Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 335/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 335/2009
Ședința publică din 30 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - cererea formulată de reclamantul, de suspendare a executării Deciziei nr. 80/23.04.2009, emisă de pârâta INSPECTORATUL GENERAL DE STAT AL INSPECȚIEI SOCIALE
Se constată că la data de 26 iunie 2009, s-a înregistrat la dosar concluzii scrise din partea pârâtei, (filele 22-26).
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 iunie 2009, pentru când s-a amânat pronunțarea pentru data de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 22.05.2009 reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii și Protecției Sociale - Inspectoratul General de Stat al Inspecției Sociale solicitat în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea Deciziei nr. 80/23.04.2009 emisă de pârât, până la pronunțarea instanței pe fondul cauzei.
În motivarea cererii, reclamantul arată că în cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, in condițiile art. 7, autoritarii publice care a emis actul sau a autoritarii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceara instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral pana la pronunțarea instanței de fond.
Analizând motivele de nelegalitate expuse in cuprinsul plângerii prealabile, sunt întrunite pe deplin condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004-modificată, în sensul existentei unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucura actul administrativ atacat, de natură a învinge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu.
Se poate observa faptul ca decizia atacată nu respectă în totalitate cerințele prevăzute expres de lege.
Astfel, legea impune ca decizia de concediere să cuprindă motivele care au determinat desființarea postului, termenul in care poate fi contestata, procedura necesară precum si instanța competenta. Decizia atacată nu cuprinde elementele obligatorii cerute de lege si care au fost enumerate mai sus, fapt care atrage sancțiunea nulității absolute.
In acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 506/2005 arata in mod clar faptul că, pentru a se preveni eventualele comportări abuzive ale angajatorilor, prin care ar leza drepturile si interesele legitime ale salariaților, Codul muncii reglementează în mod expres condițiile de fond si de formă în care angajatorul poate dispune din propria inițiativă concedierea salariatului, cu efect de încetare a contractului individual de muncă.
În cadrul condițiilor de formă, alin. (2) al art. 62 din Codul muncii dispune ca decizia de concediere să fie emisă în scris, să fie motivată în fapt si în drept si să cuprindă precizări cu privire la termenul in care poate fi contestată si la instanța judecătorească la care se contestă. Lipsa acestor elemente de motivare si precizări atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere.
Decizia de concediere reprezintă un act unilateral, manifestarea de voință a angajatorului, care nu trebuie sa se adreseze justiției ori altor organe pentru a solicita încetarea raporturilor juridice de muncă cu un anumit salariat. In schimb, salariatul are tot interesul să conteste in justiție măsura de concediere, dacă o consideră ca fiind luată fără motive legale si de fapt întemeiate. Apărarea împotriva unei măsuri abuzive nelegale ori neîntemeiate de îngrădire a exercițiului dreptului la muncă constituie un drept constituțional fundamental al salariatului. Acest drept îl poate exercita numai in cunoștința de cauză, respectiv dacă este informat in mod corespunzător despre motivele de drept si de fapt pe care angajatorul si-a întemeiat decizia si mijloacele procedurale prin care poate contesta măsura luată.
Simpla mențiune de la art. 4 din decizie, unde se face trimitere la instanța de contencios administrativ, in condițiile Legii nr. 554/2004, nu acoperă cerința legală imperativă în acest sens.
Dacă se analizează riguros dispozițiile art. III din OU G nr. 37/2009, se observă că nu suntem în situația desființării efective a unui post din cadrul organigramei instituției publice, ci in situația reconsiderării modalității de exercitare a funcțiilor de conducere în cadrul unor astfel de instituții.
Prin urmare raportul juridic de drept administrativ conferit de funcția publică de conducere a fost înlocuit cu un raport juridic exercitat, în calitate de director coordonator, în baza unui contract de management.
In final mai invederează faptul că și în privința OUG nr. 37/2009, există o îndoială puternică asupra prezumției de constituționalitate de care se bucură acest act normativ, o propunere legislativă de modificare a Legii nr. 188/1999, cu un conținut identic, adoptată de la data de 09.03.2009 si de Camera Deputaților la 17.03.2009, a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională a României.
Pârâtul Ministerul Muncii și Protecției Sociale, prin concluzii scrise, solicitat respingerea cererii de suspendare, deoarece nu sunt întemeiate cerințele prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nefiind întrunite cerințele esențiale ale textului referitoare la cazuri bine justificate și la iminența unei pagube, iar decizia nr. 80/23.04.2006 Inspectoratului General de Stat fost emisă în baza OUG nr. 37/2009.
Analizând cererea, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 14 aln (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
.-și cererea pe aceste dispoziții legale reclamantul solicită suspendarea executării Deciziei nr. 80/23.04.2009 până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii în anularea actului administrativ.
În fapt, prin Decizia nr. 80/23.04.2009 pârâtul a dispus desființarea funcției publice de conducere de inspector social șef al Inspectoratului Social Regional Nord Vest, ocupată de reclamantul .
Astfel cum se poate observa decizia atacată se fondează practic exclusiv pe prevederile modificatoare ale Legii nr. 188/1999 aduse prin OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, ordonanță care la art. III alin 81) prevede că "funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale prin unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la ordonanță și care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia.
În aceste condiții, reclamanta a sesizat o plângere prealabilă autoritatea emitentă apreciind actul administrativ unilateral profund nelegal și netemeinic prin aceea că s-a procedat la eliberarea sa din funcția publică de conducere și a solicitat revocarea în tot a deciziei pentru motive de nelegalitate și netemeinicie obligație impusă de prevederile art. 106 alin (1) din Legea nr. 188/1999 raportat la art. 7 alin (1) din legea contenciosului administrativ.
De aceea, instanța constată că prima condiție impusă de prevederile art. 14 alin (1) a fost îndeplinită de către reclamantă.
O altă condiție ce trebuie îndeplinită pentru admisibilitatea cererii de suspendare în cadrul procedurii instituite de art. 14 din legea contenciosului administrativ este aceea a constatării existenței unui caz bine justificat așa cum este el definit în art. 2 alin (1) lit t din legea nr. 554/2004.
Cu alte cuvinte, reclamanta trebuie să dovedească existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.
Așa fiind, cazul bine justificat rezidă nu numai în simplele afirmații ale reclamantei dar și în argumentele juridice prezentate și sumar probate, aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială în ceea ce privește actele contestate și a căror legalitate nu a fost încă pe deplin confirmată.
Fără a intra în analizarea temeiniciei argumentelor aduse de reclamantă Curtea reține că prin plângerea prealabilă acesta a supus analizei organului emitent mai multe motive de nelegalitate evidentă a actului administrativ a cărui suspendare o solicită, de natură a ridica serioase îndoieli asupra valabilității acestuia.
Actul atacat este nelegal și netemeinic întrucât din punct de vedere formal, conform art. 74 alin 1 coroborat cu art. 62 alin 2 din Legea nr. 53/2003 se impunea ca decizia de concediere să cuprindă motivele care determină concedierea, precum și termenul în care poate fi contestată și instanța judecătorească competentă.
Ordinul menționat nu cuprinde nici motivele care au determinat desființarea postului, respectiv evidențierea clară că locul de muncă desființat este efectiv, fiind o consecință a unei cauzei reale și serioase.
De asemenea, lipsa mențiunilor privitoare la calea de atac și termenul, determină ineficacitatea actului administrativ în sensul nulității absolute invocând în acest sens și poziția exprimată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 506/2005 publicată în Monitorul Oficial nr. 982/4 noiembrie 2005, conform căreia "apărarea împotriva unor măsuri abuzive și nelegale, de îngrădire a exercițiului dreptului la muncă constituie un drept constituțional fundamental al salariatului, acest drept îl poate exercita numai în cunoștință de cauză, respectiv dacă este informat în mod corespunzător, despre motivele de drept și de fapt pe care angajatorul și-a întemeiat decizia și mijloacele procedurale prin care poate contesta măsura luată. Precizările cu privire la termenul de contestare și la instanța judecătorească competentă să soluționeze litigiul încă de la început, în cuprinsul deciziei de concediere contribuie la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil".
În contextul menționat mai sus, actul administrativ atacat nu poate fi verificat sub aspectul condițiilor impuse de art. 65 alin 1 întrucât nu are o motivare în fapt, iar necuprindere celorlalte elemente duce la încălcarea art. 20 din Constituție prin raportare la prevederile art. 6 pct 1 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale care recunoaște și garantează dreptul la muncă, precum și art. 44 din Constituție referitoare la dreptul de proprietate privată coroborat cu art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale prin care este consacrat și protejat dreptul de proprietate. Invocă în acest sens din jurisprudența CEDO, cauza Buchen contra Cehiei-2002 noțiunea de "bun" înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică astfel că dreptul la salariu este asimilat dreptului de proprietate.
Invocarea doar a dispozițiilor OUG nr. 37/2009 nu realizează o motivare eficientă, deoarece nu pot înfrânge normele constituționale precum și legi aplicabile în materie respectiv Codul Muncii și Statutul funcționarului public.
Nu în ultimul rând pentru admisibilitatea cererii de suspendare a actului administrativ se impune și îndeplinirea cerinței privind prevenirea unei pagube iminente așa cum a fost aceasta definită în art. 2 alin (1) lit ș din legea nr. 554/2004 respectiv "un prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea vizibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".
În dovedirea acestei cerințe reclamantul înțelege să se prevaleze de solicitarea de constatare a neconstituționalității OUG nr. 37/2009 care însă urmează a se formula odată cu sesizarea instanței cu soluționarea cererii în anulare a deciziei deoarece atât acest act administrativ cu caracter normativ cât și decizia care îl vizează și îl afectează în mod nemijlocit pe reclamantă au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 115 alin (6) din Constituția României, fiind de natură a afecta în modul cel mai grav cu putință drepturi, libertăți și îndatoriri prevăzute de Constituție.
În concret, aceste acte administrative sunt de natură a afecta grav drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă, dreptul la producția socială a muncii și dreptul la un nivel de trai decent, fiind apte a produce un important prejudiciu material dar și moral al reclamantului care se impune a fi evitat prin suspendarea executării acestei decizii.
Prin conținutul lor aceste drepturi complexe includ dreptul la salariul și dreptul la condiții rezonabile de viață de natură a asigura titularului lor un trai decent. Ori, menținerea efectelor actului administrativ atacat va avea drept consecință imediată încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului și pierderea de către acesta a tuturor drepturilor de natură salarială aferentă.
Pe de altă parte, eliberarea reclamantei din funcția publică de conducere pe care o ocupă este de natură a afecta grav imaginea și prestigiul profesional al acestuia iar în condițiile în care ulterior, în soluționarea cererii sale de anulare a actului administrativ s-ar constata nelegalitatea acestuia, repararea prejudiciilor create în plan moral va fi foarte dificilă în raport de specificul activității desfășurate de acesta.
În concluzie, suspendarea executării actului administrativ unilateral se impune a fi dispusă în cauză atât din perspectiva îndeplinirii cerințelor art 14 alin (1) din Legea nr. 554/2004 cât și datorită faptului că aceasta ar veni în acord cu nr. R (89) 8 adoptată la 13 septembrie de Comitetul de miniștri din cadrul Consiliului Europei referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
consideră că este de dorit să fie asigurată persoanele o protecție jurisdicțională provizorie și că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii, iar activitățile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor. a apreciat că, executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor cu un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.
Față de toate considerentele mai sus expuse, în lumina dispozițiilor art. 14 alin (1) raportat la art. 2 alin (1) lit ș și t din Legea nr. 554/2004 se impune a fi admisă cererea formulată de reclamantă cu consecința suspendării executării ordinului nr. 582 din 24 aprilie 2009 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii în anularea actului administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul,. în B M, str. - nr. 2, jud. M și în consecință:
- dispune suspendarea executării Deciziei nr. 80 din 23.04.2009 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu sediul în B,-, sector 2, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității și temeiniciei actului atacat.
Cu recurs in 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30.06.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red. dact. GC
5 ex/10.07.2009
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu
