Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 3780/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3780
Ședința publică de la 06 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D împotriva sentinței nr.1328 din 09 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC SRL
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D și avocat pentru intimata reclamantă SC SRL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Interpelat de instanță cu privire la achitarea cauțiunii la instanța de fond, apărătorul intimatei reclamante arată că a plătit suma stabilită cu titlu de cauțiune și a depus personal chitanța, în original la grefa instanței și în copie la dosarul cauzei.
Instanța constată că la dosarul de fond se află dovada achitării cauțiunii și apreciind cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părților asupra recursului de față.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D invocă excepția inadmisibilității cererii de suspendare, arătând că raportul de inspecție fiscală este un act premergător actului administrativ ce este reprezentat de decizia de impunere.
Pe fondul cauzei, susține că nu s-a făcut dovada pagubei iminente invocând în acest sens practica Înaltei Curți de Casație și Justiție care a statuat că trebuie să se dovedească în mod explicit prejudiciul suferit.
De asemenea, arată că în hotărârea recurată nu se face referire la nelegalitatea actelor administrative contestate.
În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de suspendare în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
Avocat pentru intimata reclamantă SC SRL C solicită respingerea excepției inadmisibilității invocată de pârâtă, arătând că actul administrativ poate fi supus suspendării.
Pe fond, susține că prejudiciul suferit reprezintă o eventualitate, astfel că dacă s-ar executa creanța bugetară ar fi afectate relațiile de afaceri și fondul de salarii. Arată că creanța bugetară este asigurată prin patrimoniul societății și prin - ul de recuperat, la dosar fiind depus un raport de expertiză extrajudiciară referitor la creanță.
Față de cele arătate, solicită respingerea recursului formulată de pârâtă, fără cheltuieli de judecată.
În replică, reprezentantul recurentei pârâte susține că trebuiau indicate motivele de nelegalitate ale actului administrativ contestat.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
La data de 2 iulie 2009 reclamanta chemat în judecată pârâta DIRECTIA GENERAL A FINANTELOR PUBLICE D,solicitând instanței ca prin hotărârea pe care va pronunța să suspende executarea Raportului de inspecție fiscală nr. 2241/28.05.2009 și Decizia de impunere nr. 197/29 mai 2009, până la pronunțarea instanței de fond.
În motivare, reclamanta a aratat că prin Raportul de inspecție fiscală nr. 2241/28.05.2009 și Decizia de impunere nr. 197/29 mai 2009 s-au stabilit în sarcina acesteia următoarele debite și majorări:TVA suplimentar 160.303 lei, impozit pe profit 70.098 lei și majorări impozit pe profit 40.877 lei.
A aratat că la data de 18.06.2009 formulat contestație împotriva celor două acte, înregistrată sub nr. 31531 la DGFP
Totodată, a considerat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 14 din legea 554/2004, fiind un caz bine justificat, urmărind prevenirea unei pagube eminente.
A mai aratat că societatea are 26 de angajați cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, iar în situația în care executarea creanțelor fiscale s-ar finaliza societatea ar intra în incapacitate de plată.
De asemenea, a precizat că au întocmit centralizator cu contractele pe care le au și căror existență ar fi periclitată de executarea actelor fiscal administrative.
În motivare, a invocat și R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Reclamanta a aratat că eventuală suspendare pronunțată de instanță nu ar afecta principiul caracterului executoriu al actului administrativ ci,dimpotrivă,l-ar confirma, întrucât solicitarea acestora privește doar o suspendare până la finalizarea procedurii jurisdicționale, sensul recomandărilor Comitetului de Miniștri fiind acela de evita excesul de putere din partea autorității fiscale.
La data de 09.07 2009, pârâta depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii.
Prin sentinta nr. 1328 din 09.07.2009, Tribunalul Dolj - Sectia Contencios Administrativ si Fiscal a respins exceptia inadmisibilitatii cererii de suspendare invocata de parata, a admis cererea formulata de reclamanta si a dispus suspendarea executarii raportului de inspectie fiscala nr. 2241/28.05.2009 si a deiziei de impunere nr. 197/29.05.2009 emise de DGFP D pana la pronuntarea instantei de fond.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut ca, in raport de inscrisurile depuse la dosar, sunt îndeplinite cele două condiții prev. de art. 14 din legea 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
S- reținut că reclamanta are un număr de 26 de angajați cu contract de muncă, iar în situația în care s-ar finaliza executarea creanțelor fiscale, societatea ar pute intra în incapacitate de plată, inclusiv în privința fondului de salarii, în acest sens făcându-se dovada cu înscrisurile depuse.
Dovada în sensul arătat este făcută și cu centralizatorul de active (terenuri și construcție), care atestă astfel solvabilitatea firmei, în caz de executare.
Cu privire la paguba iminentă, reclamanta a facut dovada că s-ar afecta relațiile contractuale cu clienții (peste 300), fiind enumerați în centralizator.
S- mai facut dovada, în sensul prevenirii unei pagube iminente, că societatea are TVA de recuperat în sumă de 282.889 lei, ceea ce conferă garanție în acest sens.
În consecință, s- apreciat că executarea actului administrativ este de natură să creeze probleme serioase care pot avea consecințe grave în patrimoniul societății, în situația executării propriu-zise.
Pentru aceste motive, s- admis cererea și s- dispus suspendarea executării raportului de inspecție fiscală nr. 2241/28.05.2009 și a decizie de impunere nr. 197/29.05.2009 emise de intimată până la pronunțarea instanței de fond.
Referitor la excepția inadmisibilității cererii de suspendare, invocată de intimată, aceasta a fost apreciata ca fiind neîntemeiată intrucat, potrivit art. 41 Cod pr. fiscală, raportul de inspecție fiscală nu este un act administrativ fiscal, dar, potrivit art. 109 al. 1 Cod pr. Fiscală, rezultatul inspecției fiscale se consemneazăîntr-un raport scris",ca atare acesta reprezintă un act administrativpremergătordeciziei de impunere, prin care se stabilesc efectiv obligațiile fiscale.
Instanța a mai reținut că raportul de inspecție fiscală este un act administrativ fiscal, în sensul dispozițiilor legale arătate, fiind emis de către organul care efectuat verificarea.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs parata DGFP D, care a criticat-o pentru nelegalitate, in temeiul art. 304 pct.9 si 304/1 civ.Cod Penal, solicitand admiterea recursului, modificarea sentintei in sensul respingerii actiunii.
In dezvoltarea motivelor de recurs, parata a arătat că în mod greșit instanța de fond a dispus suspendarea executării deciziei, întrucât nu s-a dovedit în concret în ce măsură reclamanta ar fi prejudiciată și nici caracterul evident al prejudiciului.
Pe de alta parte, Legea nr. 554/2004 cu contine vreo dispozitie legala care sa conditioneze acordarea suspendarii de cuantumul creantei sau de posibilitatea initierii procedurii de executare silita, nefiind obligatoriu ca executarea tuturor actelor administrative prin care au fost stabilite creante mari la buget sa fie suspendata.
A mai aratat ca instanta de fond s-a rezumat sa constate inceperea procedurii de executare silita prin infiintarea popririi, neanalizand nici un prejudiciu.
Intimata nu a depus întâmpinare, deși a fost legal citată cu această mențiune.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, Curtea îl apreciază neîntemeiat.
Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestație este reglementată în cuprinsul art. 215 Cod pr.fiscală, Titlul IX; Cap.III, privind "soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Articolul 215 Cod pr.fiscală dispune că introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în aliniatul 2 se precizează că dispozițiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările ulterioare.
Textul prevede că suspendarea actului administrativ fiscal se poate solicita de către contribuabil, cu condiția depunerii unei cauțiuni.
Analizând trimiterea pe care legiuitorul o face în cuprinsul art.215 Cod pr.fiscală la prevederile Legii 554/2004, Curtea constată că aceasta se referă la prevederile art.14 din Legea contenciosului administrativ, text care reglementează suspendarea executării actului administrativ, în perioada cât se derulează procedura prealabilă.
Potrivit art.14 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul.
Cele două condiții prevăzute în art.14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu, în dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
În speța de față, reclamanta a plătit cauțiunea prevăzută de art.215 Cod pr.fiscală.
Curtea apreciază că, intr-adevar, executarea reclamantei ar crea posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității.
Cazul bine justificat derivă din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Față de probele administrate și de prevederile legale incidente, Curtea reține că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.14 din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Așa cum s-a arătat de altfel și în recomandarea 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.
Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.
Ținând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.
Curtea consideră că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.
Organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, așa cum prevede art.126 și urm. din Codul d e procedură fiscală, pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului, și nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurator, care se înscrie la biroul de carte funciară.
Prin admiterea cererii de suspendare nu se aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităților administrative deoarece, societatea petenta nu refuză executarea, ci solicită autorității jurisdicționale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.
Curtea reaminteste că introducerea căilor administrative de atac, a acțiunii împotriva actelor administrative, precum și suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante.
Împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunțate anterior, este de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare, deoarece în situația în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecințele în sensul că va plăti majorări asupra obligațiilor fiscale principale și pentru perioadele respective.
Pentru considerentele expuse, vazand si dispozitiile art. 312 alin. 1 cu raportare la art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de parata DGFP
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D împotriva sentinței nr.1328 din 09 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC SRL
Decizie irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Jud.-
Ex.2/22.10.2009
Jud.fond Gh.
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Alina Răescu, Daniela Vijloi