Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 377/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA NR.377/R-CONT
Ședința publică din 09 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
- - - JUDECĂTOR 3: Corina
- - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în P,-, jud.A, împotriva sentinței civile nr.613/CF din 05decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția civilă, în dosar nr-, intimați fiind reclamantul BIROUL NOTARULUI PUBLIC cu sediul în P, str.-, -,.B,.2, jud.A și chemații în garanție domiciliat în P,-, jud.A și CASA DE ASIGURĂRI A NOTARILOR PUBLICI cu sediul în B, sector 1, str.G-ral, nr.14.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 03 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin acțiunea introdusă la data de 28.09.2007, înregistrată la Tribunalul Argeș sub nr-, reclamantul Biroul Notarului Public Pac hemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice A, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.25/5.04.2007, a raportului de inspecție fiscală nr.216/22.12.2006 și a deciziei de impunere privind obligații fiscale stabilite suplimentar nr.87852/22.12.2006 și exonerarea de plata sumei de 140.200 lei, ca nefiind datorată.
Totodată, a formulat cerere de chemare în garanție împotriva vânzătorului pentru ca, în cazul respingerii contestației sale, acesta să fie obligat să suporte diferențele stabilite de organul fiscal.
Reclamanta, în esență, a arătat următoarele:
În urma controlului efectuat în perioada 30-31.08.2006 a fost încheiat reportul de inspecție fiscală parțială nr.216/87816/22.12.2006 și emisă decizia de impunere nr.87852/22.12.2006, acte prin care s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 140.200 lei, cu titlu de impozit pe venit din tranzacții imobiliare, 50.122 lei dobânzi și 701 lei penalități.
Inspecția s-a efectuat în urma adresei nr.60472/24.08.2006, emisă de Camera Notarilor Publici P, înregistrată la P sub nr.60472/24.08.2006, prin care se solicita "dispunerea celor necesare în vederea recuperării la bugetul consolidat al statului a sumei de 140.000 lei impozit necalculat și neîncasat de către notar și a diferenței de taxă de timbru stabilită de notar în cazul a trei contracte de vânzare-cumpărare, autentificate sub nr.6138 și 6139/18.11.2005 și 6192/25.11.2005".
Inspecția a avut două obiective: primul, veniturile din onorariul notarial realizate de BNP; al doilea, impozitul pe venit realizat din transferul dreptului de proprietate.
Organul fiscal a reținut corectitudinea calculelor ce privesc venitul realizat din activitatea notarială și faptul că sunt încasate efectiv.
La al doilea obiectiv, impozitul realizat din transferul dreptului de proprietate, a reținut în sarcina sa obligația de plată a sumei de 140.000 lei, fără să țină cont de faptul că obligația de plată a acestui impozit revine vânzătorului, în calitate de contribuabil, din al cărui patrimoniu se transferă dreptul de proprietate, potrivit art.77 ind.1 din Legea nr.571/2003, republicată și art.151 ind.2 alin.1 lit.a din nr.HG44/2004, nu notarului public.
Impozitul trebuia stabilit în sarcina vânzătorului V, din patrimoniul căruia s-a transferat imobilul vândut, care are calitatea de debitor al obligației fiscale și împotriva acestuia trebuia să se îndrepte organul fiscal.
BNP, potrivit art.77 ind.2 alin.3 din Legea nr.163/2005, nu are decât rolul de plătitor intermediar.
În mod nelegal s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 140.000 lei, aceasta revenind vânzătorului.
În ceea ce privește valoarea tranzacției și a impozitelor pe venit, datorate de vânzător, s-au avut în vedere expertizele prezentate de acesta pentru fiecare tranzacție în parte.
Astfel, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.6192/23.11.2006, vânzător V și cumpărător SC COMPLEX SRL, s-au prezentat două rapoarte de expertiză, întocmite de experți autorizați, prin care s-a stabilit că valoarea imobilelor vândute, primul situat în P, str. - D, teren + construcții și al doilea, teren în suprafață de 10.000 mp, situat în intravilanul comunei, au valoarea de 797.137 lei, primul, respectiv, 791.000 lei, al doilea.
Aceste expertize au stat la baza stabilirii obligațiilor către stat, potrivit art.77 ind.1 alin.4 lit.f din Legea nr.571/2003, republicată.
Susținerile inspectorilor că rapoartele de expertiză nu au calitatea de documente justificative, cu specificarea că au această calitate numai documentele care atestă realizarea investiției, sunt nefondate, din moment ce legea nu impune prezentarea unor asemenea documente, ci numai a unor expertize, iar expertul răspunde de realitatea și exactitatea datelor prezentate în expertiză.
Notarul, potrivit legii, nu poate răspunde într-o asemenea situație (prezentarea prin expertiză a unor date nereale cu privire la lucrările realizate), el neavând obligația de a verifica realitatea investițiilor în teren.
Răspunderea notarului, potrivit Legii nr.343/2006, pentru calcularea eronată a impozitului datorat de vânzător, nu poate fi angajată decât în condițiile în care se stabilește cu certitudine că a acționat cu intenție, ceea ce nu s-a invocat prin actul de control și nu s-a dovedit.
Culpa exclusivă pentru determinarea impozitelor datorate revine vânzătorului, care a cunoscut situația reală a imobilelor și lucrărilor efectuate și a prezentat rapoartele de expertiză.
În subsidiar, în cazul respingerii contestației, a solicitat admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea vânzătorului la plata diferenței de impozit de 140.200 lei, cu dobânzile și penalitățile aferente.
Reclamantul, în dovedirea acțiunii, a depus înscrisuri(8-76).
A, prin întâmpinare (103-107), a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând, în esență, că obligația reclamantului de a calcula, încasa și vira impozitul datorat în baza actelor translative de proprietate este reglementată de art.77 ind.2 alin 1 din Legea nr.163/2005, că acesta nu și-a îndeplinit obligațiile legale, că situația reclamantului este asemănătoare angajatorului care nu reține angajatului contribuțiile pe care acesta le datorează la bugetul asigurărilor de șomaj, indicând în acest sens art.27 din Legea nr.76/2002, și că, la determinarea valorii de înstrăinare, nu s-a utilizat un raport de expertiză potrivit art.77 ind.1 alin.4 lit.f din Legea nr.571/2003, republicată, ci un raport de evaluare.
Reclamantul, prin cererea depusă la data de 23.11.2007 (85-87), și-a completat acțiunea, arătând că înțelege să solicite și suspendarea executării actelor contestate, deoarece organul fiscal a început executarea silită, depunând înscrisuri(88-91).
A, prin întâmpinare(96-98), a solicitat respingerea cererii de suspendare.
Instanța, prin sentința civilă nr.20/CF/25.01.2008 (112-113), a admis cererea și a dispus suspendarea executării silite a deciziei nr.25/5.04.2007, a raportului de inspecție fiscală nr.216/22.12.2006 și a deciziei de impunere privind obligații fiscale stabilite suplimentar nr.87852/22.12.2006, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Curtea de Apel Pitești, prin decizia nr.353/R-C/28.03.2008 (132-133) a admis recursul A, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, fără ca înaintea acesteia să se mai susțină cererea de suspendare.
Reclamantul, prin cererea depusă la data de 23.05.2008 (135), a formulat cerere de chemare în garanție împotriva Casei de Asigurări a Notarilor Publici B pentru ca, în cazul respingerii contestației și stabilirii răspunderii în sarcina sa, aceasta să o despăgubească potrivit poliței de asigurare încheiată.
În cauză, pe lângă proba cu înscrisuri, s-a administrat proba cu expertiza contabilă, rezultatul acesteia fiind consemnat la filele 151-153.
Prin sentința civilă nr.613/CF/5 decembrie 2008, Tribunal Aaa dmis acțiunea reclamantului BIROUL NOTARULUI PUBLIC în contradictoriu cu DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A și pârâtul - chemat în garanție, chemată în garanție fiind CASA DE ASIGURARI A NOTARILOR PUBLICI.
A fost anulată decizia de impunere nr. 87852/22.12.2006, raportul de inspecție fiscală nr. 216/87816/22.12.2006 și decizia nr. 25/5.04.2007 emisă de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A și a exonerat reclamantul de plata oricărei sume de bani.
Au fost respinse și cererile de chemare în garanție formulate de reclamant împotriva numitului și împotriva CASEI DE ASIGURARI A NOTARILOR PUBLICI.
A fost obligată DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A la 5000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că impozitul datorat pentru veniturile realizate din transferul dreptului de proprietate este reglementat de dispozițiile art.77 ind.1 - 77 ind.3 din Legea nr.571/2003, republicată.
Art.77 ind.1-3 a fost introdus prin nr.OUG24/2005, respinsă prin Legea nr.164/2005 și abrogată prin Legea nr.163/2005.
Potrivit art.77 ind.1-ind.3, din Legea nr.163/2005, astfel cum a fost reglementat la data autentificării contractelor de vânzare-cumpărare, 23.11.2005, impozitul pe venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal este datorat în anumite condiții.
Organul fiscal, prin raportul de inspecției fiscală nr.216/87816/22.12.2006(8-19) și decizia de impunere nr.87852/22.12.2006(21-22), a stabilit obligația de plată a unei diferențe de impozit în sumă de 140.200 lei, cu accesoriile aferente de 50.122 lei majorări de întârziere și 701 lei penalități, pe considerentul că lucrările menționate în raportul de evaluare, reprezentând sporul de valoare nu ar fi reale, nu există documente justificative în acest sens și nu sunt deductibile fiscal la calcularea impozitului pe venit datorat, pe de o parte, iar, pe de altă parte, pentru determinarea valorii tranzacției și a impozitului s-a făcut în baza unui raport de evaluare, nu a unei expertize, cu încălcarea art.77 ind.1 alin.4 lit.
Prin decizia nr.25/5.04.2007(23-30), pentru aceleași argumente, s-a respins contestația administrativă.
Calcularea diferențelor, așa cum a stabilit și expertiza, este corectă, însă stabilirea răspunderii reclamantului pentru plata diferenței de impozit este total nelegală, pentru că titularul obligației de plată a impozitului pe venitul realizat din transferul dreptului de proprietate este vânzătorul bunului înstrăinat, nu notarul.
Nu a fost primită susținerea că ar fi încălcate disp.lit.f, pentru lipsa expertizei, deoarece raportul de evaluare, prezentat de vânzător la efectuarea tranzacției, are același regim ca expertiza.
S-a mai invocat faptul că datele prezentate în rapoartele de evaluare (44-58, raportul de evaluare imobil și 59-77, imobil din P) nu ar cuprinde date reale în ceea ce privește investițiile realizate, nu există documente justificative care să le certifice, însă răspunderea pentru conținutul actelor prezentate revine atât vânzătorului, cât și evaluatorului care a efectuat lucrarea, opinia instanței fiind întemeiată și pe concluziile expertizei contabile efectuată în cauză (151-153).
Notarul, sub acest aspect, are obligația de a verifica formal dacă actele prezentate îndeplinesc cerințele legale și pot fi luate în considerare la efectuarea tranzacției. El nu are obligația de a efectua verificarea faptică și cenzura raportul de evaluare prezentat de vânzător, ca document justificativ.
Notarul are obligația, în numele și pe seama vânzătorului, de a calcula, reține și vira impozitul datorat de acesta.
În speță, organul fiscal a reținut că reclamantul a calculat impozitul datorat de vânzător, dar la un cuantum mai mic decât cel legal și că lui îi revine răspunderea pentru plata diferenței de 140.200 lei, făcând comparație cu reținerea contribuției la fondul de șomaj.
Opinia organului fiscal nu a fost primită, cu motivarea că tot vânzătorul răspunde de plata diferențelor, în caz contrar, creându-se posibilitatea ca însăși pârâta, în calitate de angajator, să suporte din bugetul propriu contribuțiile datorate de angajați, impozitul pe venit și alte, aceștia urmând a fi exonerați de plata lor, ceea ce contravine legii.
Instanța a avut în vedere și modificarea ulterioară a art.77 ind.2, referitoare la " impozitului", prin Legea nr.343/2006, în sensul că, "în cazul în care, după autentificarea actului sau întocmirea încheierii de finalizare în procedura succesorală de către notarul public, se constată erori sau omisiuni în calcularea și încasarea impozitului prevăzut la art. 77^1 alin. (1) și (3), notarul public va comunica organului fiscal competent această situație, cu motivarea cauzelor care au determinat eroarea sau omisiunea. Organele fiscale competente vor emite decizii de impunere pentru contribuabilii desemnați la art. 77^1 alin. (1) și (3), în vederea încasării impozitului. Răspunderea notarului public pentru neîncasarea sau calcularea eronată a impozitului prevăzut la art. 77^1 alin. (1) și (3) este angajată numai în cazul în care se dovedește că neîncasarea integrală sau parțială este imputabilă notarului public care, cu intenție, nu și-a îndeplinit această obligație."
În concluzie, s-a reținut că la data efectuării controlului, 22.12.2006, erau incidente dispozițiile Legii nr.343/2006, publicată în nr. 662 din 1 august 2006, întrată în vigoare la data de 4.08.2006, iar organul fiscal avea obligația să stabilească răspunderea pentru plata diferențelor în sarcina vânzătorului, nu în sarcina reclamantului.
În ceea ce privește cererile de chemare în garanție, formulate de reclamant împotriva vânzătorului și împotriva Casei de Asigurări a Notarilor Publici, acestea au fost respinse, avându-se în vedere admiterea acțiunii reclamantului și anularea actelor prin care s-a stabilit obligația pe plată în sarcina sa de 140.200 lei, cu accesoriile aferente.
Pe cale de consecință, s-a apreciat că organul fiscal are obligația de a emite o altă decizie de impunere în sarcina vânzătorului - pentru suma de 140.200 lei impozit suplimentar, cu majorările și penalitățile aferente.
În temeiul art.274 proc.civ. Aaf ost obligată la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva sentinței, în termen legal a formulat recurs DGFP A care a criticat-o pentru motivul prev. de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, deoarece conform art.772alin.2 din Legea nr.163/2005, notarii publici care autentifică actele translative de proprietate au obligația de a calcula, de a încasa și de a vira impozitul la bugetul de stat. Coroborând cu disp.art.771rezultă că se instituie un raport obligațional între notarul public și stat, acesta având obligația încadrării tranzacțiilor în situațiile reglementate de art. 771alin.4 și deci de a verifica existența documentelor legale, concretizate într-un raport de expertiză, ci nu de evaluare.
Notarul trebuia să analizeze succesiunea tranzacțiilor efectuate, reținând că rapoartele de evaluare nu pot fi asimilate rapoartelor de expertiză și nu era posibil ca numai la 5 zile distanță să fie vândute aceleași imobile la un preț mult mai mare.
La data de 3.04.2009 s-au depus concluzii scrise din partea intimatei, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că recurenta face o interpretare greșită a dispozițiilor art.772Cod fiscal, în contextul în care art.771în forma sa inițială nu prevede nici o răspundere a notarului public pentru calcularea greșită a impozitului, acesta răspunzând doar în cazul în care a acționat cu intenție, ceea ce în speță nu s-a dovedit.
La 8 aprilie 2009, s-a depus concluzii scrise și din partea intimatei chemate în garanție Casa de Asigurări a Notarilor Publici, prin care a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că notarul public are obligația de a verifica formal dacă actele prezentate îndeplinesc cerințele legale, eventualele diferențe trebuind să fie suportate de vânzător.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, ce se încadrează în disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă, cât și sub toate aspectele, în temeiul art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art.772ale Legii nr.163/2005, în vigoare la data transferării dreptului de proprietate, impozitul se calcula prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului impozabil determinat potrivit art.771, notarilor publici care autentifică actele între vii translative ale dreptului de proprietate revenindu-le obligația de a calcula, de a încasa și de a vira impozitul la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv al lunii următoare celei în care a fost autentificat actul.
Legea stabilea, ca și în prezent, în sarcina notarului obligația de a reține și de a vira impozitul datorat bugetului de stat pentru veniturile din transferul proprietăților imobiliare, obligație de care reclamantul s-a achitat, având în vedere prețul declarat de părți și concluziile rapoartelor de evaluare prezentate. La acel moment, însă, legiuitorul nu a prevăzut explicit ce se întâmplă atunci când se constată, ulterior autentificării actului translativ de proprietate, că impozitul real datorat ar fi fost mai mare decât cel reținut. Această lacună a legii a fost clarificată prin dispozițiile art. 772din Legea nr.343/2006 publicată în Monitorul Oficial nr.662 din 1 august 2006, în vigoare la data efectuării controlului. Potrivit acestora "în cazul în care, după autentificarea actului sau întocmirea încheierii de finalizare în procedura succesorală de către notarul public, se constată erori sau omisiuni în calcularea și încasarea impozitului prevăzut la art. 771alin. (1) și (3), notarul public va comunica organului fiscal competent această situație, cu motivarea cauzelor care au determinat eroarea sau omisiunea. Organele fiscale competente vor emite decizii de impunere pentru contribuabilii desemnați la art. 771alin. (1) și (3), în vederea încasării impozitului. Răspunderea notarului public pentru neîncasarea sau calcularea eronată a impozitului prevăzut la art. 771alin. (1) și (3) este angajată numai în cazul în care se dovedește că neîncasarea integrală sau parțială este imputabilă notarului public care, cu intenție, nu și-a îndeplinit această obligație.". Drept urmare, s-a stabilit expres că organele fiscale vor emite de decizie de impunere pentru contribuabil, adică pentru persoana care a realizat transferul patrimonial, nicidecum pentru notar, acesta putând răspunde doar în ipoteza în care se dovedește intenția sa de a eluda reglementările legale.
Mai mult, nici la data autentificării actelor, art.772Cod fiscal și art.1518- 1519din Normele Metodologice aprobate prin HG nr.44/2004 nu stabileau vreo obligație în sarcina notarului pentru plata diferenței de impozit.
Notarului nu îi incumba obligația de a efectua verificări proprii asupra realității celor consemnate de experții autorizați în cuprinsul rapoartelor prezentate de către vânzători la momentul întocmirii actelor de vânzare cumpărare, el trebuind să se raporteze la aspectele formale. Ori, așa cum a reținut și judecătorul fondului, nu se poate invoca încălcarea dispozițiilor art.771alin.4 lit.f Cod fiscal prin aceea că nu ar exista un raport de expertiză, cât timp raportul de evaluare prezentat de vânzător la efectuarea tranzacției, are același regim și valoare probatorie ca și expertiza, denumirea folosită fiind fără relevanță, cât timp acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 9 din Ordinul nr. 905/2004 ( partea introductivă, descrierea operațiunilor și concluziile).
Rapoartele de evaluare prezentate de vânzător au fost întocmite de experți evaluatori întreprindere, autorizați, motiv pentru care se apreciază că, sub aspect formal, notarul public și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau, eventuala răspundere pentru conținutul actelor prezentate revenind atât vânzătorului cât și evaluatorului.
Concluzia la care a ajuns instanța de fond, în sensul că se poate emite o decizie de impunere în sarcina vânzătorului pentru o sumă stabilită cu titlu de impozit suplimentar, ci nu în sarcina biroului notarial, este legală și temeinică, prin raportare la dispozițiile legale sus menționate, astfel că recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în P,-, jud.A, împotriva sentinței civile nr.613/CF din 05decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția civilă, în dosar nr-, intimați fiind reclamantul BIROUL NOTARULUI PUBLIC cu sediul în P, str.-, -,.B,.2, jud.A și chemații în garanție domiciliat în P,-, jud.A și CASA DE ASIGURĂRI A NOTARILOR PUBLICI cu sediul în B, sector 1, str.G-ral, nr.14.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
8.05.2009
jud fond.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina
