Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 322/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.322/CA

Ședința publică din data de 23 aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Gherasim

Grefier - - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul - domiciliat în T,-, județ T și domiciliu procesual ales la Cabinet av. din T,-,. 2,.A,.1, județul, în contradictoriu cu pârâtul GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - cu sediul în B,-, sector 3, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul reprezentat prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.077/2008 depusă la dosar, lipsind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei prin care grefierul de ședință învederează instanței că cererea este motivată, timbrată cu taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei conform chitanței nr. 2773/08.04.2008 și 0,50 lei timbru judiciar.

Întrebat fiind, apărătorul recurentului precizează că nu mai are acte de depus, cereri de formulat și apreciază cauza în stare de judecată.

Curtea ia act că nu sunt înscrisuri de depus, cereri prealabile de formulat, declară cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Avocat, având cuvântul pentru reclamant, arată că a formulat, în temeiul disp. art.14 din Legea nr.554/204 cu modificările și completările actuale, cerere de suspendare a actului administrativ contestat - Decizia nr.33/14.01.2008 emisă de pârât - și a actelor administrative subsecvente, până la soluționarea cauzei pe fond.

Invederează că cererea îndeplinește condițiile de admisibilitate cerută de norma legală invocată.

Condiția existenței cazului bine justificat rezită din însăși situația de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat, iar paguba iminentă constă în plata drepturilor salariale de care a fost privat reclamantul. În cazul admiterii acțiunii în fond reintegrarea reclamantului în funcția deținută trebuie făcută cu plata salariului de care a fost privat în perioada suspendării.

Pe fondul cererii, invederează că în baza nr.HG1224/2007 au fost operate modificări în structura organizatorică a Gărzii Naționale de Mediu, însă urmare a reorganizării activității în baza actului administrativ mai sus menționat nu au fost reduse Comisariatul și funcția publică de comisar șef pe care o reclamantul o ocupa, ele existând și în continuare.

De altfel, pe acest post a fost numită altă persoană.

Pentru aceste motive, solicită admiterea cererii și suspendarea actului administrativ atacat precum și a tuturor actelor administrative subsecvente până la soluționarea cauzei pe fond prin hotărâre irevocabilă.

Depune practică judiciară.

După încheierea dezbaterilor dar înainte de sfârșitul ședinței de judecată, se prezintă pentru pârât dl. și depune împuternicire de reprezentare, întâmpinare, Decizia nr.300/09.11.2007 emisă de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu și practică judiciară.

Totodată, invederează instanței că nu este în măsură să pună concluzii asupra cererii neavând pregătire juridică.

CURTEA

Asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA sub nr. 571/36 din 26.03.2008 reclamantul a solicitat instanței să dispună suspendarea executării deciziei nr. 33/14.01.2008 emisă de Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu și a tuturor actelor subsecvente acesteia.

În susținerea cererii sale a arătat reclamantul că a îndeplinit funcția de comisar șef la Comisariatul Gărzii de Mediu din Rezervația, fiind numit prin decizia nr. 37/01.04.2004 în această funcție din care a fost eliberat prin actul administrativ contestat.

În raport de motivele invocate prin decizia nr. 33/2008 apreciază reclamantul că nu au fost respectate condițiile imperative prevăzute de art. 99, alin.1, lit.b din HG nr. 1224/2007, întrucât postul de comisar șef nu a fost restructurat, existând în continuare și, mai mult decât atât, fiind numită o altă persoană în funcția din care a fost eliberat pentru reducerea postului.

În drept au fost invocate prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În susținerea cererii a depus reclamantul la dosar decizia nr. 33/2008, plângerea prealabilă formulată împotriva deciziei nr. 33/2008, decizia nr. 976/2008, decizia nr. 938/27.02.2008.

Legal citată, pârâta Garda Națională de Mediu a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare ca nefondată, arătând că prin decizia nr. 302/12.11.2007 a fost aprobată noua structură organizatorică, iar în cadrul acestei restructurări comisariatele județene sunt conduse de un comisar șef, coordonator terțiar de credite, asimilat directorului executiv, condiție pe care reclamantul nu o îndeplinea.

A apreciat pârâta că nu se impune suspendarea executării deciziei nr. 33/14.01.2008 întrucât actul normativ (HG nr. 1224/2007) reglementează clar noua structură organizatorică în care reclamantul nu îndeplinește cerințele legale pentru ocuparea acestei funcții.

În susținerea întâmpinării a depus pârâta la dosar decizia nr. 300/09.11.2007,avizul nr. -.01.2008, decizia nr. 302/12.11.2007, practică judiciară în cauze similare.

Examinând cererea de suspendare instanța reține caracterul său fondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 33/14.01.2008 a Gărzii Naționale de Mediu s-a dispus eliberarea din funcția publică de comisar șef la Comisariatul a lui, reținându-se în expunerea de motive desființarea unor posturi publice ca urmare a desființării comisariatelor regionale de mediu.

Ulterior, prin decizia nr. 938/27.02.2008 a Gărzii Naționale de Mediu, s-a dispus numirea lui în funcția de comisar șef la Comisariatul " ".

Potrivit prevederilor art. 14 din Lege nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Pentru a cerceta când există un "caz bine justificat" este necesar a verifica dacă prezumția de legalitate a actului contestat poate crea o îndoială serioasă ce ar determina temporizarea efectelor acelui act administrativ.

Fără a intra în cercetarea fondului cauzei, într-o analiză sumară a legalității deciziei nr. 33/2008, pornind de la expunerea de motive care au stat la baza eliberării din funcție a reclamantului, se observă că, astfel cum se coroborează cu actele subsecvente acestei decizii, există o îndoială privind legalitatea actului administrativ contestat.

Prin urmare, este necesar ca, pentru a preîntâmpina o eventuală pagubă asupra patrimoniului celei ce se consideră vătămat, să se dispună suspendarea executării respectivei decizii până la soluționarea în fond a cauzei, fiind îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cerereaformulată de reclamantul - domiciliat în T,-, județ T și domiciliu procesual ales la Cabinet av. din T,-,. 2,.A,.1, județul, în contradictoriu cu pârâtul GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - cu sediul în B,-, sector 3, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

Dispune suspendarea executăriideciziei nr.33/14.01.2008 și a actelor subsecvente acesteia până la pronunțarea instanței de fond.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 23 aprilie 2008.

Președinte,

- - Grefier,

- -

Red. hot.jud.

4 ex/14.05.2008

Președinte:Adriana Gherasim
Judecători:Adriana Gherasim

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 322/2008. Curtea de Apel Constanta