Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 3552/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 3552

Ședința publică de la 24 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță Judecător

- - JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu

- - JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu

Grefier:

*********

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI O împotriva sentinței nr. 456 din 09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că ambele părți au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă.

Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.

Deliberând,

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr. 456 din 9.06.2009, Tribunalul Oltaa dmis cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu intimata INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI O.

A dispus suspendarea actului administrativ nr.96/29.05.2009 până la pronunțarea instanței de fond

În considerentele sentinței s-a reținut că nelegalitatea Ordinului susmenționat rezidă prin prisma reclamantului în încălcarea competenței materiale de către Prefectul jud. O, deoarece numirea în funcție a reclamantului s-a efectuat prin decizia Primului Ministru ori atribuțiile, salarizarea și stabilirea drepturilor se stabilesc prin decizia celui ce are competența de a numi în funcția publică, ordonatorul terțiar de credite, astfel încât Instituția Prefectului nu poate diminua drepturile salariale.

De altfel, Ordinul este emis retroactiv, având aplicabilitate din 1 ianuarie 2009, încălcându-se principiul neretroactivității iar actele menționate în preambulul Ordinului OUG nr.1/2009, OUG nr.31/2009 și OUG nr.41/2009 nu stabilesc vreo limitare a drepturilor salarizare ale înalților funcționari publici, ci dimpotrivă prelungesc succesiv aplicarea OG nr.6/2007 cu modificările ulterioare iar temeiul legal al emiterii OUG nr.222/2008 se referă la personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice aflate în subordinea, autoritatea, coordonarea Guvernului, ministerelor și celorlalte organe de speciale ale administrației publice centrale și locale.

S-a invocat faptul că dispoz.art.222/2008 reglementează remunerarea conducătorilor instituțiilor și autorităților publice centrale și locale, fiind consecința adresei MAI și Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale potrivit cu care remunerația lunară pentru perioada ianuarie - martie 2009 conducătorului și adjuncților conducătorului autorităților și instituțiilor publice indiferent de forma de finanțare ce intră sub incidența art. IV din OUG nr.222/2008 va fi stabilită la nivelul maxim de 6691 lei, respectiv 5648 lei cât prevăd poziția 6 și 7 din anexa 7/2b din OG nr.10/2008 reprezentând indemnizația pentru funcția de secretar de stat, respectiv subsecretar de stat.

Prin prisma obiectului acțiunii și a dispoz art. 14 alin.1 Legea nr.554/2004 tribunalul a adopta soluția admiterii cererii reclamantului în contradictoriu cu reclamanta și a dispune suspendarea actului administrativ pună la pronunțarea instanței de fond.

Motivarea invocată de reclamant - încălcarea dispozițiilor Legii nr.188/1999/R ce stabilește drepturile salariale ale funcționarilor publici și prin raportare la titulatura OUG nr.222/2008 pentru modificarea art.3/1 din OUG nr.79/2008 privind măsuri economico financiare la nivelul unor operatori economici și măsuri referitoare la remunerarea conducătorilor și adjuncților, conducătorilor autorităților și instituțiilor publice centrale și locale se încadrează în sintagma cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente reglementată de dispoz.art.14 alin.1 Legea nr.554/2004.

Cât timp, orice persoană - potrivit art.1 alin.1 Legea nr.554/2004 - ce se consideră vătămată, într-un drept al său sau interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ - se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim - urmează a se califica că cererea reclamantului de a solicita suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond este întemeiată.

Funcțiile de prefect și subprefect fiind funcții publice teritoriale potrivit art.8 alin2 din Legea nr.188/1999/R urmează a se analiza de către instanță de fond, în acțiunea având ca obiect anularea actului administrativ - în speță ordinul Prefectului Județului O, dacă acestora le sunt aplicabile în vederea clarificării salarizării dispoz. art. IV (1) OUG nr.222/2008 - aspecte inserate în adresele MAI și Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale - filele 11-12.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului reclamantul a susținut că sentința instanței de fond fost pronunțată, fără a fi luate în considerare argumentele instituției prefectului invocate în întâmpinare și anume că Ordinul Prefectului nr.96/25.05.2009 este emis cu respectarea normelor de competență materială, prevăzute de Legea specială nr.340/2004, privind prefectul și Instituția prefectului, precum și a normelor de tehnică legislative prevăzute de Legea nr.24/2000.

Recurentul mai arată că instanța de fond a ignorat cu desăvârșire faptul că emitere ordinului în speță este și consecința adresei MAI nr.660/13.03.2009, care este întemeiată pe îndrumările.

Instanța de fond s-a limitat doar la argumentele reclamantului privitoare la cuantumul sumelor ce trebuie recuperate de către Instituția Prefectului Județului O, prin Serviciul financiar contabilitate.

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, prin acre a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta pârâtă, ca nefondat.

Intimatul în motivarea întâmpinării susține că obiectul cauzei îl reprezintă suspendarea executării unui act administrativ, ori motivele de recurs nu au ici legătură cu sentința pronunțată de instanța de fond, respectiv cu dispozițiile art.14 alin.1 din Legea 554/2004.

Recursul este nefondat.

Prin cererea introductivă s-a solicitat suspendarea Ordinului prefectului Județului O nr.96/25.05.2009, referitor la salarizarea funcțiilor publice de prefect și subprefect potrivit OUG nr.222/2008.

Se reține din lucrările dosarului că intimatul reclamant a fost numit în funcția publică de subprefect, în temeiul Legii nr.188/1999 și Legea nr.340/2004.

Motivele de recurs invocate de Instituția prefectului fac referire la temeiul legal al ordinului cărui suspendare se solicită în cauză și la o adresă a MAI nr.6630/31.03.2009, pe care s-ar fi întemeiat ordinul prefectului.

Cele susținute de recurent nu sunt fondate, deoarece în speță obiectul cererii îl reprezintă suspendarea Ordinului prefectului, reținându-se că intimatul reclamant are calitatea de subprefect și astfel încât instanța de fond a reținut corect că în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici,în care sunt stabilite drepturile salariale ale funcționarilor publici.

Cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art.14 alin.1 din Legea 554/2004 modificată, în mod corect instanța de fond, la adoptarea soluției, avut în vedere îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de dispozițiile legale enunțate, referitoare la suspendarea executării unui act administrativ, în speță ordin al prefectului.

Temeiul legal invocat de recurent și anume dispozițiile OUG 222/2008 se referă la personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice aflate în subordinea Guvernului și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale.

Dispozițiile legale invocate de recurent nu se referă la funcțiile publice de prefect și subprefect, așa cum reține recurentul, ci la măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici și la remunerarea conducătorilor autorităților și instituțiilor publice centrale și locale.

Drepturile salariale și drepturile bănești în general ale funcționarilor publice sunt prevăzute în mod expres în dispozițiile Legii 188/1999 R, astfel încât nu pot fi reținute motivele de recurs invocate de recurent.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI O împotriva sentinței nr. 456 din 09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red. Jud. D

Ex.2//06.10.2009

Jud. fond M T

Președinte:Magdalena Fănuță
Judecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu, Doina Ungureanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 3552/2009. Curtea de Apel Craiova