspendarea, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.
Curtea, analizând recursul formulat în raport de motivele invocate, de apărările formulate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041din Pr. Civ. apreciază că este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Potrivit art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea instanței cu acțiunea în anulare persoana vătămată poate să ceară instanței prin aceeași cerere sau pe cale separată, să dispună suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Curtea constată că, în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv: cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.
Astfel, prin fișa de evaluare nr. 24/2748/01.04.2009 întocmită de Comisia de evaluare din cadrul Direcției de Sănătate Publică Dis -a acordat calificativul nesatisfăcător, apreciat de către reclamantă ca fiind nelegal, prin invocarea unor erori la întocmirea acestuia.
Existența unui caz bine justificat ar putea fi reținută dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Instanța are doar posibilitatea efectuării unei cercetări sumare a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ, nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
Natura măsurii dispuse prin actul a cărei suspendare se solicită nu constituie prin ea însăși un caz bine justificat, presupunând cercetarea în profunzime a fondului cauzei și nu se circumscrie condiției prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Totodată, Curtea constată că paguba iminentă este definită de art. 2 alin. 1 lit. s din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciu material viitor, preavizul sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.
Suspendarea executării este o măsură de excepție care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu grav sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiție care nu este îndeplinită în prezenta cauză.
Simplele susțineri din cuprinsul cererii referitoare la paguba creată, constând în producerea unei imagini defavorabilă atât personal cât și instituției, nu sunt suficiente și nici concludente pentru a se aprecia că sunt întrunite cerințele legale ce se impun pentru se suspenda executarea unui act administrativ, a cărei prezumție de legalitate nu a fost răsturnată.
Mai precis, nu pot fi primite afirmațiile reclamantului în sensul că eventuala executare a actului administrativ contestat este de natură să-i provoace o pagubă iminentă de ordin material, întrucât reclamanta deține și în prezent funcția de manager a Spitalului Clinic Județean de Urgență
În consecință, Curtea apreciază că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, instanța de fond apreciind în mod corect starea de fapt.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod Procedură Civilă urmează a se respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva încheierii de ședință din data de 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta Direcția de Sănătate Publică
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Iulie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Ilie - - | JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru - - |
Grefier, |
Red.-/2ex.
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Sanda Lungu, Gabriel Viziru