Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 338/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 338/CA
Ședința publică de la 30 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Mircea Tăbâltoc
JUDECĂTOR 2: Aurelia Gheorghe
JUDECĂTOR 3: Violeta
Grefier:
S-a luat în examinare recursul introdus de "" I împotriva sentinței nr. 358/CA din 12 martie 2008 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 23 iunie 2007, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 30 iunie 2008.
După deliberare;
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 358/CA din 12 martie 2008, Tribunalul Iașia respins cererea de suspendare a executării deciziei nr. 34 din 19 iunie 2007, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice I, cerere formulată de reclamanta "" I, dispunând restituirea cauțiunii în cuantum de 16.000 lei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin decizia nr. 34 din 19 iunie 2007 au fost respinse contestațiile formulate de "" I pentru suma totală de 92.181 lei, desființându-se parțial decizia de impunere nr. 20.458 din 12.12.2005, raportul de inspecție fiscală nr. 20.456/12.12.2005 și procesul-verbal nr. 19.-.11.2005 și dispunându-se ca o altă echipă de inspecție fiscală să efectueze o nouă verificare.
În ceea ce privește cererea de suspendare, prima instanță a reținut că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate și de veridicitate și că a nu executa actele administrative, emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, suspendarea executării actelor administrative reprezentând o situație de excepție, care nu poate interveni decât în condițiile legii.
Raportându-se la dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, prima instanță a apreciat că, în cauză, deși reclamanta a susținut existența unei pagube iminente, nu s-a probat acest fapt și că obligația fiscală, chiar dacă are un cuantum ridicat, nu determină în mod automat o perturbare gravă a activității unei societăți comerciale și implicit nu înseamnă că există și o pagubă iminentă, în condițiile în care din raportul de inspecție fiscală rezultă că aceasta a avut, în anii 2002 și 2003, o cifră de afaceri de cca. 90 miliarde lei, ceea ce, față de mărimea debitului, conduce la concluzia că măsura dispusă nu poate fi de natură să producă o pagubă importantă și iminentă.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs reclamanta "" I, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că nu a fost analizată condiția "cazului bine justificat" și că s-a dat o interpretare greșită termenului de "pagubă iminentă", astfel cum sunt acești termeni definiți de Legea nr. 554/2004, ignorându-se totodată nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 Consiliului de Miniștri al Consiliului Europei referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, în condițiile în care a prezentat organului fiscal toate actele ce atestă realitatea și legalitatea operațiunilor înregistrate în contabilitatea societății și fără a se ține cont de situația financiară actuală a acesteia și de faptul că, în anii 2005 și 2006, au fost înregistrate pierderi substanțiale; la termenul din 26 mai 2008 recurenta invocând excepția autorității de lucru judecat, raportat la împrejurarea că, prin sentința nr. 28/E din 25 ianuarie 2006, Tribunalul Iașia dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 20.458 din 123.12.2005, hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că excepția invocată de recurentă este nefondată întrucât condiția identității de obiect prevăzută de art. 1201 Cod civil, nu este întrunită în cauza de față, cererea soluționată prin sentința nr. 28/E din 25 ianuarie 2006 privind un act administrativ fiscal emis cu 18 luni anterior datei emiterii deciziei nr. 34 din 19.06.2007, a cărei suspendare se solicită prin cererea de față, motive pentru care o va respinge, neinteresând, sub acest aspect, legătura aparentă de cauzalitate dintre decizia de impunere nr. 20.458 din 12.12.2005 și decizia nr. 34 din 19.06.2007, acte emise de I în condițiile nr.OG 92/2003.
În ceea ce privește criticile pe care reclamanta-recurentă le aduce hotărârii primei instanțe, Curtea constată împrejurarea că, prin decizia nr. 34 din 19 iunie 2007, fost admisă în parte contestația formulată de "" I împotriva deciziei de impunere nr. 20.458 din 12.12.2005 și a raportului de inspecție fiscală nr. 20.456/12.12.2005, în sensul că s-a dispus efectuarea unei noi verificări, nu este suficientă pentru a se lua măsura suspendării executării actului administrativ în partea pentru care contestația a fost respinsă, în considerarea precedentului judiciar creat prin darea sentinței nr. 28/E din 25 ianuarie 2006, atâta timp cât normele legale ce reglementează instituția suspendării executării actelor administrative au suferit modificări de substanță, prin Legea nr. 262/2007,concordante cu nr. R(89) 8 din 13 septembrie 1989 Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, care stabilește că doar atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat și când se invocă existența unui argument juridic aparent valabil, în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat, autoritatea jurisdicțională competentă poate lua măsuri de protecție provizorie în materie administrativă.
Condiția existenței unei previzibile daune grave, dificil de reparat, și cea a unei îndoieli serioase în privința legalității actului administrativ, prevăzută de art. 14 și,prin raportare, de art. 15 din Legea nr. 554/2004, în termenii definiți de art. 2 alin. 1 lit. ș) și t) din același act normativ citat, nu este însă întrunită în prezenta cauză, astfel cum a reținut și prima instanță, întrucât, pe de o parte actul contestat continuă să se bucure de prezumția de legalitate, iar pe de altă parte pentru că, în cazul desființării actelor de impunere, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie în condițiile prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală, republicat, o plată neputând fi încadrată în categoria daunelor grave, dificil de reparat, la care face referire R(89) 8 din 13.09.1989, evocată, și respectiv art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește cazul bine justificat, Curtea constată că principiul prezumției de legalitate a actelor administrative nu poate fi considerat înlăturat în cauza de față, atâta timp cât decizia nr. 34 din 19 iunie 2007 nu este actul prin care s-a stabilit obligația fiscală suplimentară, ci doar actul de soluționare a contestației introdusă împotriva raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere, necontestându-se faptul că acesta a fost emis de autoritatea competentă, în condițiile prevăzute de art. 210 și art. 211 Cod procedură fiscală, republicat, elemente care-i conferă aparenta legalitate.
Pe de altă parte, legalitatea actului administrativ contestat nu poate fi examinată în această fază a soluționării acțiunii, atâta timp cât organul fiscal a reținut faptul că înregistrările contabile s-au făcut pe baza unor documente ce nu îndeplinesc condițiile de valabilitate cerute de normele aplicabile în materie și cât s-a dovedit că asociații societății sunt urmăriți penal pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 Cod penal și art. 9 din Legea nr. 241/2005, în legătură cu operațiunile vizate de actul de control fiscal, doar cu ocazia judecății fondului pricinii putându-se constata măsura în care concluziile expertului contabil sunt valabile și de natură a conduce la anularea actelor administrativ-fiscale atacate.
Ca urmare, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală și că nu există împrejurări legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei pronunțate în condițiile legii, cu ocazia soluționării recursului administrativ, în cadrul căruia organul competent a și admis parțial contestația formulată de "" I și a desființat în parte actele prin care obligația fiscală suplimentară a fost stabilită, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul promovat de reclamantă ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepția autorității de lucru judecat, excepție ridicată de recurentă.
Respinge recursul introdus de "" I împotriva sentinței civile nr. 358/CA din 12 martie 2008,pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 iunie 2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
Grefier,
-
Red. -
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
16.07.2008/2 ex.-
Președinte:Dan Mircea TăbâltocJudecători:Dan Mircea Tăbâltoc, Aurelia Gheorghe, Violeta
