Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 3395/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 3395
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Doina Lupea
JUDECĂTOR 2: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
GREFIER - - -
XXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții - și - împotriva sentinței nr.1290 din data de 06 iulie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj.
La apelul nominal s-au prezentat avocat, pentru recurenții reclamanți - și - și consilier juridic, pentru intimații pârâți D și
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen.
Avocat, pentru recurenții reclamanți - și - depune delegația de reprezentare și dovada achitării taxei de timbru aferentă recursului.
Curtea a constat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților.
Avocat, pentru recurenții reclamanți - și - solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de suspendare. Arată că sentința Tribunalului Dolj nu este motivată, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004. Precizează că actul administrativ este o decizie de antrenare a răspunderii solidare. În ceea ce privește cazul bine justificat, arată că reclamanții nu mai erau asociați în firmă. Apreciază că nu era întrunită condiția dobândirii bunurilor, deoarece a fost vorba de o adjudecare. Menționează că textul de lege îl incriminează pe cel care cumpără, iar acest text nu este aplicabil în speța de față. Referitor la paguba iminentă arată că există înscrisuri la dosar din care rezultă acest lucru. Precizează că nu s-a început executarea silită. Fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic, pentru intimații pârâți D și C solicită respingerea recursului, menținerea sentinței ca temeinică și legală. Arată că există o stare de insolvabilitate ce nu a fost contestată. Precizează că textul de lege se referă la dobândire, nu la cumpărare și că întrucât nu s-a început executarea silită nu există pagubă. Menționează că patrimoniul reclamanților depășește cu mult creanța fiscală.
În replică, a vocat, pentru recurenții reclamanți - și - arată că nu se putea contesta starea de insolvabilitate de cei din afară.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
La data de 16.06.2009, reclamanții - și au formulat cerere de chemare în judecată a Direcției Generale a Finanțelor Publice, în temeiul art. 14 din Legea 554/2004, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună suspendarea executării deciziei nr. 47110 din 03.06.2009 privind răspunderea reclamanților în solidar emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului D, pana la pronunțarea instanței de fond.
În motivare a arătat că prin decizia nr. 47110/03.06.2009 s-a atras răspunderea reclamanților în solidar cu, pentru suma de 407.191 lei, reținându-se ca temeiul art. 27 alin. 1 lit. a) din OG 92/2003, respectiv că în calitate de foști asociați ai acestei societăți, prin faptele săvârșite, au condus la starea de insolvabilitate a societății.
Astfel, s- reținut că reclamanții au adjudecat la 14.09.2006 anumite bunuri ale, deși acestea fuseseră sechestrate prin procesul-verbal nr. 4296/06.05.2004 semnat și de către reclamanți, astfel că aceștia aveau cunoștință de imposibilitatea cumpărării.
Reaua-credință este reținută și în dosarul nr. 762/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
Începând cu anul 2003, au existat mai multe litigii între asociații, litigii ce au afectat activitatea societății.
Reclamanții au fost asociați la alături și de, și, însă prin sentința nr. 388/31.05.2005, pronunțată de Tribunalul Dolj, reclamanții au fost excluși din societate, moment din care conducerea acesteia a fost preluată de către.
Singurul argument al organului fiscal, anume că reclamanții au adjudecat anumite utilaje, nu este de natură a reține reaua credință, atât timp cât nu se ține cont și de celelalte elemente/date ale societății, sau de acțiunile lui vădit prejudiciabile pentru societate.
Împotriva deciziei mai sus amintite reclamanții au formulat contestație privind întreaga sumă, aceasta fiind înregistrată la organul de control, contestație nesoluționată până în acest moment.
Întrucât se consideră vătămați prin actul administrativ emis și sunt prejudiciați de executarea acestor sume, solicită suspendarea executării până la soluționarea acțiunii de către instanța de fond.
Consideră că sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, după cum urmează:
1. Cazul este justificat
Din elementele menționate de noi în contestația depusă la organul fiscal rezultă că respectivele concluzii au la bază fie interpretări juridice greșite, fie o aplicare necorespunzătoare condițiilor fiscale. Evident că instanța în soluționarea acestei suspendări nu analizează fondul, însă cred că se impune privire generală asupra acestor motive tocmai pentru da posibilitatea formulării, fără a fi afectată activitatea reclamanților ca urmare executării, a unei apărări pe fondul cauzei.
Scurte considerații privind apărările de fond
- chiar dacă procesul-verbal de sechestru din 2004 fost semnat de către reclamanți, nu înseamnă neapărat că la momentul adjudecării avea cunoștință de menținerea efectelor acestuia; odată ce din 31.05.2005 au ost excluși, iar adjudecarea bunurilor a avut loc la 14.09.2006, în perioada de mai bine de 15 luni în care reclamanții au pierdut controlul societății, existența/menținerea procesului-verbal de sechestru putea fi modificată.
- În privința adjudecării, atât timp cât organul fiscal nu a dispus înregistrarea sechestrului în Arhiva de Garanții Mobiliare, iar executorul judecătoresc a îndeplinit toate formalitățile de publicitate ale actelor de executare, nu se poate reține reaua credință a reclamanților.
- De aici rezultă că nici condiția legăturii de cauzalitate între dobândirea bunurilor și solvabilitatea debitoarei nu este întrunită în cauză. Atât timp cât după adjudecare în patrimoniul SC SRL au rămas bunuri, a căror valoare, așa cum au arătat mai sus, era mai mare decât creanța DGFP, rezultă că la acel moment debitoarea nu era insolvabilă. Faptul că ulterior, după 4 ani de la excludere și 3 ani de la adjudecare, valoarea creanțelor a crescut peste valoarea bunurilor rămase în patrimoniul debitoarei nu le poate fi imputat, cu atât mai mult cu cât din mai 2005 nu au mai avut nici o legătură cu activitatea de conducere a societății.
- Nu se poate reține reaua credință prin referire la dosarul penal nr. 762/P/2008 și la ordonanța din 09.10.2008, în sensul că există indicii de comitere a infracțiunii de sustragere de sub sechestru. In condițiile în care nu există o hotărâre definitivă de condamnare re, funcționează prezumția de nevinovăție instituită de art. 23 alin. 8 din Constituție, art. 5 pr.pen.
Având în vedere că procesul-verbal de sechestru a fost instituit în 06.05.2004, și că după această dată organul fiscal nu a mai efectuat nici un act de executare, rezultă că la momentul încheierii procesului-verbal de insolvabilitate (26.05.2009), creanța era prescrisă. Astfel, instituirea unei răspunderi solidare se poate face numai în privința unei creanțe ce îndeplinește condițiile legale de a fi pusă în executare, adică să nu fie prescrisă, să fie constatată printr-un titlu executoriu, etc.
Oricum, consideră nelegal actul administrativ și pentru motivul că față de reclamanți aplicarea efectelor art. 176 din OG 92/2003 privind insolvabilitatea are un caracter retroactiv întrucât instituția nu exista nici la momentul la care aceștia au fost excluși, dar nici la momentul adjudecării, adică al săvârșirii respectivei fapte culpabile; or, față de reclamanți nu se poate reține la nivelul anului respectiv îndeplinirea unor condiții ce sunt reglementate abia ulterior.
Mai mult, conturarea unui caz bine justificat rezultă din următoarele:
Fiind vorba de o antrenare a răspunderii solidare pentru creanța unei societății din care au fost excluși, evident că trebuie să li se asigure dreptul la apărare și accesul liber la justiție.
Evident că pe lângă asigurarea accesului la justiție pentru a se stabilit legalitatea și realitatea celor reținute în actul administrativ, nici organul fiscal nu trebuie prejudiciat.
Organul fiscal nu este prejudiciat odată ce reclamanții dețin bunuri imobile în proprietate ce depășește cu mult valoare pentru care s-a atras răspunderea, Organul fiscal poate aplica un sechestru asigurător. De asemenea, conform actelor anexate ezultă că se executarea poate să privească și veniturile obținute de reclamanți.
2. Prevenirea unei pagube iminente
Prin executarea actelor administrative respective reclamanții suferă un important prejudiciu, greu de înlăturat.
Astfel, prin executarea silită a celor două imobile proprietatea noastră s-ar ajunge la crearea unui prejudiciu, odată ce în contextul economic actual valorificarea la un preț acceptabil al imobilelor nu este posibil.
Valoarea scăzută la care s-ar vinde ar fi una foarte mică.
Posibilitatea de recuperare a debitului este reală, valoarea patrimoniilor reclamanților depășind valoarea obligațiilor bugetare cu mult mai mult, astfel ca în eventualitatea suspendării executării nu sunt afectate drepturile creditorului.
Mai mult, executarea imobilelor ar avea efecte directe asupra activităților societăților la care reclamanții sunt acționari, odată ce au garantat cu acestea diverse credite luate pentru activitatea comercială.
Evident că pornirea executării asupra acestor imobilele ar avea ca efect automat rezilierea contractelor de credit și creditele ar devenii exigibile imediat pentru întreaga sumă.
Rolul suspendării este tocmai de a preveni o anumită pagubă plecând de la că reclamanților li se încalcă anumite drepturi subiective, mai bine conturate, urmând ca aceste aspecte să fie analizate pe fondul cauzei.
3. A fost sesizată în temeiul art. 7 autoritatea publică solicitându-se anularea actului administrativ care ne vatămă. Astfel, reclamanții au făcut dovada că s-a înregistrat contestația noastră la organul fiscal conform contestației anexate.
Prin sentința civilă nr. 1290/06.07.2009, a Tribunalului Dolj, s-a dispus respingerea cererii de suspendare formulată de către reclamanți, cu motivarea că cererea acestora nu îndeplinește cerințele legale, respectiv producerea unei pagube iminente și a unor cazuri bine justificate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții - și -, solicitând modificarea ei ca nelegală, cu admiterea pe fond a cererii de suspendare.
Recurenții au susținut că instanța a apreciat greșit actele depuse la dosar și că din aceste acte rezultă atât nelegalitatea impunerii reclamanților la plata unei sume de bani. Că această impunere este abuzivă și că aceasta întemeiază atât existența unei pagube iminente, cât și cea a motivului justificat cerut de dispozițiile legale.
Recursul este nefondat.
Prin decizia nr. 47110/2009, emisă de C, s-a dispus angajarea reclamanților la plata, în solidar cu SC SRL, a sumei de 732.339 lei, reprezentând obligații la bugetul de stat.
Conform art. 14 din Lg. 554/2004, reclamanții au solicitat suspendarea executării actului administrativ, susținând existența unor cazuri bine justificate și crearea unei pagube iminente.
Susținerile reclamanților au rămas însă nedovedite.
Afirmațiile lor se bazează în principal pe susținerea emiterii nelegale și abuzive a actului administrativ.
Legalitatea emiterii actului administrativ nu poate fi analizată în prezenta cauză, ea constituind de altfel obiectul cauzei de fond care se derulează separat. Or, numai cu acea ocazie, reclamanții pot să facă dovada și să ceară anularea respectivului act.
Prezenta cauză având așadar un caracter accesoriu cauzei de fond se limitează doar la a analiza existența unor cazuri justificate și a iminenței unei pagube. Or, susținerile reclamanților nun umai că nu afirmă aceste împrejurări decât în mod formal, ele mărginindu-se doar la a face o analiză pe fond a actului administrativ.
Or, această analiză excede însă caracterul vremelnic al măsurilor cerute în prezentul dosar și s-ar transforma într-o adevărată judecare a fondului, ceea ce este nelegal și nu poate fi acceptat.
Reclamanții nu au decât să-și lămurească temeinicia susținerilor cu ocazia judecării legalității emiterii actului de impunere.
Dacă dovedesc aceste susțineri, atunci în mod, debitul lor fie va dispare sau eventual va fi diminuat, dacă nu, atunci toate măsurile asiguratorii luate pe durata procesului se vor dovedi a fi fost necesare și oportune.
În prezenta cauză reclamanții trebuiau să dovedească doar existența unor cazuri justificate sau a unei pagube iminente create prin executarea actului atacat. Petenții nu au făcut însă această dovadă, așa încât susținerile și motivele lor sunt lipsite de temei.
În consecință, recursul reclamanților este nefondat, instanțele apreciind corect că nu se impune suspendarea executării actului administrativ pe durata derulării procesului de anulare pornit împotriva lui de către reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții - și - împotriva sentinței nr.1290 din data de 06 iulie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 August 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. jud.
Tehn.
2 ex./25.08.2009
Președinte:Doina LupeaJudecători:Doina Lupea, Emilian Lupean, Corneliu Maria
