Alte cereri. Decizia 340/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 340/CA
Ședința publică de la 30 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Mircea Tăbâltoc
JUDECĂTOR 2: Aurelia Gheorghe
JUDECĂTOR 3: Violeta
Grefier:
S-a luat în examinare recursul introdus de pârâta Universitatea de Medicină Și farmacie I împotriva sentinței civile nr.306/CA din 4 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 23 iunie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, privitor la excepția ce s-a ridicat de intimat prin întâmpinare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 30 iunie 2008.
În termenul de pronunțare, recurenta a depus concluzii scrise, sub semnătura rectorului, prin care, însușindu-și recursul declarat de avocatul ales, solicită respingerea acțiunii reclamantului.
După deliberare;
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.306/CA/ din 4 martie 2008, Tribunalul Iașia admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. " I, pe care a obligat-o să repună pe reclamant în funcția de rector al Universității, avută anterior revocării, măsură decisă prin hotărârea din data de 25 octombrie 2005 Senatului I, precum și să plătească suma de 4.679,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respingându-se ca neîntemeiate cererile având ca obiect plata de penalități de întârziere, de daune morale și de fixare a unui termen pentru executarea hotărârii pronunțate.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin sentința nr.4723/E din 17.10.2006, Tribunalul Iașia anulat hotărârea Senatului "GR. " I din data de 25.10.2005, prin care reclamantul a fost revocat din funcția de rector al Universității, hotărâre rămasă irevocabilă prin decizia nr.221/CA/ din 11.06.2007 a Curții de APEL IAȘI și că reclamantul nu a solicitat instanței ca, odată cu anularea actului contestat, să fie restabilită și situația anterioară, fapt pentru care s-a apreciat că sentința nr.4723/E din 17.10.2006 a Tribunalului Iași nu are caracter executoriu, în ceea ce privește repunerea reclamantului în calitatea de rector al universității pârâte.
Constatând însă că, în cauză, nelegalitatea actului de revocare a reclamantului din funcția de rector a fost stabilită în mod irevocabil, raportat la dispozițiile art.8 alin.1 și art.18 din Legea nr.554/2004, prima instanță a admis acest capăt de cerere, obligând pârâta să-l repună pe reclamant în funcția avută anterior revocării sale prin hotărârea Senatului I din data de 25.10.2005.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plata de penalități de întârziere și daune morale, cauzate de neexecutarea benevolă a sentinței nr.4723/E/ din 17.10.2006, prima instanță a apreciat că pretențiile reclamantului sunt nefondate, întrucât penalitățile de întârziere nu au o fundamentare legală în cazul actelor administrative unilaterale și nici nu s-a solicitat, prin cererea introductivă, repararea pagubei, considerându-se totodată că nu există posibilitatea aplicării amenzii prevăzute de art.24 alin.2 din Legea nr.554/2004, pe motiv că nu s-a solicitat anterior repunerea în situația anterioară actului contestat.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs pârâta Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. " I, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că s-a ignorat faptul că mandatul de 4 ani al reclamantului a încetat de drept în cursul lunii aprilie 2008, că a fost ales un nou rector, în condițiile în care și reclamantul s-a înscris în cursa electorală, că suspendarea din funcție a fost dispusă de ministrul învățământului, în condițiile Legii nr.128/1997, și că repunerea în situația anterioară nu se putea decide în contra voinței Senatului și în absența unei dispoziții exprese a instanței, apreciindu-se că în mod nejustificat a fost respinsă cererea de suspendare a judecății, până la soluționarea dosarului penal nr.987/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.
Intimatul, prin întâmpinările depuse, a invocat excepția nulității recursului pentru neîndeplinirea obligației de timbrare și lipsa semnăturii, solicitând respingerea cererii formulate de către pârâtă, pe motiv că nelegalitatea actului de revocare din funcție a fost stabilită în mod irevocabil, că în cauză operează principiul puterii de lucru judecat, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre judecătorească nu pot fi contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunțată într-o altă cauză, că acțiunea penală pornită împotriva sa nu are nici o legătură cu acțiunea de față și că în mod nejustificat pârâta a refuzat să aducă la îndeplinire sentința nr.4723/E/ din 17.10.2006, controlul de legalitate trebuind să se rezume la situația de fapt existentă în momentul emiterii actului contestat, fără a se lua în calcul situațiile de fapt intervenite ulterior.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține că a fost ales rector al "Gr. " I în anul 2004, fiind confirmat în funcție prin ordinul nr.3602/2004 al ministrului educației, că în luna octombrie 2005, un număr de 34 de membri ai Senatului I au decis revocarea celui în cauză din funcția de rector, măsură validată de ministrul educației, care prin ordinul nr.5364 din 1 noiembrie 2005 revocat ordinul de confirmare nr.3602/2004 și că interimatul funcției a fost asigurat de prof., la data de 11.01.2006 fiind ales un nou rector, în persoana prof. -, care a fost confirmat în funcție prin ordinul nr.3143 din 25.01.2006 al ministrului educației.
Ulterior, prin sentința civilă nr.4723/E din 17 octombrie 2006, Tribunalul Iașia dispus anularea hotărârii Senatului "Gr. " I din data de 25.10.2005, în partea referitoare la revocarea reclamantului din funcția de rector, sentință ce a fost menținută de Curtea de APEL IAȘI prin decizia nr.221/CA/ din 11 iunie 2007, iar prin sentința nr.128 din 14 mai 2008 Curtea de Apel Ploieștia admis acțiunea formulată de în contradictor cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, dispunând anularea ordinului nr.5364 din 1 noiembrie 2005 emis de ministrul educației.
Se mai reține că, prin adresele nr.192 din 30 iulie 2007, nr.206 din 21 august 2007 și nr.253 din 20 septembrie 2007, reclamantul a solicitat să-i fie redate prerogativele de rector al I, considerând că " sancțiunea nulității măsurii de revocare implică desființarea efectelor acestei măsuri, încă de la data luării măsurii", solicitare căreia pârâta a refuzat să-i dea curs, prin adresele nr.11523/9.08.2007 și nr.13151/16.09.2007, pârâta motivându-și refuzul pe faptul că "prin sentința nr.4723/E/17.10.2006 nu s-a dispus repunerea în situația anterioară, respectiv repunerea în funcția de rector a d-lui. prof. univ. dr. " și că "Senatul și-a exprimat prin vot (36 voturi pentru și 3 abțineri) opinia asupra imposibilității de a se da curs solicitărilor de repunere în funcție".
În recurs s-a făcut dovada că, în baza ordinului ministrului educației, Iao rganizat alegeri pentru funcțiile de conducere academică din instituțiile de învățământ superior acreditate în cursul lunii martie 2008, că la aceste alegeri a participat și reclamantul, și că, în urma procesului electiv, Senatul Iaa les în funcția de rector pe prof., care a fost confirmat prin ordinul nr.3560 din 27 martie 2008 al ministrului educației.
Raportat la această situație de fapt, Curtea constată ca fiind necontestat faptul că, prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr.12127/2005 al Tribunalului Iași, reclamantul a solicitat anularea hotărârii din 25 octombrie 2005 Senatului I și că, prin dispozitivul sentinței civile nr.4723/E din 17 octombrie 2006, instanța a dispus doar anularea actului menționat în partea referitoare la revocarea reclamantului din funcția de rector, nesolicitându-se ca, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, odată cu anularea actului contestat, să fie restabilită și situația de fapt anterioară, considerându-se, cu deplin temei, că hotărârea menționată nu are caracter executoriu în ceea ce privește repunerea reclamantului în calitatea de rector al universității menționate.
Chiar dacă există o legătură între anularea hotărârii Senatului din 25 octombrie 2005 și prezenta cerere de repunere în funcție, sub aspectul recunoașterii finalității posibile a actului de judecată, prima instanță nu era în drept să se substituie părților și să stabilească ea însăși, fără să se fi cerut anterior, în cadrul acțiunii în anulare, urmările ce ar fi putut decurge din hotărârea de anulare a hotărârii de revocare din funcție a reclamantului.
Faptul că art.8 alin.1 și art.18 din Legea nr.554/2004 permite instanței să anuleze actul administrativ nelegal și să dispună repararea pagubei cauzate, nu înseamnă că judecătorul fondului poate, fără să i se fi cerut în acțiunea principală, și într-un alt cadru procesual decât cel decurgând din acțiunea în anulare, să se pronunțe, dincolo de limitele investirii, din considerente de ordin doctrinar sau de ordin practic, cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului sentinței nr.4723/E din 17 octombrie 2006, pronunțată într-o cauză la a cărei judecată nu a participat și fără ca vreuna din părțile interesate să-i fi cerut acest lucru, în procedura consacrată de art.281 ind.1 Cod procedură civilă.
De altfel, prima instanță trebuia să aibă în vedere că, în dreptul administrativ, se cunosc mai multe categorii de consecințe/sancțiuni aplicabile actelor administrative de autoritate emise cu nerespectarea condițiilor de valabilitate, funcție de cele trei grade de nulitate acceptate de doctrină și practica judiciară, fapt ce impunea ca și cercetarea și stabilirea consecințelor juridice decurgând din nerespectarea condițiilor de validitate cerute actului de revocare din funcție să se facă cu respectarea strictă a principiului disponibilității și cel al contradictorialității.
Ca atare, consecințele hotărârii de anulare a hotărârii Senatului nu puteau fi nici prezumate și nici stabilite din oficiu de judecătorul care nu a pronunțat sentința de anulare, ele trebuind să fie urmarea unei cereri explicite, formulată de partea interesată, instituția repunerii de drept în funcție, fără ca acest lucru să fi fost cerut de cel vătămat și să fie decis de instanțe, fiind necunoscută procedurii consacrate de Legea nr.554/2004.
De altfel, dacă cel vătămat a apreciat că, în limitele dispozitivului sentinței nr.4723/E din 17 octombrie 2006, I era obligată să-i redea prerogativele de rector și că refuzul de a executa hotărârea judecătorească menționată a fost nejustificat, el era obligat să urmeze procedura consacrată de art.24 din Legea nr.554/2004, singura pe care legiuitorul a acceptat-o în materia contenciosului administrativ și care reglementează în mod expres instituția "Obligația executării".
Atâta timp cât nu s-a cerut lămurirea ori completarea sentinței nr.4723/E din 17 octombrie 2006 și nu s-a urmat procedura specială ce asigură executarea hotărârilor definitive și irevocabile ale instanțelor de contencios administrativ, nici unei părți nu-i este permis ca, pe o cale ocolită, să încerce să adauge la ceea ce instanța a dispus și să readucă în discuție chestiuni ce nu au făcut obiectul judecății, aspectele de ordin doctrinar sau de ordin practic neputând suplini insuficiența sau lipsa de claritate a unei hotărâri care a trecut în puterea lucrului judecat, dar numai în ceea ce privește chestiunea nelegalității actului de revocare din funcție, și nici caracterul sumar al cererii introductive.
Dar, dincolo de aceste impedimente de ordin procedural, Curtea constată că, și în ipoteza în care ele ar fi depășite, cererea reclamantului tot nu mai poate fi satisfăcută, având în vedere dispozițiile imperative ale art.72 din Legea nr.128/1997, care stabilește că structurile și funcțiile de conducere din instituțiile de învățământ superior sunt alese prin vot secret pe o perioadă de 4 ani, conform Cartei universitare și în condițiile legii.
Din conținutul normei legale evocate rezultă fără echivoc că relația dintre persoana care îndeplinește o funcție de conducere și comunitatea academică care l-a ales, prin vot, în această funcție, are valoarea și semnificația unui contract de mandat, ce este limitat prin lege la o durată de 4 ani, și că acest termen nu este susceptibil a fi întrerupt sau suspendat, chiar și în ipoteza în care neexecutarea mandatului s-a datorat unor cauze neimputabile, precum este aceea a revocării nelegale din funcție, în condițiile în care finalizarea actelor de alegere, suspendare sau revocare se confirmă legalmente doar de către ministrul educației, prin ordin.
Cum mandatul reclamantului a început în luna aprilie 2004, prima instanță era obligată să constate că repunerea în funcție nu mai are o bază legală după data la care Senatul Iaa les un nou rector, în condițiile Legii nr.128/1997, iar ministrul educației a confirmat această alegere prin ordinul nr.3560 din 27 martie 2008, în cererea ce are ca obiect "repunerea în drepturi" judecătorul fondului fiind obligat să verifice dacă norma legală evocată recunoaște pretinsul drept, cu atât mai mult cu cât, în principiu, cel ce a dat mandatul poate să refuze continuarea executării lui, chiar înainte de împlinirea termenului legal în care el putea fi îndeplinit.
Desigur că, în cazul în care s-ar constata că refuzul de a permite executarea mandatului până la împlinirea termenului legal este nelegal, persoana vătămată este în drept să ceară repararea pagubei, dar nici aceasta și nici instanța nu pot obliga Senatul să permită continuarea executării mandatului dat în anul 2004, întrucât în acest fel s-ar încălca atât voința electorilor cât și principiul autonomiei universitare, principiu garantat de art.32 alin.6 din Constituția României, revizuită.
Ca atare, constatând că s-a făcut o greșită aplicare a legii, adăugându-se în mod nepermis la sentința nr.4723/E din 17 octombrie 2006, și ignorându-se consecințele juridice decurgând din împlinirea duratei mandatului academic și din refuzul corpului elector de a accepta continuarea exercitării mandatului anterior, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va admite recursul pârâtei, va modifica în parte hotărârea atacată, și, în fond, va respinge cererea de obligare a pârâtei I de a repune în funcția de rector pe reclamantul și de a plăti acestuia cheltuielile de judecată, în cuantumul stabilit prin dispozitivul sentinței recurate.
În ceea ce privește excepția nulității recursului, ridicată de intimatul, Curtea, constatând că recurenta face dovada achitării taxei de timbru cu chitanțele nr.- și nr.- din 27.05.2008 și că s-au aplicat timbre judiciare în valoare de 0,3 lei, precum și că, prin concluziile scrise depuse în termenul de pronunțare, recurenta, sub semnătura rectorului și sigiliul I, face cunoscut că "recursul formulat prin apărător este însușit în totalitate și se solicită admiterea acestuia în forma în care a fost declarat, iar pe fondul cauzei se cere respingerea acțiunii intimatului ", consideră că cele două nulități au fost acoperite, drept pentru care excepția urmează a fi respinsă.
Ca parte căzută în pretenții, intimatul, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, va fi obligat să plătească recurentei suma de 7.002,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe timbru și onorariu de avocat, conform dovezilor aflate la dosar.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului, excepție ridicată de intimatul.
Admite recursul introdus de pârâta Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. " I împotriva sentinței civile nr.306/CA/ din 4 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte.
În fond, respinge cererea formulată de reclamantul de a se obliga pârâta Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. " I să îl repună în funcția de rector, funcție deținută anterior revocării sale prin Hotărârea din 25 octombrie 2005 Senatului Universității de Medicină și Farmacie "Gr. "
Respinge cererea reclamantului de a se obliga pârâta "Gr. " I la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă pe intimatul să plătească recurentei Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. " I suma de 7.002,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
01.VII.2008.-
2 ex.-
Președinte:Dan Mircea TăbâltocJudecători:Dan Mircea Tăbâltoc, Aurelia Gheorghe, Violeta
